Vasile Bănescu: Drumul spre sinucidere națională e nebănuit de scurt și aparține populismului

Jurnalul.ro, 25 noiembrie 2024 19:30

Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, a comentat rezultatul alegerilor prezidențiale din România. El vorbește despre reverii suveraniste, narcisism naționalist și xenofobie. Orbirea dăunează grav alegerii între ce ne face bine sau rău cu adevărat, mai spune Bănescu.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Jurnalul.ro

Acum 5 minute
21:00
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni, la Bistriţa, că formaţiunea pe care o conduce va anunţa doar în 2 decembrie care este recomandarea Uniunii pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, prioritare fiind alegerile parlamentare din 1 decembrie.
Acum 10 minute
21:10
Liderul AUR George Simion a declarat la Reghin că „pentru prima oară după 35 de ani, PSD și PNL au fost învinse de voința poporului român”. În discursul său, el a subliniat că România are șansa să aibă „un guvern suveranist și un președinte suveranist”.
Acum 15 minute
20:50
„Dacă toate forțele reformiste se strâng în jurul USR duminica viitoare avem încă o șansă să demonstrăm că suntem mai puternici decât ce se visează la Moscova”, declară Elena Lasconi.
Acum 30 minute
21:30
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va monitoriza eficienţa cheltuielilor guvernamentale, a criticat luni continuarea construcţiei avioanelor de luptă, inclusiv F-35, el estimând că dronele reprezintă viitorul conflictelor aeriene, relatează AFP.
20:40
Fostul cancelar german Angela Merkel a răspuns criticilor privind deciziile din timpul mandatului său, inclusiv relațiile economice strânse cu Rusia și opoziția față de aderarea Ucrainei la NATO în 2008, într-un interviu acordat BBC.
Acum o oră
21:40
Câteva sute de tineri îl contestă, luni seara, pe Călin Georgescu în Piața Universității din Capitală.
21:40
Olaf Scholz a fost desemnat oficial luni drept candidatul partidului său de centru-stânga pentru un al doilea mandat de cancelar, la alegerile legislative anticipate din 23 februarie 2025, în Germania, potrivit AFP.
20:30
Un anumit fruct are un scor nutrițional de 96 din 100, fiind considerat cel mai sănătos din lume. Acesta are și proprietăți anticancerigene.
20:30
Candidatul independent Călin Georgescu a trimis un mesaj public la o zi după primul tur al alegerilor prezidențiale. Printre pilde religioase și mesaje de pace, el i-a adresat un mesaj Elenei Lasconi. Nu aveți de ce să vă bucurați, sunteți parte a sistemului, i-a spus el contracandidatei sale.
20:20
Elena Lasconi spune că apreciază că Marcel Ciolacu și-a acceptat înfrângerea. „Este un gest de normalitate”, spune ea.
20:10
Iubitorii de muzică clasică din România au motive de sărbătoare! Celebrul violonist și dirijor André Rieu revine în România pentru două spectacole de excepție, ce vor avea loc pe 13 și 14 noiembrie 2025, la Sala Polivalentă BTarena din Cluj-Napoca, începând cu ora 19:30, iar biletele au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate atât online de pe Eventim.ro cât și în format fizic din outlet-urile partenere Eventim (Cărturești, Librăriile Humanitas, magazinele Good2Go și hipermarketurile Carrefour).
Acum 2 ore
20:00
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Ana Birchall, cotată cu 0,45% din sufragiile electoratului, potrivit rezultatelor parţiale ale scrutinului de duminică, a îndemnat liderii politici la unitate, să lupte împreună pentru stabilitate şi să pună interesele ţării "mai presus de orgolii".
19:50
Candidata USR la prezidențiale, Elena Lasconi, a făcut luni seară primele declarații de la anunțarea rezultatelor primului tur de alegeri. Ea a spus că România se află la o răscruce între păstrarea democrației și „putinism”.
19:40
În orice relație, există o linie subțire între a accepta defectele unui partener și a trece cu vederea semnalele de alarmă care ar trebui să ne pună pe gânduri. De multe ori, când suntem îndrăgostiți, ne mințim singuri că dragostea poate înfrunta orice obstacol. Totuși, există comportamente și atitudini care, atunci când sunt ignorate, pot duce la suferință emoțională sau chiar la o relație toxică.
19:30
Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, a comentat rezultatul alegerilor prezidențiale din România. El vorbește despre reverii suveraniste, narcisism naționalist și xenofobie. Orbirea dăunează grav alegerii între ce ne face bine sau rău cu adevărat, mai spune Bănescu.
19:10
Călin Georgescu spune că politica pe care o duce nu ar avea legătură cu extremismul. „Fals. Total fals”, afirmă el.
19:10
Robbie Williams a cerut industriei muzicale să creeze un grup de sprijin pentru „tinerele vedete care se luptă cu faima”, după moartea fostului cântăreț al trupei One Direction, Liam Payne, luna trecută.
Acum 4 ore
18:40
Gabriela Firea evită să spună dacă va candida la șefia PSD după demisia lui Marcel Ciolacu. Vrea, în schimb, să se implice pentru a recupera voturile pierdute de partid la alegerile prezidențiale, în special în București, unde social-democrații au pierdut 30.000 de voturi.
18:30
Preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban, le-a mulţumit simpatizanţilor săi care, după retragerea sa din cursa electorală, i-au urmat îndemnul de a o vota pe Elena Lasconi la alegerile prezidenţiale, subliniind că obiectivele imediate ale partidului pe care-l conduce sunt obţinerea unui scor cât mai bun la parlamentare şi susţinerea liderei USR în turul al doilea.
18:10
Financial Times analizează cum a ajuns o vedetă TikTok pro-Putin în fruntea scrutinului prezidențial din România.
18:10
Moneda naţională s-a depreciat, luni, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9767 lei, în creştere cu 0,08 bani (+0,02%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,9759 lei.
18:00
Elena Lasconi are, după ce toate procesele verbale au fost urcate în sistem, cu 2.742 mai multe decât Marcel Ciolacu.
17:40
Filmările  pentru noul serial original românesc, semnat de Ruxandra Ion şi produs de Dream Film Production - Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN – sunt în plină desfășurare, iar Andrei Aradits și Ada Condeescu sunt noile nume mari ce se alătură producției.
17:30
Marea surpriză a primului tur al alegerilor prezidențiale 2024 este Călin Georgescu. A candidat ca independent și a avut o campanie desfășurată aproape exlusiv pe internet.
17:10
 Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal și își asumă rezultatul obținut în alegerile prezidențiale.
Acum 6 ore
17:00
Președintele Klaus Iohannis nu a primit nicio informare oficială despre posibile influențe străine în alegerile prezidențiale sau despre activități suspecte pe rețelele sociale legate de promovarea vreunui candidat.
16:40
Ironie a fostului președinte Traian Băsescu la adresa lui Marcel Ciolacu, după rezultatele de la alegerile prezidențiale.
16:30
Crăciunul este momentul ideal să aduci bucurie în viețile celor dragi, prin cadouri atent alese și surprize pline de semnificație. Dacă anul acesta vrei să ieși din tiparele obișnuite și să oferi daruri memorabile, am pregătit câteva idei care îți pot ușura alegerea. De la cadouri personalizate pentru ea, la surprize creative pentru cupluri și inspirații inedite pentru Secret Santa, ai opțiuni pentru toate gusturile și bugetele. Descoperă cum poți transforma darurile de Crăciun în amintiri de neuitat!
16:20
Îți dorești ca mașina ta să funcționeze întotdeauna la capacitate maximă? Dacă ai investit într-un vehicul premium, precum un Mercedes-Benz, cu siguranță fiecare experiență de condus este una importantă pentru tine. Iată cum te ajută piesele originale să menții performanța și standardele înalte cu care te-ai obișnuit, la fiecare drum!
16:10
Magia Basmelor în parteneriat cu Ministerul Culturii și Opera Națională București prezintă în perioada 2 – 27 decembrie Târgul de Crăciun Magia Basmelor. Evenimentul se va desfășura pe esplanada Operei, într-un decor deosebit.
16:00
Conducerea Partidului Național Liberal ar trebui să demisioneze foarte repede, declară fostul președinte liberal, Crin Antonescu. Fostul președinte al PNL vrea o „conducere cu oameni onorabili" în jurul lui Ilie Bolojan și avertizează că România se află în fața unui „coșmar".
16:00
Înfrângerea zdrobitoare a PNL la alegerile prezidențiale, cu un candidat ca Nicolae Ciucă, un personaj prezentat adesea drept un simplu pion în jocul lui Klaus Iohannis, reprezintă mai mult decât un simplu revers politic. Este un semnal alarmant, un simptom profund al unei boli cronice care macină partidul din interior: cultura promovării ”prostului nostru”, în detrimentul competenței și al meritelor.
16:00
Marcel Ciolacu a demisionat de la conducerea PSD și anunță că nu va candida la următorul congres pentru nicio funcție. El precizează, însă, că va rămâne în funcția de premier. Ciolacu a obținut locul trei la alegerile prezidențiale.
15:50
Trăim într-o epocă în care eficiența energetică și protejarea mediului înconjurător nu mai sunt doar opțiuni, ci priorități. Astfel, pompele de căldură cu R290 au devenit o alegere populară pentru încălzirea și răcirea locuințelor. Acestea îmbină performanța ridicată cu un consum redus de energie și un impact minim asupra mediului. Descoperă cum aceste sisteme moderne pot aduce beneficii reale locuinței tale și înțelege de ce reprezintă o investiție inteligentă.
15:40
Sosul piri-piri este un condiment originar din Africa, folosit în bucătăria portugheză, unde a devenit un element de bază datorită gustului său intens. Are un gust picant și ușor afumat. Sosul piri-piri este făcut din ardei iuți piri-piri, combinați cu usturoi, oțet, ulei de măsline și diverse condimente.
15:30
Mai mult de cinci din zece fete de liceu și patru din zece băieți cunosc adolescente din anturajul lor sau persoane apropiate care au fost victime ale unor abuzuri, conform celui mai recent sondaj al fundației World Vision România.
15:10
Câștigarea primului tur al alegerilor prezidențiale de către Călin Georgescu, un candidat cvasi necunoscut, i-a șocat pe sociologi, jurnaliști și politicieni. Acesta a ajuns, în două săptămâni, de la 4% în sondaje, la 23% din voturile exprimate.
Acum 8 ore
15:00
Nicio acţiune din cele 20 ale indicelui principal BET nu este pe plus la ora 11:00 în contextul în care investitorii sunt şocaţi de rezultatele turului 1 ale alegerilor preşedinţiale şi vând din acţiuni pentru a se refugia în active sigure sau pentru a reduce posibile alte pierderi.
14:30
Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian începe luna decembrie cu premiera spectacolului concert “Lăsaţi-mă să cânt,” propune publicului cele 3 reprezentaţii cu casa închisă al spectacolului “Joyful Christmas,” dar şi repere clasice, ca “Prinţesa Circului” sau ”Liliacul.”
14:10
Vremea va fi mai rece la finalul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie, se arată în prognoza pe două săptămâni publicată luni de ANM.
14:00
Partidul Național Liberal „trebuie să-și schimbe conducerea toată și trebuie să plece de la guvernare imediat”, spune deputatul liberal Dan Vîlceanu.
13:40
Doi elevi au fost răniți după ce o bucată de aproximativ doi metri pătrați din tavanul unei săli de clasă, aflată la etajul al treilea, s-a desprins și a căzut peste ei. În sala de clasă se aflau 25 de elevi, care au fost evacuați în siguranță.
13:30
Ieri seară, la Chefi la cuțite, Chef Richard Abou Zaki a câștigat amuleta dedicată lui Chef Ștefan Popescu, îmbogățindu-și astfel arsenalul în care deja se află o bombă cu 3 amulete. Conflictul dintre cei doi jurați se adâncește în seara aceasta, când Chef Ștefan este hotărât să dea totul la bancul de lucru pentru a obține victoria – dar tocmai acest lucru va declanșa un adevărat scandal în ringul amuletelor.
Acum 12 ore
13:00
Primarul general Nicușor Dan a declarat luni că este surprins de clasarea lui Călin Georgescu pe primul lor la turul întâi al alegerilor prezidențiale și că va discuta cu sociologi pentru că vrea să înțeleagă mecanismul. El afirmă că că „este obligatoriu” ca românii să o voteze pe Elena Lasconi.
12:30
Poliția pakistaneză a arestat mii de susținători ai lui Imran Khan. Capitala rămâne închisă înainte de protestele organizare pentru a cere eliberarea din închisoare a fostului premier, a declarat duminică un ofițer de securitate, citat de AP News.
12:20
Marcel Ciolacu, liderul Partidului Social Democrat (PSD), a anunțat luni dimineața că își va da demisia din fruntea partidului, după ce numărătoarea oficială a voturilor a indicat o diferență de aproximativ 2.000 de voturi în favoarea Elenei Lasconi, care a câștigat competiția pentru turul doi.
12:10
Agenţiile de presă şi mass-media internaţionale scriu despre „seismul electoral” de la alegerile prezidenţiale din România şi vorbesc despre surpriza produsă de un candidat prorus, practic necunoscut, şi fără susţinerea unui partid politic în spate. În schimb, presa de stat a Kremlinului a jubilat, duminică noaptea, după ce Călin Georgescu a trecut pe primul loc la numărătoarea oficială a voturilor la alegerile prezidențiale din România.
12:10
Concertul „Dulce Românie” reuneşte la Sala Dalles 4, pe 27 noiembrie, solişti de operă apreciaţi în ţară şi peste hotare: alături de tenorul Ştefan von Korch, amfitrionul seriei Musical Extravaganza, vor fi baritonii Adrian Mărcan şi Fang Shuang şi soprana Cristina Oltean.
12:00
Ilie Bolojan are șansele cele mai mari să preia conducerea PNL, spune liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu. El precizează că un congres al partidului ar putea avea loc la începutul anului viitor, după eventuala demisie a lui Ciucă, aflat pe locul al cincilea în primul tur al alegerilor.
11:40
Un bărbat este în custodia polițiștilor, fiind suspectat că și-ar fi ucis un vecin în noaptea de duminică spre luni.
Mai multe ştiri
©2004—2024 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.