Ministerul Transporturilor propune reducerea funcţiilor de conducere la ARF la şapte posturi

Bursa, 20 februarie 2026 14:00

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a lansat vineri, în consultare publică, un proiect de act normativ care vizează modificarea structurii organizatorice a Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF), cu scopul reducerii numărului de funcţii de conducere de la opt la şapte, respectiv un director general de direcţie, un director de direcţie şi cinci şefi de serviciu.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Bursa

Acum 5 minute
15:40
Securitatea, geopolitica, comerţul şi drepturile omului vor figura pe agenda vizitei pe care cancelarul german Friedrich Merz o va efectua în China săptămâna viitoare, prilej cu care se va întâlni cu preşedintele chinez Xi Jinping, a anunţat vineri un purtător de cuvânt al guvernului german
15:40
Danemarca va aloca 1,2 miliarde de coroane (aproximativ 160 de milioane de euro) pentru consolidarea pregătirii societăţii în situaţii de război sau criză, denumind iniţiativa and #8222;pregătire totală and #8221;.
Acum 15 minute
15:30
UE încearcă să adopte luni al 20-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, a declarat vineri înaltul reprezentant al Uniunii pentru afacerile externe şi politica de securitate, Kaja Kallas, după ce mai mulţi diplomaţi europeni au afirmat că reprezentanţii statelor membre nu au ajuns la un acord privind conţinutul măsurilor
15:30
Nava amfibie de asalt turcească Anadolu, care participă la manevre militare ale NATO în Marea Baltică, va fi desfăşurată în scop de descurajare pe flancul estic al Alianţei.
15:30
Un convoi internaţional cu ajutor umanitar, susţinut de către Greta Thunberg, destinat Cubei, ţară devastată de o criză economică agravată de blocada energetică impusă de către SUA, urmează să sosească la Havana pe 21 martie.
15:30
Polonia a finalizat, vineri, retragerea din Convenţia de la Ottawa privind interzicerea minelor antipersonal, decizie justificată de autorităţile de la Varşovia prin deteriorarea situaţiei de securitate pe flancul estic al NATO şi prin dezvoltarea proiectului defensiv and #8222;Scutul Estic and #8221;
Acum 30 minute
15:20
Franţa a eliminat majoritatea restricţiilor impuse transportului de bovine pentru a limita răspândirea dermatozei nodulare contagioase, a anunţat vineri ministrul Agriculturii, Annie Genevard, cu o zi înainte de deschiderea Salonului Internaţional al Agriculturii (SIA) de la Paris.
15:20
Primăria Sectorului 1 anunţă, vineri, că va penaliza Romprest cu 1,6 milioane lei pe zi pentru nerespectarea programului de deszăpezire
15:20
Uniunea Europeană ar trebui să fie pregătită să pună în aplicare în următoarele luni controversatul acord comercial cu blocul Mercosur din America de Sud, în pofida opoziţiei Franţei şi a acţiunii în justiţie, a afirmat vineri comisarul pentru comerţ şi securitate economică Maros Sefcovic.
15:20
Arbitrul Rareş George Vidican va conduce la centru partida FC Rapid - Dinamo, care se va disputa sâmbătă, de la ora 20.30, în etapa a 28-a a Superligii
Acum o oră
15:10
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat vineri că îşi doreşte să spargă monopolul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, el menţionând că în multe ţări europene, sistemele funcţionează cu mai multe case de asigurări de sănătate şi anul acesta putem începe acest demers
15:00
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat că ţara sa izolată a depăşit stagnarea şi a atins obiective economice majore în ultimii cinci ani, la deschiderea celui de-al 9-lea Congres al Partidului, a raportat vineri agenţia de presă oficială KCNA
15:00
Cea de-a 11 ramă electrică Coradia Stream, din lotul de 37 de trenuri electrice contractate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), a fost recepţionată şi a ajuns în administrarea CFR Călători.
15:00
Deficitul comercial al Statelor Unite s-a adâncit puternic în decembrie, pe fondul unei creşteri ample a importurilor, în timp ce numărul solicitărilor săptămânale de şomaj a scăzut peste aşteptări, indicând că piaţa muncii rămâne rezilientă
15:00
Statele Unite reînnoiesc ameninţarea de a părăsi International Energy Agency, dacă agenţia nu renunţă la agenda and #8221;net zero and #8221;, a declarat secretarul american al Energiei, Chris Wright, în ultima zi a reuniunii ministeriale IEA de la Paris
15:00
Ministrul petrolului din Iran, Mohsen Paknejad, a afirmat vineri că există posibilitatea ca Iranul şi Statele Unite să coopereze în sectorul petrolier şi gazier dacă cele două ţări încheie un acord nuclear
15:00
Autorităţile turce au reţinut vineri 32 de suspecţi, printre care şi oficiali ai unor cluburi de fotbal, în cadrul unei anchete extinse privind presupuse aranjamente de meciuri şi pariuri ilegale în ligile profesioniste din ţară, a anunţat parchetul din Istanbul
15:00
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat vineri că rata de vaccinare a scăzut semnificativ în ultimii ani, pentru că dezinformarea medicală este la cote alarmante, el precizând că rata de vaccinare scăzută a adus la creşterea mortalităţii copiilor cu rujeolă
14:50
Echipa germană VfB Stuttgart a învins joi seara, în deplasare, scor 4-1, gruparea scoţiană Celtic Glasgow, în meciul tur din play-off-ul Ligii Europa
14:50
Preşedinta Maia Sandu a revocat un decret din 2022 prin care a graţiat un cetăţean moldovean, Nicolae Andrei Şepeli, condamnat la închisoare în Rusia şi ulterior transferat în Republica Moldova pentru executarea pedepsei
14:50
Şeful NASA, Jared Isaacman, recent instalat în funcţie şi considerat un apropiat al miliardarului Elon Musk, a revenit joi asupra problemelor întâmpinate în 2024 de nava Starliner a companiei Boeing în timpul primului său zbor cu echipaj către ISS, semnalând defecţiuni grave imputabile atât constructorului de avioane, cât şi agenţiei spaţiale americane
14:50
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat vineri că se aşteaptă la un buget puţin mai mare decât cel de anul trecut în sănătate
14:50
Autoritatea maritimă daneză a anunţat joi că a imobilizat o navă de tip port-container sub pavilion iranian provenind din Sankt Petersburg pentru deficienţă de pavilion. and #8222;Nava este reţinută pe motiv că nu este înregistrată corespunzător and #8221;, a explicat autoritatea
14:50
Preşedintele Donald Trump a prelungit joi termenul pentru luarea unei decizii militare cu privire la Iran, declarând reporterilor aflaţi la bordul avionului Air Force One că acordă Teheranului and #8222;10-15 zile, cam atât, maximum and #8221; pentru a accepta un acord cu SUA în domeniul nuclear
14:50
Disidentul belarus Mikola Statkevici, care a refuzat deportarea în Lituania după eliberarea sa în 2025 şi a fost încarcerat din nou, a fost eliberat după ce a suferit un accident vascular cerebral (AVC) în timpul detenţiei, a declarat joi liderul opoziţiei din exil, Sviatlana Ţihanouskaia
Acum 2 ore
14:40
Zaporizhstal a început livrările de produse laminate către Metinvest Tubular Iaşi (România), care a devenit parte a Grupului la sfârşitul anului 2025.
14:40
Grupul MOL a anunţat că profitul înainte de impozitare s-a situat la 1,3 miliarde de dolari în 2025, în scădere cu 11% comparativ cu anul 2024.
14:40
Echipa armeană Noah a câştigat joi, pe teren propriu, scor 1-0, prima manşă din play-off-ul Conference League, împotriva echipei olandeze AZ Alkmaar
14:40
Echipa FC Voluntari a învins joi, în primul meci al ligii secunde în anul 2026, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia CSA Steaua, în etapa a 18-a din Liga 2
14:40
Campioana Volei Alba Blaj a fost învinsă, joi, pe teren propriu, de echipa CSO Voluntari, în prima manşă a sferturilor de finală ale CEV Cup
14:40
Perechea Jaqueline Cristian/Gabriela Ruse s-a calificat, joi seară, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai
14:40
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat, vineri, că lucrările de extindere a capacităţii ATI, de la Spitalul Clinic de urgenţă pentru Copii and #8222;Marie Curie and #8221;, au avansat într-un ritm accelerat şi estimează că la finalul lunii mai, începutul lunii iunie să fie date în folosinţă
14:40
Echipa italiană AC Fiorentina a învins joi seara, în deplasare, scor 3-0, formaţia poloneză Jagiellonia Bialystok, în meciul tur din play-off-ul Conference League
14:30
Echipa spaniolă Celta Vigo, cu Ionuţ Radu titular, a învins joi, în deplasare, scor 2-1, formaţia greacă PAOK Salonic, condusă de Răzvan Lucescu, în prima manşă a play-off-ului din Liga Europa
14:20
Spania va cere Uniunii Europene să ridice sancţiunile impuse preşedintei interimare a Venezuelei, Delcy Rodriguez, după adoptarea unei legi a amnistiei ce merge and #8221;în direcţia bună and #8221;, a anunţat vineri ministrul de externe spaniol Jose Manuel Albares, la Barcelona.
14:20
Copiii miliardarului polonez Zygmunt Solorz analizează posibilitatea ca firma lor din domeniul energiei, ZE PAK SA, să participe la construcţia următoarei centrale nucleare din Polonia.
14:20
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunţat continuarea acordării voucherelor de energie, susţinând că peste 710.000 de români primesc deja acest sprijin, iar măsura merge mai departe până la finalul lui 2026
14:20
Tarifele suplimentare introduse de administraţia Donald Trump pentru importurile de oţel şi aluminiu au dus la o scădere de 30% a exporturilor europene de oţel către Statele Unite începând din iulie 2025. În acest context, reprezentanţii industriei siderurgice europene solicită o and #8222;reechilibrare and #8221; a acordului comercial dintre Bruxelles şi Washington.
14:20
Preşedintele Nicuşor Dan reuşeşte să consolideze profilul unei Românii respectate de toţi partenerii internaţionali, fapt confirmat în cadrul vizitei de joi de la Washington, afirmă europarlamentarul Eugen Tomac.
14:10
Autorităţile de la Kiev au anunţat vineri că au dejucat mai multe presupuse planuri de asasinare care vizau cetăţeni ucraineni şi străini, în urma unei anchete comune desfăşurate împreună cu forţele de ordine din Republica Moldova
14:00
Preşedintele polonez Karol Nawrocki (dreapta) s-a opus vineri prin veto unei legi vizând restabilirea independenţei Consiliului naţional al magistraturii (KRS) şi promovată de guvernul proeuropean al premierului Donald Tusk.
14:00
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a lansat vineri, în consultare publică, un proiect de act normativ care vizează modificarea structurii organizatorice a Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF), cu scopul reducerii numărului de funcţii de conducere de la opt la şapte, respectiv un director general de direcţie, un director de direcţie şi cinci şefi de serviciu.
Acum 4 ore
13:40
Consiliul Concurenţei supune dezbaterii publice propunerile de angajamente formulate de către Delivery Solutions S.A. (Sameday) pentru a înlătura îngrijorările concurenţiale identificate în contextul preluării Cargus S.R.L. şi subsidiara acesteia, EOPS Solutions SRL.
13:40
Armata chineză a organizat forţe navale şi aeriene pentru a efectua o and #8222;supraveghere continuă and #8221; a activităţilor recente ale unor aeronave militare americane în spaţiul aerian din faţa Chinei, în zona Mării Galbene
13:30
Mişcarea islamistă Hamas a transmis că orice aranjament privind viitorul Fâşiei Gaza trebuie să înceapă cu and #8222;oprirea totală a agresiunii and #8221; Israelului, după prima reuniune, la Washington, a and #8222;Consiliului Păcii and #8221; convocat de preşedintele american Donald Trump.
13:10
Dezvoltatorul Gabriel Focseneanu lansează al doilea ansamblu sub brandul Hambar.
12:50
România este raiul iazurilor piscicole, cel puţin pe hârtie, dar în realitate este raiul craterelor, în condiţiile în care dintre cele 1.200 de avize de gospodărire a apelor, doar puţin de 10% au fost realizate în ultimii zece ani, a declarat ministra Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu.
12:50
Dan Dungaciu, prim-vicepreşedinte AUR, declară vineri că deplasarea preşedintelui României la prima reuniune a Consiliului pentru Pace s-a încheiat fără niciun rezultat concret pentru români şi pentru România.
12:40
România este raiul iazurilor piscicole, cel puţin pe hârtie, dar în realitate este raiul craterelor, în condiţiile în care dintre cele 1.200 de avize de gospodărire a apelor, doar puţin de 10% au fost realizate în ultimii zece ani, a declarat ministra Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu.
12:20
PSD a făcut, vineri, un apel către PNL şi USR să înceteze disputa care blochează reforma de relansare economică şi a solicitat avizarea urgentă a pachetului de măsuri de către Ministerul Economiei.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.