Rugăciunea, timpul când omul devine Cer

Ziarul Lumina, 27 aprilie 2025 17:40

În liniştea amiezii calde, soarele părea un nor firav şi stins pe când lumina se revărsa rodnic deasupra lumii doar de la El, Bunul lor Învăţător într-atât de blând şi de înalt încât Muntele

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Ziarul Lumina

Acum 6 ore
22:30
Sfântul Iason era din Tars, cetatea de naştere a Sfântului Apostol Pavel, iar Sfântul Sosipatru era din Ahaia Greciei. Ambii erau rude cu marele Apostol Pavel şi ucenici ai săi, precum însuşi
22:20
În zilele acelea, Petru a zis către popor: Pocăiți-vă și întoarceți-vă, ca să vi se șteargă păcatele, ca să vină de la fața Domnului vremi de ușurare și ca să vă trimită pe Cel mai dinainte vestit vo
22:10
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan, Omilia 22, 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (2016), vol. 15, pp. 209-210 „Când Maica lui Iisus I-a zis: Nu mai au vin, Hristos a spus:
22:00
„În vremea aceea s-a făcut nuntă în Cana Galileei, iar mama lui Iisus era acolo. Și au fost chemați la nuntă și Iisus cu ucenicii Săi. Și, sfârșindu-se vinul, a zis mama lui Iisus către Dânsul: Nu mai au
20:50
Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor) Marcu 15, 43-47; 16, 1-8În vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu, și, îndrăznind, a intrat la
Acum 8 ore
18:40
În ziua de 13 martie 2013, Cardinalul ­Protodiacon Jean-Louis Tauran vestea ­Bisericii Catolice și lumii întregi, de la ­balconul ­Bazilicii „Sfântul Petru” din ­Vatican, Habemus Papam - „Avem ­Papă”,
18:40
Dănuța Rotaru este medic primar de familie în comuna Ciochina, județul Ialomița. Are 74 de ani, iar 50 dintre aceștia i-a pus în slujba aproapelui. „Asta am fost menită să fac și n-aș fi putut trăi
18:40
Identitatea culturală a orașului Craiova se sprijină necondiționat pe jertfa unor oameni vizionari, cu dragoste de țară și credință puternică în Dumnezeu. Ctitori prin vocație, marii noștri înaintași
18:40
Sfânta Tamara, supranumită Drept­-cre­dincioasa Tamara sau, în termeni laici, Tamara cea Mare, prăznuită la data de 1 mai, s-a născut în jurul anilor 1160-1166, în timpul perioadei cunoscute ca Epoca de Aur a G
18:40
Comunicarea în multe cuvinte diluează mesajul, comunicarea sintetică este fără îndoială o abilitate, însă comunicarea fără cuvinte, neteoretizată, cu fundament exclusiv faptic oferă coerenţă şi
Acum 12 ore
17:40
Există în societatea românească un curent de exaltare a satului tradițional, a stilului de viață oferit de mediul rural. Cu referire, în mod predilect, la un trecut mitizat, așadar ușor cosmetizat. E drept,
17:40
Am făcut recent încântătoarea expe­riență de a evada în natură patru zile la rând, începând cu ziua întâi de Paște.Am fost mai întâi la Mogoșoaia, în minunatul parc al Palatului, unde, în afară
17:40
Percepția ulterioară a actului autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, dobândită la 25 aprilie 1885, prin eforturile conjugate ale Bisericii și statului, este o demonstrație a cuceririi treptate a locului dorit
17:40
În liniştea amiezii calde, soarele părea un nor firav şi stins pe când lumina se revărsa rodnic deasupra lumii doar de la El, Bunul lor Învăţător într-atât de blând şi de înalt încât Muntele
17:40
Sărbătoarea Sfintelor Paști este, incontestabil, o bucurie a sufletului trăită cu maximă intensitate în cadrul Sfintelor Liturghii. Dar este și o bucurie a trupului şi a simţurilor cu care suntem înzestraţi,
17:40
Cașul de vacă se regăseşte în dieta românilor, fiind un aliment sănătos, mai ales dacă laptele provine de la animale hrănite natural. Grăsimile din cașul de vacă au în componenţă o substanță numită
17:20
Kievul refuză termenii americani de negociere pentru încheierea războiului declanşat de Moscova în 2022, care presupun recunoaşterea peninsulei Crimeea ca parte a Rusiei şi acceptarea de facto a controlului
17:20
După funeraliile de sâmbătă ale Papei Francisc care au adus, la Roma, sute de mii de credincioși și numeroși lideri mondiali, Vaticanul se pregătește de alegerea, în conclavul sau reuniunea Colegiului
17:20
Premierul britanic Keir Starmer a avut joi, la Londra, convorbiri cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu privire la un acord care ar permite participarea Regatului Unit la programul militar european,
17:20
Cu riscul de a agrava tensiunile comerciale cu SUA, Comisia Europeană a amendat Apple cu 500 milioane de euro şi Meta (Facebook, Instagram) cu 200 de milioane pentru încălcări ale legislaţiei comunitare privind
17:20
Un acord de împărţire a resurselor de apă, considerat până acum un model de cooperare, ameninţă să devină catalizatorul unei crize majore între vechii rivali India şi Pakistan, pe fondul escaladării
17:10
La Palatul Culturii din Iași va fi vernisată mâine, 29 aprilie 2025, expoziția multisenzorială „World Unseen”, care face fotografia accesibilă tuturor persoanelor cu sau fără deficiențe de vedere. Folosind
17:10
Un tezaur dacic din argint descoperit în toamna lui 2024, în comuna Aţintiş, judeţul Mureş, de către doi detectorişti, va fi expus în premieră de Muzeul Judeţean Mureş (MJM), în luna mai, la evenimentul
17:10
Banca Naţională a României (BNR) a împlinit, în 17 aprilie, 145 de ani de la înfiinţare, odată cu publicarea în „Monitorul Oficial” nr. 90, din 17/29 aprilie 1880, a Legii pentru înfiinţarea unei bănci de
16:20
Prin Hotărârea de Guvern nr. 1.222 din 10 octombrie 2007 și Legea nr. 303 din 13 noiembrie 2007 s-a instituit Ziua Veteranilor de Război din România, sărbătorită la 29 aprilie în fiecare an. În Legea 303, la ar
15:20
În Duminica a 2‑a după Sfintele Paști, 27 aprilie, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a poposit în mijlocul slujitorilor și credincioșilor Catedralei mitropolitane „Sfântul Spiridon” - Nou, Paraclis
14:50
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a aflat duminică, 27 aprilie, în mijlocul obștii monahale și al pelerinilor de la Mănăstirea „Sfânta Maria” Urlați din județul Prahova.
14:30
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a aflat duminică, 27 aprilie, în mijlocul obștii monahale și al pelerinilor de la Mănăstirea „Sfânta Maria” Urlați din județul Prahova.
14:20
În Duminica Sfântului Apostol Toma, 27 aprilie, Sfânta Liturghie a fost săvârșită la Catedrala Patriarhală din București de către Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei
13:40
Mănăstirea Maglavit din județul Dolj şi‑a sărbătorit vineri, 25 aprilie, cel de‑al doilea hram, „Izvorul Tămăduirii”. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în foișorul din curtea mănăstirii de
Acum 24 ore
12:50
La sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, vineri, 25 aprilie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s‑a aflat în
12:40
Pentru a o cinsti cum se cuvine pe Maica Vieții, vineri, 25 aprilie 2025, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava au slujit cei doi ierarhi ai eparhiei, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și
12:40
În după‑amiaza zilei de 24 aprilie 2025, în ajunul sărbătorii Izvorului Tămăduirii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a poposit în mijlocul credincioșilor din
09:50
La Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, a avut loc sâmbătă, 26 aprilie, ceremonia de deshumare a moaştelor Sfântului Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus.
Ieri
21:30
În ziua de prăznuire a Izvorului Tămădurii, mulţimi de pelerini au venit la Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, pentru a participa la Sfânta Liturghie şi la celelalte slujbe
20:00
Sfântul Simeon (†107) era fiu al lui Cleopa, fratele bun al lui Iosif, logodnicul Fecioarei Maria, după cum mărturisesc scriitorii Eusebiu de Cezareea, Gheorghe Chedrin şi Nichifor Xantopol. După
20:00
Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a II-a, Cap. VI, 28.1-28.2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, p. 128„Credința este o presupunere pe care o accepți de bunăvoie, este o
20:00
În zilele acelea, prin mâinile apostolilor se făceau semne și minuni multe în popor; și erau toți, într-un cuget, în pridvorul lui Solomon. Și nimeni dintre ceilalți nu cuteza să se alipească de ei, dar
Mai mult de 2 zile în urmă
22:20
Cândva, în vremea copilăriei, răsfoiam cu uimire pagini de cărți și priveam cu admirație imagini din fascinanta istorie a Țărilor Regatului Unit, ce deschideau o lume în care trecutul părea viu, iar fiecare
21:10
Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, cap.15, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 12, pp. 49-50„Imitând prin botez îngroparea lui Hristos, pentru că trupurile celor care se botează su
21:00
„În vremea aceea a venit Iisus cu ucenicii Lui în pământul Iudeei și stătea cu ei acolo și boteza. Și boteza și Ioan în Enon, aproape de Salim, pentru că erau acolo ape multe, și veneau și se botezau,
21:00
În zilele acelea, fiindcă ologul cel vindecat se ținea după Petru și după Ioan, tot poporul, uimit, alerga la ei, în pridvorul numit al lui Solomon. Iar Petru, văzând aceasta, a răspuns către popor: Bărbați
20:50
În vremea prigoanelor venite asupra creştinilor la sfârşitul secolului al 3-lea şi începutul celui de-al 4-lea, în cetatea Axiopolis din Dobrogea (numită astăzi Cernavodă) trăiau mulţi mărturisitori ai lui
15:00
Și la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală credincioșii bucureșteni au primit binecuvântarea apei sfințite de praznicul Izvorului Tămăduirii. Sfânta Liturghie și slujba de Sfințire a apei potrivit rânduielii
15:00
Săptămâna Luminată a reprezentat un prilej de deosebită bucurie duhovnicească pentru credincioșii Parohiei „Sfântul Gheorghe”‑Andronache din sectorul 2 al Capitalei. Cele trei zile de praznic al Învierii
14:40
Și la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală credincioșii bucureșteni au primit binecuvântarea apei sfințite de praznicul Izvorului Tămăduirii. Sfânta Liturghie și slujba de Sfințire a apei potrivit rânduielii
14:40
Hramul Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din municipiul Drobeta‑Turnu Severin, ce a fost sărbătorit joi, 24 aprilie, a reprezentat pentru clerul şi
14:20
Mănăstirea Ghighiu din județul Prahova și‑a sărbătorit vineri, 25 aprilie, hramul principal. În mijlocul obștii monahale și al pelerinilor adunați, ca în fiecare an, pentru a se bucura de frumusețea
14:20
De sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, sute de credincioși nemțeni au participat în această dimineață, 25 aprilie, la sfintele slujbe săvârșite cu prilejul hramului Mănăstirii Bistrița. Sfânta Liturghie a
14:00
Biserica noastră a sărbătorit în Vinerea Luminată, 25 aprilie, Izvorul Tămăduirii, praznic ce amintește de minunile săvârșite la o apă vindecătoare din Constantinopol descoperită de Maica Domnului. În
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.