Gael Monfils devine cel mai în vârstă jucător care a câștigat un titlu ATP, la peste 38 de ani
Jurnalul.ro,
11 ianuarie 2025 10:30
Gael Monfils l-a învins pe Zizou Bergs cu 6-3 6-4 în finala turneului de la Auckland, sâmbătă, devenind cel mai în vârstă jucător care a câștigat un titlu ATP, scrie Reuters.
• • •
Alte ştiri de Jurnalul.ro
Acum 5 minute
08:00
Un cutremur cu magnitudinea de 6,2 pe scara Richter a fost înregistrat miercuri dimineață în largul coastelor din Maluku de Nord, Indonezia. Seismul s-a produs la o adâncime de 81 de kilometri în zona submarină.
Acum 10 minute
07:50
Donald Trump anunță că Statele Unite „vor prelua” Fâșia Gaza, iar palestinienii din regiune trebuie să plece # Jurnalul.ro
Președintele Donald Trump a declarat marți că Statele Unite „vor prelua” Fâșia Gaza - posibil cu ajutorul trupelor americane - în timp ce palestinienii care locuiesc acolo ar trebui să plece, o propunere uluitoare care ar reorienta dramatic Orientul Mijlociu.
07:50
Guvernul debordează de optimism, mizează pe dividende de 8 miliarde de lei. Statul „mulge” 90% din profitul companiilor sale # Jurnalul.ro
România a încheiat anul 2024 cu un deficit bugetar de peste 150 de miliarde de lei, din cauza cheltuielilor care au crescut într-un ritm dublu față de creșterea veniturilor pe parcursul anului.
Acum 30 minute
07:30
Am scris la un moment dat că am avea nevoie de un FanClub FMI. De ce doar Ştefan Bănică jr să aibă? O dragoste postcomunistă puternică, concretizată în aprobarea a nouă aranjamente stand-by, merită să se bucure de așa ceva.
Acum o oră
07:10
Alegerile prezidențiale din Ucraina revin în actualitate, dar se învârt într-un cerc vicios # Jurnalul.ro
După invazia Rusiei din 2022, viața politică ucraineană, în mod normal extrem de febrilă, a fost înghețată sub Legea marțială. Cu toate acestea, la presiunile noii administrații de la Casa Albă, care a transmis că ar dori ca Volodimir Zelenski să organizeze alegeri prezidențiale și parlamentare, au apărut tot mai multe semne ale reluării activității politice la Kiev.
Acum 2 ore
06:50
DN 71 Târgoviște-Sinaia, atacat de Opoziție, în Parlament. Ultima încercare de a bloca demolarea caselor dâmbovițenilor # Jurnalul.ro
Parlamentarii USR Dâmbovița au depus un amendament pe Legea Bugetului, pentru a bloca proiectul de modernizare DN 71 Târgoviște-Sinaia, în urma scandalului pe care l-a generat acest proiect. Inițiativa a fost susținută și de parlamentarii celorlalte partide din Opoziție – SOS România, AUR și POT.
06:30
Sâmburii legendei cavalerilor mesei rotunde: Chrétien de Troyes, părintele romanului european # Jurnalul.ro
Considerat creatorului romanului și primul truver al lumii, existența lui Chrétien de Troyes (cca. 1135 - 1185-1187) rămâne încă învăluită în mister. Vom încerca în rândurile de mai jos să ridicăm, pe la colțuri, vălul în care a fost și este înfășurat acest personaj de poveste.
06:10
Amprentat genetic cu mecanismul efectului de turmă, deprins să evolueze în grupuri mari, omul are tendința de a urma supus un lider (auto)impus, ori ales. Mimetismul, la rândul lui, implică (și) alte resorturi tipologice.
Acum 6 ore
02:10
Alexandru Rafila, anunță, marți seară, aprobarea bugetelor Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. El subliniază că sunt cele mai mari bugete din istoria României alocate celor două instituții.
Acum 8 ore
01:30
Inteligența artificială chineză continuă să îngrijoreze guvernele.
01:10
Cupru Min Abrud a cumpărat cele mai mari camioane vândute în România, de peste un milion de euro fiecare,pentru transportul minereului # Jurnalul.ro
Compania care exploatează zăcământul de la Roşia Poieni, unde se află 60% din rezervele de cupru ale ţării, Cupru Min Abrud, a achiziţionat cele mai mari camioane vândute în România, cu o capacitate de transport de 100 de tone, în valoare fiecare de peste un milion de euro.
00:50
Toată lumea caută o modalitate rapidă de a avea succes. Sigur, există excepții dar, în general, strategiile rapide nu funcționează.
00:30
Pe 5 februarie 2025, cosmosul va oferi un cadou special pentru patru semne zodiacale.
00:20
Reforma liceului dăunează grav educației: Istoria și geografia, băgate sub preș. Ministrul David și-a pus în cap Academia Română # Jurnalul.ro
Ioan-Aurel Pop condamnă „pedepsirea” disciplinelor clasice și ancorarea școlii în educația sexuală, vestimentație, numerologie, chiromanție. Președintele Academiei: elevii vor fi „îndrumați în mod constructiv” să iubească și să urască la comandă, să nu mai gândească cu mintea lor.
Acum 12 ore
00:00
Într-o țară din lume se vorbesc 840 de limbi, deși poluația este de numai 10 milioane de oameni.
4 februarie 2025
23:40
Tanczos: România are nevoie de credibilitate şi de încrederea investitorilor pentru a putea dinamiza ritmul creşterii economice # Jurnalul.ro
România are nevoie de credibilitate şi de încrederea investitorilor pentru a putea dinamiza ritmul creşterii economice, iar odată cu intrarea în Spaţiul Schengen poate fi un reper relevant pe planurile de afaceri ale investitorilor din ţările partenere, potrivit ministrului Finanţelor, Tanczos Barna.
23:30
S-a întâmplat să nu îți poți uita o fostă iubire? Și încă mai apare în visele tale sau când auzi o anumită melodie? Și te uiți la fotografii vechi, gândindu-te : „Poate că povestea noastră nu s-a terminat”.
23:20
Final de carieră: Simona Halep s-a retras din tenis. O lume întreagă îi mulțumește: Ai fost și vei rămâne o sursă de inspirație! # Jurnalul.ro
„Această postare nu este despre fotbal, este despre România! Astăzi, tenisul pierde o campioană pe teren, dar câștigă o legendă pentru totdeauna”, a publicat Echipa Națională de Fotbal a României, pe Facebook, imediat după anunțul retragerii Simonei Halep din tenis.
23:10
În luna dedicată îndrăgostiților, vă invităm la Sala Radio să ascultați una dintre cele mai cunoscute partituri ale compozitorului austriac ANTON BRUCKNER: Simfonia nr. 4 – Romantica. Vineri, 7 februarie 2025 (19.00), lucrarea va fi interpretată de ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO, sub bagheta unui invitat special: tânărul dirijor DMITRY MATVIENKO, care în 2021 a fost dublu câștigător la „Malko Competition for Young Conductors” (Danemarca), unde a primit premiul întâi și premiul publicului.
23:00
Liderii UE vor să discute cu americanii pentru a evita impunerea de taxe vamale. Primele discuții ar putea fi cu secretarul american al comerțului. Donald Trump a amenințat China, Canada, Mexic, Marea Britanie și UE cu taxe vamale susținând că țara sa este neîndreptățită în relațiile bilaterale.
22:50
Gigi Becali face dezvăluiri: Oamenii lui Georgescu mi-au cerut 350.000 de dolari ca să aducă echipa lui Trump în România # Jurnalul.ro
Gigi Becali a declarat, marți, că oamenii lui Călin Georgescu l-au contactat și i-au cerut 350.000 de dolari pentru a aduce în România echipa președintelui american Donald Trump.
22:40
Există câteva semne care arată că partenerul tău te înșeală. Experții atrag atenția că nu trebuie să ignori aceste indicii.
22:30
Parfumuri contrafăcute de 44 de milioane de lei, găsite într-un container venit din China # Jurnalul.ro
Parfumuri contrafăcute de 44 de milioane de lei au fost găsite de inspectorii vamali din Constanța într-un container venit din China.
22:10
Institutul Cultural Român are plăcerea de a anunța debutul unei serii de dezbateri culturale, intitulate „Dezbaterile VERSUS”, un proiect care își propune să stimuleze dialogul, conversația și polemica de idei în societatea românească. Într-o epocă în care dialogul real este tot mai absent, iar oamenii tind să se izoleze în bule și camere de ecou, „Dezbaterile VERSUS” își asumă misiunea de a crea un spațiu deschis pentru schimbul de idei și dezacordul constructiv.
22:00
România este o țară sigură și stabilă politic și economic, orientată către investiții și reforme, a afirmat prim-ministrul Marcel Ciolacu la întrevederea cu reprezentanții Grupului Banca Mondială. Întâlnirea a avut loc marți, la Palatul Victoria.
21:40
S-a restras? Simona Halep a jucat ultimul meci la Cluj: Nu vreau să plâng. Iau decizia cu sufletul împăcat. Corpul meu nu mai duce # Jurnalul.ro
Simona Halep anunță, după ce a fost învinsă de italianca Lucia Bronzetti (26 de ani, 66 WTA), scor 1-6, 1-6, în primul tur de la Transylvania Open, că a fost ultimul său meci la Cluj-Napoca.
21:30
Kelemen Hunor: Este o povară în plus pentru Antonescu faptul că Iohannis nu-şi dă demisia # Jurnalul.ro
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că este "o povară în plus" pentru candidatul la prezidenţiale Crin Antonescu faptul că preşedintele Klaus Iohannis nu-şi dă demisia din funcţie.
21:20
Întrebată dacă l-a „denunțat” pe Marcel Ciolacu, potrivit materialelor apărute în presă, Laura Vicol a spus, marți seara, că „nu a făcut niciun denunț”.
21:10
Pe măsură ce cuplurile aleg să se căsătorească, mai mulți factori pot contribui adesea la longevitatea devotamentului lor de a-și petrece restul vieții împreună.
21:00
Trei semne zodiacale vor avea probleme cu banii și vor trebui să-și gestioneze mai bine finanțele în luna februarie 2025.
20:40
Au început investigațiile geotehnice pe traseul viitoarei autostrăzi Filiași - Drobeta # Jurnalul.ro
Investigațiile geotehnice au început, marți, și pe traseul viitoarei autostrăzi Filiași - Drobeta, informează directorul general Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.
20:30
Bugetul Transporturilor, avizat de comisiile parlamentare. Grindeanu: Cel mai mare după 1989 # Jurnalul.ro
Bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a fost avizat de Comisiile de specialitate parlamentare reunite, anunță ministrul Sorin Grindeanu, care susține că este cel mai mare buget de după 1989.
20:30
Trei persoane, doi adulți și un copil, au fost scoși dintr-o mașină care a căzut în Olt. Acestea sunt, în acest moment, resuscitate.
20:30
Aproximativ 10 persoane au fost ucise în urma împușcăturilor de la un centru de educație pentru adulți din Suedia, care se află într-un campus cu alte școli, potrivit autorităților, citate de BBC.
20:10
Iohannis:În 100 de ani, realizările Patriarhiei s-au reflectat pozitiv la nivelul întregii societăți # Jurnalul.ro
În cei 100 de ani de existență, Patriarhia Română a avut realizări care s-au reflectat pozitiv la nivelul întregii societăți, arată președintele Klaus Iohannis în mesajul transmis cu ocazia Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române.
20:00
Tanczos Barna: Propunerea privind limitarea tranzacțiilor cash nu îi va afecta pe cetățeni # Jurnalul.ro
Ministrul de Finanțe, Tanczos Barna, a declarat marți că propunerea privind limitarea tranzacțiilor cash nu îi va afecta pe cetățeni. Nu s-a pus problema, este doar pentru plățile instituțiilor din Trezorerie, a explicat ministrul de Finanțe.
19:50
Lavinia Șandru a pornit în caravana „România Reală” – campania care aduce politica mai aproape de oameni! # Jurnalul.ro
Lavinia Șandru, candidata Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) la alegerile prezidențiale din 2024, a dat startul caravanei „România Reală – România Umanistă”, un proiect menit să îi ofere un contact direct și autentic cu românii din întreaga țară.
19:50
Stenograme în cazul Nordis: Laura Vicol, acuzată că a ignorat clienții și ar fi cheltuit banii pe lux # Jurnalul.ro
Noi detalii ies la iveală în cazul Nordis, în care este implicată Laura Vicol, fosta șefă a Comisiei Juridice din Camera Deputaților. Stenogramele din dosarul DIICOT, apărute în spațiul public, sugerează că Vicol ar fi tratat cu indiferență clienții care au plătit sume mari pentru apartamente pe care nu le-au primit niciodată.
19:30
Compania sârbă Naftna Industrija Srbije (NIS), controlată de gigantul rus Gazprom, vrea să se retragă de pe piața din România.
19:10
Trei semne zodiacale vor trăi o poveste de dragoste în această primăvară.
Acum 24 ore
19:00
Romanian Design Week 2025: designul de mâine, astăzi. Schimbări structurale și de conținut cu care vine festivalul în 2025 # Jurnalul.ro
The Institute lansează cea de-a 13-a ediție a Romanian Design Week, festival prezentat de UniCredit Bank, în București, între 16 și 25 mai 2025, sub tema „Design Tomorrow Today”. Tema festivalului reflectă viziunea The Institute de a pune accent pe colaborare, evoluție și reziliență, având ca scop dezvoltarea și susținerea industriilor creative locale. Astfel, festivalul devine un catalizator pentru proiectele și organizațiile care contribuie la dezvoltarea designului local, susținând totodată creșterea sustenabilității acestora pe termen lung.
18:40
Jens Stoltenberg, fostul șef al NATO, va ocupa funcția de ministru de Finanțe în Norvegia # Jurnalul.ro
Jens Stoltenberg, fostul secretar general al NATO, va ocupa funcția de ministru de Finanțe în Norvegia. El va fi cooptat în noul cabinet norvegian. Nominalizarea nu a fost încă anunțată în mod oficial.
18:30
Versurile lui Nostradamus ne fascinează de peste 500 de ani. Se crede că în scrierile sale se ascund profeții despre viitorul omenirii.
18:10
Rafila: Centrele de sănătate mintală din ţară vor încorpora şi unităţile Agenţiei Naţionale Antidrog # Jurnalul.ro
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat marţi că centrele de sănătate mintală din ţară vor încorpora unităţile Agenţiei Naţionale Antidrog, unde se vor dezvolta activităţi de prevenţie, de monitorizare şi de testare.
18:00
APIA a autorizat la plată peste 92,5% dintre fermierii eligibili în Campania de cereri 2024 # Jurnalul.ro
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată peste 92,5% din totalul fermierilor declarați eligibili în Campania aferentă anului de cerere 2024.
17:40
Grindeanu susține că se opune majorării indemnizațiilor în Consiliul de Administrație al CNIR # Jurnalul.ro
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că a cerut Adunării Generale a Acționarilor să respingă propunerile de majorare a indemnizațiilor pentru doi membri din Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR).
17:30
Cercetătorii creează în laborator spermă și ovule pentru a le oferi cuplurilor copii fără a fi nevoie de reproducere sexuală tradițională.
17:10
Dosar penal pentru Călin Georgescu: Poliția Română anchetează finanțarea campaniei electorale # Jurnalul.ro
Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a deschis un dosar penal privind finanțarea campaniei electorale a lui Călin Georgescu, după ce Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a descoperit nereguli în mai multe județe. Conform autorităților, afișele electorale ale fostului candidat nu conțineau codul de identificare fiscală, așa cum prevede legislația în vigoare.
17:00
PMB anunţă licitaţie pentru 22 de troleibuze din gama de 12 metri, cu autonomie de minim 20 de kilometri # Jurnalul.ro
Primăria Capitalei anunţă pe SEAP licitaţie în vederea achiziţionării a 22 de troleibuze din gama de 12 de metri, cu autonomie de minim 20 de kilometri.
16:50
Societatea Națională "Nuclearelectrica" SA (SNN) este o companie de stat, listată la Bursa de Valori București din 2013, iar în structura actuală a acționariatului, statul român deține 82,49% din acțiuni. Printre principalele sale activități se numără producția de energie electrică, termică și fabricarea combustibilului nuclear. SNN are un rol important la nivel național, furnizând aproximativ 20% din energia electrică a țării și 33% din totalul producției de energie cu emisii reduse de carbon.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.