Preşedintele ANAF analizează posibilitatea modificării cazierului fiscal
Bursa,
19 februarie 2026 14:50
Preşedintele ANAF, Adrian Nica, se va consulta în perioada următoare cu mediul de afaceri pentru a veni cu o propunere de modificare a cazierului fiscal, astfel încât persoanele care au avut multe firme în insolvenţă să nu mai poată înfiinţa altele
• • •
Alte ştiri de Bursa
Acum 5 minute
17:10
Andrew Mountbatten-Windsor a fost arestat cu privire la conduită ilegală într-o funcţie publică # Bursa
Andrew Mountbatten-Windsor a fost arestat joi, fiind suspectat de abatere în exercitarea unei funcţii publice, informează BBC News şi AFP. Regele Charles al III-lea a reacţionat după reţinerea fratelui său, fostul prinţ Andrew, în dosarul legat de Jeffrey Epstein
Acum 15 minute
17:00
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, organizează joi, la Washington, prima reuniune a nou-înfiinţatului Consiliu pentru Pace, prilej cu care va anunţa angajamentul statelor participante de a contribui cu peste 5 miliarde de dolari pentru programe umanitare şi de reconstrucţie în Gaza
Acum 30 minute
16:50
Chris Wright: Washingtonul ar putea părăsi IEA dacă agenţia nu îşi schimbă direcţia privind energia verde # Bursa
Secretarul pentru Energie al Statelor Unite ale Americii, Chris Wright, a reiterat joi ameninţarea că ţara sa va abandona Agenţia Internaţională a Energiei (IEA) dacă aceasta nu îşi schimbă poziţia care este favorabilă energiilor curate.
16:50
Diana Buzoianu: and #8222;Reorganizările la Ministerul Mediului au început încă de anul trecut and #8221; # Bursa
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat joi că la ministerul pe care îl conduce deja au avut loc reorganizări care au fost făcute anul trecut ceea ce va ajuta ca anul acesta să fie îndeplinit un procent din cei 10% care trebuie să fie scăzuţi
Acum o oră
16:30
AVR: Noul sistem electronic naţional 'UUM and DS-RO' va înlocui sistemul central al Comisiei Europene # Bursa
Autoritatea Vamală Română (AVR) a transmis că operatorii economici vor avea acces de luni, 23 februarie, la un nou sistem electronic dezvoltat la nivel naţional - Sistemul naţional de gestionare uniformă a utilizatorilor şi de semnătură digitală (UUM and DS - RO), care le va oferi un punct unic de acces pentru autentificare în vederea utilizării sistemelor vamale ale UE.
16:20
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor europene, Dragoş Pîslaru, a anunţat, joi, că a notificat Comisia Europeană cu privire la evoluţia legată de jalonul cu privire la pensiile magistraţilor
16:20
Bolojan s-a întâlnit cu sindicatele din energie şi a cerut măsuri pentru creşterea eficienţei # Bursa
Prim-ministrul Ilie Bolojan a discutat joi, la Palatul Victoria, cu o delegaţie a sindicatelor din domeniul energetic cu privire la problemele semnalate de angajaţi şi soluţiile pentru rezolvarea acestora.
Acum 2 ore
16:00
Storia: Peste 218.000 de locuinţe neocupate în Bucureşti şi 2,5 milioane la nivel naţional, în plină explozie a preţurilor imobiliare # Bursa
Storia anunţă că ţara noastră are peste 2,5 milioane de locuinţe neocupate, dintre care peste 218.000 în Bucureşti, aproape 62.000 în oraşele din judeţul Iaşi şi peste 50.000 în mediul în cele din judeţele Constanţa, Braşov şi Timiş.
16:00
Peste 1.000 de kenyeni s-au dus în Rusia şi au ajuns să lupte în războiul ruso-ucrainean, iar mulţi dintre ei nu ştiau ce-i aşteaptă,
16:00
Aurul a ajuns recent în centrul atenţiei, înregistrând fluctuaţii masive de preţ după ce a atins noi maxime istorice pe fondul instabilităţii geopolitice şi al incertitudinii aduse economiei globale de tarifele vamale impuse de administraţia Trump.
15:30
Manole: Actul normativ pentru creşterea salariului minim urmează să fie aprobat în următoarele săptămâni # Bursa
Actul normativ care prevede creşterea salariului minim va fi aprobat într-o săptămână sau două, astfel încât să intre în vigoare după cum a agreat coaliţia anul trecut, a anunţat ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Florin Manole.
15:20
Schneider Electric a fost din nou recunoscută de organizaţii internaţionale de mediu, sociale şi de guvernanţă (ESG) pentru soliditatea, consecventa şi credibilitatea pe termen lung a performantei sale în materie de sustenabilitate.
15:20
Tanczos Barna: and #8222;Implementarea planului anti-inundaţii de la Praid reprezintă o prioritate and #8221; # Bursa
Vicepremierul Tanczos Barna anunţă, joi, că Guvernul a aprobat planul sistemului de protecţie împotriva inundaţiilor de la Praid iar UDMR solicită Ministerului Finanţelor şi Ministerului Mediului să trateze Praidul ca prioritate, pentru ca lucrările să poată demara anul acesta.
15:20
Oana Ţoiu: Guvernul a adoptat memorandumul dedicat participării României la programul EastInvest # Bursa
Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, a anunţat că, în şedinţa de joi a Executivului, a fost adoptat memorandumul dedicat participării României la programul european EastInvest, un instrument care ajută cu 20 de miliarde de euro pentru a face viaţa mai predictibilă în regiunile de graniţă
Acum 4 ore
15:10
Guvernul a adoptat o OUG pentru creşterea protecţiei salariaţilor în caz de insolvenţă a angajatorului # Bursa
Ministrul Muncii, Florin Manole, a afirmat că Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care vizează creşterea nivelului de protecţie pentru salariaţi în cazuri în care angajatorii intră în insolvenţă sau în procedura concordatului preventiv
15:00
Ungaria ia în considerare o întrerupere a exporturilor de energie electrică şi gaze către Ucraina, dacă Kievul nu reia transporturile de petrol rusesc către Ungaria prin conducta Drujba, a declarat joi şeful cancelarului prim-ministrului, Gergely Gulyas.
14:50
Preşedintele ANAF, Adrian Nica, se va consulta în perioada următoare cu mediul de afaceri pentru a veni cu o propunere de modificare a cazierului fiscal, astfel încât persoanele care au avut multe firme în insolvenţă să nu mai poată înfiinţa altele
14:40
Buzoianu: Creşterea costului apei industriale nu trebuie să ducă la scumpiri pentru populaţie # Bursa
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat joi, despre proiectul prin care costul apei industriale va creşte, că nu au încă scenariile pregătite, dar este un jalon în PNRR şi, în opinia sa, orice fel de mecanism care va fi realizat nu va trebui să fie resimţit de către populaţie.
14:40
Buzoianu: Programul and #8222;Casa Verde Fotovoltaice and #8221; ar putea fi transformat în and #8222;Casa Verde Baterii and #8221; # Bursa
Transformarea Programului 'Casa Verde Fotovoltaice' în Programul 'Casa Verde Baterii' este unul dintre scenarii, însă nu pot da mai multe detalii până când nu va fi aprobată Legea bugetului şi, implicit, vom şti şi alocarea pentru Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), a declarat, joi, la finalul şedinţei de Guvern, ministra Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu.
14:30
Nanu: Vara trecută, România se împrumuta cu 8,5%, după reformele fiscale, ne împrumutăm azi cu dobândă de 6% # Bursa
Ştefan Nanu, directorul Trezoreriei Statului din Minsiterul Finanţelor, declară că diferenţa ca dobânzi percepute ţării noastre la împrumuturi faţă de mai-iunie anul trecut este and #8222;enormă and #8221;, în condiţiile în care randamentele la titlurile de stat în lei pe 10 ani au coborât de la 8,5% spre zona de 6%.
14:30
Bestjobs: Cea mai mare frustrare a candidaţilor rămâne incertitudinea în procesul de recrutare # Bursa
Un studiu Bestjobs arată că cea mai mare frustrare a candidaţilor este incertitudinea.
14:20
Aproape două treimi (62%) dintre liderii de afaceri anticipează o creştere a ameninţărilor la adresa companiilor în 2026, însă peste 4 din 5 (85%) rămân optimişti în privinţa perspectivelor de creştere ale propriilor organizaţii, arată o cercetare multisectorială globală realizată de Grayling în rândul executivilor de top din domenii precum IT, finanţe, energie, retail, sănătate şi media.
14:20
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat, într-un interviu publicat joi, că se aşteaptă ca negocierile cu Rusia privind încheierea războiului din Ucraina să continue în Elveţia
14:00
CITR, companie ce acţionează pe piaţa de insolvenţă şi restructurare din ţara noastră, a fost desemnat administrator concordatar al AAylex ONE, compania care operează pe piaţa locală şi internaţională sub brandul Cocorico - The All-Natural Chicken Brand.
13:50
Exim Banca Românească lansează oferta promoţională Casa A+, soluţie de finanţare ipotecară cu dobândă fixă de 4,99% în primii 3 ani, ulterior variabilă, care încurajează investiţiile în locuinţe eficiente energetic oferind totodată protecţie împotriva fluctuaţiilor de dobândă
13:40
and #8222;Consiliul pentru Pace and #8221; iniţiat de Donald Trump se reuneşte la Washington. România participă ca observator # Bursa
and #8222;Consiliu pentru Pace and #8221;, o iniţiativă internaţională creată de preşedintele Donald Trump pentru a sprijini pacea şi reconstrucţia în Gaza, va avea loc astăzi la Washington.
13:40
Grupul Nestle a anunţat rezultatele financiare pentru anul 2025, raportând o creştere organică de 3,5%, susţinută de o creştere internă reală (RIG) de 0,8% şi de ajustări de preţ de 2,8%.
13:40
Allview Energy, divizia dedicată energiei regenerabile a companiei Visual Fan S.A., anunţă finalizarea lucrărilor de construcţie şi montaj aferente proiectului ce vizează dezvoltarea Centralei Electrice Fotovoltaice de 46 MWp din localitatea Ţăndărei, judeţul Ialomiţa.
13:30
Cea mai mare despăgubire achitată în primele 9 luni ale anului trecut în baza unei poliţe de asigurare a locuinţei a depăşit 215.000 de euro, conform unui comunicat al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigursare şi Reasigurare din România (UNSAR).
13:30
Transportatorii rutieri din România plătesc în continuare cel mai ridicat preţ din regiunea Europei Centrale şi de Est pentru motorină, în pofida faptului că aceştia beneficiază de un mecanism de compensare a accizei la motorină, de 65 de bani/litru pentru perioada 1 ianuarie - 31 martie 2026
13:20
INSP: Peste 96.000 de cazuri de infecţii respiratorii, raportate în săptămâna 9-15 februarie # Bursa
Peste 96.000 de cazuri de infecţii respiratorii au fost raportate la nivel naţional în săptămâna 9-15 februarie, în scădere faţă de săptămâna anterioară, arată raportul Institutului Naţional de Sănătate Publică
Acum 6 ore
13:10
După un 2025 cu creşteri salariale nesemnificative, candidaţii care îşi caută un loc de muncă acordă acum o atenţie sporită atât salariului, cât şi beneficiilor suplimentare oferite de angajatori.
13:00
Echipa spaniolă Villarreal a învins miercuri seara, în deplasare, scor 1-0, formaţia Levante, într-un meci din campionatul spaniol, La Liga
13:00
Grupul britanic BAE Systems îşi consolidează poziţia pentru ani de creştere susţinută, pe fondul majorării cheltuielilor militare la nivel global, după ce în 2025 a atras un volum record de comenzi
13:00
Titlurile de stat Fidelis emise în februarie de Ministerul Finanţelor au debutat la tranzacţionare la BVB # Bursa
Ministerul Finanţelor (MF) a atras, în februarie, 379 milioane lei şi, respectiv, aproape 124 milioane euro (valori însumând 1 miliard de lei - 198,8 milioane euro), prin a doua ofertă primară de vânzare de titluri de stat pentru populaţie (FIDELIS) derulată în acest an prin sistemele Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
13:00
Premierul polonez Donald Tusk le-a cerut joi concetăţenilor săi să părăsească 'imediat' Iranul, în contexul unor posibile atacuri americane în această ţară, relatează AFP.
13:00
Sigma CVM România, membră a Saracakis Group of Companies, anunţă numirea lui Alexandru Preduţ în funcţia de Director General, marcând astfel un nou capitol în dezvoltarea strategică şi creşterea companiei pe piaţa din România
12:50
AnimaWings ridică standardul pe zborurile domestice. Meniu rece inclus în bilet pentru toţi pasagerii # Bursa
Toţi pasagerii care zboară pe rutele interne operate de AnimaWings, compania aeriană 100% românească, beneficiază gratuit, la bord, de un meniu rece alcătuit din sandwich şi o sticlă de apă, indiferent de tipul de bilet ales, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
12:50
Echipa engleză Newcastle a învins miercuri seara, în deplasare, scor 6-1, formaţia azeră Qarabag, în prima manşă a play-off-ului Ligii Campionilor
12:50
Grindeanu: Dacă pachetul de relansare propus de PSD ar fi intrat în vigoare poate nu intram în recesiune tehnică and #8221; # Bursa
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, miercuri seară, că, dacă pachetul de relansare economică propus de PSD ar fi fost adoptat toamna trecută, s-ar fi evitat intrarea în recesiune tehnică, el precizând să soluţia nu este and #8221;doar ca non-stop să tai and #8221;
12:50
Cele 104 meciuri de la Cupa Mondială din 2026 se vor disputa pe stadioane pline, a asigurat miercuri preşedintele FIFA, Gianni Infantino, chiar dacă mai sunt bilete disponibile înainte de începerea competiţiei, la 11 iunie
12:50
Iranul and #8222;ar fi bine să încheie un acord cu Statele Unite and #8221;, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, care a spus că există and #8222;multe motive and #8221; pentru a lovi ţara cu regim islamic
12:50
Echipa italiană AC Milan a terminat la egalitate miercuri seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea Como, într-o restanţă din Serie A
12:40
Proiectul and #8222;În ZONA TA and #8221;: Granturi de până la 15.000 de euro pentru iniţiative civice de mediu în Bucureşti # Bursa
Proiectul and #8222;În ZONA TA and #8221;, aflat la a treia ediţie, oferă bucureştenilor oportunitatea de a transforma problemele de mediu din microcomunităţile lor în soluţii concrete pentru un oraş mai sănătos şi mai plăcut de trăit.
12:30
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza şi Cisiordania, precum şi refuzarea permiterii acordării asistenţei umanitare sau strămutarea forţată ridică îngrijorări cu privire la 'epurarea etnică' efectuată în teritoriile palestiniene, potrivit unui raport al Biroului pentru Drepturile Omului al ONU publicat joi, informează EFE şi AFP.
12:30
Preşedintele rus Vladimir Putin a denunţat embargoul petrolier american care asfixiază Cuba şi a subliniat că Rusia a susţinut mereu Havana, într-o întâlnire cu ministrul cubanez de Externe Bruno Rodriguez, pe care l-a primit la Kremlin.
12:20
LEKTRI.CO, producător român de staţii de încărcare pentru vehicule electrice, a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de aproximativ 12 milioane de lei, în creştere cu circa 3 milioane de lei faţă de anul anterior, într-un context de piaţă marcat de temperarea ritmului de dezvoltare a infrastructurii EV.
12:10
Ministerul Finanţelor listează astăzi, la Bursa de Valori Bucureşti, titlurile de stat emise în cadrul celei de-a doua ediţii FIDELIS din 2026, din perioada 6-13 februarie.
12:00
În contextul discuţiilor şi proiectelor de OUG pentru o posibilă nouă schemă de protecţie a consumatorilor de gaz, ANRE a emis şi menţine în vigoare Ordinul nr. 2/27.01.2026, conform unui comunicat remis redacţiei de Asociaţia Energia Inteligentă (AEI).
11:50
ANUNT PROCEDURA ACHIZITIE ANUNŢ PRIVIND LANSAREA PROCEDURII DE ATRIBUIRE A CONTRACTULUI DE ACHIZIŢIE AVÂND CA OBIECT FURNIZARE ' MAŞINĂ DE LIPIT CUTII TRONCONICE and #8221; ce urmează a fi încheiat în cadrul proiectului # Bursa
Societatea PRINTCO S.R.L., având următoarele date de înregistrare: CUI 10055640, număr de înregistrare la Registrul Comerţului J1997001487224, cu sediul social în judeţul Iaşi, Municipiul Iaşi, B-dul Chimiei, nr. 82G, telefon 0727 779 243, email cosmin.podaru@printco.ro, vă invită să depuneţi oferta la procedura de atribuire a contractului de achiziţie având ca obiect furnizare Maşină de lipit cutii tronconice (1 bucată) ce urmează a fi încheiat în cadrul proiectului and #8222;Creşterea competitivităţii companiei PRINTCO SRL, prin implementarea de noi modele de producţie durabilă a ambalajelor şi diversificarea producţiei and #8221;, cod proiect 350655.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.