Un român, prins în mijlocul incendiilor din Los Angeles: „E tot ars, e tot distrus”. Cel puțin 10 oameni și-au pierdut viața

StirileProtv.ro, 10 ianuarie 2025 20:00

Cinci incendii ard necontrolat și acum în Los Angeles. Cel puțin 10 oameni și-au pierdut viața, dar ar putea fi mai multe victime. Pentru că, terenul nu este sigur salvatorii n-au pătruns încă în toate zonele devastate de foc.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de StirileProtv.ro

Acum 2 ore
22:30
Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România protestează faţă de agresarea colegilor jurnalişti care au fost supuşi unor acte de violenţă.
22:30
A crescut într-o perioadă dificilă în România, ascultând poveștile eroilor care călătoreau peste mări și țări să-și caute norocul, să vadă cum trăiesc alți oameni și să trăiască alte aventuri.
22:20
Preţurile petrolului au crescut cu aproape 3% vineri, atingând cel mai ridicat nivel din ultimele trei luni, în contextul temerilor privind posibile perturbări ale aprovizionării.
22:00
Consulatul românesc din Los Angeles este evacuat la cererea serviciilor de urgență americane, din cauza evoluției imprevizibile a incendiilor puternice din zonă.
21:40
Drumarii intervin cu echipaje de deszăpezire în mai multe zone din ţară unde, vineri seară, ninge viscolit. Şoferii sunt sfătuiţi să nu plece la drum cu autoturismele nepregătite corespunzător.
Acum 4 ore
21:30
Administraţia Biden a anunţat vineri cel mai amplu pachet de sancţiuni de până acum asupra veniturilor Rusiei din petrol şi gaze, în încercarea de a oferi Ucrainei şi echipei preşedintelui ales Donald Trump un avantaj în negocierile pentru pace.
21:10
Horoscop 11 ianuarie 2025, prezentat de Neti Sandu la Știrile PRO TV. Recuperări azi. Suntem dornici să avem relație bună cu toată lumea și o să putem face noi primul pas spre împăcare.
21:00
Elon Musk al României ar urma să fie Ilie Bolojan, spune ministrul Finanțelor, după ce Guvernul a înființat un departament de eficientizare guvernamentală pe modelul celui creat de Donald Trump.
21:00
Mașinile au captat atenția la târgul de tehnologie din Las Vegas. Producătorii au expus numeroase prototipuri și sisteme avansate, inclusiv tehnologii de conducere autonomă. Chiar și vehiculele agricole au avut un stand dedicat.
20:50
Banii europeni alocați pentru reabilitarea blocurilor ar trebui acordați cu responsabilitate. În spatele licitațiilor se ascund, uneori, firme care nu pot garanta cu echipe de profesioniști lucrările pe care se angajează să le facă.
20:50
Catedrala Mântuirii Neamului vă fi sfințită în acest an și vă rămâne, deschisă pentru credincioși. Este un an plin de evenimente pentru Biserica Ortodoxă Română dedicat Centenarului Patriarhiei Române.
20:40
Mâna dreaptă a lui Donald Trump, Elon Musk, încearcă să influențeze politica altor state.
20:30
Obiceiul folosirii animalelor pentru poze cu turiștii în schimbul unor sume de bani încă mai există la noi, deși este interzis prin lege, fiind considerat exploatare.
20:20
Gemurile, marmelada și jeleurile trebuie să conțină mai multe fructe. Ministerul Agriculturii a anunțat un proiect de ordin care modifică legislația actuală pentru a o alinia cu normele Uniunii Europene. 
20:20
După câteva zile cu temperaturi neobișnuit de ridicate mulți se întreabă dacă sâmbătă pot merge la schi. Pe Valea Prahovei și în Brașov pârtiile au rezistat și, cum vremea se răcește, vor fi pornite și tunurile de zăpadă.
20:10
Muncitorii străini din afara Uniunii Europene vor putea fi angajați șoferi de ride sharing sau de taxi.
20:10
Polițiștii spanioli au prins un hacker român de 38 de ani, acuzat că a păcălit oamenii și a strâns aproape 3 milioane de euro.
20:00
Cinci incendii ard necontrolat și acum în Los Angeles. Cel puțin 10 oameni și-au pierdut viața, dar ar putea fi mai multe victime. Pentru că, terenul nu este sigur salvatorii n-au pătruns încă în toate zonele devastate de foc.
19:40
Mii de oameni au protestat în fața Curții Constituționale la îndemnul lui Călin Georgescu. Acesta, însă, nu a fost prezent.
Acum 6 ore
18:20
Două cazuri de HMPV au fost confirmate în România în acest sezon de supraveghere a infecţiilor respiratorii acute severe, a anunțat Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP).
18:10
Donald Trump a scăpat de dosarul „Stormy Daniels” după ce fusese găsit vinovat de plăți ilegale făcute unei vedete din filmele pentru adulți, pentru a nu dezvălui amănunte stânjenitoare.
18:00
SUA anunță o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea sau condamnarea lui Nicolas Maduro în ziua în care acesta a depus jurământul ca președinte al Venezuelei, anunță BBC.
17:50
Medicul Valentin Neagu, de la SJU Târgu Jiu, care nu a intervenit ]n cazul pacientului de 16 ani mort de peritonită, a considerat cazul „peste competența locală”, deși se descrie drept „un specialist cu mare experiență”.
17:40
Incendiile devastatoare din Los Angeles au distrus zeci de case, iar localnicii afectați de dezastru se întreabă cum s-a întâmplat această tragedie.
17:40
Întâmplare ireală, joi-noapte, la Timişoara. Un individ a sărit în râul Bega, ca să scape de poliţiştii care îl urmăreau.
Acum 8 ore
17:20
Anamaria Gavrilă, liderul partidului POT, a stârnit controverse după ce a postat pe Facebook imagini de la protestul susținătorilor lui Călin Georgescu, susținând că jandarmii sunt „cu noi”, deși aceștia îi cereau să elibereze strada.
17:10
Statul încearcă din nou să atragă investiții de la populație, prin obligațiuni cu dobândă extrem de atractivă. O emisiune nouă de bonuri „Tezaur” începe din 13 ianuarie, cu dobânzi de până la 7,8%, care nu se impozitează, spre deosebire de depozite.
17:00
Românii care vor să călătorească în Statele Unite ale Americii după 31 martie 2025, odată cu intrarea României în programul Visa Waiver, vor plăti în jur de 250 de euro pe un bilet de avion.
16:40
După ani de așteptare, românii pot spune, în sfârșit, adio vizelor pentru Statele Unite. De la sfârșitul lunii martie, singurul pas pe care va trebui să-l facem înainte de a pleca va fi o simplă înregistrare pe site-ul Ambasadei.
16:40
Secretarul american pentru Securitate Internă, Alejandro Mayorkas, secretarul de stat Antony Blinken și ambasadoarea Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Kathleen Kavalec, au salutat accederea României în Programul Visa Waiver.
16:30
România intră în programul Visa Waiver, începând cu 31 martie 2025. acest program le permite românilor să călătorească în Statele Unite ale Americii fără să mai aibă de aplicat pentru o viză. 
16:20
Soarta TikTok pe teritoriul american este tranșată vineri de Curtea Supremă a SUA, după legea adoptată de Congres care vrea să impună vânzarea companiei. Firma care deține rețeaua de socializare chinezească nu s-a conformat.
16:20
Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru, a anunţat, vineri, că România a intrat oficial în programul Visa Waiver. Începând cu 31 martie, românii nu vor mai avea nevoie de vize.
16:10
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a vorbit vineri despre rezultatele la testele PISA, precizând că nu sunt încurajatoare şi cine nu recunoaşte lucrul acesta, nu are o abordare raţională.
16:10
Înalți oficiali de securitate și militari ruși fac presiuni pentru o escaladare a ostilităților în Ucraina, opunându-se oricăror perspective de negociere, anunță Institutul pentru Studiul Războiului (ISW).
15:40
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu a primit încă o invitaţie de a participa pe 20 ianuarie la Washington la inaugurarea preşedintelui SUA, Donald Trump, a declarat o purtătoare de cuvânt a executivului comunitar. 
Acum 12 ore
15:10
Varşovia a identificat o grupare rusă însărcinată cu influenţarea alegerilor din Polonia prin dezinformare şi încurajarea instabilităţii, a anunţat vineri vicepremierul polonez Krzysztof Gawkowski, transmite Reuters.
15:10
Poliţiştii de la Transporturi, care au deschis o anchetă în urma accidentului feroviar produs în 6 ianuarie, în judeţul Mureş, unde un tren a lovit un autoturism condus de un cetăţean german, l-au reţinut pe mecanicul locomotivei.
15:00
Premierul Marcel Ciolacu susține că organizarea alegerilor prezidențiale din 2025 este ”prioritară”, dar Guvernul pe care-l conduce va aproba toate documentele necesare abia ”în următoarea ședință de Guvern”.
15:00
Trei bărbaţi din Constanţa, cu vârste între 38 şi 42 de ani, au fost reţinuţi pentru furt calificat după ce, în luna decembrie, au jefuit o casă din comuna Merei, judeţul Buzău. Ei au furat bani şi bunuri a căror valoare depăşeşte 3 milioane de lei. 
15:00
Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek a mărturisit înaintea turneului Australian Open că s-a simţit stânjenită pentru că nu a putut fi sinceră după ce a fost suspendată provizoriu o lună pentru dopaj, scrie DPA.
14:50
Poliţia ucraineană a anunţat vineri că efectuează "peste 600 de percheziţii" în cadrul unei "operaţiuni speciale" care vizează blocarea trecerii ilegale a frontierei de către bărbaţi cu vârsta necesară pentru a fi recrutaţi în armată, relatează AFP.
14:50
Thierry Breton, fost Comisar european pentru Piaţa Internă şi Servicii cere „sânge rece” în fața ingerințelor lui Elon Musk în Europa, subliniind că legea este suficient de puternică și disuasivă. 
14:30
Un piroman este căutat de poliţia australiană, după ce a încercat să incendieze un restaurant, moment în care și-a dat foc accidental la pantaloni și a fost nevoit să şi-i scoată pentru a se salva.
14:30
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a afirmat că îi înţelege pe românii care au ieşit vineri să protesteze pentru a arăta ''CCR obrazul pentru cum şi-a folosit discreţionar puterea''.
14:30
Simularea examenului de Bacalaureat 2025 va avea loc în cadrul modulului 4 de cursuri, începând cu data de 24 martie. 
14:20
NATO nu va da curs propunerii preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, de a creşte substanţial cheltuielile de apărare, dar probabil va agrea să depăşească ţinta actuală, potrivit unor oficiali şi analişti, citaţi vineri de Reuters.
14:20
Alec Baldwin a depus o plângere pentru drepturi civile împotriva procurorului districtual şi a altor oficiali din Santa Fe.
14:10
Susținătorii lui Călin Georgescu adunați ilegal vineri la proteste în fața Curții Constituționale au proferat amenințări cu moartea la adresa politicienilor și au agresat echipele de televiziune care transmiteau evenimentul.
14:10
Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 19,4%, în luna decembrie 2024 faţă de intervalul similar din 2023, în timp ce pe segmentul maşinilor "verzi" s-a consemnat un salt de 25,1%, pe întreg anul 2024.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.