Incendiu într-un bloc din Horezu: 10 persoane s-au autoevacuat

Adevarul.ro, 30 aprilie 2025 15:15

Un incendiu a izbucnit joi, 30 aprilie, la un bloc din oraşul Horezu, judeţul Vâlcea. Zece persoane s-au autoevacuat, iar alte două au fost scoase din casă de pompieri.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Adevarul.ro

Acum 10 minute
18:45
Episcopia Hușilor a reacționat după ce, miercuri, fostul episcop Corneliu Bârlădeanu și fostul arhimandrit Sebastian Jitaru au fost condamnați la închisoare cu executare pentru viol. „Considerăm că gravitatea faptelor celor doi este sporită de statutul pe care l-au avut”.
18:45
Cel puțin cinci persoane au fost rănite după ce o mașină a intrat într-o mulțime în Copenhaga miercuri, 30 aprilie.
Acum 30 minute
18:30
Președintele interimar Ilie Bolojan a numit-o pe Ana Birchall, fost ministru al Justiției, în funcția de consilier prezidențial, în cadrul Departamentului Politică Externă, Parteneriate Strategice și Românii de Pretutindeni, începând cu 1 mai.
18:30
Cea de-a treia dezbatere prezidențială are loc, miercuri, la Palatul Parlamentului, și este organizată de Antena 3 CNN. La confruntare au fost invitați toți cei 11 candidați la alegerile din 4 mai, deși, inițial, lista conținea doar șase nume.
18:30
PSD l-a acuzat miercuri pe Victor Ponta că a furat bazele de date ale partidului și că încearcă să se cațere pe munca foștilor colegi, ca reacție la postarea fostul ministru al Justiției Alina Gorghiu.
18:30
Consacrata publicație BBC a publicat un articol, cu câteva zile înainte de alegeri, în care reamintește de campania desfășurată pe TikTok a fostului candidat, Călin Georgescu.
18:30
Comisia Europeană a lansat două cereri de propuneri, cu un buget combinat de aproape 5 milioane de euro, pentru îmbunătățirea rezilienței societății, astfel încât să crească impactul conținuturilor produse în UE (și verificate) asupra societății.
18:30
O mașină a fost lovită de un tren miercuri, 30 aprilie, în localitatea Begheiu Mic, județul Timiș. Pompierii au extras două victime din autoturism, ce se aflau în stare de inconștiență.
18:30
Cătălin Crișan s-a despărțit de iubita sa, Camelia, după mai bine de doi ani de relație.
Acum o oră
18:15
Cum explică specialiștii apetitult crescut al companiilor mici pentru angajări. 28.000 de joburi sunt lansate în piață de companiile cu maximum 10 angajați
18:00
Un bărbat de 39 ani, din Craiova, a reușit să joace la ruletă o sumă amețitoare pentru un om de rând: peste 500.000 lei, echivalentul a peste 100.000 euro, bani pe care nici măcar nu-i avea.
18:00
Statele Unite au înregistrat o scădere a economiei în primul trimestru al anului 2025, pentru prima dată din 2022, în contextul implementării unei politici comerciale agresive de către președintele Donald Trump, aflat la începutul celui de-al doilea mandat.
Acum 2 ore
17:45
”Gustă cu atenție. Bucură-te de moment”, programul educațional pentru adolescenți despre nutriție sănătoasă, explicat la Interviurile Adevărul, de Dana Dobrescu, mentor Mindfulness în alimentație
17:45
Două zboruri comerciale au fost anulate marți seară după ce un bombardier strategic al Forțelor Aeriene ale SUA a blocat o pistă comună în nord-estul Japoniei, potrivit Stars and Stripes, care citează presa locală.
17:45
Ce urmează pentru tine, dacă ești recent absolvent de facultate, intern, specialist cu peste doi ani de activitate? Află din noua ediție Interviurile Adevărul și de la invitat, Dragos Gheban, Managing Partner, Catalyst Solutions.
17:30
Rusia şi Coreea de Nord au început miercuri lucrările de construcţie a primului pod rutier între cele două state aliate, un nou semn al întăririi relaţiilor strategice dintre Moscova şi Phenian.
17:15
Ucraina se pregătește să semneze astăzi, 30 aprilie, un acord strategic cu Statele Unite privind resursele minerale. Potrivit agenției Bloomberg, ministrul Economiei, Iulia Sviridenko, este deja în drum spre Washington pentru finalizarea documentului.
17:15
Poliţiştii din Cluj au identificat bărbatul care a agresat o tânără într-un tramvai, propunându-i bani pentru sex şi folosind un limbaj vulgar.
17:15
Preşedintele USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, anunţă că ÎCCJ confirmă decizia BEC care interzice partidului să îi facă altui candidat campanie.
17:15
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, atrage atenția asupra unor informații false care circulă în spațiul public, potrivit cărora întreruperea energiei electrice va fi folosită pentru anularea alegerilor.
17:00
Direcția Națională Anticorupție (DNA) a trimis în judecată al nouălea dosar legat de rețeaua de corupție de la Serviciul Permise Suceava, în care sunt implicați 79 de inculpați.
17:00
Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat miercuri pe Corneliu Bârlădeanu la opt ani de închisoare pentru viol în formă continuată și agresiune sexuală. Decizia este definitivă.
Acum 4 ore
16:45
Victor Ponta a anunțat miercuri că nu participă la dezbaterea de la Antena 3, pentru că va merge la Mănăstirea Pantocrator.
16:45
16:45
Au fost raportate primele victime ale penei de curent din Spania marți dimineață, 29 aprilie. Momentan, premierul Pedro Sanchez a declarat stare de urgență în țară.
16:30
Președintele interimar Ilie Bolojan a numit-o pe Oana Gheorghiu, vicepreşedinte al Asociaţiei „Dăruieşte Viaţă”, reprezentant al Administraţiei Prezidenţiale în Colegiul director al Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate.
16:30
China respinge ideea că SARS-CoV-2 își are originea în Wuhan, acuzând Washingtonul de politizarea subiectului și că virusul ar fi apărut de fapt în SUA mai devreme decât a fost declarat în mod oficial şi mai devreme decât a izbucnit în China.
16:15
Un incendiu a izbucnit miercuri după-amiază la mansarda Spitalului CFR din Pașcani, autoritățile activând Planul Roșu de Intervenție. Zeci de pacienți și angajați au fost evacuați, iar focul a fost stins fără victime.
16:15
Zeci de localități din cel puțin șapte județe vor rămâne fără curent electric în prima parte a lunii mai, a informat Rețele Electrice precizând și care este perioada în care se va relua furnizarea energiei electrice.
16:00
Daniel Funeriu, candidat independent la alegerile prezidențiale, respinge acuzațiile potrivit cărora ar fi luat în derâdere accentul britanic al jurnalistei Alison Mutler, în timpul dezbaterii organizate de TVR.
16:00
Pana de curent înregistrată în Spania și Portugalia reprezintă dovada că industriile-cheie care pun în mișcare societatea pot paraliza în urma unui astfel de episod, ceea ce atrage atenția în legătură cu lecțiile care trebuie deprinse, pentru a evita pierderi economice dificil de estimat.
16:00
O femeie din județul Argeș a fost reținută de polițiști, fiind acuzată că și-a crescut copiii gemeni în condiții inumane și și-a bătut în mod repetat fiica de doar 7 ani. Autoritățile au fost alertate de o rudă a femeii.
16:00
O femeie a fost surprinsă gonind cu mașina pe o plajă din Mamaia marți, 29 aprilie. Întâmplarea a avut un final nefericit, întrucât șoferița a rămas împotmolită în nisip.
15:45
Nu mai puțin de 187 de oferte pentru închirierea a 77 de suprafețe de plajă pe următorii 10 ani au fost depuse la „Apele Române”, instituția anunțând că va analiza săptămâna viitoare documentele.
15:30
La doar câteva zile după ce și-a exprimat îndoiala față de intențiile liderului de la Kremlin, Donald Trump susține acum că Vladimir Putin își dorește pace în Ucraina și că el, personal, l-a împiedicat să cucerească întreaga țară.
15:15
Alina Gorghiu, fostul ministru al Justiției, a publicat pe rețelele de socializare o captură de ecran ce surprinde o conversație între Victor Ponta și o primăriță PSD, candidatul cerându-i sprijin în schimbul promisiunii că vor colabora la Cotroceni.
15:15
Un incendiu a izbucnit joi, 30 aprilie, la un bloc din oraşul Horezu, judeţul Vâlcea. Zece persoane s-au autoevacuat, iar alte două au fost scoase din casă de pompieri.
15:15
Aproximativ 26.000 de efective ale Ministerului Afacerilor Interne vor fi de serviciu în fiecare zi pe parcursul minivacanței de 1 Mai. Duminică, în ziua alegerilor, numărul va fi suplimentat la 43.000.
15:00
Dezbaterea de marți-seara organizată de televiziunea publică, la care au fost invitați toți cei 11 candidați din cursa pentru Alegerile Prezidențiale 2025, a avut și momente intens dezbătute ulterior. A atras atenția o afirmație a fostului adjunct al SIE.
15:00
Plecat de la Craiova lui Mititelu, Marcel Pușcaș este președinte la o altă formație din liga secundă, Ceahlăul Piatra-Neamț.
Acum 6 ore
14:45
Uzina Carfil din Brașov va construi șapte modele de drone militare, în contextul în care România accelerează procesul de înarmare, pe fondul conflictului din Ucraina.
14:30
Retorica belicoasă și măsurile tarifare ale liderului de la Washington reconfigureză peisajul electoral în democrații cheie de pe mapamond.
14:30
Candidatul alianței România Înainte, Crin Antonescu, a avut marți seara o intervenție atipică în dezbaterea prezidențială, în care a descris contrastul tot mai puternic dintre societatea românească și establishmentul politic.
14:15
Virgil Gorcea, un român domiciliat în Heilbronn, Germania, a trimis vineri, 25 aprilie, cereri de suspendare sau anulare deciziei Curţii Constituţionale a României (CCR) de anulare a alegerilor în peste 100 de instanțe din România.
14:00
Direcția Generală Anticorupție (DGA) Brașov a pus în executare, pe raza județului Sibiu, 17 mandate de percheziții domiciliare și 18 asupra unor vehicule, într-un dosar de delapidare, înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
14:00
După ce Honorius Prigoană a încercat să-și execute silit tatăl mort pentru suma de 600.000 de lei, Adriana Bahmuțeanu încearcă acum să îl oprească pe acesta de la astfel de acțiuni.
14:00
Acuzat că nu face faza defensivă, Dennis Man, 26 de ani, a căzut în dizgrație la Parma.
13:30
Poliţia din Austria a oprit marţi, 29 aprilie, pe autostrada A4, în apropierea oraşului Nickelsdorf, un TIR înmatriculat în România. Şoferului român, care transporta 16 tone de explozibil şi trebuia să ajungă în Suedia, i-a fost interzis să continue cursa.
13:30
Televiziunea publică i-a adus, marți-seara, pe 10 din cei 11 candidați la alegerile prezidențiale din 4 mai în fața publicului, după ce cu o seară înainte, într-un demers televizat similar, alegătorii au putut evalua prestația a doar trei dintre ei.
13:30
Procesul lui Erin Patterson, femeia din Australia care în 2023 a gătit ciuperci otrăvitoare rudelor, gest care a dus la moartea a trei persoane, a început miercuri, 30 aprilie, la Curtea Supremă din orașul Morwell și va dura șase săptămâni.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.