Argeş: Bărbat arestat preventiv pentru tâlhărie calificată, ameninţare şi acces ilegal la un sistem informatic. Victima este fosta iubită a inculpatului
News.ro,
3 martie 2026 17:20
Un bărbat din judeţul Argeş a fost arestat preventiv pentru 30 de zile sub acuzaţiile de tâlhărie calificată, ameninţare şi acces ilegal la un sistem informatic. Victima este fosta iubită a suspectului, căreia acesta i-a luat telefonul, împotriva voinţei ei, trimiţând mesaje de pe respectivul dispozitiv.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 5 minute
19:10
Acţiunile europene au închis marţi în scădere cu 3%, pe fondul intensificării conflictului din Orientul Mijlociu # News.ro
Bursele europene au încheiat sesiunea de marţi cu pierderi puternice, pe măsură ce escaladarea conflictului dintre Statele Unite şi Iran a continuat să afecteze sentimentul investitorilor la nivel global, transmite CNBC.
Acum 15 minute
19:00
Ministrul Apărării, despre ridicarea nivelulului de alertă la „BRAVO” în bazele militare din România: Nu există nici un indicator care să ne ducă cu gândul că ar exista un pericol suplimentar pentru România sau pentru cetăţenii români # News.ro
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a declarat marţi, despre ridicarea nivelulului de alertă la „BRAVO” în bazele militare din România că nu există nici un indicator care să ne ducă cu gândul că ar exista un pericol suplimentar pentru România sau pentru cetăţenii români şi a crescut doar nivelul de vigilenţă cu privire la ce se întâmplă în jurul acestei situaţii din Iran.
Acum o oră
18:40
CSM a prezentat, într-o întâlnire cu UNBR, propunerea de normare a activităţii instanţelor/ UNBR a arătat că este probabil ca măsura normării să prelungească durata unor proceduri judiciare # News.ro
Reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au prezentat, marţi, într-o întâlnire cu o delegaţie a Uniunii Naţionale a Barourilor din România (UNBR) propunerea de normare a activităţii instanţelor realizată de Consiliu. La rândul lor, reprezentanţii UNBR au arătat că este probabil ca măsura normării să prelungească durata unor proceduri judiciare, astfel că este nevoie de măsuri care să reducă acest efect.
18:40
Zelenski: Dacă alegerile vor avea loc după încheierea războiului, nu sunt sigur că voi candida # News.ro
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că nu este sigur dacă va candida din nou la funcţia de preşedinte, dacă alegerile vor avea loc după încheierea războiului, relatează Ukrainska Pravda, care citează un interviu acordat publicaţiei italiene Corriere della Sera.
18:30
Şeful Gărzii Naţionale de Mediu.: În ultimii trei ani, GNM a depăşit jumătate de miliard de lei în sancţiuni, a sistat activitatea ilegală a aproximativ 1.500 de companii şi a formulat circa 1.000 de sesizări penale /Mesajul către administraţiile locale # News.ro
Garda Naţională de Mediu a depăşit, în ultimii trei ani, jumătate de miliard de lei în sancţiuni, a sistat activitatea ilegală a aproximativ 1.500 de companii şi a formulat circa 1.000 de sesizări penale, a declarat şeful Gărzii Naţionale de Mediu, Andrei Corlan, la Forumul Internaţional de Mediu 2026, din cadrul Green Energy Expo – Romenvirotec. La Conferinţa Primarilor din România şi Republica Moldova, Corlan a evidenţiat principalele provocări din mediul urban (atingerea ţintelor de reciclare, calitatea aerului şi necesarul de spaţii verzi), precum şi din mediul rural, unde infrastructura de apă şi canalizare, colectarea separată şi abandonările de deşeuri rămân teme sensibile şi a transmis un mesaj administraţiilor locale privind gestionarea amplasamentelor istorice afectate de abandonări de deşeuri, De asemenea, instituţia şi-a prezentat echipamentele moderne achiziţionate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), investiţii care contribuie la creşterea capacităţii instituţiei de monitorizare, control şi intervenţie în teren.
18:20
Putin urmează să transmită Teheranului îngrijorarea liderilor ţărilor de la Golful Persic, în urma unor convorbiri telefonice cu aceştia, anunţă Kremlinul. Lavrov afirmă că Moscova nu a văzut încă dovezi ale faptului că Iranul dezvolta armament nuclear # News.ro
Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să transmită Iranului îngrijorările liderilor ţărilor de la Golful Persic cu privire la atacuri iraniene pe teritoriul acestor ţări, anunţă marţi Kremlinul, relatează The Associated Press.
18:20
Ministrul Culturii va trimite o comisie de control la Muzeul Naţional "George Enescu" pe perioada lucrărilor de renovare # News.ro
În perioada lucrărilor de renovare, ministrul Culturii, András István Demeter, a dispus constituirea unei comisii de control la Muzeul Naţional „George Enescu” din Bucureşti, în urma semnalărilor privind modul în care sunt păstrate manuscrisele lui Enescu, bunuri clasate în categoria Tezaur, precum şi alte obiecte de patrimoniu.
18:20
Fostul internaţional englez Rio Ferdinand este unul dintre numeroasele personalităţi sau foşti sportivi care au ales să locuiască în Dubai. Însă, începând cu acest weekend, viaţa liniştită la soare a lăsat locul războiului. Ca răspuns la atacurile americane şi israeliene, Iranul lansează zilnic represalii asupra ţărilor din Golf.
Acum 2 ore
18:10
Aproape 40.000 de studenţi români vor primi burse din bani europeni/ Suma lunară, 925 de lei/ Apelul lui Nicu Ştefănuţă, iniţiatorul demersului, la universităţi să aplice cu liste de studenţi până în 6 martie # News.ro
Aproape 40.000 de studenţi români vor primi burse din fonduri europene, ca urmare a demersurilor iniţiate în acest sens de către europarlamentarul independent Nicu Ştefănuţă, vicepreşedinte al Parlamentului European. Acesta face un apel la universităţile din România să aplice cu liste de studenţi până în 6 martie, pentru ca aceştia să poată primi lunar 925 de lei, bani care, în opinia sa, pentru unii studenţi „face diferenţa” dintre a continua studiile sau a renunţa înainte de finalul anului universitar.
18:10
Doi cetăţeni bulgari, reţinuţi de DIICOT după ce au clonat carduri folosite la staţii de carburant şi au alimentat camioane, folosind cardurile falsificate # News.ro
Doi cetăţeni bulgari, unul dintre ei un om de afaceri care deţine camioane, au fost reţinuţi de procurorii DIICOT pentru constituire a unui grup infracţional organizat, deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori, accesul ilegal la un sistem informatic şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos. Cei doi sunt suspectaţi că au clonat carduri folosite de diverse societăţi comerciale pentru a plăti alimentarea la staţii de carburant şi au alimentat camioanele firmei din Bulgaria, urmând ca societăţile ale căror carduri au fost clonate să plătească.
18:00
China se opune atacurilor militare lansate de Israel şi SUA împotriva Iranului şi cere încetarea imediată a ostilităţilor, i-a spus marţi ministrul de externe Wang Yi omologului său israelian Gideon Saar, potrivit MAE de la Beijing, relatează Reuters.
18:00
Putin urmează să transmită Teheranului îngrijorarea liderilor ţărilor de la Golful Persic, în urma unor convorbiri telefonice cu aceştia, anunţă Kremlinul. Lavrov afirmă că Moscova nua văzut încă dovezi ale faptului că Iranul dezvolta armament nuclear # News.ro
Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să transmită Iranului îngrijorările liderilor ţărilor de la Golful Persic cu privire la atacuri iraniene pe teritoriul acestor ţări, anunţă marţi Kremlinul, relatează The Associated Press.
17:40
Argeş: Trei muncitori, judecaţi pentru mărturie mincinoasă după ce un coleg al lor, care lucra fără forme legale, a murit într-un incendiu, iar ei au declarat că se afla în incinta societăţii ca vizitator # News.ro
Trei angajaţi ai unui operator economic din judeţul Argeş, unde în urmă cu aproape doi ani a avut loc un incendiu în urma căruia un bărbat a suferit arsuri şi nu a mai putut fi salvat, vor fi judecaţi pentru mărturie mincinoasă după ce, în cadrul anchetei deschise în urma incidentului, au susţinut că bărbatul mort nu era coleg cu ei, ci se afla ca vizitator pe amplasamentul operatorului economic. În dosar vor fi judecaţi şi administratorii firmei, acuzaţi de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi distrugere din culpă.
17:40
Primarul Capitalei a anunţat că deblochează concursurile pentru posturile de manageri de teatre: "Concursurile vor fi desfăşurate de specialişti, nu vor fi decise de mine" # News.ro
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat că deblochează concursurile pentru posturile de manageri de teatre. "Astăzi am pus pentru două săptămâni în transparenţă/ dezbatere regulamentul privint concursurile. E făcut în baza legii. Dacă este loc să fie îmbunătăţit, vă fi îmbunătăţit. Si predictibil. Prima dată vom selecta, conform legii, comisiile de concurs. Înscrierile, si îi rog pe cei cu experienţă să se înscrie, vor începe peste două săptâmâni. Pentru comisii, nu pentru directori. Şi cele pentru directori vor fi programte după ce vom avea comisiile", a transmis edilul pe Facebook.
17:40
Israelul afirmă că a lovit centre de producţie a rachetelor balistice din Iran. Aeroportul Mehrabad din Teheran a fost, de asemenea, vizat de atacuri # News.ro
Armata israeliană a afirmat că a lovit marţi centre de producţie a rachetelor balistice din Iran, în a patra zi de război împotriva Republicii Islamice. De asemenea, unul dintre cele două aeroporturi din Teheran, Mehrabad, care asigură în principal zboruri interne, a fost vizat marţi de atacuri israeliano-americane, a relatat presa de la Teheran.
17:40
Atacantul brazilian Rodrygo (Real Madrid) a fost diagnosticat cu o ruptură de ligament încrucişat la genunchiul drept, în consecinţă el va lipsi de pe teren tot restul sezonului şi va rata Cupa Mondială din America de Nord.
17:30
Cancelarul german Friedrich Merz este aşteptat să sosească la Casa Albă pentru a se întâlni cu Donald Trump, aceasta fiind prima întâlnire a preşedintelui american cu un lider străin de la începerea atacurilor în Iran, scrie BBC.
17:30
Constanţa: O femeie este cercetată după ce şi-a ameninţat copiii în timpul unor transmisiuni pe TikTok / Aceştia au fost preluaţi de o bunică # News.ro
O femeie este cercetată de poliţiştii din Constanţa după ce i-a ameninţat cu bătaia pe cei doi copii, de doi ani şi de patru ani, în timpul unor transmisiuni pe TikTok. Copiii au fost luaţi de la mamă şi daţi în grija unei bunici.
17:30
Bihor: Patru persoane, rănite într-un accident în care au fost implicate trei autoturisme şi un TIR/ O femeie a fost descarcerată, fiind supusă manevrelor de resuscitare/ Traficul pe DN 1, blocat # News.ro
Patru persoane au fost rănite, marţi după-amiază, în urma unui accident produs pe DN 1, în zona localităţii Auşeu din judeţul Bihor, fiind implicate trei autoturisme şi un TIR. Una dintre victime, o femeie care conducea unul dintre autoturisme, a fost descarcerată, dar este în stop cardio-respirator, fiind făcute manevre de resuscitare. Traficul pe DN 1 este oprit pe ambele sensuri, fiind deviat pe drumuri judeţene.
17:30
Agenţia Internaţională a Energiei Atomice anunţă pagube ”recente” la intrarea în instalaţia subterană de îmbogăţirea uraniului de la Natanz. în urma unor atacuri israeliano-americane. Nu există ”nicio consecinţă radiologică” # News.ro
Agenţia Internaţională a Energiei Atomice (AIEA) a confirmat marţi, pe X, ”pagube recente la clădiri de la intrarea în uzina subterană de îmbogăţirea combustibilului de la Natanz, în Iran”, în urma unor atacuri israeliano-americane, relatează AFP.
17:20
SUA şi Israelul atacă sediul Adunării Experţilor, instituţia însărcinată să numească un nou lider suprem, la Qom. Atacuri cu avioane de vânătoare americane şi israeliene în centrul Tehernului, în cartierul guvernamental # News.ro
Atacuri israeliano-americane au vizat sediul instituţiei însărcinate cu alegerea unui nou lider suprem ca succesor al ayatollahului Ali Khamenei, ucis în prima zi de război în Iran, sâmbătă, scrie presa iraniană, relatează AFP.
17:20
Argeş: Bărbat arestat preventiv pentru tâlhărie calificată, ameninţare şi acces ilegal la un sistem informatic. Victima este fosta iubită a inculpatului # News.ro
Un bărbat din judeţul Argeş a fost arestat preventiv pentru 30 de zile sub acuzaţiile de tâlhărie calificată, ameninţare şi acces ilegal la un sistem informatic. Victima este fosta iubită a suspectului, căreia acesta i-a luat telefonul, împotriva voinţei ei, trimiţând mesaje de pe respectivul dispozitiv.
Acum 4 ore
17:10
Trupa britanică Radiohead furioasă că ICE a folosit piesa lor „Let Down” într-un videoclip # News.ro
Trupa britanică Radiohead a denunţat vehement utilizarea piesei lor „Let Down” de către Departamentul de Securitate Internă al SUA, care supraveghează, printre altele, ICE, controversata poliţie americană pentru imigraţie.
17:10
Se înmulţesc gesturile de solidaritate cu Cipru, care nu dispune de forţe aeriene. Franţa şi Grecia vor trimite sisteme anti-dronă după atacul asupra bazei britanice # News.ro
Franţa intenţionează să trimită sisteme antirachetă şi antidronă în Cipru după ce o bază aeriană britanică de pe insulă a fost atacată de drone, în timp ce Grecia s-a angajat, la rândul ei, să apere micul stat mediteranean, relatează Reuters.
17:10
Florin Bratu nu mai este antrenor al echipei CS Dinamo, a anunţat, marţi, clubul din Liga 2.
17:10
O fată de 14 ani ar fi fost agresată sexual de un meditator în timpul pregătirii, într-o locuinţă din sectorul 3 al Capitalei/ Poliţia face percheziţii, iar bărbatul este dus la audieri # News.ro
O adolescentă de 14 ani ar fi fost agresată sexual de un meditator în timpul unei şedinţe de pregătire la o materie, într-o locuinţă din sectorul 3 al Capitalei, unde erau prezenţi alţi doi minori. Poliţiştii bucureşteni fac percheziţii la adresa respectivă, iar bărbatul este dus la audieri, urmând să fie luate măsurile care se impun.
17:10
CBS, un jucător cheie în peisajul audiovizual american, este zdruncinat de schimbări editoriale legate de presiunile intereselor economice care vizează satisfacerea lui Donald Trump, ilustrând erodarea independenţei mass-media de la revenirea republicanului la putere. Acesta este un motiv de îngrijorare pentru redacţia CNN, care urmează să fie achiziţionată de Paramount Skydance, proprietarul CBS din vara anului 2025, prin viitoarea achiziţie a Warner Bros. Discovery.
17:00
Regatul Unit se pregăteşte să trimită distrugătorul HMS Duncan să apere baza Akrotiri, după atacul iranian, dezvăluie The Times. Franţa urmează să trimită sisteme antirachetă şi antidronă în Cipru, scrie presa cipriotă # News.ro
Regatul Unit preconizează să trimită o navă de război pentru ca să apere baza aeriană Akrotiri, în Cipru, împotriva unor eventuale atacuri iraniene, scrie în ediţia de marţi The Times.
17:00
Trupa britanică Radiohead a denunţat vehement utilizarea piesei lor „Let Down” de către Departamentul de Securitate Internă al SUA, care supraveghează, printre altele, ICE, controversata poliţie americană pentru imigraţie.
16:50
Înşelăciuni cu credite bancare obţinute cu acte false şi informaţii nereale introduse în bazele de date ale ANAF/ Patru persoane au fost arestate, alte 11 au fost plasate sub control judiciar # News.ro
Procurorii bucureşteni fac cercetări după ce mai multe unităţi bancare au fost înşelate şi au acordat credite bancare unor persoane care au furnizat acte false şi informaţii nereale introduse ilegal de unul dintre inculpaţi în bazele de date ale ANAF. Potrivit anchetatorilor, patru persoane au fost arestate, iar alte 11 au fost plasate sub control judiciar.
16:50
România îşi promovează oferta turistică la ITB Berlin: Via Transilvanica şi „Bunătăţi din Şpaisul Bănăţean”, în atenţia vizitatorilor/ Spoturi realizate de jurnalistul britanic Charlie Ottley, difuzate la standul românesc # News.ro
Via Transilvanica – „Drumul care uneşte”, prezentată la la Bursa Internaţională de Turism de la Berlin, unde standul României reuneşte 30 de co-expozanţi – agenţii de turism, hotelieri, asociaţii de profil, organizaţii de management al destinaţiei şi autorităţi locale.
16:40
UPDATE - Darryl Nirenberg, noul ambasador al SUA în România, şi-a prezentat scrisorile de acreditare: Ne dorim să consolidăm relaţia noastră puternică şi prietenia durabilă / Nicuşor Dan: Sunt convins că vom avea o colaborare foarte bună # News.ro
Darryl Nirenberg, noul ambasador al Statelor Unite în România, a fost primit marţi de preşedintele Nicuşor Dan cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare, în cadrul unei ceremonii la Palatul Cotroceni, începându-şi oficial mandatul la Bucureşti. El a transmis că, pe măsură ce administraţia Trump depune eforturi pentru a face America mai sigură, mai puternică şi mai prosperă, îşi doreşte să consolideze relaţia puternică, interesele comune şi prietenia durabilă cu România. ”Sunt convins că vom avea o colaborare foarte bună”, afirmă şi preşedintele Nicuşor Dan. El mai spune că, într-un context geopolitic complicat, îşi propune ca relaţia bilaterală să fie orientată către proiecte concrete în domenii importante pentru prosperitatea şi securitatea celor două naţiuni.
16:40
Roma îl convoacă pe ambasadorul Iranul după atacul în Cipru şi continuă să-şi evacueze cetăţenii din Orientul Mijlociu # News.ro
Italia l-a convocat marţi pe ambasadorul iranian în semn de protest faţă de un atac cu dronă la baza britanică Akrotiri, în Cipru, alt stat membru al Uniunii Europene (UE), declară marţi Ministerul italian de Externe AFP.
16:40
Braşov: Arbori scanaţi cu tomograf sau rezistograf, pentru a se stabili dacă e nevoie să fie tăiaţi. Demersurile, după ce un pom aparent sănătos s-a prăbuşit peste doi oameni, sub Tâmpa, una dintre victime murind - FOTO # News.ro
Sute de copaci de pe raza municipiului Braşov, amplasaţi în cele mai frecventate parcuri şi zone de promenadă, au fost scanaţi cu aparate de tip tomograf şi rezistograf, pentru a se stabili dacă este nevoie sau nu să fie tăiaţi. Demersul autorităţilor locale de a realiza un studiu privind rezistenţa arborilor a avut loc după ce, anul trecut, pe Aleea de sub Tâmpa, un arbore aparent sănătos s-a prăbuşit peste doi oameni, una dinte victime murind.
16:40
Războiul din Orientul Mijlociu: Avionul privat al lui Cristiano Ronaldo a părăsit Arabia Saudită în miezul nopţii. Nu se ştie dacă jucătorul se afla la bord # News.ro
În timp ce ambasada americană din Riad, Arabia Saudită, a fost ţinta unor atacuri cu drone iraniene, avionul privat al lui Cristiano Ronaldo a părăsit ţara din Orientul Mijlociu în miezul nopţii, fără să se ştie dacă atacantul echipei Al-Nassr se afla la bord.
16:30
Darryl Nirenberg, noul ambasador al SUA în România, şi-a prezentat scrisorile de acreditare: Ne dorim să consolidăm relaţia noastră puternică, interesele comune şi prietenia durabilă / Nicuşor Dan: Sunt convins că vom avea o colaborare foarte bună # News.ro
Darryl Nirenberg, noul ambasador al Statelor Unite în România, a fost primit marţi de preşedintele Nicuşor Dan cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare, în cadrul unei ceremonii la Palatul Cotroceni, începându-şi oficial mandatul la Bucureşti. El a transmis că, pe măsură ce administraţia Trump depune eforturi pentru a face America mai sigură, mai puternică şi mai prosperă, îşi doreşte să consolideze relaţia puternică, interesele comune şi prietenia durabilă cu România. ”Sunt convins că vom avea o colaborare foarte bună”, afirmă şi preşedintele Nicuşor Dan. El mai spune că, într-un context geopolitic complicat, îşi propune ca relaţia bilaterală să fie orientată către proiecte concrete în domenii importante pentru prosperitatea şi securitatea celor două naţiuni.
16:20
Teheranul ameninţă Europa să nu se amestece în Războiul din Iran. Gardienii Revoluţiei ameninţă SUA şi Israelul cu ”porţile iadului”. Germania îl convoacă pe ambasadorul iranian # News.ro
Iranul a avertizat marţi ţările din Europa să nu se implice în războiul în care luptă împotriva Statelor Unite şi Israelului, după ce Germania, Franţa şi Regatul Unit s-au declarat pregătite de ”acţiuni defensive” în vederea distrugerii capacităţilor militare iraniene, relatează AFP
16:20
Ana Maria Bărbosu a câştigat titlul de Gimnasta anului 2025, în campania lansată de forul european de profil (European Gymnastics).
16:10
Darryl Nirenberg, noul ambasador al Statelor Unite în România, şi-a prezentat scrisorile de acreditare, la Palatul Cotroceni: Ne dorim să consolidăm relaţia noastră puternică, interesele comune şi prietenia durabilă # News.ro
Darryl Nirenberg, noul ambasador al Statelor Unite în România, a fost primit marţi de preşedintele Nicuşor Dan cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare, în cadrul unei ceremonii la Palatul Cotroceni, începându-şi oficial mandatul la Bucureşti. El a transmis că, pe măsură ce administraţia Trump depune eforturi pentru a face America mai sigură, mai puternică şi mai prosperă, îşi doreşte să consolideze relaţia puternică, interesele comune şi prietenia durabilă cu România.
16:10
Teheranul ameninţă Europa să nu se amestece în Războiul din Iran. Gardienii Revoluţiei ameninţă SUA şi Iranul cu ”porţile iadului”. Germania îl convoacă pe ambasadorul iranian # News.ro
Iranul a avertizat marţi ţările din Europa să nu se implice în războiul în care luptă împotriva Statelor Unite şi Israelului, după ce Germania, Franţa şi Regatul Unit s-au declarat pregătite de ”acţiuni defensive” în vederea distrugerii capacităţilor militare iraniene, relatează AFP
16:10
Părinţii a patru copii puşi să cerşească pe străzi din Capitală, arestaţi preventiv/ Doi tineri care îi transportau şi supravegheau pe minori la locurile de cerşit, sub control judiciar/ Banii strânşi, folosiţi pentru alcool, ţigări şi jocuri de noroc # News.ro
Părinţii a patru copii puşi să cerşească pe străzi din sectorul 5 al Capitalei, sub ameninţarea bătăii, au fost arestaţi preventiv pentru exploatarea cerşetoriei, iar alţi doi tineri care îi transportau şi supravegheau pe minori la locurile de cerşit au fost plasaţi sub control judiciar pentru 60 de zile. Potrivit anchetatorilor, banii primiţi de copii de la cetăţeni milostivi erau folosiţi de către părinţi, printre altele, pentru cumpărarea de alcool şi ţigări, dar şi la jocuri de noroc.
16:00
Andrei Ţărnea (MAE), despre românii care veneau din Asia şi au rămas blocaţi pe aeroporturi: Responsabilitatea este a liniilor aeriene, există zboruri comerciale disponibile din acele ţări spre Europa şi sunt obligate să reruteze şi să ofere cazare # News.ro
Purtătorul de cuvânt al MAE, Andrei Ţărnea, a declarat marţi, despre românii care veneau din Asia şi au rămas blocaţi pe aeroporturi din cauza suspendării curselor, că responsabilitatea este a liniilor aeriene, pentru că există zboruri comerciale disponibile din acele ţări spre Europa şi sunt obligate să reruteze şi să ofere cazare clienţilor lor. Continuăm dialogul cu ţările respective pentru asigurarea cazărilor pentru aceşti cetăţeni şi ca liniile aeriene să găsească cât mai rapid soluţii alternative pentru ca ei să ajungă în Europa şi în România, a mai spus Ţărnea.
15:40
Atacurile SUA şi Israelului în Iran sunt ”susţinute larg” în Europa, anunţă Rutte, la Skopje. NATO ”nu este implicată” în conflict, însă, ”cred că suntem cu toţii mai bine acum că el este mort” # News.ro
Atacurile lansate împotriva Iranului de către Statele Unite şi Israel sunt ”susţinute larg” în Europa, anunţă marţi secretarul general al NATO Mark Rutte, la Skopje, în Macedonia de Nord, relatează AFP.
15:40
Preşedintele SUA Donald Trump a declarat marţi că Teheranul încearcă să poarte discuţii cu SUA, în timp ce operaţiunile militare împotriva Iranului continuă, însă a sugerat că, în opinia sa, oportunitatea negocierilor a trecut.
15:40
Un elev în vârstă de 14 ani, din judeţul Botoşani, a murit marţi, după ce i s-a făcut rău la şcoală. Poliţiştii fac cercetări în acest caz.
15:30
Ţărnea (MAE): Spaţiul aerian al Emiratelor Arabe Unite este oficial închis. Nu există în acest moment zboruri de repatriere / Românii să ţină legătura cu linile aeriene la care au bilete şi să se asigure că sunt în siguranţă # News.ro
Purtătorul de cuvânt al MAE, Andrei Ţărnea, a declarat marţi, despre situaţia românilor blocaţi încă în Dubai, că spaţiul aerian al Emiratelor Arabe Unite este oficial închis şi nu există în acest moment zboruri de repatriere. El a mai spus că românii trebuie să ţină legătura cu linile aeriene la care au bilete şi să se asigure că sunt în siguranţă acolo unde sunt, pentru că e mai bine decât să pornească la drum cu riscurile de rigoare.
15:20
Andrei Ţărnea, despre românii nemulţumiţi că şi-au plătit zborul de repatriere: Oamenii au tot dreptul să critice limitele acţiunii MAE. Am făcut tot ce se poate pentru fiecare dintre cetăţenii români # News.ro
Purtătorul de cuvânt al MAE, Andrei Ţărnea, a declarat marţi, despre nemulţumirile românilor care au revenit în ţară din Israel, prin Egipt, că oamenii au tot dreptul să critice limitele acţiunii Ministerului de Externe sau ale echipelor noastre, dar este efectiv ceea ce zice lege şi autorităţile au făcut tot ce se poate pentru fiecare dintre cetăţenii români aflaţi acolo. El a subliniat, despre faptul că aceştia şi-au plătit biletele, că sunt curse făcute special pentru acest zbor de repatriere iar cei care au avut responsabilitatea organizării lor şi finanţarea lor sunt agenţiile de turism.
15:20
Armata israeliană anunţă marţi că a ”lovit” un comandant iranian de rang înalt, la Teheran, marţi, în a patra zi a războiului declanşat de Statele Unite şi Israel în Iran, relatează AFP.
15:20
La paisprezece luni după ce s-a alăturat echipei Red Bull în calitate de director global pentru fotbal, fostul antrenor al echipei Liverpool, Jürgen Klopp, ar putea să-şi facă din nou bagajele încă din această vară.
Acum 6 ore
15:10
Război în Ucraina, atacuri, urmăriri penale abuzive: mediul devine din ce în ce mai ostil profesioniştilor din mass-media, a subliniat marţi Platforma Consiliului Europei pentru Siguranţa Jurnaliştilor, scrie AFP.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.