Ședință CSAT înainte de alegerile prezidențiale
Jurnalul.ro,
30 aprilie 2025 10:30
Administrația Prezidențială a anunțat că în miercuri, înainte cu patru zile de alegerile prezidențiale, este organizată o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
• • •
Alte ştiri de Jurnalul.ro
Acum 5 minute
13:50
Cum Combină Dr. Vanessa Youness Medicina Tradițională cu Terapiile Alternative pentru Rezultate Excepționale # Jurnalul.ro
Dr. Vanessa Youness este un exemplu remarcabil de integrare a medicinei tradiționale cu terapiile alternative, oferind pacienților o abordare inovatoare și completă pentru vindecare. Fondatoarea Clinicii YOUness, ea a transformat propria experiență de luptă cu scleroza multiplă într-o misiune dedicată ajutorării altora, combinând cunoștințele medicale clasice cu metode complementare pentru rezultate excepționale.
13:50
Acum 30 minute
13:30
Patru semne zodiacale se simt eobosite și au nevoie de mai multă odihnă în luna mai.
Acum o oră
13:00
Pana recentă de curent din țările vest-europene i-a speriat pe români, care au mers în magazine pentru a se pregăti în cazul unei astfel de situații.
Acum 2 ore
12:40
Mizerie și mucegai la cantina de la Arhitectură. Firma, amendată de ANPC cu 20.000 de lei # Jurnalul.ro
Activitatea cantinei de la Facultatea de Arhitectură a fost oprită de ANPC pentru nereguli. Firma a fost amendată cu 20.000 de lei. Comisarii ANPC au găsit mai multe deficiențe, printre care mizerie și mucegai.
12:40
Intr-o lume care se invarte rapid in jurul task-urilor, notificarilor si a agendei incarcate, uitam adesea sa ne oprim pentru a ne bucura de lucrurile simple. Asteptam ocazii „speciale” ca sa ne oferim ceva frumos, cand, de fapt, cele mai valoroase momente sunt exact cele care vin fara motiv.
12:30
Cireșele au început să apară în piețe dar costurile depășesc orice imaginație. Întrucât prețul pe kilogram este prea mare, se vând și la bucată.
12:20
Cea mai recentă ediție a revistei Longevity își întâlnește cititorii începând cu a doua zi din mai. A fost zămislită cu soare blând, de primăvară, și cu bogăția de culori a lui Florar, ca să dăruiască frumusețe și tinerețe oricărei vârste. Este o ediție al cărei editorial ne îndeamnă să profităm de natură, gândindu-ne la aforismul celui considerat cel mai de seamă geniu din întreaga istorie a omenirii, Leonardo da Vinci - natura ne învață mai bine decât oricare învățător.
12:10
Hemoroizii sunt o patologie comună, care afectează milioane de oameni din întreaga lume. Aceștia se formează atunci când venele din zona anală se dilată și se inflamează, cauzând durere, mâncărime și disconfort. Deși problema este adesea considerată un subiect rușinos, este important să înțelegi cauzele hemoroizilor și pașii pe care îi poți urma pentru a preveni apariția acestora.
12:10
România participă pentru prima dată cu stand național la Târgul Internațional de Carte de la Tunis # Jurnalul.ro
În perioada 25 aprilie - 4 mai 2025, la Tunis, Republica Tunisiană, are loc cea de a 39-a ediție a Târgului Internațional de Carte. Organizat sub egida Ministerului tunisian al Afacerilor Culturale, acest eveniment are ca motto„Citim pentru a construi/ Nous lisons pour construire”.
12:00
Ședința CSAT, analizată de singurul român care a zburat în spațiul cosmic, Dumitru Prunariu # Jurnalul.ro
“Viziunea strategică națională în domeniul spațial” este ordinea de zi a ședinței CSAT de miercuri. Singurul român care a zburat în spațiul cosmic, Dumitru Prunariu, trage însă un semnal de alarmă: adevărații specialiști și strategi în domeniu sunt la pensie sau au fost pensionați forțat.
11:50
Trei oameni au fost uciși într-un atac armat petrecut în centrul orașului Uppsala din Suedia, înainte de începerea festivalului Walpurgis, moment ce atrage mulțimi, anunță BBC.
11:50
Comvex S.A. cu sediul în Constanța, Incinta Port, Dana 80-84, având CUI 1909360 și număr de înregistrare în Registrul Comerțului J13/622/1991, tranzacționată la Bursa de Valori București, sistemul alternativ de tranzacționare ATS AeRO, simbol CMVX,
11:50
România scrie istorie: Instituto Cugat inaugurează primul său centru internațional la București # Jurnalul.ro
România a devenit oficial prima destinație internațională pentru Instituto Cugat, una dintre cele mai respectate instituții din lume în ortopedie sportivă, traumatologie și medicină regenerativă.
11:50
Un bărbat de 35 de ani, care ar fi profitat de o persoană cu probleme psihice și dependență de alcool și ar fi obligat-o să se prostitueze, a fost reținut de procurorii DIICOT din Cluj, informează miercuri Poliția Română.
Acum 4 ore
11:40
79 de inculpați au fost trimiși în judecată, iar 18 au acceptat încheierea unor acorduri de recunoaștere a vinovăției, în cel de-al nouălea dosar privind fapte de corupție legate de eliberarea permiselor de conducere, anunță DNA.
11:40
Gabriela Firea acuză: „Nicușor Dan se laudă, mințind, că a plătit datoriile Primăriei găsite la preluarea mandatului” # Jurnalul.ro
Nicușor Dan se laudă, mințind, că a plătit datoriile Primăriei Capitalei găsite la preluarea mandatului, pentru că, după cinci ani de mandat, municipalitatea are datorii mai mari decât se plânge constant primarul general că a moștenit, afirmă fostul edil al Capitalei Gabriela Firea.
11:30
Marea Britanie s-a alăturat forțelor americane în atacul asupra unei ținte houthi din Yemen, pentru prima dată de la realegerea lui Donald Trump, scrie SkyNews.
11:30
Timpii de eliberare a autorizațiilor de construire vor fi reduși la jumătate, în urma unei soluții care va fi adoptată miercuri de Guvern, a anunțat premierul Marcel Ciolacu.
11:30
România colaborează cu compania lui Elon Musk pentru dezvoltarea unei noi tehnologii de sateliți # Jurnalul.ro
„Suntem parteneri cu o companie americană de top, SpaceX, deținută de Elon Musk, pentru dezvoltarea unei noi tehnologii de sateliți”, declară, miercuri, premierul Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de guvern.
11:20
Guvernul lansează, miercuri, Platforma națională de raportare unică în învățământul superior, un sistem care va crește digitalizarea în domeniul educației universitare, anunță premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de guvern.
11:10
Un bărbat de 32 de ani a fost prins în flagrant de procurorii DIICOT, marți, în municipiul Bistrița, în timp ce vindea un kilogram de droguri de mare risc.
11:10
Horoscop zilnic, 1 Mai 2025: Berbecii au noroc la bani, iar Leii trebuie să meargă pe propriul drum # Jurnalul.ro
Horoscop zilnic, 1 Mai 2025: Gemenii au avantaje neașteptate, Fecioarele întâlnesc o persoană specială, iar Peștii primesc vești bune
11:00
Aproximativ 600 de soldați nord-coreeni au murit luptând pentru Rusia împotriva Ucrainei, dintr-un total de 15.000 de soldați trimiși pe front, au declarat, miercuri, parlamentarii sud-coreeni, citând Serviciul Național de Informații al Coreei de Sud.
10:50
46 de percheziții în Brașov și Covasna, inclusiv la o regie autonomă, într-un dosar de furt # Jurnalul.ro
Polițiștii fac miercuri 46 de percheziții în județele Brașov și Covasna, inclusiv la două puncte de lucru ale unei regiei autonome, într-un dosar de furt calificat.
10:40
Președintele SUA, Donald Trump, a glumit marți că ar dori să îi succeadă Papei Francisc, care a murit săptămâna trecută. Trump, întrebat pe cine ar dori să vadă devenind următorul pontif catolic, a declarat reporterilor: „Mi-ar plăcea să fiu Papă. Asta ar fi alegerea mea nr. 1”, potrivit Reuters.
10:30
Administrația Prezidențială a anunțat că în miercuri, înainte cu patru zile de alegerile prezidențiale, este organizată o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
10:20
Cel puțin 14 persoane, inclusiv doi copii, au fost ucise după ce un incendiu puternic a izbucnit la un hotel din statul Bengalul de Vest, în estul Indiei, relatează BBC.
10:10
Teatrul Dramaturgilor Români anunță premiera spectacolului MATCA după Marin Sorescu, în regia lui Alexander Hausvater – sâmbătă, 3 mai 2025, de la ora 16:00 și de la ora 19.00, în sala „Iosif Naghiu”.
10:00
În lumea modernă, plină de agitație și interacțiuni continue, cuvântul solitar are o rezonanță specială. Dar ce înseamnă, mai exact, „solitar”?
Acum 6 ore
09:30
Mulți dintre noi credem că deciziile ne aparțin în totalitate, însă realitatea este că, de multe ori, suntem influențați subtil de persoane abile – de la vânzători și marketeri, până la prieteni sau colegi.
09:10
De la Legea Atracției la Legea Ritmului: Cum să folosești cele 12 Legi Universale ca să primești tot ce îți dorești # Jurnalul.ro
Mulți au auzit despre Legea Atracției, însă aceasta este doar una dintre cele 12 Legi Universale care guvernează existența noastră.Înțelegerea și aplicarea lor îți poate transforma complet viața.
08:50
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care intenționează să călătorească în Bulgaria sau să tranziteze acest teritoriu către Grecia sau Turcia că miercuri autoritățile bulgare vor opri temporar circulația pe Podul Dunărea Ruse-Giurgiu.
08:50
Dragoste necondiționată: 5 Gesturi pline de iubire pe care câinele tău le face zilnic pentru tine # Jurnalul.ro
Orice iubitor de câini știe că un patruped este mult mai mult decât un prieten de joacă.
08:30
Pe 30 aprilie 2025, patru semne zodiacale se bucură de un val uriaș de energie pozitivă. Venus intră în Berbec, iar acest tranzit aduce un curaj aparte în iubire și în exprimarea sentimentelor.
08:10
FCSB a marcat 500.000 de lei în contul AUR. Partidul-minune: face din creditori, parlamentari # Jurnalul.ro
Creditorii persoane fizice sau chiar juridice ai partidului lui Simion, puși pe liste și aleși, ulterior, la scrutinele din 2024
07:50
Cumnatul lui Mircea Geoană a pierdut definitiv procesul prin care a încercat să anuleze condamnarea de 6 ani de închisoare # Jurnalul.ro
ÎCCJ a respins contestația în anulare formulată de fostul șef al Eximbank, Ionuț Costea. Acesta a fost reținut în Turcia, în luna februarie
Acum 8 ore
07:30
Litoralul e luat cu asalt, de 1 Mai-muncitoresc - o sărbătoare care a creat o tradiție, din anii regimului comunist și care astăzi oferă încă un prilej de minivacanță.
07:30
Anul Nou care n-a fost (r. Bogdan Mureșanu) este marele câștigător al Premiilor Gopo 2025 # Jurnalul.ro
Cea de-a 19-a ediție a Galei Premiilor Gopo, care a avut loc marți, 29 aprilie, în Sala „Ion Caramitru” a Teatrului Național „I.L. Caragiale”, a celebrat performanțele cinematografiei române din anul precedent printr-un eveniment plin de strălucire.
07:10
Donald Trump pare convins că are lumea la picioare. Ambițiile sale nu cunosc limite și sunt dublate de un amestec periculos de aroganță și imprevizibilitate, care ridică o întrebare esențială: unde ar putea ajunge planeta sub conducerea unui lider considerat, de tot mai mulți, haotic și ranchiunos?
06:50
Testări gratuite în România, pentru trei tipuri de cancer: de sân, colorectal și de col uterin # Jurnalul.ro
Cum putem beneficia de investigațiile medicale care pot preveni unele din cele mai frecvente afecțiuni oncologice
06:30
Primăvara e anotimpul nașterii și morții lui Mircea Eliade, istoric al religiilor de statură mondială și scriitor român remarcabil. S-a născut în martie, 22 (1907, București), și a murit în aprilie, 22 (1986, Chicago, SUA). Să-i pipăim tainele!
06:10
Furia la volan este extraordinar de larg răspândită. Un sondaj recent arată că 34% dintre respondenți au recunoscut că au comis acte generate de furie în trafic, în timp ce 41% au raportat că au fost victime ale unor astfel de acte.
Acum 12 ore
01:10
În cadrul seriei de evenimente „Enescu 70”, dedicate creației enesciene, organizate de reprezentanța de la Tel Aviv pe parcursul anului 2025, la împlinirea a 70 de ani de la dispariția marelui compozitor român George Enescu, a avut loc, la Conservatorul Israelian din Tel Aviv, un recital în interpretarea pianistei Teodora Țepeș, împreună cu baritonul Ionuț Pascu.
00:50
Bucharest Opera Festival 2025 a fost lansat la New York printr-un recital extraordinar susținut de soprana Iulia Isaev și pianista Liana Mareș la Institutul Cultural Român în fața unei săli arhipline, cu această ocazie fiind proiectat și filmul documentar despre All Puccini Edition - Bucharest Opera Festival, ediția 2024, o mărturie video a succesului remarcabil al ediției precedente.
Acum 24 ore
00:30
Începând de miercuri, 30 aprilie 2025, trei semne zodiacale intră într-o nouă perioadă de abundență.
00:20
Un blackout anunțat din 2021, ignorat de România. Țara noastră, fără leac în fața unei pene de curent # Jurnalul.ro
Jurnalul publica, în noiembrie 2021, o listă a obiectivelor strategice ale României care ar trebui întărite, dar autoritățile nu au ținut cont de avertismentele specialiștilor. S-au pierdut 700 de milioane din PNRR, bani pentru asigurarea independenței energetice a spitalelor în caz de „blackout”: nu s-au depus proiecte
00:00
Prințul William al Marii Britanii și soția sa, Kate Middleton, au vizitat marți o insulă scoțiană pitorească pentru a sărbători cea de-a 14-a aniversare a căsătoriei lor, relatează Reuters. Evenimentul marchează cea mai mediatizată călătorie comună a celor doi din acest an.
29 aprilie 2025
23:40
Pana de curent a provocat Spaniei pierderi de 1,6 miliarde euro, conform oamenilor de afaceri # Jurnalul.ro
Marea pană de curent care a afectat luni teritoriul peninsular al Spaniei a provocat pierderi economice de 1,6 miliarde euro, echivalentul a 0,1% din Produsul Intern Brut, conform calculelor principalei confederaţii a oamenilor de afaceri CEOE, relatează agenţia EFE.
23:30
4 zodii cu cea mai bună memorie. Își pot aminti cele mai mici detalii ale unor întâmplări trecute # Jurnalul.ro
Unii oameni au o capacitate uimitoare de a-și aminti chiar și cele mai mici detalii ale unor lucruri care s-au întâmplat cu mult timp în urmă. Deși memoria poate fi antrenată, astrologia sugerează că anumite zodii sunt în mod natural mai înclinate spre a avea o memorie excelentă.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.