Cum își pot face dreptate românii cu efecte adverse după administrarea serului COVID: „Curajul oamenilor a revenit”. Ce spun medicii

Ziare.com, 17 ianuarie 2025 03:30

Diverse studii privind efectele adverse ale serurilor „anti-COVID” continuă să circule în spațiul virtual. Simpli cetățeni, nespecialiști, dar și medici și cercetători au ajuns să-și exprime punctele de vedere „pro” și „contra” pe marginea acestui subiect.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Ziare.com

Acum 5 minute
11:50
O altă femeie a căzut victimă unei înșelătorii în mediul online. De data asta este vorba despre o femeie din Capitală care a pierdut 100 de mii de euro după ce a fost păcălită de un presupus doctor american, care s-ar fi aflat într-o zonă de conflict.
11:50
NATO a desfășurat pentru prima dată avioane de vânătoare F-35 norvegiene în Polonia pentru a proteja spațiul aerian, în contextul unui atac masiv al Rusiei asupra Ucrainei, miercuri 15 ianuarie. Comandamentul Aerian NATO a anunțat pe rețelele sociale că aceste aeronave au fost trimise în misiune pentru a apăra teritoriul polonez în fața pericolului iminent.
Acum 15 minute
11:40
Curtea de Apel București a admis, vineri, 17 ianuarie, recursul DIICOT la decizia Tribunalului București privind înlocuirea arestului la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. Prin urmare, acesta rămâne în arest la domiciliu. Decizia este definitivă.
Acum 30 minute
11:30
Un avion al marinei franceze, aflat într-o misiune de supraveghere NATO în Marea Baltică, a fost desemnat drept țintă pe radar și bruiat. Avionul tip Atlantic 2 survola apele internaționale înainte de a fi ținta unei „încercări de bruiere” și de a fi „iluminat” pe radar, gest ostil al Rusiei.
11:30
Soldații nord-coreeni aflați în prezent în regiunea rusă Kursk riscă să fie uciși sau răniți cu toții până la jumătatea lui aprilie 2025 dacă pierderile lor continuă în ritmul observat până acum, estimează analiștii de la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW).
Acum o oră
11:10
Un propagandist apropiat al președintelui rus Vladimir Putin a subliniat recent că Moscova are nevoie de un coridor terestru care să treacă prin țările membre NATO, o declarație care intensifică și mai mult relațiile deja extrem de tensionate dintre Rusia și Occident, scrie Newsweek.
11:00
Luna va fi introdusă pe lista de situri de patrimoniu amenințate. Decizia a fost luată în urma temerilor legate de potenţiale jafuri şi distrugeri provocate de participanţii la călătoriile comerciale planificate în anii următori. Acestea prezintă un risc pentru artefactele lăsate de aterizările pe Lună, spune World Monuments Fund.
Acum 2 ore
10:50
Super-agenția care ar trebui să supravegheze toate companiile de stat acordă un nou spor angajaților, chiar dacă este unul dintre motivele întârzierii cererii de plată numărul 3 din PNRR. Angajații Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) au deja un spor de 50% din salariu, dar au început să primească și un spor de condiții vătămătoare.
10:50
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) îi informează pe cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că Departamentul Regional de Protecție Civilă a emis o alertă de cod roșu pentru vineri, 17 ianuarie.
10:00
O pensionară în vârstă de 88 de ani, din Cluj, a murit în urma unui incendiu care i-a cuprins apartamentul.
Acum 4 ore
09:50
Incendiul izbucnit miercuri noapte la un salon al Secției de chirurgie a Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc a fost cauzat de către o pacientă. Femeia, imobilizată la pat și dependentă de oxigenare, a decis că ar avea nevoie să fumeze și a aprindă o țigară în salon.
09:00
O mare companie de stat se pregătește de restructurare, în noul context economic și pe fondul concurenței din ce în ce mai mare cu operatorii privați. În primă etapă, se dă drumul la un program de plecări voluntare.
08:30
Adrian Sârbu, fost şef de cabinet al fostului premier Petre Roman, şi Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, au fost citaţi vineri, 17 ianuarie, la Parchetul General, pentru a li se aduce la cunoştinţă că sunt inculpaţi în dosarul Mineriadei din iunie 1990 pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii.
08:20
Rusia a lansat un nou atac în Ucraina, în apropiere de România. Populaţia din nordul judeţului Tulcea a primit un mesaj RO-ALERT cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte în zonă.
08:10
Meteorologii anunță pentru vineri, 17 ianuarie, o vreme în încălzire în unele zone. Cerul va fi variabil, cu înnorări în general persistente în vestul, nord-vestul și parțial în centrul țării unde izolat vor fi fulguieli.
08:10
Americanii se pregăteau joi să înfrunte temperaturi potențial periculos de scăzute în zilele următoare, învestirea lui Donald Trump luni la Washington de luni anunțându-se a fi cea mai rece din ultimele patru decenii, scrie AFP.
08:10
Noi informații ies la suprafață în cazul Marinei Ciosu, prostituata găsită decedată în curtea unei firme de dezmembrări auto din comuna ilfoveană Bragadiru. Până acum se știa faptul că femeia moartă, intrată în stare de putrefacție, a fost găsită sub mai mulți saci, de un câine și că cei doi angajați egipteni au picat testul poligraf.
08:00
O procedura de achiziție publică a contractului privind elaborarea studiului de fezabilitate pentru lărgirea la trei benzi a autostrăzii București-Pitești va fi lansată curând, în contextul în care A1 este una dintre cele mai aglomerate rute din România. La orele de vârf, cozile pe București-Pitești se pot întinde pe câțiva kilometri, mai ales la intrarea în Capitală.
Acum 6 ore
07:50
La majoritatea dezbaterilor, eurodeputații europeni vorbesc adesea în fața unei săli goale. Asta s-ar putea schimba în curând, cu un experiment care începe săptămâna viitoare, menit să forțeze membrii să participe.
Acum 12 ore
03:30
Diverse studii privind efectele adverse ale serurilor „anti-COVID” continuă să circule în spațiul virtual. Simpli cetățeni, nespecialiști, dar și medici și cercetători au ajuns să-și exprime punctele de vedere „pro” și „contra” pe marginea acestui subiect.
01:40
Este tot mai clar pentru toată lumea că presiunea lui Trump crește asupra lui Putin, odată ce va ajunge la Casa Albă, pe 20 ianuarie 2025. Experții avertizează că vor exista multe puncte de conflict între SUA și Rusia, dar că Moscova e conștientă că trebuie să facă și ea concesii.
01:10
Experții în medicină informează că o boală rară, cunoscută sub numele de argirie (argyria), îi face pe oameni albaștri. Deși ea a fost mai frecventă la populația din secolul al XIX-lea, totuși este prezentă și acum în lume, iar pentru afecțiune nu există un tratament în prezent. Boala este cauzată de o acumulare de argint în organism, o substanță nocivă, care produce decolorarea pielii, ea se contractează atunci când persoanele intră în contact cu metalul sau sunt ...
00:40
Războiul Moscovei din Ucraina, care durează de 35 de luni, se află într-o continuă dinamică, iar escaladarea rămâne imprevizibilă. Acum, un general al lui Putin, Andrei Gurulev, dă un avertisment groaznic unei puteri vestice.
16 ianuarie 2025
23:50
Jill Biden, prima doamnă a Statelor Unite, a dezvăluit că Melania Trump a refuzat invitația sa la tradiționala întâlnire de la Casa Albă, organizată pentru a marca tranziția de putere. Potrivit The Washington Post, Jill Biden i-a adresat o invitație publică Melaniei Trump, așa cum cere tradiția între primele doamne care se succed în funcție. Cu toate acestea, Melania Trump nu a răspuns, iar invitația a rămas fără ecou.
23:50
Ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir (extremă dreapta), a afirmat joi seară, 16 decembrie, că va demisiona din guvern dacă acesta va adopta acordul de armistițiu 'iresponsabil' cu Hamas, fără a părăsi, însă, coaliția din jurul premierului Benjamin Netanyahu, scrie AFP.
23:30
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut Uniunii Europene, într-un interviu acordat joi, 16 ianuarie, presei poloneze, să își crească producția de arme și muniții pentru a susține Ucraina în războiul cu Rusia, dar și pentru a-și consolida propria apărare, consemnează agenția EFE.
23:20
Portretul oficial al președintelui ales al SUA, Donald Trump, a fost publicat joi, 16 ianuarie, de echipa sa de tranziție. În el, Trump apare cu o expresie foarte asemănătoare cu cea din fotografia făcută în 2023 la închisoarea din comitatul Fulton, statul Georgia, informează EFE.
23:10
Consilierii președintelui ales Donald Trump lucrează la o strategie amplă de sancțiuni menită să ajute la facilitarea unui acord diplomatic între Ucraina și Rusia, punând în același timp presiune și asupra Iranului și Venezuelei. Potrivit unor surse apropiate de acest proces, discuțiile vizează atât sancțiuni economice, cât și măsuri care ar putea contribui la crearea unui climat favorabil pentru negocieri, relatează Bloomberg.
23:00
Radu Hossu, corespondent de război în Ucraina și activist civic, acuză un fost militar de elită din armata americană că "trădează interesele comune ale SUA și ale României".
23:00
O femeie din Franța a rămas fără peste 800.000 de euro după ce s-a lăsat păcălită de un individ care se dădea drept celebrul actor american Brad Pitt. Timp de un an, acesta a comunicat cu victima pe rețelele sociale, plângându-se că este bolnav și că are nevoie urgentă de bani, deoarece divorțul de Angelina Jolie l-a adus în ruină. Într-un final, femeia a realizat că a fost furată ca-n codru de escrocul care a profitat de sentimentele ei. Mai mult, ea s-a ales și cu ...
Acum 24 ore
22:40
Vladimir Putin, liderul autoritar de la Kremlin, a început deja pregătirile pentru una dintre cele mai importante manifestări ale Rusiei: parada militară din 9 mai, dedicată Zilei Victoriei. Anul acesta, însă, un invitat special din Statele Unite ar putea onora evenimentul, potrivit unor surse apropiate Kremlinului, informează Newsweek.
22:30
Ministrul britanic de Interne, Yvette Cooper, a anunțat joi, 16 ianuarie, o serie de anchete locale cu privire la cazuri de viol şi exploatare sexuală a unor minore de către ganguri criminale, a căror gestionare de către autorităţile britanice a fost criticată virulent de către Elon Musk, relatează AFP.
22:10
În 1981, sociologii Betty Grayson și Morris Stein realizau un studiu acum celebru despre felul în care atacatorii își aleg victimele. În cadrul unui experiment desfășurat pe străzile din New York, au filmat pietonii și au arătat înregistrările unor prizonieri condamnați pentru crime violente. Rezultatele au fost surprinzătoare: fiecare deținut a ales exact persoana pe care o considera o țintă ușor de atacat, iar selecția nu s-a bazat doar pe factori precum sexul, rasa sau ...
21:50
Politiști din nordul României au pornit spre București, la bordul unor autocare, urmând să participe la proteste care sunt anunțate în Capitală.
21:20
Directorul executiv al TikTok, Shou Zi Chew, a fost invitat ca oaspete de onoare la ceremonia de învestire a lui Donald Trump în cel de-al doilea mandat de președinte al SUA.
21:00
Într-o întorsătură neașteptată, Partidul Socialist a ales să nu susțină moțiunea de cenzură depusă de coaliția de stânga, deschizând astfel calea pentru prim-ministrul François Bayrou să supraviețuiască primelor provocări.
20:50
Mette Frederiksen, politiciană social-democrată și actual premier al Danemarcei, a avut o convorbire prin telefon cu președintele ales al SUA, Donald Trump, în care a abordat chestiunea Groenlandei.
20:50
Fostul director al Serviciului Național de Informații al SUA John Ratcliffe, care a fost nominalizat de președintele ales Donald Trump pentru a fi director al Agenției Centrale de Informații (CIA), și-a prezentat viziunea asupra amenințărilor la adresa SUA din partea Rusiei și Chinei în timpul unei audieri la Senat.
20:30
Jurnalistul Dan Diaconescu a relatat cum a ajuns în teritoriul Macao din Asia alături de doi dintre cei mai bogați oameni din România - George Copos și Dan Voiculescu - și cum niciunul dintre ei nu voia să plătească o taxă de viză de o valoare modestă - 9 dolari.
20:10
Premierul danez, Mette Frederiksen, a convocat o întâlnire cu oamenii de afaceri danezi pentru a discuta posibilele repercusiuni economice ale unei amenințări venite din partea președintelui ales al SUA, Donald Trump. În urma unei discuții tensionate cu Trump, care a sugerat măsuri economice și chiar militare pentru a prelua controlul asupra Groenlandei, Frederiksen a căutat să anticipeze eventualele conflicte comerciale cu Statele Unite, având în vedere importanța strategică a ...
20:10
Kremlinul lasă ca suferința în Transnistria să atingă cote maxime după care să reiea livrările de gaze, pentru ca „aplauzele” de bucurie ale „transnistrenilor” să se audă până la Chișinău. Mai ales că e an electoral.
19:40
O dronă rusească a fost doborâtă, joi, 16 ianuarie, în timpul vizitei premierului britanic, Keir Starmer, la palatul prezidenţial din Kiev.
19:40
Zeci de militari din Coreea de Nord, care fuseseră trimiși să lupte alături de ruși, apar într-o filmare în care înaintează în câmp deschis iar apoi sunt loviți de proiectile lansate de ucraineni.
19:30
Doi ucraineni fugiți de războiul din țara lor s-au rătăcit în Munții Maramureșului și au apelat la autoritățile române să-i salveze.
19:20
Incendiile devastatoare din Los Angeles au mistuit mii de locuințe, printre cei afectați numărându-se și celebrul actor Mel Gibson. El a pierdut în flăcări conacul pe care-l deținea în Malibu, în valoare de 14,5 milioane de dolari.
19:10
Un cuplu de influenceri s-a filmat la bordul unui avion de mici dimensiuni, sperând să poată prezenta o experiență de pilotaj interesantă, însă aeronava s-a prăbușit de la 50 de metri înălțime.
19:00
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a lansat un avertisment ferm către Karol Navrotsky, candidat la președinția Poloniei, care a declarat că „nu vede Ucraina în Uniunea Europeană și NATO”. Zelenski a subliniat că, fără aderarea Ucrainei la aceste alianțe, riscul ca armata rusă să ajungă la granița Poloniei ar fi tot mai mare. În acest context, polonezii, inclusiv Navrotsky, ar trebui să fie pregătiți să își apere țara.
18:50
Kremlinul a reacționat joi, 16 ianuarie, la acuzaţiile poloneze potrivit cărora Rusia a planificat ”acte de teroare” în transportul aerian în întreaga lume, relatează AFP.
18:50
După ce în presă au apărut articole despre un avion "misterios" care a patrulat joi, 16 ianuarie, pe cerul României, MApN a transmis că este vorba despre o aeronavă care desfăşoară misiuni NATO de aproape 2 ani.
18:40
Parchetul European (EPPO) a anunțat joi, 16 ianuarie 2025, că a formulat o acuzaţie la Tribunalul Bucureşti împotriva unui cetăţean român şi a unei societăţi comerciale, pentru fraudă în legătură cu un proiect de dezvoltare a Deltei Dunării, cofinanţat de UE.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.