Consultant economic: Cheia ieşirii din criza economică spre care ne îndreptăm este cum va reuşi armata americană să deblocheze strâmtoarea Ormuz/ Ce spune despre situaţia din România şi ce soluţii ar fi

News.ro, 4 martie 2026 18:50

Consultantul economic Adrian Negrescu consideră că este decisiv pentru ieşirea din criza economică spre care se îndreaptă lumea modul în care armata americană va reuşi să deblocheze strâmtoarea Ormuz. „Dacă traficul de petrol şi gaze din Golful Persic va fi reluat, toate aceste creşteri speculative de preţuri s-ar putea să se stingă destul de repede”, afirmă Negrescu. În privinţa României, Negrescu spune că, pe termen, scurt, autorităţile nu pot decât să se asigure că ţara are stocurile necesare de carburanţi, mai ales de motorină, „pentru a face faţă provocărilor”. În privinţa gazelor naturale, economistul precizează că guvernanţii ar trebui să ia în calcul amânarea, măcar cu o lună, a liberalizării pieţei pentru agenţii economici, în actualul context economic.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 10 minute
20:10
Liderul rus Vladimir Putin a purtat discuţii, miercuri, la Kremlin, cu ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, care a venit să discute despre „şantajul” Ucrainei asupra Slovaciei şi Ungariei în ceea ce priveşte aprovizionarea cu petrol, dar şi despre eliberarea - obţinută în cele din urmă - a doi etnici maghiari care au luptat pentru Ucraina şi au fost luaţi prizonieri de război de ruşi.
20:10
Bursele europene au închis pe creştere miercuri, investitorii continuând să urmărească evoluţiile războiului din Orientul Mijlociu, transmite Reuters.
20:10
Premierul Ilie Bolojan s-a întrebat, miercuri, cum pot să recâştige încrederea românilor dacă cei care au răspunderi mari nu lucrează în aşa fel încât să aibă încredere unii în alţii, să recâştige încrederea în partide, el menţionând că va susţine lucruri care ştie că sunt raţionale.
Acum 30 minute
19:50
Internaţionalul englez al echipei Manchester United, Harry Maguire, a fost condamnat la 15 luni de închisoare cu suspendare de către un tribunal din Grecia pentru un incident din 2020, din Mykonos, anunţă Sky Sports.
19:50
Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, despre majorarea preţurilor la combustibil, pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu, că speră să nu se întâmple asta, dar va depinde de durata acestui blocaj, până se găseşte o soluţie de încetare a focului. El a precizat că ne putem aştepta la creşterea preţului pe piaţa globală, şi toţi cei care importă şi în România se vor aproviziona, începând de acum înainte, chiar dacă noi avem stocuri pentru câteva luni de zile, la preţuri ceva mai mari.
Acum o oră
19:40
Cosmin Zuleam, bărbatul condamnat la 30 de ani închisoare în dosarul privind uciderea omului de afaceri sibian Adrian Kreiner, susţine că a primit un „pont”, de la un bărbat din Ploieşti, care locuieşte în Sibiu, cu privire la faptul că omul de afaceri ar fi avut în casă o sumă mare, de aproximativ două-trei milioane de euro. Zuleam a spus în faţa judecătorilor numele bărbatului, fiind pentru prima dată când acest nume este invocat în dosarul care s-a judecat pe fond.
19:40
Fostul ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu, în prezent director general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a fost condamnat, miercuri, de instanţa supremă la patru ani de închisoare pentru fraudarea unor concursuri privind ocuparea unor posturi în direcţii judeţene din cadrul ministerului. Chesnoiu a fost trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie în decembrie 2022, fiind acuzat de abuz în serviciu şi de faptul că a permis unor persoane neautorizate accesul la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii unor foloase necuvenite. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.
19:30
Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că în şedinţa de coaliţie de dimineaţă s-au închis în bună regulă şi a rămas că se vor face ultimele corecturi şi se va trimite bugetul către toate partidele, până la sfârşitul săptămânii, el arătând că a văcut comunicatul PSD şi este ”în contradicţie cu ceea ce s-a întâmplat astăzi şi cu realitatea”. ”Asta nu cred că ajută nici Partidul Social-Democrat şi nici coaliţia în general, pentru că oamenii aşteaptă de la noi să facem lucruri normale pentru ţara asta”, a mai spus premierul.
19:20
Campioana Volei Alba Blaj s-a calificat miercuri, pe teren propriu, în finala Cupei României, după ce a învins vicecampioana CSO Voluntari, scor 3-1, şi în manşa retur din semifinale. În finală, Volei Alba Blaj se va duela cu Dinamo Bucureşti, care a eliminat pe CSM Bucureşti.
19:20
Spectacolul "Notte Morricone", care îmbină coregrafia, muzica şi cinematografia într-un omagiu adus legendarului compozitor italian Ennio Morricone, va putea fi văzut anul acesta la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, ediţia 25, (12-21 iunie).
Acum 2 ore
19:10
Ministrul Apărării, Radu Mirţă, afirmă că a discutat cu preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, despre nevoia unui SAFE 2, despre includerea direct în regulamentul unui potenţial nou program SAFE a contribuţiei industriilor naţionale de apărare. ”Statul român are multe fabrici cu tehnologie de ultimă generaţie, are platforme ale vechilor fabrici, deja certificate, poziţionate strategic, cu depozite, buncăre, poligoane care pot fi o parte componentă a unei noi strategii europene de extindere a capacităţilor de producţie a armamentului”, susţine el.
19:00
Fostul ministru al Muncii Marius Budăi a declarat, miercuri, despre o ieşire de la guvernare a PSD, în urma scandalului legat de bugetul pe 2026, că diminuarea pachetului social este inacceptabilă pentru ei şi nu trebuie să fie plasată responsabilitatea stabilităţii coaliţiei doar pe PSD. ”Nu putem să facem orice şi PSD să fie de acord. Nu se mai poate”, a arătat el.
19:00
Sportivii germani nu vor participa la parada delegaţiilor la ceremonia de deschidere a Jocurilor Paralimpice de la Milano Cortina, vineri, pentru a-şi exprima solidaritatea cu Ucraina, a anunţat miercuri Comitetul Paralimpic German.
18:50
Consultantul economic Adrian Negrescu consideră că este decisiv pentru ieşirea din criza economică spre care se îndreaptă lumea modul în care armata americană va reuşi să deblocheze strâmtoarea Ormuz. „Dacă traficul de petrol şi gaze din Golful Persic va fi reluat, toate aceste creşteri speculative de preţuri s-ar putea să se stingă destul de repede”, afirmă Negrescu. În privinţa României, Negrescu spune că, pe termen, scurt, autorităţile nu pot decât să se asigure că ţara are stocurile necesare de carburanţi, mai ales de motorină, „pentru a face faţă provocărilor”. În privinţa gazelor naturale, economistul precizează că guvernanţii ar trebui să ia în calcul amânarea, măcar cu o lună, a liberalizării pieţei pentru agenţii economici, în actualul context economic.
18:40
Comisia Europeană a prezentat miercuri propuneri în favoarea ”Made in Europe”, în vederea unei reindustrializări a continentului şi în vederea unei rezistenţe mai bune concurenţei Chinei, după ani de negocieri între Cei 27, relatează AFP.
18:40
Consultantul economic Adrian Negrescu consideră că este decisiv pentru ieşirea din criza economică spre care se îndreaptă lumea modul în care armata americană va reuşi să deblocheze strâmtoarea Ormuz. „Dacă traficul de petrol şi gaze din Golful Persic va fi reluat, toate aceste creşteri speculative de preţuri s-ar putea să se stingă destul de repede”, afirmă Negrescu. În privinţa României, Negrescu spune că, pe termen, scurt, autorităţile nu pot decât să se asigure că ţara are stocurile necesare de carburanţi, mai ales de motorină, „pentru a face faţă provocărilor”. În privinţa gazelor naturale, economistul precizează că guvernanţii ar trebui să ia în calcul amânarea, măcar cu o lună, a liberalizării pieţei pentru agenţii economici, în actualul context economic.
18:30
Şefa extremei drepte franceze, Marine Le Pen, a declarat că aliaţii europeni ai Franţei trebuie să cumpere echipamente franceze dacă vor să beneficieze de protecţia descurajării nucleare a Parisului, relatează POLITICO,
18:20
PNL transmite, miercuri, că bugetul României nu trebuie să fie victima colaterală a jocurilor politicianiste care irosesc progresul obţinut cu greu şi împing ţara înapoi iar dacă PSD doreşte într-adevăr stabilitate şi reforme, trebuie să vină cu soluţii, pentru că a respinge orice propunere nu ţine loc de viziune.
Acum 4 ore
18:10
Consilierul de stat Luciana Antoci a subliniat, în cadrul emisiunii Viitor pentru România de la Prima News, importanţa crucială a ascultării reale a copiilor şi adolescenţilor în procesul de decizie publică. Potrivit acesteia, educaţia nu mai poate fi construită exclusiv pe baza percepţiilor adulţilor – profesori, părinţi sau decidenţi – fără a integra direct experienţele şi nevoile elevilor.
18:10
Echipa Dinamo Bucureşti este prima finalistă a Cupei României, după ce a învins miercuri, în deplasare, formaţia CSM Bucureşti, scor 3-1, şi în manşa retur din semifinalele competiţiei.
18:00
Integrarea copiilor cu tulburare de spectru autist (TSA) în învăţământul de masă rămâne, în România, un obiectiv mai degrabă declarat decât atins în mod real. Deşi cadrul legislativ permite incluziunea, realitatea din multe şcoli arată că aceşti copii se confruntă încă cu bariere legate de lipsa resurselor, a formării cadrelor didactice şi, nu în ultimul rând, de preconcepţiile societăţii.
17:50
Un submarin american a scufundat marţi o navă de război iraniană la Oceanul Indian, anunţă miercuri într-o conferinţă de presă, la Pentagon, secretarul american al Apărării Pete Hegseth, în primul atac american de acest fel de după al Doilea Război Mondial, relatează AFP şi The Associated Press.
17:50
Şeful Pentagonului, Pete Hegseth, a declarat miercuri că SUA se concentrează pe a pune capăt „ambiţiilor nucleare ale Iranului”, iar China şi Rusia nu sunt factori relevanţi în această problemă, relatează The Guardian.
17:40
Ciclist profesionist la Flanders-Baloise, Leander Van Hautegem a fost găsit într-un şanţ de un pădurar, după o căzătură gravă în timpul antrenamentului, relatează RMC Sport.
17:20
Clubul Metaloglobus a anunţat, miercuri, numirea lui Florin Bratu la conducerea tehnică a echipei.
17:20
Guvernul SUA va scuti unitatea germană a companiei ruse Rosneft de sancţiunile împotriva marelui producător de petrol pe termen nelimitat, a relatat miercuri Bloomberg News, citând o persoană familiarizată cu acest subiect.
17:10
Un submarin american a scufundat marţi o navă de război iraniană la Oceanul Indian, anunţă miercuri într-o conferinţă de presă, la Pentagon, secretarul american al Apărării Pete Hegseth, în primul atac american de acest fel de după al Doilea Război Mondial, relatează AFP şi The Associated Press.
17:10
Purtătorul de cuvânt al Forţelor Armate ale Republicii Islamice Iran, generalul de brigadă Abolfazl Shekarchi, a declarat miercuri că, dacă Israelul va decide să atace ambasada Iranului din Beirut, toate ambasadele Israelului din întreaga lume vor deveni ţinte, potrivit agenţiei semi-oficiale Tasnim News, citate de Jerusalem Post.
17:00
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă că pregăteşte din timp proiectele de regenerare urbană a Centrului Bucureştiului, el afirmând că a discutat cu un grup de arhitecţi şi urbanişti din PMB, dar şi profesionişti independenţi, despre aproximativ 40 de zone, din care să prioritizeze 10 pentru proiecte de regenerare urbană în centrul oraşului. Ciucu a menţionat că îl interesează cu precădere Bulevardul Magheru, Calea Victoriei în zona extinsă a Palatului, Piaţa Amzei, Piaţa Lahovari, zona Brezoianu, culoarul Dâmboviţei. Primarul mai afirmă că bugetul este foarte important pentru ca aceste lucruri să se întâmple.
17:00
Consiliul Concurenţei monitorizează constant şi „atent” situaţia preţurilor şi modul în care se comportă comercianţii de carburanţi, în contextul conflictului militar din Orientul Mijlociu şi al blocadei din Strâmtoarea Ormuz. „Această piaţă a carburanţilor este cea mai supravegheată din România. Noi suntem oricum cu ochii pe ei şi ei ştiu asta, pentru că au mai primit amenzi”, au declarat pentru News.ro reprezentanţi ai instituţiei.
16:50
Al doilea în topul celor mai buni marcatori din istoria naţionalei Argentinei, Gabriel Batistuta s-a orientat către o carieră departe de terenurile de fotbal şi de lumina reflectoarelor. Cu succes: fostul atacant este acum o figură proeminentă în sectorul agricol din oraşul său natal, Reconquista, din provincia Santa Fe.
16:40
Interviurile cu magistraţii nominalizaţi de ministrul Justiţiei pentru conducerile Parchetului General, DNA şi DIICOT se desfăşoară în perioada 10 - 17 martie, anunţă miercuri Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
16:40
Apple a anunţat MacBook Neo, care, la 600 de dolari, va deveni cel mai ieftin laptop din portofoliul companiei şi o alternativă redutabilă la laptopurile cu Windows din acest segment de preţ.
16:30
Un membru al Adunării Experţilor, însărcinată cu numirea liderului suprem iranian, ayatollahul Ahmad Khatami, anunţă miercuri că acest organism este ”pe cale” să desemneze un succesor al ayatollahului Ali Khamenei, asasinat sâmbătă, la începutul campaniei aeriene americano-israeliene în Iran, relatează The Associated Press.
16:20
Grand Chess Tour (GCT), unul dintre cele mai importante circuite internaţionale de şah, care reuneşte cei mai buni jucători ai lumii, a anunţat jucătorii selectaţi care vor beneficia de wild card şi vor juca în primele trei etape ale ediţiei 2026. Marele maestru Bogdan Deac va juca la Bucureşti şi la Zagreb. Şahiştii vor concura pentru un fond total de premiere de 2 milioane de dolari.
16:20
Fiul prinţesei moştenitoare Mette-Marit a Norvegiei este judecat de la începutul lunii februarie. Tânărul ar putea primi o condamnare de până la 16 ani de închisoare, fiind acuzat de 38 de capete de acuzare, inclusiv viol.
Acum 6 ore
16:10
Cântăreaţa Kesha, la fel ca mulţi artişti, a protestat faţă de modul în care administraţia Trump i-a folosit muzica în Statele Unite. Sursa furiei sale: utilizarea de către Casa Albă a piesei sale din 2010, „Blow”, într-un videoclip promoţional publicat pe TikTok.
16:10
O femeie a fost grav rănită în urma unui accident de circulaţie produs miercuri în zona centrală a Capitalei. Femeia a fost lovită de o maşină în timp ce traversa, ăn zona Piaţa Romană.
16:10
Un membru al Adunării Experţilor, însărcinată cu numirea liderului suprem iranian, ayatollahul Ahmad Khatami, anunţă miercuri că acest organism este ”pe cale” să desemneze un succesor al ayatollahului Ali Khamenei, asasinat sâmbătă, la începutul campaniei aeriene americano-israeliene în Iran, relatează The Associated Press.
16:00
Aproape 8.000 de plăci ceramice sunt montate în Sala Cavalerilor din incinta Castelului Corvinilor din Hunedoara, în cadrul ultimei etape de restaurare. Aceste plăci sunt realizate manual, în Ungaria, de aceeaşi companie care în urmă cu 130 de ani a livrat astfel de plăci pentru o restaurare anterioară a aceluiaşi obiectiv.
16:00
Purtătorul de cuvânt al MAE, Andrei Ţărnea, a declarat miercuri că România are în acest moment planificate numeroase opţiuni, care includ zboruri de repatriere asistată cu chartere şi zboruri de evacuare dar ca acestea să fie posibile, condiţia este ca spaţiile aeriene să fie deschise.
15:50
Statele Unite sunt pe cale să ”câştige în mod decisiv, devastator şi fără cea mai mică milă”, anunţă într-o conferinţă de presă miercuri, în a cincea zi de război în Orientul Mijlociu, secretarul american al Apărării Pete Hegseth, relatează AFP.
15:50
Purtătorul de cuvânt al MAE, Andrei Ţărnea, a anunţat că ministerul continuă demersurile pentru cetăţenii români, în număr semnificativ prezenţi în spaţii ca Oman, Emiratele Arabe Unite, unde în continuare sute, mii de cetăţeni români solicită asistenţă pentru părăsirea teritoriului. El a arătat că, în ceea ce priveşte Emiratele Arabe Unite, un număr de zboruri sunt organizate de către linii aeriene de acolo, pe nişte sloturi de securitate şi au fost inclusiv cu destinaţia Bucureşti dar, din păcate, condiţiile de securitate s-au deteriorat şi acestea nu au avut loc. Ţărnea a transmis prudenţă cu privire la oportunitatea deplasării spre alte spaţii, pe cale terestră, independent.
15:40
PSD anunţă, miercuri, că premierul Ilie Bolojan a provocat un nou blocaj în Coaliţie după ce, deliberat, a inclus în proiectul său de buget prevederi care contravin total solicitărilor partidelor care îi asigură sprijinul în Parlament şi precizează că, după primirea formei finale a proiectului de buget, conducerea PSD se va reuni pentru a decide acţiunile ce se impun.
15:40
Un bărbat în vârstă de 39 de ani a fost prins în flagrant în timp ce vindea 2 kilograme de canabis pentru 30.000 de lei. Acesta a fost reţinut 24 de ore, urmând să fie prezentat în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.
15:30
Preşedintele Nicuşor Dan, va efectua joi, o vizită la Varşovia, la invitaţia preşedintelui Republicii Polone, Karol Nawrocki, şeful statului urmând să aibă o întrevedere şi cu prim-ministrul Donald Tusk. Tema securităţii europene va reprezenta un subiect principal al discuţiilor, în contextul riscurilor generate de agresiunea Federaţiei Ruse asupra Ucrainei şi de conflictele din Orientul Mijlociu.
15:30
Purtătorul de cuvânt al MAE, Andrei Ţărnea, a anunţat miercuri un zbor de repatriere asistată din Egipt, pentru cetăţeni care au cerut asistenţă în Israel, 174 de pasageri, dintre care şi 2 cetăţeni ai Republicii Moldova, care vor ajunge astăzi în România. El a mai arătat că continuă să existe în atenţie cetăţeni români, în Israel, dar în acest moment operaţiunile de repatriere asistate s-au încheiat. Reprezentantul MAE a precizat că ”niciun cetăţean român nu a fost rănit în atacurile care au loc în regiune”.
15:10
Preşedintele României, Nicuşor Dan, va efectua joi, o vizită la Varşovia, la invitaţia Preşedintelui Republicii Polone, Karol Nawrocki, şeful statului urmând să aibă o întrevedere şi cu Prim-ministrul polon, Donald Tusk. Tema securităţii europene va reprezenta un subiect principal al discuţiilor, în contextul riscurilor generate de agresiunea Federaţiei Ruse asupra Ucrainei şi de conflictele din Orientul Mijlociu.
15:10
În data de 29 iulie 1990, Vigo a găzduit primul său mare concert internaţional: stadionul Balaídos a fost una dintre ultimele opriri din turneul european Blond Ambition al Madonnei. În acea seară, artista a purtat tricoul echipei Celta cu numărul 5 al lui Espinosa pe spate. Acest moment, surprins de fotograful Víctor de las Heras, a devenit o imagine iconică în istoria clubului şi a oraşului. După concert, tricoul a dispărut şi de atunci nu se mai ştie unde se află, notează Celta Vigo, clubul lui Ionuţ Radu, pe site-ul oficial.
15:00
Programul de fidelitate MyCLUB Auchan marchează în această primăvară 5 ani de la lansare, consolidându-şi poziţia ca unul dintre cele mai puternice programe de loialitate din retailul românesc. Astăzi, peste 60% din totalul cumpărăturilor zilnice realizate în magazinele Auchan sunt efectuate folosind cardul de fidelitate, iar comunitatea MyCLUB numără peste 2 milioane de membri activi.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.