Nou-născut, ucis în pătuțul său de un câine „șoricar”, în timp ce părinții dormeau

Adevarul.ro, 14 martie 2025 21:30

Bebelușul a fost găsit mort de către mama sa și acoperit cu multiple urme de mușcături, potrivit rapoartelor mass-media.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Adevarul.ro

Acum 10 minute
01:15
Primele roșii produse în solariile legumicultorilor olteni au ajuns în piețe. Comercianții le cumpără în cantități mici, pentru că nu mulți cumpărători își permit să plătească prețul. Producătorii spun însă că au cheltuit enorm să le producă și, din nou, nu ei fac cel mai mare profit.
Acum o oră
00:45
Autoritățile sanitar-veterinare atrag atenția asupra pericolului febrei aftoase, din cauza acestei boli fiind instituită, cu câteva zile în urmă, alerta, în urma confirmării unui focar în Ungaria. Fermierii care au importat animale din Ungaria și Slovacia vor fi controlate.
Acum 2 ore
00:15
Pe 15 martie 1990, Mihail Gorbaciov devenea primul și singurul președinte al Uniunii Sovietice. Mandatul său a fost marcat de reformele perestroika și glasnost, care au accelerat prăbușirea comunismului și, în final, destrămarea URSS.
00:15
Doar 73% dintre românii din mediul urban trăiesc într-o locuință pe care o dețin în proprietate, un procent semnificativ sub statistica oficială de 95%, potrivit unui studiu de specialitate.
00:00
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a acuzat vineri media americane care critică acţiunile sale că recurg la practici "ilegale" şi că sunt "corupte", notează AFP.
14 martie 2025
23:45
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei staţii de carburant unde au bătut cu ranga un bărbat.
23:30
O femeie în vârstă de 54 de ani a fost găsită decedată, vineri noaptea, în locuinţa sa din oraşul Murgeni, fiul acesteia predându-se la Poliţie, unde a declarat că şi-a ucis mama.
Acum 4 ore
23:15
Peste 100 de comercianți nu și-au mai încasat banii de la RetuRo pe ambalajele SGR, restanțele neachitate către doar câteva dintre firmele din cele 10 județe ridicându-se la peste o jumătate de milion de lei.
23:00
Răspunsul lui Vladimir Putin la propunerea americană de încetare a focului în conflictul din Ucraina este "în cel mai bun caz" o "manevră de întârziere", a reacţionat vineri Ministerul german de Externe.
22:45
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de a descuraja oamenii să participe, relatează AP.
22:45
Nutriționista Nathaly Marcus, o profesionistă de origine mexicană, expert în longevitate și epigenetică, cu o prezență puternică în mediul online, explică faptul că variațiile glicemiei și insulinei au un impact mult mai mare asupra sănătății metabolice și stării generale de bine.
22:45
Fostul director al Serviciului de Informații Externe (SIE), Silviu Predoiu, a oferit recent un interviu în cadrul podcastului „Vorbitorincii”, unde a lăudat regimul comunist din România, despre care spune că „trăind timpurile acelea, nimeni nu era frământat”.
22:30
O tânără de 23 de ani din Botoşani, absolventă de bioinginerie medicală, a depus, vineri, jurământul militar la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă "Pavel Zăgănescu" Boldeşti, potrivit unui comunicat de presă transmis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.
22:30
Experții în nutriție susțin că „ouăle sunt de aur”, deoarece sunt bogate în proteine, aminoacizi, nutrienți esențiali, vitamine, colină și grăsimi sănătoase.
22:15
Preşedintele USR, Elena Lasconi, afirmă că echipa sa de comunicare a constatat că mesajele fostului consultant al lui Călin Georgescu Anton Pisaroglu, care şi-a anunţat recent intenţia de a candida pentru funcţia de preşedinte al României, au un număr foarte mare de vizualizări.
22:15
În puținul timp rămas până la susținerea probelor simulării examenelor naționale, elevii mai pot face o recapitulare. Consilierii le recomandă să ia testarea în serios, să nu recapituleze cu o zi înainte de examen, ci să aibă activități relaxante.
21:45
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.
21:45
Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu, produs în interiorul unei parcări subterane, situată pe strada Europa din Ștefăneștii de Jos, județul Ilfov.
21:30
Au fost scandal vineri seara în fața sediului AUR, între voluntarii lui George Simion și cei ai Anamariei Gavrilă. Scandalagii au fost duși la secția de poliție.
21:30
Bebelușul a fost găsit mort de către mama sa și acoperit cu multiple urme de mușcături, potrivit rapoartelor mass-media.
Acum 6 ore
21:15
Liderii partidelor politice din Groenlanda, teritoriu autonom danez, au denunţat în unanimitate „comportamentul inacceptabil” al preşedintelui american Donald Trump, care și-a exprimat dorinţa de a anexa insula arctică.
21:15
Fostul mare internațional avea o relație foarte apropiată cu cea care i-a dat viață.
21:00
O misiune arheologică egipteano-americană a descoperit un mormânt regal ce datează din A Doua Perioadă Intermediară a Egiptului (1650 î.Hr. - 1550 î.Hr.) în provincia Sohag din sudul acestei ţări.
21:00
Preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut vineri Rusiei „să accepte propunerea americano-ucraineană de încetare a focului pentru 30 de zile” şi să „pună capăt abuzurilor" în Ucraina, precum şi declaraţiilor prin care doar trage de timp, relatează France Presse.
20:45
O elevă din municipiul Dorohoi a fost bătută de o colegă de liceu după ce a ieșit de la cursuri. Totul s-a petrecut ziua-n amiaza mare, pe o stradă circulată a orașului. Tânăra a fost lovită cu pumnii și picioarele. Poliția a deschis dosar penal.
20:45
Trupele ucrainene, forțate să iasă din regiunea Kursk, se tem că Vladimir Putin știa că Statele Unite vor suspenda sprijinul militar și schimbul de informații, a declarat un comandant de top.
20:45
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale.
20:45
Putin răspunde la apelul lui Trump de a salva soldații ucraineni „încercuiți” la Kursk, deși nu există nicio dovadă de încercuire.
20:45
Paul Ispas, un absolvent de Științe politice în vârstă de 36 de ani, și-a depus vineri, 14 martie 2025, candidatura pentru alegerile prezidențiale, fără să aibă de fapt nicio intenție de a deveni Președintele României. „Demersul meu este unul civic”, a spus el.
20:15
Un bărbat din Baia Mare, președinte al Fundației „Părinți salvatori”, a fost martorul unei scene care l-a oripilat.
20:15
National Coffee Association (NCA) solicită administrației Trump să excludă cafeaua de la aceste măsuri, subliniind că nu există o alternativă viabilă la importuri.
20:00
Biroul Electoral Central a sesizat organele de cercetare penală și CNA ca urmare a amenințărilor cu moartea primite de membrii săi pe internet.
20:00
Armata ucraineană a respins afirmația lui Donald Trump potrivit căreia mii de trupe ar fi încercuite în regiunea rusă de graniță Kursk.
20:00
Administrația Națională Aeronautică și Spațială (NASA) a anunțat că în 2024 s-a înregistrat o creștere „neașteptată” a nivelului mării în întreaga lume.
19:45
Rolul jucat de mercenarii lui Horațiu Potra în Republica Congo a fost analizat de mai mulți experți străini, dar și de un fost recrut. Acesta vorbește despre recrutarea unor paznici de supermarket, unor șoferi de camion și a unor oameni peste 60 de ani.
19:45
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.
19:45
Un miting „EuRo Manifest” va avea loc, sâmbătă, de la ora 17:00, în Piaţa Victoriei din Capitală. În cadrul protestului, va fi citit Manifestul pentru Europa, un document susţinut de peste 40 de organizaţii civice din ţară şi diaspora şi de mii de oameni din toate domeniile de activitate.
19:30
Gruparea islamistă palestiniană Hamas a declarat că este dispusă să elibereze un ostatic israeliano-american și să predea corpurile a patru alți prizonieri în cadrul negocierilor pentru continuarea armistițiului cu Israelul.
19:30
S-a descoperit că Maria Branyas Morera, supercentenara născută în SUA care a murit în Spania în august anul trecut, avea microbiota unui bebeluș.
Acum 8 ore
19:15
Somnul de calitate este esenţial pentru sănătatea fizică şi psihică a omului, iar un somn bun îmbunătăţeşte capacitatea de concentrarea, atrage atenţia medicul Beatrice Mahler, de la Institutul de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta”.
19:15
Marius Turc, un fotograf pasionat de natură și fenomene atmosferice spectaculoase a fost martorul unui fenomen uimitor petrecut deasupra Apusenilor și a orașului Brad.
19:15
Comisia de anchetă internațională independentă a ONU acuză Rusia că a comis „crime împotriva umanității' prin dispariții forțate și tortură în cursul războiului în Ucraina.
19:00
George Simion a afirmat că Claudiu Târziu „greșește" şi „s-ar putea să fie un pic de gelozie” că nu a fost ales el candidatul mişcării suveraniste.
19:00
19:00
În ziua în care și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale Diana Șoșoacă a afirmat, în timp ce purta o pereche de mănuși de box în mâini, că a fost numită, recent, preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Box.
18:45
Belarusul nu va intra în viitorul apropiat în componenţa Federaţiei Ruse, a declarat vineri, la Moscova, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko într-un discurs susţinut în Consiliul Federaţiei, dar a pledat pentru o aprofundare a cooperării în cadrul Uniunii statale Rusia-Belarus.
18:45
Liderul AUR George Simion a reacționat la acuzațiile privind validitatea semnăturilor strânse pentru depunerea candidaturii, spunând că sunt atacuri pentru a fi eliminat din cursă.
18:45
Nicușor Dan ar fi aprobat construcția unui ansamblu rezidențial cu blocuri de până la 7 etaje într-o zonă protejată, cu clădiri vechi de peste un secol, primarul sectorului 4 spunând că, în loc de asta mai bine ar fi avizat refacerea Pasajului Unirii.
18:45
Europa și Statele Unite vor trebui, în cele din urmă, să normalizeze relațiile cu Rusia odată ce ostilitățile din Ucraina se vor fi încheiat, însă deocamdată, prioritățile sunt altele, a declarat vineri secretarul general al NATO Mark Rutte.
18:45
Apicultorii români se confruntă cu dificultăți majore în valorificarea mierii, din cauza prețurilor extrem de mici, care nu acoperă nici jumătate din costurile de producție.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.