Un avion de luptă american s-a trezit cu temutul Suhoi în coadă, după o manevră provocatoare. Ce a urmat | VIDEO

StirileProtv.ro, 10 mai 2024 08:00

Un nou incident aviatic a fost înregistrat între forțele aeriene americane și cele ale Rusiei. De această dată, evenimentul s-a produs în zona de identificare a apărării aeriene din Alaska.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de StirileProtv.ro

Acum 5 minute
19:40
Preşedintele rus, Vladimir Putin, l-a demis luni pe ministrul adjunct al Apărării Iuri Sadovenko, înlocuindu-l cu Oleg Saveliev, ex-ministru adjunct al Economiei, care până acum a lucrat ca auditor la Curtea de Conturi a Rusiei.
Acum 10 minute
19:30
S-a deschis o anchetă penală pentru ucidere din culpă în urma accidentului în care trei tineri care circulau cu motocicletele pe un drum din Vaslui și-au pierdut viața.
19:30
O grefieră care s-a spânzurat luni la Parchetul Tribunalului Vaslui a fost salvată după ce focul declanșat de ea a pornit alarma de incendiu, iar colegii au reușit astfel să dea de ea și să o scoată din ștreang. 
19:30
Cel mai performant avion de luptă multirol - de vânătoare și bombardier - din lume care va intra în dotarea armatei a aterizat pentru prima dată în România.
19:30
Piața mașinilor electrice s-a stabilizat pentru moment, dar viitorul rămâne incert. În timp ce statele europene încep să reducă sau chiar să anuleze subvențiile, la noi banii de la Mediu pentru mașini electrice nu s-au epuizat.
Acum 30 minute
19:20
Tânăra de 21 de ani ucisă de iubitul ei în Sibiu s-a stins din cauza hemoragiei puternice. Verdictul a fost dat de medicii legiști. Individul a fost arestat preventiv pentru omor, iar procurorii spun că a comis crima când era drogat.  
19:10
Este oficial, președintele Iranului, Ebrahim Raisi, a murit în catastrofa aviatică petrecută în nord-vestul țării. Aparatul de zbor care îl transporta, vechi de 45 de ani, s-a prăbușit într-o zonă muntoasă greu accesibilă, în condiții de ceață puternică.  
19:10
Au fost momente tensionate și chiar îmbrânceli la Parchetul Militar după audierea lui Miron Cozma în Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990.  
19:10
Acum o oră
19:00
Actriţa americană emblematică a anilor 1990 Demi Moore, cunoscută din filme precum "Ghost", "Striptease" şi "G.I. Jane", se află pentru prima dată pe afişul unui lungmetraj selectat la Festivalul de la Cannes.
Acum 2 ore
18:40
Technology Enabled Construction vă invită în perioada 29-30 mai la noul centru de conferințe al UTCB, la cea mai importantă conferință internațională organizată în România privind inovarea și digitalizarea în construcții, INNOCONSTRUCT.
18:40
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a telefonat luni noului preşedinte interimar al Iranului, în timp ce Moscova şi-a exprimat clar dorinţa de a menţine şi de a-şi aprofunda relaţiile cu Teheranul.
18:40
Când preferă românii să plece în concediu? Care sunt destinațiile lor preferate și cât de dispuși sunt să ia un împrumut pentru a avea vacanța dorită?
18:30
Compania OpenAI a transmis că va elimina una dintre vocile folosite de ChatGPT după ce a fost asemănată cu vocea actriței de la Hollywood Scarlett Johansson.
18:20
Având în vedere trendul care s-a conturat deja de câțiva ani în industria auto, se pare că viitorul autoturismelor va fi din ce în ce mai mult unul electric.
18:10
Unul dintre cei mai apreciați baschetbaliști din Ucraina a fost prins în timp ce încerca să fugă în România de încorporare, iar presa susține că mai mulți sportivi celebri au încercat în același fel să scape de trimiterea la război. 
17:50
Judecătoarea din Suceava care lua mită de la interlopii și se droga alături de aceștia s-a plâns la un moment dat de rănile pe care i le-a făcut drogurile prizate. ”Mi-o rup nasu’”, le spunea judecătoarea interlopilor, potrivit stenogramelor. 
17:50
O manifestaţie pro-Palestina se desfăşoară luni, la rectoratul Universităţii Bucureşti, după modelul celor din Statele Unite, protestatarii instituind o tabără în care deja au fost instalate trei corturi.
17:50
Un bărbat din Arizona a fost condamnat la închisoare pe viață după ce și-a îngropat soția de vie în apropierea casei lor.
17:50
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, “nu mai deține puterea absolută în țară”, iar dacă poporul va vota pentru un președinte mai moderat, acesta va fi obligat să accepte rezultatul votului.
Acum 4 ore
17:30
15 localități din Vrancea au rămas fără apă potabilă după ce un muncitor care lucrează la construcția autostrăzii A7 a spart magistrala.  
17:30
Un accident între șapte vehicule a avut loc, luni, pe DN1 Ploiești-București, în apropierea localității Bărcănești, județul Prahova.
17:20
Revista Matca, în parteneriat cu Asociația Editorilor din România (AER), Alianța Producătorilor de Film (APF) și PRO TV, propune primul eveniment de tipul Book-to-Screen organizat în România.
17:20
Florentina, tânăra de 21 de ani ucisă de iubitul ei, la Sibiu, a murit în urma hemoragiei puternice, au stabilit medicii legiști.
17:20
Primarul din Gorj care a lovit o femeie cu mașina și a fugit de la locul accidentului a ieșit pozitiv la testul pentru droguri. Acum este așteptat rezultatul probelor de sânge. Victima se afla într-un grup de susținători ai unui partid politic.
17:20
Gigantul japonez din sectorul băuturilor Kirin Holdings va începe să comercializeze o lingură electrificată despre care cercetătorii susţin că poate promova o alimentaţie mai sănătoasă, îmbunătăţind gusturile sărate fără a utiliza sodiu suplimentar. 
17:20
O bătrână de 80 de ani, din județul Botoșani, a sunat la 112 fiind îngrijorată pentru fiul ei care îi promisese că va veni să o viziteze, însă nu s-a întâmplat.
17:20
Pe litoral polițiștii se pregătesc pentru sezonul estival. Inspectoratul de Poliție Județean cumpără mii de kit-uri pentru depistarea substanțelor stupefiante din salivă.
17:10
Pompierii din București intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu ce se manifestă la o casă din Sectorul 2, din București.
17:10
Volodimir Zelenski, în calitate de şef al unui regim ostil, este o ţintă militară justificată pentru Rusia, a declarat vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, într-un interviu publicat luni de TASS.
17:00
Courtney Cox susține că este „vizitată” de Matthew Perry, actorul din serialul „Friends” care a murit în octombrie anul trecut, la vârsta de 54 de ani.
17:00
Autorităţile din domeniul medical şi cele politice au încercat să ascundă adevărul în legătură cu uriaşul scandal al sângelui contaminat ce a dus la moartea a 3.000 de persoane în Marea Britanie între anii 1970 şi 1990, conform concluziei unei anchete.
17:00
Procuratura Curții Penale Internaționale a declarat luni că a cerut mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu, ministrul israelian al Apărării și trei lideri Hamas pentru presupuse crime de război.
16:50
Uniunea Europeană își exprimă „condoleanțe sincere” pentru moartea regretatului președinte iranian Ebrahim Raisi și a altor oficiali într-un accident de elicopter duminică.
16:50
Comisarii Protecţiei Consumatorilor au oprit temporar activitatea unui restaurant din Braşov şi au aplicat firmei de care aparţine acesta amenzi de 20.000 de lei, după ce au constatat mai multe nereguli.
16:40
Un proiectil perforant a fost descoperit, luni, la un centru de colectare a fierului vechi din municipiul Botoşani, informează Inspectoratul judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
16:40
O femeie a ucis cu cuţitul două persoane şi a rănit alte patru luni, într-o şcoală primară în centrul Chinei, potrivit poliţiei locale, citată de postul de stat CCTV.
16:40
Atalanta - Bayer Leverkusen, finala ediției 2023-2024 din Europa League, este transmisă în direct miercuri, de la ora 22:00, de Pro Arena și VOYO. Meciul va fi arbitrat de românul Istvan Kovacs.
16:30
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră un autoturism care figura în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare de autorităţile din Germania.
16:30
Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 20 mai - 27 iunie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României. 
16:10
Starea premierului slovac Robert Fico se ameliorează, inclusiv capacitatea sa de comunicare, la cinci zile după ce a fost rănit de patru gloanţe într-o tentativă de asasinat.
16:00
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, au exprimat "condoleanţele" UE în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, provocând reacţii de indignare pe reţelele de socializare.
16:00
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a stârnit controverse după ce a salutat personal un ucigaș condamnat care a sosit pe un aeroport din apropierea Romei cu „toate onoruri”.
16:00
Senzația de sațietate apare la 2 categorii de nutrienți: fibrele care au volum mare și dau efect de stomac plin și proteinele care sunt greu de digerat/metabolizat.
15:50
Termenul de preaviz prevăzut de Codul Muncii începe să curgă din ziua următoare comunicării notificării de preaviz şi se împlineşte în ultima zi a termenului, a stabilit luni, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
15:50
Pompierii intervin într-o localitatea din judeţul Constanţa, după ce un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri. 
15:50
Culorile noi și încântarea sunt sinonime ale primăverii, iar piesele vestimentare purtate în combinații de culori care impresionează trebuie să își găsească locul în garderoba și ținutele de primăvară.
Acum 6 ore
15:20
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a prinţului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale.
14:40
Curtea Penală Internațională (CPI) solicită mandate de arestare pentru liderul Hamas Yahya Sinwar și premierul israelian Benjamin Netanyahu, acuzați de crime de război și crime împotriva umanității, scrie CNN. 
14:30
Preşedintele Iranului, Ebrahim Raisi, a murit în catastrofa aviatică petrecută într-o zonă muntoasă din nord-vestul țării. În aeronavă se afla și ministrul său de Externe.
Mai multe ştiri
©2004—2024 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.