Daniel Apostol, FPE: ANAF trebuie digitalizat, să nu mai ceară informaţii pe care le deţine deja, ca să îi fie raportate tot lui
News.ro,
19 februarie 2026 14:50
Toată lumea trebuie să-şi plătească taxele datorate la stat şi trebuie dezavuată orice formă de evaziune fiscală, însă şi statul trebuie să le uşureze viaţa companiilor bun-platnice, prin digitalizare şi simplificare administrativă, a declarat Daniel Apostol, preşedintele Federaţiei Patronale a Energiei (FPE), la Maratonul Stabilităţii Economice - Ediţia a II-a, organizat de Profit.ro.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 5 minute
17:10
Preşedintele Nicuşor Dan a dat mâna cu Donald Trump, la reuniunea Consiliului Păcii şi s-a fotografiat cu mai mulţi membri ai Board-ului, precum preşedintele Argentinei şi fostul premier britanic Tony Blair - FOTO # News.ro
Preşedintele Nicuşor Dan a dat mâna cu Donald Trump, joi, la reuniunea Consiliului Păcii şi s-a fotografiat cu mai mulţi membri ai Board-ului, precum preşedintele Argentinei sau fostul premier britanic Tony Blair.
17:10
Superliga: Hermannstadt cere public să fie prezentată analiza detaliată a CCA privind meciul cu CFR Cluj, inclusiv înregistrările audio dintre arbitri şi convorbirile acestora cu camera VAR # News.ro
FC Hermannstadt a solicitat public, joi, să fie prezentată analiza detaliată a CCA privind meciul FCH cu CFR Cluj, inclusiv înregistrările audio dintre arbitri şi convorbirile acestora cu camera VAR.
17:10
Donald Trump l-a salutat pe Nicuşor Dan ca pe „premierul” României şi a spus că poporul român este „fantastic” # News.ro
Preşedintele Donald Trump şi-a început discursul de la reuniunea Consiliului pentru Pace salutând pe fiecare oaspete în parte şi spunând câteva cuvinte despre el, uneori folosindu-se de umor şi de talent actoricesc. Când a venit rândul preşedintelui Nicuşor Dan, Donald Trump l-a salutat ca pe „premierul” României şi a spus că poporul român este „minunat, fantastic” şi face treabă bună.
Acum 15 minute
17:00
Trailerul oficial al filmului "Peaky Blinders: The Immortal Man", lansat de Netflix - VIDEO # News.ro
Cillian Murphy, câştigător al premiului Oscar, revine în rolul emblematic al lui Tommy Shelby în filmul "Peaky Blinders: The Immortal Man", regizat de Tom Harper şi scris de Steven Knight. O nouă vesiune a piesei „Red Right Hand" de Nick Cave va fi pe coloana sonoră a lungmetrajului care va avea premiera pe Netflix în 20 martie.
17:00
„Este o zi importantă”. Trump şi-a început discursul la reuniunea Consiliului pentru Pace prezentându-şi oaspeţii şi spunând câte ceva amabil despre fiecare. El i-a criticat pe cei care i-au refuzat invitaţia: „Nu te poţi da mare cu mine” - VIDEO # News.ro
Preşedintele Donald Trump şi-a început discursul mulţumind celor prezenţi, precum şi presei. „Este o zi importantă, iar mulţi oameni o urmăresc”, le-a spus Trump oaspeţilor săi, înainte de a începe să-i prezinte pe fiecare şi să spună câteva cuvinte laudative la adresa fiecăruia..
17:00
Bursa de Valori Bucureşti raportează la nivel individual un profit net de 8,5 milioane lei în 2025, de peste şapte ori mai mare faţă de 2024 # News.ro
Profitul net preliminar în anul 2025 al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), la nivel individual, s-a ridicat la 8,5 milioane lei, în creştere de 616% faţă de 2024, în timp ce Grupul BVB a raportat un profit net de 9 milioane lei, în scădere cu 23% comparativ cu anul anterior.
17:00
Preşedintele Nicuşor Dan a dat mâna cu Donald Trump, la reuniunea Consiliului Păcii şi s-a fotografiat cu mai mulţi membri ai Board-ului, precum preşedintele Argentinei şi fostul premier britanic Tony Blair # News.ro
Preşedintele Nicuşor Dan a dat mâna cu Donald Trump, joi, la reuniunea Consiliului Păcii şi s-a fotografiat cu mai mulţi membri ai Board-ului, precum preşedintele Argentinei sau fostul premier britanic Tony Blair.
Acum 30 minute
16:50
Trump face o ”fotografie de familie” înaintea reuniunii inaugurale a ”Consiliului Păcii”, la Washington # News.ro
Preşedintele american Donald Trump s-a întâlnit joi, la Washington, la Institutul ”Donald J. Trump pentru Pace”, cu alţi lideri din lume, la prima reuniune a ”Consiliului Păcii”, relatează The Associated Press.
Acum o oră
16:40
Iranul şi-a apărat joi ”dreptul” de a îmbogăţi uraniu, la o zi după un avertisment al Statelor Unite, care consideră că au ”multe motive” să atace Republica islamică, cu care sunt angajate în negocieri tensionate, relatează AFP.
16:20
FRF: Întâlnire la Casa Fotbalului între reprezentanţii CCA şi cei ai lui FC Argeş. Discuţiile, despre faze de la meciurile cu UTA Arad şi Petrolul # News.ro
Având în vedere că răspunsul la solicitarea FC Argeş de a primi transcrierea dialogurilor dintre arbitri şi camera VAR pentru meciurile cu UTA Arad şi Petrolul a fost considerat în afara oricăror protocoale şi regulamente aplicabile, ambele părţi au convenit să se întâlnească joi la Casa Fotbalului, pentru a audia fişierele audio originale aferente minutelor solicitate, informează FRF.
Acum 2 ore
16:10
Diana Buzoianu: La Ministerul Mediului deja am avut reorganizări care au fost făcute anul trecut / Din audit, s-ar putea să reiasă să fie scăzute anumite sporuri sau că este nevoie să fie făcute inclusiv concedieri # News.ro
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat joi că la ministerul pe care îl conduce deja au avut loc reorganizări care au fost făcute anul trecut ceea ce va ajuta ca anul acesta să fie îndeplinit un procent din cei 10% care trebuie să fie scăzuţi. Ea a precizat că, din auditul intern, s-ar putea să reiasă să fie scăzute anumite sporuri sau s-ar putea să reiasă că este nevoie să fie făcute inclusiv concedieri.
16:10
Bistriţa-Năsăud: Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de furt - hoţii intră în casă sub pretextul că fac un cadou # News.ro
Poliţiştii din judeţul Bistriţa-Năsăud atrag atenţia asupra unei noi metode de furt, în care hoţii se prezintă la uşă şi, sub pretextul că oferă un cadou contra tichetelor pentru călătoria pe calea ferată de care beneficiază unii vârstnici, fură din locuinţă. Un astfel de caz a fost semnalat în judeţ, hoţii fiind doi bărbaţi din Suceava.
16:10
JO-patinaj viteză: „Între 8 şi 10 milioane de lire sterline pe an”, potenţialul financiar incredibil al Juttei Leerdam # News.ro
După ce şi-a arătat bustiera la sosirea în cursa de 1.000 m de patinaj de viteză, Jutta Leerdam ar putea beneficia de un milion de dolari din partea sponsorilor săi. Sportiva olandeză, o adevărată vedetă în disciplina sa şi celebră în afara patinoarelor pentru relaţia sa cu YouTuber-ul şi boxerul Jake Paul, ar putea chiar să câştige jackpotul în contracte publicitare.
16:00
Bolojan, la întâlnirea cu sindicaliştii din energie: Derogarea de la prevederile aprobate pentru companiile de stat poate fi acceptată doar în cazul celor care cresc eficienţa şi reduc ajutoarele de stat cerute ministerelor tutelare # News.ro
Premierul Ilie Bolojan a afirmat, joi, la întâlnirea cu reprezentanţii sindicaliştilor din energie, în contextul protestelor minerilor şi energeticienilor din Piaţa Victoriei, că solicitările de derogare de la prevederile aprobate anul trecut pentru toate companiile de stat pot fi acceptate numai în cazul celor care iau măsuri de creştere a eficienţei şi de reducere a ajutoarelor de stat cerute ministerelor tutelare. Bolojan a precizat că un Memorandum care să clarifice toate aspectele va fi discutat în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare.
16:00
Argeş: Trei persoane, arestate preventiv pentru trafic de droguri de mare risc/ Peste zece kilograme de stupefiante, găsite la suspecţi, drogurile fiind îngropate - VIDEO # News.ro
Trei persoane din judeţul Argeş au fost arestate preventiv pentru trafic de droguri de mare risc, după ce procurorii şi poliţiştii au descoperit, în urma unor percheziţii, peste zece kilograme de substanţe stupefiante. Drogurile fuseseră îngropate de cei trei suspecţi.
15:50
Caraş-Severin: Bărbat reţinut pentru coruperea sexuală a două adolescente, prin discuţii pe o aplicaţie online/ Procurorii încearcă să stabilească dacă mai sunt şi alte victime # News.ro
Un bărbat a fost reţinut de procurorii din Moldova Nouă, judeţul Caraş-Severin, pentru corupere sexuală a minorilor după ce a discutat printr-o aplicaţie online cu două fete cu vârsta sub 16 ani, în timp ce era dezbrăcat şi a făcut un act sexual în faţa lor. Procurorii au făcut o percheziţie la locuinţa bărbatului şi încearcă să stabilească dacă mai există şi alte victime.
15:40
Dragoş Pîslaru: Reducerea de buget la Ministerul Investiţiilor este semnificativ peste 10%, a existat o reducere de venituri nete şi de salarii de 22,7% # News.ro
Ministrul Investiţiilor, Dragoş Pîslaru, a declarat joi că reducerea de buget la Ministerul Investiţiilor este semnificativ peste 10%, el precizând că a existat o reducere de venituri nete şi de salarii de 22,7%.
15:40
Centrul European al Consumatorilor din România a recuperat, în 18 ani, peste 3,2 milioane de euro # News.ro
Centrul European al Consumatorilor din România a anunţat că a recuperat, în cei 18 ani de existenţă, peste 3,2 milioane de euro şi a instrumentat peste 54.000 de reclamaţii transfrontaliere.
15:40
Bolojan, la întâlnirea cu sindicaliştii din energie: Derogarea de la prevederile aprobate pentru companiile de stat pot fi acceptate doar în cazul celor care cresc eficienţa şi reduc ajutoarele de stat cerute ministerelor tutelare # News.ro
Premierul Ilie Bolojan a afirmat, joi, la întâlnirea cu reprezentanţii sindicaliştilor din energie, în contextul protestelor minerilor şi energeticienilor din Piaţa Victoriei, că solicitările de derogare de la prevederile aprobate anul trecut pentru toate companiile de stat pot fi acceptate numai în cazul celor care iau măsuri de creştere a eficienţei şi de reducere a ajutoarelor de stat cerute ministerelor tutelare. Bolojan a precizat că un Memorandum care să clarifice toate aspectele va fi discutat în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare.
15:30
Dragoş Pîslaru, după ce Câciu (PSD) i-a cerut să publice datele de la BNR privind plăţile din PNRR: Trebuie să fii rău intenţionat, sau să nu cunoşti cum stau lucrurile / Este nesimţire să spui că era mai bine să stea banii în cont # News.ro
Ministrul Investiţiilor, Dragoş Pîslaru, a declarat joi, după ce fostul ministru de Finanţe Adrian Câciu (PSD) i-a cerut să publice datele de la BNR privind plăţile din PNRR, că trebuie să fii rău intenţionat, sau să nu cunoşti cum stau lucrurile, el arătând că este nesimţire să spui că era mai bine să stea banii în cont, în condiţiile în care guvernul a cheltuit peste şase miliarde din PNRR.
15:30
Peste 1.000 de kenyeni au fost înrolaţi de Rusia în Războiul din Ucraina, iar mulţi nu ştiau ce-i aşteaptă, arată un raport al spionajului kenyan, de cinci ori mai mulţi decât anunţau autorităţile # News.ro
Peste 1.000 de kenyeni s-au dus în Rusia şi au ajuns să lupte în războiul ruso-ucrainean, iar mulţi dintre ei nu ştiau ce-i aşteaptă, arată un raport al spionajului kenyan prezentat deputaţilor din această ţară din Africa de Est, relatează AFP.
15:20
Ajuns la Minnesota FC la începutul lunii februarie, James Rodriguez ar fi primit în sfârşit viza de muncă şi ar fi scăpat de ameninţarea ICE. # News.ro
James Rodriguez, care s-a angajat în această iarnă la Minnesota FC în MLS, ar fi obţinut viza de muncă după câteva săptămâni de incertitudine. Dacă informaţia va fi confirmată, columbianul va fi astfel eliberat de ameninţarea ICE, omniprezentă în acest stat.
15:20
Titlurile de stat Fidelis emise în februarie de Ministerul Finanţelor au debutat la tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti # News.ro
Ministerul Finanţelor a atras 1 miliard de lei (aproape 199 milioane euro), prin a a doua emisiune de titluri de stat FIDELIS din acest an. Titlurile de stat Fidelis emise în februarie au debutat joi, 19 februarie, la tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti. Următoarea ofertă de vânzare de titluri de stat Fidelis este estimată să înceapă în prima decadă a lunii martie. Prin intermediul celor 33 oferte derulate începând cu august 2020, Ministerul Finanţelor a atras de la populaţie aproape 65 miliarde lei (peste 13 miliarde euro).
15:20
RAPORT: Aproape două treimi dintre liderii de afaceri anticipează o creştere a ameninţărilor la adresa companiilor în 2026 # News.ro
Aproape două treimi (62%) dintre liderii de afaceri anticipează o creştere a ameninţărilor la adresa companiilor în 2026, însă peste 4 din 5 (85%) rămân optimişti în privinţa perspectivelor de creştere ale propriilor organizaţii, potrivit unei cercetări multisectoriale globale realizate de Grayling. Aceasta arată că schimbările în politicile publice şi de reglementare sunt principalul risc perceput de mediul de afaceri din România (47%) şi aproape 9 din 10 lideri de afaceri români (87%) se arată îngrijoraţi de impactul pe care majorarea costurilor la energie şi instabilitatea în aprovizionare le au asupra afacerii lor.
Acum 4 ore
15:00
Tanczos Barna: Guvernul a aprobat planul sistemului de protecţie împotriva inundaţiilor de la Praid / UDMR solicită ministerelor Finanţelor şi Mediului să trateze Praidul ca prioritate, pentru ca lucrările să poată începe în acest an # News.ro
Vicepremierul Tanczos Barna anunţă, joi, că Guvernul a aprobat planul sistemului de protecţie împotriva inundaţiilor de la Praid iar UDMR solicită Ministerului Finanţelor şi Ministerului Mediului să trateze Praidul ca prioritate, pentru ca lucrările să poată începe în acest an.
14:50
Daniel Apostol, FPE: ANAF trebuie digitalizat, să nu mai ceară informaţii pe care le deţine deja, ca să îi fie raportate tot lui # News.ro
Toată lumea trebuie să-şi plătească taxele datorate la stat şi trebuie dezavuată orice formă de evaziune fiscală, însă şi statul trebuie să le uşureze viaţa companiilor bun-platnice, prin digitalizare şi simplificare administrativă, a declarat Daniel Apostol, preşedintele Federaţiei Patronale a Energiei (FPE), la Maratonul Stabilităţii Economice - Ediţia a II-a, organizat de Profit.ro.
14:50
Oana Ţoiu: Am adoptat în Guvern memorandumul dedicat participării României la programul european EastInvest, un instrument care ajută cu 20 de miliarde de euro pentru a face viaţa mai predictibilă în regiunile de graniţă # News.ro
Ministrul de Externe Oana Ţoiu anunţă că în şedinţa de joi a Executivului a fost adoptat memorandumul dedicat participării României la programul european EastInvest, un instrument care ajută cu 20 de miliarde de euro pentru a face viaţa mai predictibilă în regiunile de graniţă. Potrivit ministrului, zone precum Moldova sau Delta Dunării primesc o şansă în plus să rămână atractive pentru investitori şi sigure pentru cei care locuiesc acolo.
14:40
”Daţi-mi voie s-o spun clar: justiţia trebuie să-şi urmeze cursul”, declară regele Charles al III-lea după arestarea fratelui său, fostul prinţ Andrew, în dosarul Epstein, în ziua în care a împlinit vârsta de 66 de ani # News.ro
Regele Charles al III-lea declară joi, după arestarea fratelui său, fostul prinţ Andrew, în dosarul Epstein, că ”justiţia trebuie să-şi urmeze cursul”, relatează BBC.
14:30
UNSAR face topul riscurilor care distrug locuinţele din România: incendii, inundaţii şi greutatea zăpezii. Cea mai mare despăgubire achitată în primele nouă luni ale anului trecut în baza unei poliţe de asigurare a locuinţei a depăşit 215.000 euro # News.ro
Incendiile, inundaţiile şi greutatea zăpezii continuă să fie principalul risc care generează pierderi majore pentru proprietarii de locuinţe, arată Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR). Cea mai mare despăgubire achitată în primele nouă luni ale anului trecut în baza unei poliţe de asigurare a locuinţei a depăşit 215.000 euro.
14:30
Cinci presupuşi cămătari din Dâmboviţa acuzaţi că împrumutau ilegal bani cu dobânzi şi de 30% au fost reţinuţi/ Victimele şi familiile lor erau ameninţate cu moartea şi şantajate să cedeze terenuri în schimbul datoriei/ Prejudiciul, 500.000 de euro # News.ro
Cinci presupuşi cămătari din judeţul Dâmboviţa, acuzaţi că împrumutau ilegal sume uriaşe de bani cu dobânzi şi de 30% au fost reţinuţi, iar un altul a fost plasat sub control judiciar, în urma percheziţiilor făcute, miercuri, de DIICOT şi vor fi duşi în faţa unui judecător de la Tribunalul bucureşti cu propuneri de arestare preventivă sau arest la domiciliu. Potrivit anchetatorilor Victimele şi familiile lor erau şantajate, ameninţate cu moartea şi obligate să cedeze terenuri în schimbul aşa-zisei datorii. Prejudiciul este evaluat la peste 500.000 de euro, bani pe care persoanele păgubite le-ar fi plătit ca dobândă.
14:20
BILANŢUL DNA - Vicepreşedinte CSM: Cred că la nivelul DNA trebuie să existe o celeritate în efectuarea urmăririi penale, în special în cauzele cu impact major / DNA ar trebui să beneficieze de toate resursele pentru întărirea capacităţii de reacţie # News.ro
Vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Bogdan Silviu Staicu, consideră că la nivelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) trebuie să existe o celeritate în efectuarea urmăririi penale, în special în cauzele cu impact major. El a mai precizat că DNA ar trebui să beneficieze de toate resursele pentru întărirea capacităţii de reacţie.
14:20
BILANŢUL DNA - Prim-adjunctul procurorului general: Aţi demonstrat că eficienţa nu înseamnă în primul rând spectacol mediatic, ci dosare temeinic construite şi soluţii confirmate de instanţele de judecată # News.ro
Prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ionuţ Ciprian Spiridon, a declarat, joi, la bilanţul DNA, că procurorii anticorupţie au demonstrat că eficienţa nu înseamnă spectacol mediatic, ci dosare construite temeinic cu soluţii confirmate în instanţele de judecată.
14:20
Ministrul Mediului, despre proiectul prin care costul apei industriale va creşte în România: Nu avem încă scenariile pregătite. Este un jalon în PNRR / Orice fel de mecanism care va fi realizat nu va trebui să fie resimţit de către populaţie # News.ro
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat joi, despre proiectul prin care costul apei industriale va creşte în România, că nu au încă scenariile pregătite, dar este un jalon în PNRR şi, în opinia sa, orice fel de mecanism care va fi realizat nu va trebui să fie resimţit de către populaţie. Potrivit ministrului, vorbim de un necesar de aproximativ 30 de miliarde de lei, calculat de Banca Mondială, pentru lucrările în infrastructură împotriva inundaţiilor, doar lucrările critice.
14:20
BILANŢUL DNA - Prim-adjunctul procurorului general: Răspunsul la nemulţumire nu poate fi demolarea instituţiilor, ci consolidarea lor / Justiţia nu poate funcţiona cu presiunea verdictelor pronunţate în spaţiul public înaintea instanţelor de judecată # News.ro
Prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ionuţ Ciprian Spiridon, a afirmat că răspunsul la nemulţumire nu poate fi demolarea instituţiilor, ci consolidarea lor. El a precizat că Justiţia nu poate funcţiona cu presiunea verdictelor pronunţate în spaţiul public înaintea instanţelor de judecată sau într-un climat de suspiciune permanentă, alimentat artificial.
14:20
FC Barcelona ar dori să-l păstreze pe Marcus Rashford şi negociază opţiunea de cumpărare a acestuia # News.ro
Împrumutat de Manchester United la FC Barcelona, Marcus Rashford ar putea rămâne în Catalonia vara viitoare dacă gruparea blaugrana va exercita opţiunea de cumpărare fixată la 30 de milioane de euro.
14:10
Guvernul a adoptat o OUG care vizează creşterea nivelului de protecţie pentru salariaţi când angajatorii intră în insolvenţă sau în procedura concordatului preventiv/ Sprijin pentru peste 5.000 de angajaţi de la Damen Mangalia, Liberty Galaţi şi Romaero # News.ro
Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care vizează creşterea nivelului de protecţie pentru salariaţi în cazuri în care angajatorii intră în insolvenţă sau în procedura concordatului preventiv. ”Prin această ordonanţă, întărim protecţia salariaţilor şi le oferim siguranţa că statul este de partea lor, inclusiv atunci când companiile trec prin dificultăţi. Vorbim despre mii de oameni, peste 5.000 de angajaţi de la companii precum Damen Mangalia, Liberty Galaţi sau Romaero Bucureşti”, afirmă ministrul Muncii, Florin Manole.
14:10
Comedia "Hotarul", un manual perfect de ceartă între vecini, în cinematografe din 13 martie - VIDEO # News.ro
"Hotarul", o nouă comedie în stil moldovenesc, creată de aceeaşi echipă care a semnat şi filmul "Carbon", va putea fi văzută în cinematografele din ţară începând cu 13 martie.
14:10
Diana Buzoianu: În 6 luni de zile am reuşit să adoptăm planuri de management pentru 30% din siturile de importanţă comunitară / Am deblocat o procedură care ar fi dus inclusiv la blocarea a miliarde de euro în investiţii # News.ro
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat joi că în 6 luni de zile a reuşit să adopte planuri de management pentru 30% din siturile de importanţă comunitară şi să deblocheze o procedură care ar fi dus inclusiv la blocarea a miliarde de euro în investiţii.
14:10
Adrian Nica, preşedinte ANAF, vrea modificarea cazierului fiscal pentru a interzice înfiinţarea de noi firme persoanelor cu multe insolvenţe: ”Tu nu mai poţi să-ţi faci firmă, spunem legal şi frumos!” # News.ro
ANAF se va consulta în perioada următoare cu mediul de afaceri pentru a veni cu o propunere de modificare a cazierului fiscal, astfel încât persoanele care au avut multe firme în insolvenţă să nu mai poată înfiinţa altele, anunţă preşedintele ANAF, Adrian Nica, la Maratonul Stabilităţii Economice - Ediţia a II-a, organizat de Profit.ro.
14:00
Directorul Trezoreriei Statului, Ştefan Nanu: Vara trecută, România se împrumuta cu 8,5%. După reformele fiscale, ne împrumutăm azi cu dobândă de 6% # News.ro
Diferenţa ca dobânzi percepute României la împrumuturi faţă de mai–iunie anul trecut este „enormă”, în condiţiile în care randamentele la titlurile de stat în lei pe 10 ani au coborât de la 8,5% spre zona de 6%, spune Ştefan Nanu, directorul Trezoreriei Statului din Ministerul Finanţelor, la Maratonul Stabilităţii Economice - Ediţia a II-a, organizat de Profit.ro.
14:00
Mari investiţii lansate. CJ Ilfov: Continuăm investiţiile; avem trei mari contracte, de peste 2 miliarde de lei, bani europeni, pentru apă şi canalizare # News.ro
Consiliul Judeţean Ilfov va continua, în 2026, proiectele de investiţii lansate anul trecut, iar principala linie de finanţare este reprezentată de fondurile europene, a anunţat Mirabela Dumitrache, purtătorul de cuvânt al CJ Ilfov, la Maratonul Stabilităţii Economice - Ediţia a II-a, organizat de Profit.ro.
13:50
Ambasadorul american în Belgia Bill White, convocat, după ce denunţă drept ”antisemită” o anchetă împotriva a trei bărbaţi evrei suspectaţi de efectuarea unor circumcizii ilegale şi provoacă o criză diplomatică # News.ro
Ambasadorul Statelor Unite în Belgia Bill White a fost convocat, după a provocat o criză diplomatică în urma catalogării unor proceduri judiciare împotriva a trei bărbaţi evrei - acuzaţi de circumcizii ilegale - drept ”antisemite”, relatează AFP.
13:50
Marinescu: Viitoarea strategie anticorupţie va fi construită inclusiv pe concluziile desprinse din rapoartele DNA, pentru a identifica unde este necesară intervenţia normativă, unde trebuie consolidate mecanismele de prevenţie # News.ro
Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a anunţat că viitoarea strategie anticorupţie va fi construită inclusiv pe concluziile desprinse din rapoartele Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). El a explicat că astfel va fi identificat unde este necesară intervenţia normativă sau cea instituţională, dar şi unde trebuie consolidate mecanismele de prevenţie.
13:50
Prahova: Un angajat care verifica o reţea electrică într-o zonă de câmp, greu accesibilă, care a suferit un stop cardio-respirator/ Echipa medicală încearcă să îl resusciteze/ ISU: Este o urgenţă medicală, nu o electrocutare # News.ro
Un angajat în vârstă de 49 de ani, care verifica reţeaua electrică într-o zonă de câmp, greu accesibilă, din comuna Balta Doamnei, judeţul Prahova, a suferit un stop-cardio-respirator, iar echipajele medicale ajunse la faţa locului încearcă să îl resusciteze. Deşi iniţial salvatorii solitaseră un elicopter SMURD la locul intervenţiei, ulterior, cadrele medicale au decis să-l transporte pe bărbat cu maşina, pentru a putea continua manevrele de resuscitare. ISU prahova a precizat că este vorba despre o urgenţă medicală, şi nu de o electrocutare.
13:50
Credite lansate pe piaţă. Raluca Nicolescu, CEO, explică rolul Băncii de Investiţii şi Dezvoltare în planul de relansare economică. BID a pus deja la bătaie garanţii de 5 miliarde de lei # News.ro
Utilizarea garanţiilor oferite de Banca de Investiţii şi Dezvoltare (BID) este un punct important în planul de redresare economică discutat de Guvernul Bolojan. Raluca Nicolescu, CEO al băncii de stat, explică la Maratonul Stabilităţii Economice - Ediţia a II-a, organizat de Profit.ro, ce s-a discutat, care va fi implicarea BID în finanţarea firmelor româneşti şi care sunt sectoarele vizate. Banca a început de anul trecut să lucreze şi a semnat deja cu băncile comerciale convenţii de garantare de 5 miliarde de lei, creditele fiind deja lansate în piaţă.
13:40
Poliţist de la Serviciul de Poliţie Transporturi Aeriene ”Henri Coandă”, cercetat după ce ar fi primit mită 9.000 de lei pentru a nu controla maşinile unei firme de transport persoane care tranzitau zona # News.ro
Un poliţist de la Serviciul de Poliţie Transporturi Aeriene ”Henri Coandă” este cercetat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie după ce ar fi primit mită 9.000 de lei, în tranşe, pentru a nu controla maşinile unei firme de transport persoane care tranzitau zona în timpul unor curse zilnice spre nordul ţării.
13:30
Şeful CJ Timiş propune fuziunea benevolă a comunelor, în cadrul unui proiect-pilot al reformei administrative/ Simonis: Vor primi de la CJ, printr-un parteneriat financiar, între 10 şi 20 de milioane de lei, indiferent de culoarea politică a primarilor # News.ro
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis, propune un proiect-pilot de reformă administrativă şi transmite conducerilor comunelor că, dacă decid de bunăvoie să fuzioneze, vor primi de la CJ Timiş, printr-un parteneriat financiar, sume între 10 şi 20 milioane lei, indiferent de culoarea politică a primarilor. „Nu este un favor politic, ci este o investiţie pe termen lung”, subliniază Simonis.
13:20
INSP: Peste 96.000 de cazuri de infecţii respiratorii, raportate în săptămâna 9-15 februarie, în scădere faţă de săptămâna anterioară/ Peste 4.400 de cazuri de gripă clinică şi patru noi decese/ Numărul total al deceselor a ajuns la 78 # News.ro
Peste 96.000 de cazuri de infecţii respiratorii au fost raportate la nivel naţional în săptămâna 9-15 februarie, în scădere faţă de săptămâna anterioară, arată raportul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP). Totodată, au fost înregistrate peste 4.400 de cazuri de gripă clinică, 122 de cazuri de gripă confirmată de laborator şi patru noi decese. Numărul total al deceselor a ajuns la 78 în acest sezon.
13:20
Simone Biles a vorbit cu Ilia Malinin, după ce patinatorul a ratat programul liber la JO: Eram foarte îngrijorată pentru starea lui de sănătate mintală # News.ro
Simone Biles, multiplă campioană olimpică la gimnastică, a declarat că i-a oferit sprijinul său patinatorului artistic american Ilia Malinin, după evoluţia dezastruoasă a compatriotului său la Milano-Cortina 2026.
Acum 6 ore
13:10
Preşedintele Nicuşor Dan va avea o intervenţie la reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii, la invitaţia preşedintelui SUA, Donald Trump - surse # News.ro
Preşedintele României, Nicuşor Dan, va avea o intervenţie scurtă la reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii, la invitaţia preşedintelui SUA, Donald Trump, au declarat surse oficiale pentru News.ro.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.