Hidroelectrica anunţă schimbarea strategiei. Bogdan Badea: "Vrem să creştem pe segmentul de furnizare"

ObservatorNews, 23 februarie 2026 16:40

Strategia companiei s-a schimbat semnificativ în ultimii ani, iar Hidroelectrica pune tot mai mult accent pe furnizarea directă către clienții casnici și industriali, potrivit CEO-ului Bogdan Badea.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de ObservatorNews

Acum 30 minute
18:20
Autorităţile de la Kiev, Banca Mondială, Uniunea Europeană şi ONU estimează costurile reconstrucţiei de după război a Ucrainei la peste 588 de miliarde de dolari (peste 500 miliarde de euro) în următorul deceniu, conform unui raport comun al acestora, citat de AFP.
Acum o oră
17:50
SUA opresc de marți colectarea tarifelor vamale impuse de Donald Trump pe baza legii privind puterile de urgenţă, la câteva zile după ce Curtea Supremă le-a declarat ilegale. Ca răspuns, președintele american a anunțat un alt tarif global de 15% pentru importuri. Între timp, în rândul  companiilor  americane domnește incertitudinea: directorii nu știu dacă își vor primi rapid banii înapoi sau dacă va trebui să intre într-o lungă și costisitoare luptă juridică pentru a-i recupera.
17:40
Ion Duvac, doctor în psihologie și membru în Comisia de Deontologie și Disciplină a Colegiului Psihologilor din România, a intrat în vizorul Poliţiei după ce şi-ar fi hărţuit pacientele.
Acum 2 ore
17:30
Un bărbat de 45 de ani acuzat că şi-a înjunghiat soţia în coapsa dreaptă şi în piept, provocându-i un pneumotorax care a necesitat intervenţie de urgenţă, a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi, cu propunere de arestare preventivă, pentru violenţă în familie, în modalitatea tentativei de omor.
17:30
7 state din nord-estul americii sunt ameninţate de o furtună de zăpadă istorică. A fost declarată stare de urgenţă, inclusiv la New York, unde se aşteaptă zăpadă de un metru şi vânt cu putere de ciclon. Din Philadelphia până în Boston se preconizează fenomene meteo care vor intra direct în topul celor mai puternice zece furtuni din ultimii 150 de ani.
17:20
Lindsey Vonn a fost externată din spital,după aproape două săptămâni în care a fost imobilizată la pat în urma accidentării grave suferite în proba de coborâre din concursul de schi alpin de la Jocurile Olimpice de iarnă Milano Cortina 2026.
17:10
Pentru tot mai multe tinere, frumuseţea naturală nu e mai e suficientă. Trebuie îmbunătăţită, reparată sau... chiar înlocuită complet. Că diferența dintre ele și perfecțiune... stă într-o seringă sau într-o procedură rapidă, non-invazivă. 
17:00
O fostă cercetătoare a companiei care a creat ChatGPT avertizează asupra unui pericol ignorat de milioane de utilizatori.
16:50
Moartea unui jandarm în misiune, surprinsă de o cameră de supraveghere în Capitală, stârneşte revolta online. Bărbatul în vârstă de 40 de ani a fost filmat în timp ce se prăbuşeşte fulgerător. Tragedia a devenit imediat argumentul revoltei sindicaliştilor din sistem. "Bolojan vrea să ne pensionăm la 65! Și colegii mor la 30, 40, 50 de ani", spune Sindicatul Poliţiştilor, în timp ce Europol pune tragedia pe seama epuizării profesionale.
16:50
Actualul şef al DNA Marius Voineag, candidat pentru funcţia de adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, propune realizarea unui modul de inteligenţă artificială în care să fie introdusă jurisprudenţa, urmând ca acesta să fie antrenat de către procurori pentru a obţine rezultate cu adevărat utile.
16:40
Strategia companiei s-a schimbat semnificativ în ultimii ani, iar Hidroelectrica pune tot mai mult accent pe furnizarea directă către clienții casnici și industriali, potrivit CEO-ului Bogdan Badea.
Acum 4 ore
16:10
Actualul șef al DNA, Marius Voineag, care candidează la funcția de adjunct al procurorului general al României, a afirmat, luni, în legătură cu reticența procurorilor de a încheia acorduri de recunoaștere a vinovăției, că există manageri de parchete care încă trăiesc în "mirajul" întocmirii mai multor rechizitorii în fiecare an.
16:10
Tariful de bază pentru închirierea locuinţelor convenabile va fi de 8 lei/mp, conform unui proiect care urmează să fie dezbătut în şedinţa de joi a Consiliului General al Capitalei.
16:00
Reportul la Joker, la categoria I, a ajuns la peste 54,36 milioane de lei (peste 10,66 milioane de euro), informează, luni, Loteria Română.
16:00
Când ai nevoie de bani rapid, primul gând este „cât de repede rezolv?”. Poate ți s-a stricat mașina fix înainte de un drum, poate ai o cheltuială medicală care nu așteaptă sau pur și simplu vrei o rezervă de siguranță fără să pierzi o zi întreagă cu drumuri și acte. În punctul acesta, comparația credit online vs credit bancar devine foarte practică.
15:50
Islanda, care a depus o cerere de aderare la UE în 2009, în plină criză financiară, când toate cele trei bănci comerciale importante ale ţării au intrat în faliment, ia în considerare organizarea unui referendum pe tema reluării negocierilor de aderare la UE încă din luna august, au declarat pentru POLITICO două persoane familiarizate cu pregătirile ţării pentru aderare.
15:50
Premierul Ilie Bolojan a avertizat luni că, dacă România pierde bani din PNRR din cauza întârzierilor sau a neîndeplinirii reformelor, vor exista consecințe: cei care nu îndeplinesc angajamentele vor răspunde cu funcția, fie că este vorba despre miniștri sau secretari de stat. Premierul ar urma să se întâlnească joi la Bruxelles cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru a negocia  situaţia fondurilor aferente jalonului din PNRR privind pensiile magistraţilor, respectiv suma de 231 de milioane de euro.
15:50
PSD să nu mai bage băţul prin gard, pentru că pierde alegători, care pleacă la AUR, a declarat primarul social-democrat al Buzăului, Constantin Toma. El cere propriului partid să nu mai blocheze reformele propuse de premierul Ilie Bolojan. Edilul consideră că fostul premier Marcel Ciolacu greşeşte atunci când îl critică pe actualul şef al Guvernului. "Eu l-aş întreba pe Marcel Ciolacu atât: ai făcut sau n-ai făcut 9,3% deficit? Asta este realitatea (...), s-a aruncat cu banii şi la câini", a afirmat Constantin Toma.
15:50
Un bebeluș a murit luni dimineață la bordul unui zbor Air France de la Nairobi la Paris, în ciuda eforturilor unor medici aflați printre pasagerii care călătoreau cu avionul, a anunțat luni compania aeriană.
15:50
Prima manşă a play-off-ului pentru optimile de finală din Liga Campionilor la fotbal a fost marcată de scandalul cu tentă rasistă în care au fost implicaţi Vinicius, starul lui Real Madrid, şi Prestianni, fotbalistul de la Benfica Lisabona.
15:30
Horaţiu Potra a leşinat luni, 23 februarie, în sala de judecată la Curtea de Apel Bucureşti. Potra s-a prezentat luni la Curtea de Apel București, în dosarul în care este acuzat acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. În aceeași cauză, mai figurează ca inculpați, fostul prezidențiabil Călin Georgescu, precum și fiul și nepotul mercenarului.
15:30
Vremea rămâne mai caldă decât normalul perioadei atât la noapte, cât și mâine, însă nu scăpăm de precipitații și intensificări ale vântului. Sunt anunțate ploi și lapoviță în mai multe regiuni, condiții de polei izolat în est și sud-est, iar la munte vor predomina ninsorile, cu viscol la altitudini mari și depuneri consistente de zăpadă. Temperaturile vor varia între -4 și 12 grade, în funcție de zonă.
15:30
Naţionala de fotbal a statului Curacao, calificată în premieră la un turneu final de Campionat Mondial, nu va fi condusă la competiţia din vară, din America de Nord, de antrenorul Dick Advocaat, tehnicianul care i-a ajutat să obţină această calificare.
15:20
Ucraina se transformă într-o țară a văduvelor și orfanilor, lovită de una dintre cele mai grave crize demografice din lume, relatează CNN. Rata natalității s-a dus în cap, tot mai multe persoane se confruntă cu probleme de fertilitate sau amână decizia de a avea copii din cauza războiului. În același timp, cresc pierderile de pe linia frontului, iar milioane de refugiați s-au stabilit în străinătate, mulţi cu şanse mici de a se reîntoarce acasă. 
15:20
O tânără de 18 ani din județul Brașov a fost reținută pentru tentativă de omor, după ce și-ar fi înjunghiat iubitul în urma unui conflict spontan. Incidentul a avut loc în locuința în care cei doi trăiau împreună, iar medicii legiști au stabilit că viața bărbatului de 23 de ani a fost pusă în pericol. Procurorii cer arestarea preventivă a tinerei.
15:10
Europarlamentarii se pregătesc să suspende acordul comercial UE-SUA. Ei consideră că înțelegerea este nulă în urma deciziei Curții Supreme a SUA de a invalida tarifele lui Donald Trump.
14:50
NASA a decis să coboare racheta misiunii Artemis 2 de pe rampa de lansare din cauza unei probleme tehnice, fereastra de lansare din luna martie fiind practic închisă, scrie Space.com.
14:50
Liderii coaliției de guvernare s-au întâlnit luni, la Palatul Victoria, într-o nouă ședință axată pe bugetul de stat pentru acest an, precum și pe ultimele detalii legate de avizarea și adoptarea proiectelor referitoare la reforma administrației publice și la măsurile de relansare economică, potrivit Agerpres.
14:50
Cancelarul german Friedrich Merz a acuzat Rusia că se află "la cel mai profund nivel de barbarie", în ajunul împlinirii a patru ani de la inceputul războiului de agresiune din Ucraina. 
14:50
Candidatul la șefia Parchetului General, Bogdan-Ciprian Pîrlog, a susținut în fața comisiei de la Ministerul Justiției că sistemul judiciar traversează un moment dificil, marcat de pierderea încrederii publice. Procurorul militar a cerut revenirea la examenul scris pentru promovări și a criticat actualul mecanism de evaluare.
14:40
Pe 24 februarie, în România este celebrat Dragobete, sărbătoarea tradițională a iubirii. Dincolo de mesajele romantice, ziua este marcată de tradiţii și superstiții transmise din generație în generație.
14:40
Rob Jetten a depus luni jurământul ca şef al noului guvern olandez, devenind simultan cel mai tânăr prim-ministru din istoria Olandei, primul din formaţiunea sa politică de centru, D66, care deţine această funcţie şi primul premier declarat homosexual din ţară.
14:40
Cristina Chiriac, candidat la funcţia de procuror general al României, a pledat luni, în timpul interviului susţinut la Ministerul Justiţiei, pentru ca procurorii să folosească mai des acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu inculpaţii, ca o măsură de scădere a stocului de dosare la parchete.
Acum 6 ore
14:30
Românii care vor să-şi alimenteze maşina cu combustibil trebuie să ştie că luni, 23 februarie 2026, preţurile la carburanţi sunt în creştere, faţă de cele afişate la sfârşitul săptămânii trecute.
14:30
Descoperire șocantă într-un bloc din Deva. Doi bărbați, de 63 și 38 de ani, au fost găsiți fără viață în apartamente diferite, la câteva ore distanță unul de celălalt. Primele concluzii ale medicilor legiști arată că ambii s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și încearcă să stabilească exact cum s-a produs tragedia.
14:20
Indiferent dacă alegi influența globală a Valentine’s Day sau preferi tradiția românească a Dragobetelui, ambele momente au ajuns, în timp, să fie dominate de aceeași rutină: cadouri previzibile, ambalaje elegante și obiecte care impresionează pentru o zi, apoi își pierd farmecul. Parfumuri, ceasuri, accesorii sau alte produse atent alese ajung, de multe ori, să devină simple prezențe simbolice. Gestul contează, desigur, însă psihologii atrag atenția asupra unui aspect esențial: experiențele trăite împreună creează conexiuni emoționale mult mai puternice decât bunurile materiale.
14:20
Deşi suntem abia la începutul săptămânii, ziua de marţi, 24 februarie 2026, aduce o mulţime de evenimente de care bucureştenii, mai mari sau mai mici, se pot bucura cu încredere.
14:20
Individul din judeţul Iași care și-a omorât fosta soție după ce atacat-o cu un ciocan, iar apoi a incendiat-o, a fost condamnat pe viață. Decizia judecătorilor nu este definitivă. Agresorul nu a arătat nici cea mai mică urmă de părere de rău, în timpul anchetei. Ba chiar a spus că regretă doar că victima a murit prea repede şi nu s-a chinuit mai mult. 
14:10
Un atac al SUA asupra Iranului ar fi mult mai complicat și mai periculos decât operațiunea rapidă prin care a fost capturat Nicolas Maduro în Venezuela, arată o analiză The New York Times. Dacă Donald Trump va ordona un atac, Teheranul va riposta împotriva țintelor americane din Europa și Orientul Mijlociu şi le-ar putea cere şi aliaților săi să intervină. În raza rachetelor cu rază medie ale Iranului intră și bazele militare din România. Eventuale lovituri americane ar putea declanșa un conflict lung, extins și costisitor, cu multiple efecte globale, mai arată sursa citată. 
14:10
Panicată să nu fie certată de mamă, o elevă de la Liceul cu Program Sportiv Banatul din Timişoara a încercat să se sinucidă în școală. Fata a fost dusă de urgenţă la spital, după ce a înghiţit mai multe medicamente şi i s-a făcut rău în timpul orelor de curs.
14:10
Postul Paștelui nu este doar despre mâncare, în multe zone din țară momentul este marcat prin tradiții păstrate cu grijă de sute de ani. "Mătăuzele" este o sărbătoare a luminii, pe care o găsim anual în localitatea Sadu din judeţul Sibiu, şi care adună toată comunitatea, dar şi turişti. Acolo, începutul Postului Mare este vestit prin focuri aprinse pe dealuri într-un ritual spectaculos.
14:10
Mai sunt șapte zile până când Chef Richard Abou Zaki, Chef Orlando Zaharia, Chef Alexandru Sautner și Chef Ștefan Popescu deschid din nou bucătăria Chefi la cuțite, pregătiți pentru emoțiile audițiilor și presiunea amuletelor sezonului 17. Cei patru jurați se reunesc astfel din 2 martie la masa degustărilor pe nevăzute – acolo unde vor căuta cu nerăbdare noi talente culinare, fie că e vorba de concurenți cu experiențe remarcabile sau competitori super-pasionați de arta gastronomică.
14:10
Și-au dorit să-și depășească fricile, dar nu singuri, ci alături de partenerii lor, de omenii cu care au clădit povești de dragoste și cu care pășesc zi de zi prin viață. Au demonstrat că atunci când le este greu, se țin de mână și merg mai departe. De la ora 20:30, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, patru cupluri ajung în ultima săptămână din sezonul 3 Power Couple, însă ce-i așteaptă, nu ar fi putut prevedea!
14:00
Emoţie şi revoltă după ce, un jandarm de numai 40 de ani a murit ieri, în Capitală, în timp ce se afla în timpul serviciului, într-o misiune de patrulare.
14:00
Postul Paștelui 2026 începe pe 23 februarie și reprezintă cea mai importantă perioadă de pregătire spirituală înainte de Înviere. Află ce se mănâncă în Postul Mare, care sunt regulile alimentare și în ce zile din 2026 este dezlegare la pește.
14:00
Dragobetele, sărbătoarea românească a iubirii se celebrează în fiecare an pe 24 februarie. În 2026, îndrăgostiții din România își vor trimite mesaje romantice, declarații emoționante și urări speciale pentru a marca această zi cu tradiție.
14:00
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere şedinţa de luni, 20 februarie 2026, iar cifrele arată că indicele BET este în creştere, faţă de cifrele prezentate la sfârşitul săptămânii trecute.
14:00
Panicată să nu fie certată de mamă, o elevă de la Liceul cu Program Sportiv Banatul din Timişoara a încercat să se sinucidă în școală. Fata a fost dusă de urgenţă la spital, după ce a înghiţit mai multe medicamente şi i s-a făcut rău în timpul orelor de curs.
14:00
Tot mai mulţi români sunt interesaţi de investiţiile în monede virtuale, cu accent pe renumita bitcoin, chiar dacă aceasta a ajuns la un nivel ridicat, în raport cu alte monede virtuale, astfel că am decis să vedem ce ne spun cifrele astăzi, luni, 23 februarie 2026.
13:50
Reprezentanţii Băncii Naţionale a României au dat publicităţii cursul valutar pentru luni, 23 februarie 2026, iar cifrele arată că indicele ROBOR la 3 luni este în scădere, în raport cu cifrele date publicităţii la sfârşitul săptămânii trecute.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.