Kremlinul îndeamnă la răbdare în privinţa unei întâlniri între Putin și Trump. „Rusia este deschisă negocierilor”

Adevarul.ro, 7 februarie 2025 15:15

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a cerut răbdare, vineri, în contextul înmulţirii speculaţiilor despre momentul unei posibile întâlniri între Vladimir Putin şi Donald Trump.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Adevarul.ro

Acum 30 minute
18:00
Cristian Popescu Piedone, fostul primar al Sectorului 5 al Capitalei, devine noul șef al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). Numirea este oficială.
18:00
În declarațiile sale, liderul AUR a acuzat PSD și PNL că „apără interesele străinilor” în defavoarea românilor.
Acum o oră
17:45
Ministrul Culturii, Natalia Intotero, a anunțat că se lucrează pentru înăsprirea cadrului legislativ la capitolul realizării de expoziții în afara țării, de genul celei din Olanda, de la Muzeul Drents.
17:30
Deși RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, a anunțat colectarea a peste 3,36 miliarde de ambalaje cu simbolul SGR până la sfârșitul lui 2024, anul s-a încheiat cu o ordonanță de urgență care aduce, printre altele, facilități financiare pentru cantitățile de ambalaje nereciclate.
Acum 2 ore
17:15
Un Mercedes-Benz de peste 100 de milioane de euro a putut fi văzut în Monaco zilele acestea.
17:00
Controlul ANSPDCP a confirmat existența camerelor video în toalete, iar imaginile erau transmise în biroul directorului, care le putea accesa și de la distanță.
16:45
Lidia Buble a încercat o schimbare de look, dar a rămas dezamăgită de tunsoarea cu care a ieșit dintr-un salon în care a intrat cu așteptări mari.
16:30
Marcel Ciolacu anunță că „menținerea stabilității macroeconomice, ritmul susținut al investițiilor și continuarea reformelor sunt obiectivele Guvernului României pentru acest an”.
16:30
Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) reclamă salariile uriașe de la Societatea Complexului Energetic (CE) Oltenia, deși cifra de afaceri a firmei a scăzut de patru ori într-un an.
Acum 4 ore
16:15
Un român, în vârstă de 24 de ani, a murit la spital după ce a fost împuşcat în cap, joi seara, de un agent de securitate în timp ce el şi alţi trei membri ai unei bande încercau să jefuiască un apartament din nordul Romei.
16:15
Avocado este bogat în nutrienți, iar gustul de unt, ușor de nuci, este greu de rezistat. Cu toate acestea, conținutul lor ridicat de calorii și grăsimi vă poate face să vă întrebați dacă avocado este sănătos să fie consumat în mod regulat.
16:00
Raportul final al controlului dispus de prefect privind centrele pentru copii cu dizabilități din Tg. Mureș scoate la iveală detalii cutremurătoare.
15:45
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Covasna au dispus reținerea unui inculpat în vârstă de 38 de ani, militar activ, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pornografie infantilă.
15:30
Autoritățile au avertizat cu privire la un risc ridicat de alunecări de teren în unele părți ale insulei și au închis școlile, au trimis salvatori și au sfătuit locuitorii să evite adunările în interior și porturile înconjurate de stânci abrupte.
15:30
Un fost concurent al emisiunii „Top Chef” a fost reținut de polițiști după a intrat într-un restaurant din Capitală și a făcut scandal. Ulterior, a plecat cu telefonul unui angajat.
15:30
Un primar a fost condamnat vineri, 7 februarie, de Tribunalul Constanţa, la patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu în formă continuată.
15:15
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a cerut răbdare, vineri, în contextul înmulţirii speculaţiilor despre momentul unei posibile întâlniri între Vladimir Putin şi Donald Trump.
15:15
Doi tineri, dintre care unul minor, sunt cercetați, în arest, pentru săvârșirea infracțiunilor de introducere în țară de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc. Unul dintre ei a fost prins în flagrant în timp ce prelua de la o firmă de transport un colet cu substanțele interzise.
15:00
PSD anunță inițiere de consultări pentru completarea cadrului legal cu reglementări care să ofere clienților finali garanții ferme și suficiente pentru avansurile plătite în cadrul tranzacțiilor imobiliare.
15:00
Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a anunțat vineri că primăria a încheiat un nou contract de salubritate.
14:45
Rapperul Kanye West i-a cerut ajutorul președintelui american Donald Trump pentru a-l elibera din închisoare pe Sean „Diddy” Combs, arestat încă din septembrie 2024 pentru șantaj și trafic sexual.
14:45
Comisarul rus pentru drepturile omului, Tatiana Moskalkova, a spus săptămâna trecută că nu toți soldații ucraineni ar trebui considerați parte a „Imperiului Răului”.
14:30
14:30
Îndemnul lui Călin Georgescu, lansat către susținătorii săi, de a boicota supermarketurile ar putea îngropa industria alimentară. Producătorii români își vând între 60-80% din producție prin rețelele de retail, iar măsura ar avea consecințe catastrofale. Sunt alte soluții pentru scăderea de prețuri.
Acum 6 ore
14:00
Polițiștii de frontieră din Giurgiu au depistat, în urma verificării unor autovehicule, mai mulți cetățeni străini care nu dețineau documente valabile pentru a circula în spațiul Schengen.
14:00
Două turiste au murit în vacanță în Sri Lanka după ce o cameră din hostelul în care erau cazate a fost dezinfectată împotriva ploșnițelor.
13:45
În februarie 2025, Caiac SMile dă startul proiectului „Tabere de viață activă și independentă” la complex Cheile Grădiștei Fundata (jud. Brașov).
13:45
Gradul de umplere al depozitelor de gaze din România a ajuns la doar 42%, sub media europeană, care este de peste 50%, potrivit datelor centralizate de la operatorii sistemelor de stocare. Cu toate acestea, directorul Transgaz spune că nu vor fi probleme cu alimentarea cu gaze.
13:30
Garda Civilă din Sevilla a eliberat 52 de persoane de naționalitate română care erau exploatate prin muncă în orașul Brenes. Muncitorii au fost supuși abuzurilor, umiliți, amenințați și obligați să doarmă în barăci.
13:30
Într-o perioadă în care viitorul ajutorului american pentru Ucraina este incert, Marea Britanie anunță că ministrul britanic al apărării va prezida, pentru moment, întâlnirile Grupului de Contact pentru Apărarea Ucrainei (UDCG), cunoscut și sub numele de grupul Ramstein.
13:15
Un bărbat, în vârstă de 57 de ani, din Statele Unite ale Americii, a fost condamnat la 475 de ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de facilitarea luptelor ilegale cu câini și cruzime împotriva animalelor.
13:00
Schimburile de focuri de Kalashnikov-uri între mafioți declanșează alarma în oraș, în timp ce politicienii convoacă o reuniune de urgență.
13:00
Sportiva a fost descalificată de la Campioatele Mondiale de box din acest an.
13:00
Poliția Locală a Sectorului 6 din Capitală a stârnit un val de reacții negative, după ce a amendat cu 6.500 de lei un localnic care a hrănit porumbeii, după ce interacțiunea polițiștilor cu acesta a degenerat.
12:30
Ministrul Educației, Daniel David, a atins pentru prima oară subiectul demisiei. Analfabetismul funcțional în care se scaldă aproape jumătate dintre absolvenții de liceu este deja o problemă de securitate națională, consideră oficialul care dacă nu va rezolva situația își va da demisia.
12:30
Administrația președintelui Donald Trump intenționează să păstreze mai puțin de 300 de angajați la Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională din totalul de peste 10.000 de angajați ai agenției la nivel mondial.
12:30
Preşedintele Donald Trump vrea ca Ucraina să ofere SUA acces la pământurile sale rare în schimbul continuării ajutoarelor financiare şi militare. Dar zăcăminte importante se află deja în teritorii controlate de Rusia.
Acum 8 ore
12:15
Surse ucrainene și rusești confirmă că un val de avioane fără pilot a lovit un aerodrom militar rus. Datele de urmărire a zborurilor indică o operațiune de recunoaștere a Forțelor Aeriene ale SUA cu câteva ore înainte ca dronele să lovească.
12:15
Oamenii de ştiinţă de la universitatea americană Columbia au descoperit neuroni specializaţi în creierul şoarecilor care le ordonă animalelor să se oprească din mâncat.
12:15
Un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din județul Dâmbovița, este cercetat de ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (DGA) Brașov pentru dare de mită după ce a aruncat o sumă de bani în mașina de poliție.
12:00
Statul olandez riscă să plătească 5,8 milioane de euro ca urmare a furtului a patru comori românești de la Muzeul Drents, dacă artefactele nu sunt recuperate. Guvernul olandez își asumă parțial răspunderea financiară, iar poliția continuă investigațiile pentru a recupera obiectele furate.
12:00
Culmea, oficialul Universității Craiova este ”președintele de imagine” al clubului din Bănie.
11:45
O rețea de trafic de droguri care opera non-stop în Capitală a fost spartă de polițiști, după o serie de percheziții la locuințele traficanților și depozitele în care ascundeau kilograme de substanțe interzise.
11:45
Duminică, 9 februarie, va fi organizat un spectacol „de rămas-bun" de la stadionul „Dan Păltinişanu" din Timișoara, care va intra în demolare. În locul său va fi construită o arenă modernă, cu o capacitate de peste 32.000 de locuri.
11:45
Ducele de Sussex a recunoscut că a consumat droguri în timpul adolescenței sale, în cartea sa din 2023, ceea ce sugerează că a mințit în documentele sale sau că ar fi putut beneficia de un tratament special din partea administrației lui Joe Biden.
11:30
11:30
Are dreptate ministrul Daniel David când spune că trebuie să regândim modelul după care se desfăşoară învăţământul în România.
11:15
Vaccinul nazal împotriva COVID-19, bazat pe o tehnologie dezvoltată la Washington University din St. Louis va intra în teste clinice în Statele Unite.
11:00
Anyma, artistul care a resetat noțiunea de live show cu o serie de concepte creative în care a integrat noile tehnologii, dar a și dezvoltat altele pentru apariții considerate din alt univers, va ajunge în vara acestui an în premieră în România, pe scena principală a festivalului UNTOLD.
11:00
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.