Femeia care a vrut să își vândă bebelușul mai are acasă trei copii minori. DGASPC Bacău a făcut verificări la domiciliul acesteia

Adevarul.ro, 29 aprilie 2025 17:00

Femeia din Bacău, suspectată că ar fi încercat să își vândă pentru 5.000 de lei unul dintre gemenii nou-născuţi, mai are acasă trei copii, cu vârste cuprinse între 4 și 16 ani. DGASPC Bacău a făcut verificări și a comunicat presei situația în care se află minorii.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Adevarul.ro

Acum 10 minute
00:45
Tot mai mulți români fac pasul spre independența energetică și aleg să își transforme locuințele în case eficiente energetic. Este o schimbare care implică investiții serioase, dar care aduce beneficii clare: facturi mai mici, confort termic crescut și o valoare mai mare a proprietății.
Acum o oră
00:15
Statele Unite au avertizat că își vor retrage sprijinul ca mediator în conflictul dintre Rusia și Ucraina, dacă cele două părți nu înaintează propuneri concrete pentru a pune capăt războiului, a anunțat marți, 29 aprilie, purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Tammy Bruce.
00:15
Pe 30 aprilie, de-a lungul timpului, au avut loc o serie de evenimente care au marcat istoria. În 1777 se năştea matematicianul german Carl Friedrich Gauss, în 1844 Alexandru Ioan Cuza se căsătorea cu Elena Rosetti-Solescu, iar în 1945 s-au sinucis Adolf Hitler și Eva Braun
00:15
Primul bodybuilder și cel mai puternic om din istoria Terrei a fost un grec, pe nume Milo din Crotona. Acesta a câștigat șase titluri olimpice la cel mai dur stil de lupte, fără să fie vreodată învins. În jurul lui au fost create numeroase legende și povești.
00:15
În cadrul dezbaterii organizate la Palatul Cotroceni de TVR, candidatul PLAN la alegerile prezidenţiale, Silviu Predoiu, a precizat că, într-o situaţie complicată pentru ţară, ar apela la conducerea CE, la preşedintele SUA, Donald Trump, şi la liderul Turciei, Recep Tayyip Erdogan.
00:00
Candidatul independent la alegerile prezidențiale, John-Ion Banu-Muscel, s-a remarcat în cadrul dezbaterii electorale prin mai multe declarații controversate, dar și prin faptul că a fost singurul care și-a pus o întrebare.
Acum 2 ore
23:45
Un nou studiu arată că pacienții care au primit doze experimentale de vaccinuri ARN mesager pentru HIV au dezvoltat un efect advers neașteptat ce necesită investigații suplimentare.
23:45
Bichonul, una dintre cele mai populare rase de câini, apreciată pentru talia mică și blana pufoasă, a devenit un subiect de dezbatere aprinsă pe rețelele sociale. Unii români ironizează „epidemia de bichoni” care a cuprins România, în timp ce alții se arată mulțumiți de prietenii lor patrupezi.
23:15
Un cardinal străin a consumat împreună cu mai mulți colegi toate băuturile alcoolice din minibarul camerei sale, crezând că sunt gratuite.
23:00
Profesorii pot fi angajați din nou prin titularizare sau cu contracte pe perioadă determinată. Anunțul a fost făcut de Ministerul Educației și publicat în Monitorul Oficial. Măsura vine în contextul în care mii de posturi au rămas neocupate după ce guvernul înghețase angajările.
23:00
În cadrul dezbaterilor organizate marți, 29 aprilie, de TVR, mai mulți candidați au fost deranjați de o remarcă a candidatului independent Nicușor Dan, iar unii dintre ei au afirmat chiar că pot părăsi sala.
Acum 4 ore
22:45
22:30
Kremlinul a declarat marți, 29 aprilie, că Ucraina nu a răspuns la numeroasele oferte ale președintelui rus Vladimir Putin de a începe negocieri directe de pace și că nu este clar dacă se va alătura unei încetări a focului de trei zile, pe care acesta a anunțat-o pentru luna viitoare.
22:30
În cadrul dezbaterii prezidențiale organizate de TVR, marți seară, Crin Antonescu a lansat un atac dur la adresa fostului premier Victor Ponta, pe care l-a acuzat de inconsecvență, oportunism și trădări politice repetate.
22:15
Un turist a fost atacat de un crocodil după ce a escaladat gardul de protecție și a intrat în țarcul animalului pentru a-și face selfie-uri. Bărbatul ar fi confundat crocodilul cu o statuie decorativă.
22:15
La dezbaterea organizată de TVR, marți seară, candidatul independent Nicușor Dan, actualul primar al Capitalei, a fost întrebat despre legătura sa cu un personaj controversat, Radu Octavian Claudiu, alături de care a fost acționar în cadrul unei companii.
21:45
Prim-ministrul indian Narendra Modi a dat marţi undă verde unei operaţiuni militare ca represalii la atentatul soldat cu 26 de morţi în Kashmirul indian şi pentru care a făcut responsabil Pakistanul, transmite AFP, preluat de Agerpres.
21:30
Candidata USR la alegerile prezidențiale, Elena Lasconi, a declarat în cadrul dezbaterii electorale că în eventualitatea în care premierul israelian Benjamin Netanyahu ar vizita România, iar ea s-ar afla în funcția de președinte, ar respecta legea.
21:30
Candidatul coaliției, Crin Antonescu, s-a confruntat marți seară, în cadrul dezbaterii organizate de TVR, cu o întrebare referitoare la momentul în care a făcut o remarcă la adresa unei jurnaliste, căreia i-a spus că este foarte tânără.
21:30
Peste 2000 de materiale electorale ilegale au fost eliminate din mediul online de către Biroul Electoral Central (BEC). Biroul anunță că a emis 170 de decizii de admitere și 163 de decizii de respingere a plângerilor privind campania electorală desfășurată în mediul on-line.
21:30
Candidatul coaliției de guvernare, Crin Antonescu, a afirmat în dezbaterea prezidențială organizată marți seara la TVR că discuțiile privind garanțiile de securitate după încheierea războiului din Ucraina ar trebui să includă și o componentă adresată Republicii Moldova.
21:15
Trei persoane au fost ucise și mai multe au fost găsite rănite în orașul Uppsala, în estul Suediei, după ce localnicii au semnalat zgomote puternice ce păreau să provină de la focuri de armă, informează poliția suedeză.
21:15
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost dus la secția de poliție pentru audieri, fiind bănuit că ar fi agresat o altă persoană cu o macetă. Totul s-a întâmplat în parcarea unui hipermarket din Sectorul 2 al Capitalei.
21:00
Unul dintre jurnaliștii prezenți la dezbaterea de marți seară, organizată de TVR, a atras atenția asupra interdicției lui George Simion de a intra pe teritoriul Ucrainei.
Acum 6 ore
20:45
AEP și Asociația Nevăzătorilor din România au organizat marți, 29 aprilie, o simulare a procesului de vot pentru primul tur al alegerilor prezidențiale din 2025, adaptată pentru persoanele cu dizabilități vizuale.
20:30
Primele mărturii ale directorul adjunct al cotidianului Diário de Notícias, Leonídio Paulo Ferreira în dialog cu Mihaela Toader.
20:30
După 100 de zile marcate de haos și decizii controversate care l-au făcut să scadă în sondaje, Donald Trump încearcă să-și recâștige sprijinul la un miting organizat marți, 29 aprilie, în Warren, Michigan.
20:30
Trecerea de la primăvară la vară este un bun interval pentru pace, și s-a ajuns de multe ori la pace în acest interval, dar și pentru război, și multe ofensive militare au avut loc tot în acest răstimp. Ce traseu va urma războiul din Ucraina? Vom afla în câteva săptămâni. Deocamdată să numărăm...
20:00
O publicație britanică a reconstituit ultimele luni din viața jurnalistei ucrainene Viktoria Roshchyna, capturată în vara anului 2023 în apropierea centralei nucleare din Zaporoje.
20:00
Duminică sunt alegeri. Opțiunile sunt simple:a) sunteți mulțumit de actuala coaliție de guvernare și vreți să aibă toată puterea? b) nu sunteți mulțumit de actuala coaliție și nu vreți să aibă toată puterea? c) nu sunteți mulțumit de actuala coaliție și vreți dărâmarea sistemului?
19:45
Veteranul regizor spaniol Pedro Almodóvar a lansat o ofensivă împotriva președintelui american Donald Trump, în timp ce primea un premiu la New York.
19:30
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat pentru presa franceză că presiunea internațională asupra Rusiei se va intensifica în următoarele două săptămâni în vederea obținerii unui armistițiu în războiul din Ucraina.
19:30
După ce s-a retras de la confruntarea electorală organizată luni de Digi 24 la Palatul Cotroceni, Simion nu va participa nici la dezbaterea de marți seară de la TVR, unde au fost invitați toți cei 11 candidați la alegerile de duminică.
19:30
22 de persoane au murit în urma unui incendiu izbucnit marți, 29 aprilie, într-un restaurant din orașul Liaoyang, situat în nord-estul Chinei.
19:15
Un videoclip generat de inteligența artificială care îl prezintă pe Papa Francisc în Rai, alături de Michael Jackson, Prințesa Diana și Regina a stârnit furie online și a fost catalogat drept „dezgustător”.
19:00
Un bărbat înarmat cu o arbaletă și o armă de foc a atacat două femei, sâmbătă după-amiaza, în Leeds, UK. Individul postase pe Facebook planurile „masacrului”.
19:00
În ultimii ani scrutinul prezidențial a adus victoria candidatului de dreapta împotriva candidatului PSD.
19:00
Autoritățile spaniole au declanșat o anchetă judiciară privind un posibil act de sabotaj informatic asupra infrastructurii critice, în urma unei pene de curent de proporții care a afectat luni după-amiază Spania, Portugalia și părți din sudul Franței.
Acum 8 ore
18:45
În timp ce Kievul şi Washingtonul pregătesc un acord care să aloce Statelor Unite o parte din patrimoniul minier al Ucrainei, localnicii din zonele respective îi transmit un mesaj preşedintelui american Donald Trump: „Nu profitați de noi, aceste resurse sunt ale noastre”.
18:45
Igor Dodon, liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, intenționează să schimbe denumirea formațiunii în Partidul Suveraniștilor, afirmând că doctrina actuală a PSRM este mai apropiată de suveranism decât de socialism.
18:30
Un incident nefericit a avut loc la Muzeul Boijmans Van Beuningen din Rotterdam, unde un copil a deteriorat din greșeală o pictură ce valorează aproape 50 de milioane de euro, semnată de artistul american Mark Rothko.
18:15
Doi bărbați aflați într-o „misiune imbecilă” au tăiat copacul „Sycamore Gap” din Marea Britanie în urmă cu doi ani, provocând revoltă în Marea Britanie. Arțarul a fost unul dintre cei mai emblematici copaci din lume.
18:00
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor fi suplimentate la 43.000 pe 4 mai, în ziua scrutinului din primul tur al alegerilor prezidențiale, conform unui plan de acțiune ce prevede măsuri și activități concrete pentru buna desfășurare a procesului electoral.
18:00
Fiul cel mare al președintelui american a trecut în ultimele zile prin estul Europei. Se spune că vizita lui în regiune ar fi strict o chestiune de afaceri. Însă venirea sa la București bate la ochi, remarcă FAZ.
18:00
Misiune contra-cronometru pentru salvarea a doi copii care au căzut marți, 29 aprilie 2025, într-o groapă cu apă, fost canal, din orașul Huedin, județul Cluj.
17:45
Președintele Donald Trump i-a declarat război lui Jeff Bezos după ce Amazon a anunțat că va include costul tarifelor vamale pe eticheta de preț a produselor. Casa Albă a catalogat mișcarea drept un „act ostil și politic” împotriva SUA.
17:45
Avansul rapid al tehnologiei a transformat aproape fiecare aspect al vieții cotidiene. Pe măsură ce smartphone-urile, rețelele sociale și alte dispozitive digitale domină comunicarea, metodele tradiționale sunt redefinite.
17:45
Compania americană United Parcel Service (UPS), cea mai mare firmă de livrare de colete din lume, a anunțat că va reduce 20.000 de locuri de muncă, deoarece reduce dramatic livrările pentru gigantul comerțului electronic Amazon.
17:00
A izbucnit un incendiu la un depozit de aparatură electrocasnică din municipiul Reghin. Locuitorii orașului au primit mesaje RO-Alert, în care sunt sfătuiți să ia măsuri specifice de protecție.
17:00
Femeia din Bacău, suspectată că ar fi încercat să își vândă pentru 5.000 de lei unul dintre gemenii nou-născuţi, mai are acasă trei copii, cu vârste cuprinse între 4 și 16 ani. DGASPC Bacău a făcut verificări și a comunicat presei situația în care se află minorii.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.