Horoscop miercuri, 20 noiembrie. Zodia care atrage succesul prin idei originale

Adevarul (Romania), 19 noiembrie 2024 21:45

Astrologul Click!, Lorina, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale pentru ziua de miercuri, 20 noiembrie.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Adevarul (Romania)

Acum 5 minute
01:15
Transportatorii de mașini din Europa se confruntă cu costuri de sute de mii de euro și potențiale amenzi după introducerea standardelor germane privind modul în care sunt asigurate vehiculele în remorci.
01:15
La Malaga, marți noapte, Olanda a eliminat Spania lui Nadal, aflat la ultimul bal în carieră, și va disputa semifinala cu învingătoarea partidei SUA-Germania.
Acum o oră
00:45
Centrul istoric al Hunedoarei a fost împodobit cu o stemă de peste 20 de metri, realizată din piatră și marmură. Lucrarea de artă de la poalele Castelului Corvinilor nu este încă finalizată, dar atrage deja privirile turiștilor.
Acum 2 ore
00:15
Pe 20 noiembrie 1940, România s-a alăturat Axei prin semnarea Pactului Tripartit, aliniindu-se Germaniei, Italiei și Japoniei. Decizia, luată sub regimul lui Ion Antonescu, a marcat implicarea țării în Al Doilea Război Mondial, cu scopul de a recupera teritoriile pierdute.
00:15
Aleasă pentru a doua oară în Camera Reprezentanților în statul Texas, Mihaela Pleșa a vorbit, într-un interviu exclusiv pentru „Adevărul”, despre viitorul Americii, despre originile românești, ca și despre cum se face altfel politica peste Ocean.
00:00
Președinte PNL, Nicolae Ciucă, susține că, în urma unei plângeri penale făcute de liderul AUR, George Simion, privind panourile electorale ale PNL, a fost deschisă „o lucrare in rem”, potrivit legii.
Acum 4 ore
23:15
Departamentul de Stat al SUA a declarat că este „incredibil” de îngrijorat de campania Rusiei de război hibrid împotriva Occidentului. Reacția vine după ce Moscova a promis să răspundă la utilizarea de către Kiev a rachetelor fabricate în SUA asupra unor ținte din interiorul Rusiei.
22:45
Invazia rusă în Ucraina a provocat daune de 71 miliarde de dolari mediului înconjurător şi a condus la o creştere masivă a emisilor de gaze cu efect de seră, a declarat marţi în cadrul COP29 de la Baku un ministru ucrainean, potrivit AFP.
22:15
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a vorbit despre candidații la alegerile prezidențiale care au participat la dezbaterea organizată luni seară, la Digi 24, afirmând că că sunt „prea copţi”, iar alţii „necopţi”.
22:15
Un bărbat în vârstă de 37 ani, din municipiul Slatina, județul Olt, a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Slatina cu două plăgi înjunghiate. Medicii din UPU anunțând imediat Poliția. Cinci persoane au fost conduse la audieri.
22:00
DNA cercetează încă din septembrie cum au fost cheltuiți banii pentru promovarea cărții lui Nicolae Ciucă și pentru panourile cu acesta. Procurorii au precizat, însă, că în dosarul respectiv nu a fost dispusă urmărirea penală față de nicio persoană.
21:45
Liderul PNL Nicolae Ciucă susține că retragerea lui Ludovic Orban din cursa pentru prezidențiale „nu va ajunge vreun beneficiu doamnei Elena Lasconi”.
21:45
Astrologul Click!, Lorina, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale pentru ziua de miercuri, 20 noiembrie.
21:45
Parchetul lituanian a anunţat marţi arestarea a doi cetăţeni spanioli suspectaţi că au pregătit un atac în această ţară baltică.
21:30
Noul plan climatic al orașului Paris promite să reducă limitele de viteză, să reproiecteze benzile de circulație, să elimine 60.000 de locuri de parcare și să creeze „oaze” urbane pentru a combate căldura extremă.
21:30
Cinci dintre candidații care au intrat în cursa prezidențială au explicat în confruntarea de luni seara cum ar gestiona spinoasa problemă a educației sexuale în școli ca și materie obligatorie.
Acum 6 ore
21:00
Piețele globale de acțiuni au scăzut, iar prețurile obligațiunilor au crescut după ce au Ucraina a lansat pentru prima dată o rachetă americană cu rază lungă de acțiune pe teritoriul Rusiei, iar Vladimir Putin ar fi aprobat modificări ale doctrinei nucleare a Moscovei.
20:45
Șeful generalilor români (r), Dan Grecu, a comentat pentru „Adevărul” primul atac efectuat de Ucraina asupra Rusiei cu rachete balistice ATACMS și a explicat în ce măsură riscă să izbucnească un război mondial nuclear, așa cum amenință Putin.
20:30
La 36 de ani, Andra Costea, o tânără mamă, a primit o veste care i-a schimbat viața: diagnosticarea cu o tumoră cerebrală de 7 cm. Ea a fost operată medicii de la Spitalul de Neurochirurgie Iași, care au „transformat o luptă dificilă într-o victorie”.
20:15
Orașe bombardate, milioane de refugiați, sprijin militar, sancțiuni. Atacul Rusiei asupra Ucrainei a avut un impact global. Iată câteva dintre consecințele războiului.
20:15
Cei doi lideri au stabilit să continue colaborarea între cele două țări.
20:15
O competiție captivantă, a cărei miză este un loc în noul sezon al reality show-ului Survivor România, a luat startul, la începutul acestei săptămâni, în emisiunea La Măruță de la PRO TV.
20:00
Opt rachete au lovit sediul contingentului italian al forței de menținere a păcii a ONU, UNIFIL, din Shama, în sudul Libanului, a anunțat marți Ministerul Apărării din Italia.
20:00
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că nu este posibilă recalcularea pensiei anticipate parţiale în cazul persoanelor care au locuit în zonele poluate.
20:00
Polițiștii italieni au recuperat artefacte preţioase, care datează din secolul al III-lea î.Hr. provenind dintr-o necropolă etruscă din Umbria, după ce au fost furate de doi hoţi de morminte ''amatori''.
19:30
Peste 200 de copii au fost ucişi şi 1.100 răniţi în Liban, în ultimele aproape două luni, de la debutul ofensivei majore lansate de Israel împotriva Hezbollah, potrivit unui semnal de alarmă tras, marţi, de UNICEF.
Acum 8 ore
19:15
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu (PSD), îi cere lui Nicolae Ciucă, candidatul PNL la prezidențiale, să prezinte documentele care au stat la baza „cheltuirii a peste două milioane de euro din bani publici” pentru cartea publicată şi pentru reclama aferentă.
19:15
Statele Unite nu au fost surprinse de faptul că Rusia a coborât pragul pentru un atac nuclear şi nu intenţionează să îşi ajusteze postura nucleară ca răspuns.
19:15
Salamul de biscuiți face parte din rețetele copilăriei, iar Jamila Cuisine propune o rețetă reinventată, cu cremă de fistic și umplutură de kataif. „Am gândit acest desert pornind de la trendul cu ciocolată Dubai. Este o minunăție, vă veți îndrăgosti de el”, spune vloggerul culinar.
18:45
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află sau intenţionează să călătorească în Republica Elenă că federaţiile sindicale din această ţară au anunţat o grevă generală de 24 de ore, programată pentru miercuri.
18:30
Un titlu riscant, pentru că nu se poate referi numai la cea despre care am ales să scriu, Ravel-Korsakov. Nu de altceva, dar instituția simfonică bucureșteană trăiește de ceva vreme o refrișare așteptată cu bucurie, așa încât titlul s-ar potrivi multor concerte din stagiunea de abonament.
18:30
Duminică, românii votează în primul tur al alegerilor prezidențiale. Pe ultima sută de metri, candidații la fotoliul de președinte își evaluează șansele de a intra în finala pentru Cotroceni.
18:15
Toni Greblă, preşedintele AEP, a precizat, marţi, că la AEP şi BEC nu a fost depus niciun document oficial privind retragerea vreunui candidat din alegerile prezidenţiale, astfel că declaraţia lui Ludovic Orban poate fi considerată una politică.
18:15
Numărul de grădinițe publice din România a scăzut dramatic în ultimii 34 de ani, după cum arată cele mai recente date publicate de Monitorul Social, un proiect al Fundației Friedrich Ebert România.
18:15
O fetiță nou-născută va trebui să treacă prin viață cu sexul greșit pe certificatul de naștere, din cauza unei erori a registratorului. Acesta le-a spus părinților că nu poate fi corectată.
18:00
Cardurile educaționale în valoare de 500 de lei și de care beneficiază elevii defavorizați din clasele primare, de gimnaziu dar și preșcolarii au început să fie încărcate. Primele sume au fost virate părinților din județele Dâmbovița, Sălaj, Botoșani, Sibiu, Neamț, Iași, Bacău și Vrancea.
18:00
Matematica va deveni pentru toți elevii din Franța probă obligatorie în cadrul examenului de Bacalaureat. Este anunțul ministrei Educației, Anne Genetet, care consideră că această disciplină le va aduce copiilor un plus de cultură generală.
18:00
Organizația va acorda asistenţă financiară de urgenţă pentru salvarea patrimoniului ţării.
17:45
Europarlamentarul USR Vlad Voiculescu a transmis, pe pagina sa de Facebook, că îl va da în judecată pe candidatul la prezidențiale Mircea Geoană pentru că susține în continuare „minciuni”.
17:45
Răzvan Burleanu, președintele FRF, afirmase că data-limită pentru ca forul pe care-l conduce să-și prezinte apărarea a fost astăzi. Președintele de la Casa Fotbalului a mai spus că „ne așteptăm ca în următoarele zile să primim decizia”.
17:45
Corina Bode, soția lui Honorius Prigoană, unul dintre fiii omului de afaceri Silviu Prigoană (decedat în urmă cu câteva zile) este cunoscută datorită pasiunii sale pentru modă și stilului de viață sofisticat.
17:45
Fosta congresmenă democrată Tulsi Gabbard și nominalizarea lui Donald Trump pentru postul de director al serviciilor naționale de informații a fost aclamată de aparatul media al Kremlinului, prin prisma viziunilor apropiate de Rusia, care au dat însă fiori oficialilor de informații.
17:30
Un medic neurochirurg și-a avertizat clienții că un popular tratament de înfrumusețare ar putea declanșa un accident vascular cerebral care le pune viața în pericol.
17:30
Elena Lasconi este neconvingătoare pe plan internațional, George Simion timid și fără lovituri decisive, iar Marcel Ciolacu are o tactică de evitare a confruntării. Așa îi vede pe principalii candidați la alegerile prezidențiale analistul politic Cristian Pîrvulescu după dezbaterea de luni seara.
17:30
La aproape un an de la lansarea sa, Sistemul de Garanție-Returnare (SGR), unul dintre cele mai ample și complexe proiecte de circularitate din România și din regiune, poate fi considerat un instrument practic de educație pentru mediu pe care românii îl au la dispoziție.
17:30
CFR Călători a anunţat că primul tren electric format din material rulant nou, rama RE-IR TS02 Alstom Coradia Stream, va pleca miercuri din Gara de Nord Bucureşti.
Acum 12 ore
17:15
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a anunțat, marți, că a purtat discuții „utile și constructive” cu omologii austriac și bulgar, Gerhard Karner și Atanas Ilkov, în perspectiva dosarului Schengen și că, deși s-au înregistrat progrese, dosarul este încă în lucru.
17:15
Fermierii francezi au făcut un baraj pe Autostrada A9, în apropierea frontierei franco-spaniole, pentru a bloca camioanele cu marfă care vin din Spania, dar au lăsat să treacă autoturismele.
17:15
În ultimii ani, schimbările din mediul economic și avansul tehnologiei au determinat companiile să se adapteze rapid la noile așteptări ale clienților.
17:15
Lidera de la Chișinău, Maia Sandu, a afirmat că ucrainenii își apără nu doar propriul pământ, ci și pacea moldovenilor și a întregului continent european, reiterând că țara sa rămâne alături de Ucraina, într-un mesaj transmis cu ocazia celor o mie de zile de război.
Mai multe ştiri
©2004—2024 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.