Tarifele impuse de SUA vor acționa ca un bumerang: medicamentele se pot scumpi cu aproape 13%

Adevarul.ro, 26 aprilie 2025 10:45

Tarifele de 25% asupra importurilor farmaceutice în Statele Unite ar duce la o creştere a costurilor medicamentelor de pe piaţa americană cu aproape 51 de miliarde de dolari anual, ceea ce ar putea majora preţurile din SUA cu până la 12,9%, dacă taxele vor fi transferate integral consumatorilor.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Adevarul.ro

Acum 10 minute
15:45
În scopul încheierii unui tratat de pace între Moscova şi Kiev este posibil ca administraţia SUA să recunoască controlul Rusiei asupra Crimeei. Cum reacţionează Ucraina? Ce spun experţii despre asta?
Acum 30 minute
15:30
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că se aşteaptă la ”rezultate” după întâlnirea ”simbolică” avută cu omologul său american Donald Trump înaintea funeraliilor Papei Francisc.
15:30
Papa Francisc a fost înmormântat sâmbătă, într-un sicriu simplu, purtând pantofii săi uzați și având alături simbolurile pontificatului său, într-o ceremonie solemnă desfășurată în Basilica Sfântul Petru din Vatican.
Acum o oră
15:00
Cel puțin 408 persoane au fost rănite sâmbătă, în urma unei explozii puternice produse la portul comercial Shahid Rajai, situat în sudul Iranului.
15:00
Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila, inaugurat cu fast în vara anului 2023, a intrat din nou în reparații, iar traficul se desfășoară pe o singură bandă până la începutul lunii iunie.
Acum 2 ore
14:45
Agricultorii americani riscă să se confrunte cu consecințe grave în războiul comercial, deoarece China aplică tarife ridicate și anulează comenzi foarte mari.
14:45
Daniel Funeriu, candidat independent la prezidențiale, afirmă că nu îl susține pe Ilie Bolojan pentru funcția de prim-ministru, așa cum o fac alți candidați și explică motivele din spatele deciziei sale.
14:15
Într-un mesaj amplu publicat pe rețelele sociale, Andreea Voicu-Jiquidi, fiica reputatului academician Victor Voicu, a anunțat că îl susține cu toată convingerea pe Crin Antonescu în cursa prezidențială.
14:15
Un elicopter al Flotei Baltice a Rusiei a pătruns vineri în spațiul aerian al Poloniei, a anunțat Comandamentul operațional al forțelor armate poloneze.
14:15
14:15
Corporația americană McDonald's a depus o cerere la Rospatent pentru înregistrarea mărcii sale comerciale „McDonald's”.
14:00
Cel mai dotat model Dacia din perioada comunismului a fost Dacia 2000, mașină creată pentru elita Partidului Comunist la ordinul lui Ceaușescu. Autoturismul avea computer de bord și pilot automat. Decizia a fost luată după o vizită în care Ceaușescu a cheamat elicopterul pentru a ajunge la timp.
14:00
Bărbatul care s-a urcat pe clădirea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în semn de protest după ce instanţa a anulat decizia Curţii de Apel Ploieşti, a fost amendat cu 1.500 de lei de către jandarmi.
Acum 4 ore
13:45
Într-un incident recent din Marea Roșie, o fregată franceză a oprit o dronă Houthi cu tunul său de 76 mm, alegând această soluție din motive tactice și economice.
13:30
13:30
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și președintele amercan Donald Trump au avut o scurtă întrevedere în bazilica Sfântul Petru. Imagini cu cei doi lideri stând de vorbă au fost împărtășite de echipa lui Zelenski și preluate de jurnalistul Der Spiegel Mathieu von Rohr.
13:15
O explozie la Centrala Nucleară de la Cernobîl în 1986 a răspândit un nor radioactiv peste mari părți ale Uniunii Sovietice, în prezent teritorii ale Belarusului, Ucrainei și Federației Ruse.
13:15
Comisarul european pentru apărare, Andrius Kubilius, avertizează că ideea de a ceda teritorii ucrainene Rusiei ar însemna repetarea unei erori fatale din perioada premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial.
13:15
Două tinere, în vârstă de 17 și, respectiv, 24 ani, au fost salvate în noaptea de vineri spre sâmbătă, 25/26 aprilie 2025, dintr-un canal de irigații. Tinerele se aflau într-un autoturism care a ajuns în canal, mașina fiind rapid acoperită de apă. Fetele au reușit să iasă și să urce pe plafon.
12:45
Funeraliile Papei Francisc au început sâmbătă, 26 aprilie, în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican, la ora locală 10:00 (11:00, ora României), o ceremonie solemnă la care participă lideri din întreaga lume.
12:45
Circulaţia rutieră pe drumul judeţean care leagă oraşul minier Berbeşti de comuna Popeşti, cunoscut ca „Drumul Oaselor”, o rută alternativă care scurtează cu peste 35 de kilometri distanţa până la Râmnicu Vâlcea, a fost redeschisă după aproape două decenii.
12:45
Un șofer român de camion a fost răpit, sechestrat și agresat de prietenii angajatorului său, după un accident minor petrecut la Toulouse, Franța.
12:30
Un depozit de materiale de construcții din municipiul Adjud a fost cuprins de flăcări în noaptea de vineri spre sâmbătă, incendiul afectând aproximativ 450 de metri pătrați.
12:15
Volodimir Zelenski și Donald Trump s-au întâlnit la Roma, în contextul funeraliilor Papei Francisc.
12:15
Colegiul Medicilor Iaşi acuză încălcări etice şi legale în cazul medicului Răzvan Constantinescu, după ce acesta a declarat în mediul online o presupusă legătură de cauzalitate între vaccinarea anti-COVID-19 şi decesele a doi medici rezidenţi de la Institutul de Gastroenterologie (IGH) a Spitalului
Acum 6 ore
11:45
Persoanele muşcate de aceste insecte trebuie să meargă imediat la spital, nicidecum să se trateze singure, pentru că muşcătura de căpuşă este periculoasă, iar netratată poate fi fatală.
11:45
Donald Trump a recunoscut că nu a reușit să-i cumpere un cadou de ziua ei soției sale, Melania, din cauza programului încărcat. În schimb, cei doi vor sărbători printr-o cină romantică la bordul avionului prezidențial Air Force One.
11:30
Departamentul de Eficiență Guvernamentală (Doge) al lui Elon Musk, înființat pentru a reduce cheltuielile guvernamentale din SUA, susține că a economisit, în medie, peste 10 miliarde de dolari pe săptămână de la intrarea în funcție a președintelui Trump.
11:30
Ministerul Afacerilor Interne clarifică miturile legate de noua Carte Electronică de Identitate, subliniind că aceasta oferă mai multă siguranță, nu control.
11:15
Cosmos 2553, un satelit rusesc asociat cu programe militare secrete, pare să fi suferit o defecțiune majoră, mișcările sale haotice în spațiu ridicând semne de întrebare privind funcționalitatea sa.
10:45
Tarifele de 25% asupra importurilor farmaceutice în Statele Unite ar duce la o creştere a costurilor medicamentelor de pe piaţa americană cu aproape 51 de miliarde de dolari anual, ceea ce ar putea majora preţurile din SUA cu până la 12,9%, dacă taxele vor fi transferate integral consumatorilor.
10:45
Doi adolescenți au vandalizat zeci de mașini parcate în Complexul Bellevue din Iași, folosind peste 100 de ouă crude.
10:30
Sicriul Papei Francisc va fi purtat sâmbătă într-un papamobil modificat, același pe care Suveranul Pontif l-a folosit în călătoriile sale. Ceremonia va începe la Vatican și se va încheia la bazilica Santa Maria Maggiore din Roma.
10:15
Cu patru debutante, România a fost învinsă în calificări de Canada și de Japonia.
10:15
Deficitul bugetar a urcat la 2,28% din PIB, după primele trei luni din 2025, comparativ cu 2,04% din PIB în perioada similară a anului trecut, ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, explicând că este rezultatul primelor măsuri de echilibrare bugetară.
10:15
Coreea de Nord a prezentat o nouă navă de război de mari dimensiuni, descrisă drept un simbol al puterii navale moderne, în prezența liderului Kim Jong Un.
10:00
Un bărbat în vârstă de 29 de ani și altul de 33 de ani, ambii conducători auto, au murit, iar trei persoane, printre care şi doi copii, au fost rănite, în urma unui accident rutier produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN2-E85.
Acum 8 ore
09:45
09:45
Agenţia de apărare civilă din Gaza a anunţat că un atac israelian asupra oraşului Gaza a ucis, sâmbătă, patru persoane şi a lăsat „peste 30” îngropate sub dărâmăturile unei case.
09:45
O fetiță în vârstă de doi ani, cetățean american, ar fi fost expulzată din SUA împreună cu mama ei, fără a beneficia de un proces echitabil, potrivit unui judecător federal american.
09:30
Compania daneză Novo Nordisk a obținut o victorie importantă în SUA, unde o instanță a blocat vânzarea versiunilor compuse și neaprobate ale medicamentelor sale populare pentru diabet și slăbit.
09:15
09:15
Peste jumătate din ţară intră, sâmbătă, de la ora 10.00, sub avertizare cod galben de furtuni, fiind anunţate rafale puternice de vânt şi ploi puternice.
09:00
Directorul FBI, Kash Patel, a postat pe X o imagine a judecătoarei din Milwaukee County Circuit, care a fost reţinută, vineri, şi inculpată în instanţa federală pentru că ar fi ajutat un imigrant fără documente să evite arestarea.
09:00
Fostul președinte Klaus Iohannis a fost filmat în timp ce mătura trotuarul din fața casei sale din Sibiu, într-o ipostază care a stârnit reacții neașteptate pe rețelele sociale.
09:00
Preşedintele Donald Trump spune că Rusia şi Ucraina sunt „foarte aproape de un acord” care ar pune capăt războiului şi face apel la cele două părţi să se întâlnească „la niveluri foarte înalte”.
08:45
Funeraliile Papei Francisc au loc sâmbătă, 26 aprilie, în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican, o ceremonie solemnă la care vin lideri din întreaga lume şi care va fi urmărită în direct de milioane de oameni.
08:30
08:30
Virginia Giuffre, femeia care a acuzat public familia regală britanică și pe Jeffrey Epstein de abuz sexual și trafic de persoane, a murit la vârsta de 41 de ani. Familia ei a confirmat că s-a sinucis.
08:15
Liderii PSD și PNL s-au arătat îngrijorați că Victor Ponta nu s-a prăbușit în sondajele de opinie după dezvăluirea legată de inundarea României în detrimentul Serbiei. George Simion e în continuare la 30%, în timp ce Crin Antonescu și Nicușor Dan sunt umăr la umăr în sondaje.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.