Navă umanitară către Gaza, atacată cu drone. Suspiciuni îndreptate spre Israel

Adevarul.ro, 2 mai 2025 20:45

O navă care transporta ajutoare umanitare și activiști, cu destinația Gaza, a fost ținta unui atac cu drone vineri dimineață, fiind forțată să-și abandoneze misiunea.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Adevarul.ro

Acum 5 minute
11:00
Guvernul României anunță că va continua dialogul diplomatic cu Statele Unite, pentru ca drepturile românilor să fie respectate, după ce Casa Albă a exclus România din programul Visa Waiver și cere SUA să transmită „toate detaliile tehnice care au stat la baza anulării temporare a deciziei”.
11:00
Comisia Europeană interzice vânzarea unor electrocasnice pe care mulți români le au în locuință, dat fiind consumul foarte mare de energie, interdicția urmând să se aplice din iulie 2025.
Acum 30 minute
10:45
Campioana olimpică s-a apropiat la doar 5 sutimi de recordul mondial.
Acum o oră
10:30
10:30
Duminică, 4 mai, românii din țară sunt chemați la urne pe alegerea viitorului președinte, în timp ce în diaspora, votul a intrat, sâmbătă, în a doua zi. Cel mai recent sondaj indică o diferență de sub un punct procentual între locul doi și trei.
10:30
10:15
Statele Unite au finalizat noi sancţiuni economice împotriva Rusiei, inclusiv măsuri ce vizează sectorul bancar şi energetic, presând Moscova să sprijine eforturile preşedintelui american Donald Trump de a pune capăt războiului din Ucraina.
Acum 2 ore
10:00
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 3 mai, că a interceptat o rachetă lansată din Yemen, care a declanşat sirene de raid aerian la Ierusalim şi în alte părţi ale țării.
09:30
Cristian Tudor Popescu afirmă că „rivalitatea sub Trump dintre MAGA și o grupare anti-Putin din Partidul Republican din SUA” are consecințe și asupra României, după excluderea din programul VISA Waiver.
09:15
Acum 4 ore
09:00
Traian Băsescu a scris cu majuscule numele unui candidat la prezidenţiale, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe pagina sa de Facebook. În răspunsurile date celor care i-au comentat postarea, fostul președinte și-a exprimat susţinerea faţă de acesta.
09:00
Sâmbătă dimineață, în a doua zi a alegerilor în diaspora, totalul voturilor exprimate în străinătate până la ora 9:00 (ora României) depășea 124.000 (0,69%).
09:00
O fotografie care îl arată pe preşedintele Statelor Unite stând solemn într-un fotoliu, îmbrăcat în sutana albă a Papei, purtând tiara papală şi la gât o impozantă cruce de aur, cu mâna stângă sprijinită pe coapsă şi degetul arătător drept ridicat spre cer, a fost postată pe rețelele sociale.
08:45
08:00
08:00
Pe 4 mai este organizat primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, iar cel de-al doilea tur de scrutin este programat pentru 18 mai. Alegătorii trebuie însă să țină cont că își pot exercita dreptul de vot doar în anumite secții.
07:15
Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale de duminică, 4 mai, s-a încheiat sâmbătă, la ora 7.00. Candidații înscriși pentru primul tur de scrutin trebuie să încheie propaganda electorală, potrivit prevederilor legale în vigoare.
07:15
Acum 6 ore
06:45
Parisul și Stockholmul își consolidează legăturile în domeniul rachetelor, al apărării aeriene și chiar al descurajării nucleare, pe fondul incertitudinii în privința apărării provocate de mandatul lui Donald Trump, relatează Politico.
06:15
În timp ce Diaspora votează la prezidențiale, o asociație care apără drepturile cetățenilor reclamă că autoritățile „abandonează urmașii etnici români prin modificări legislative arbitare, contrare statului de drept, spoliindu-i de bani și obligându-i la depunerea de acte imposibil de procurat”.
06:15
Majoritatea serviciilor online și aplicațiilor cer utilizatorului să creeze o parolă, însă multe dintre acestea nu sunt folosite zilnic și, din cauza acestei abundențe, există o probabilitate mare ca unele să fie reutilizate, spun experții în securitate cibernetică.
05:15
Din această primăvară, grație a două proiecte cu fonduri europene, a început restaurarea Mănăstirii Curtea de Argeș și a Bisericii Domnești din același oraș, cele două fiind simboluri ale istoriei și culturii României.
Acum 8 ore
04:15
Un turist ajuns pe litoralul românesc de 1 Mai a stârnit o dezbatere aprinsă pe rețelele sociale după ce a publicat o fotografie cu bonul fiscal de la un butic din Constanța: 23 de lei pentru o pungă mică de alune și 18 lei pentru o sticlă de suc.
03:15
Ultimele șapte luni au fost cele mai complicate și imprevizibile în peisajul politic românesc din ultimele decenii, cu decizii ce au reprezentat tot atâte șocuri politice, de la interzicerea candidaturii Dianei Șoșoacă până la anularea alegerilor prezidențiale și demisia lui Klaus Iohannis.
Acum 12 ore
02:45
În anul 2025, folosirea semințelor de floarea-soarelui și porumb tratate cu trei substanțe interzise în Uniunea Europeană, dar pentru care fermierii români au primit succesiv derogări din partea Ministerului Agriculturii, este ilegală. Decizia a venit pe cale judecătorească.
02:15
Versatilitatea conopidei face să poată fi amestecată în blaturi de pizza sau combinată cu piure de cartofi. Este vedeta aripioarelor de conopidă vegane și a clasicului aloo gobi din curry house și chiar își face loc în smoothie-uri pentru un plus de fibre.
01:45
Luxemburg se află pe primul loc în Europa privind calitatea vieții. Conform statitisticilor internaționale, marele ducat oferă un standard decent de viață și este a zecea cea mai fericită țară din lume. Cu toate acestea mulți europeni preferă țările mediteraneene.
01:15
Cele mai puternice fortărețe medievale din România au rezistat numeroaselor asedii și trecerii timpului și deși și-au pierdut de secole rolul inițial, au devenit repere ale turismului istoric și locuri legendare pentru români.
00:45
Într-un interviu acordat pentru „Adevărul”, antropologul Răzvan Nicolescu spune că nu este normal ca elevii din România să primească des pe WhatsApp teme, acest lucru fiind de exemplu de neconceput în Marea Britanie.
00:15
„Am devenit călugări seculari” sau „cred că am devenit sălbatic” sunt câteva dintre concluziile trase de tineri despre modul în care socializează în viața reală, în contrast cu prezența online. Mulți dintre ei au povestit modul în care s-au refugiat în singurătate.
00:15
Cântărețul american James Brown și actorul român Eusebiu Ştefănescu s-au născut astăzi. La 3 mai 1494 Cristofor Columb descoperă Jamaica, iar în 1975 Nadia Comăneci a devenit campioană absolută a Europei la gimnastică.
2 mai 2025
23:45
Dolarul canadian a atins vineri, 2 mai, aproape nivelul maxim din ultimele şapte luni, pe fondul unei potenţiale relaxări a tensiunilor comerciale globale.
23:45
Stadionul Corvinul Hunedoara împlinește 65 de ani de la inaugurare, însă meciul pe care echipa locală îl va disputa sâmbătă, 3 mai 2025, ar putea fi ultimul joc oficial găzduit de această arenă. Stadionul urmează să fie demolat pentru a face loc unei noi baze sportive.
23:45
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că Departamentul de Securitate Naţională al SUA a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waiver.
23:30
Cele aproape 30 de zile de campanie au strâns lupta pentru turul II. Dacă odată cu depunerea candidaturilor, în martie, datele prezentau candidații cotați pe primele locuri la distanțe și de 8 procente, ultimele cercetări sociologice prezintă date mult mai apropiate sau chiar similare.
23:30
23:15
Vicepreşedintele Comisiei Electorale Federale a SUA, James E. Trainor, aflat în vizită de monitorizare a alegerilor din România, a apreciat, vineri seară, decizia României „de a face un pas drastic şi de a face alegeri noi”.
22:30
Un expert în analiza imaginilor și dezinformare a declarat că imaginile publicate de Elena Lasconi în care apar Nicușor Dan, Victor Ponta și Florian Coldea nu prezintă dovezi că ar fi generate cu inteligența artificială.
22:15
O mașină a intrat în mai mulți pietoni în orașul Stuttgart din sudul Germaniei. Poliția nu a precizat dacă a fost vorba de un accident sau un posibil atac terorist.
22:15
Din anii 2000 încoace, votul românilor din afara țării a devenit tot mai important în alegerea președintelui României. A fost decisiv în mai multe runde de alegeri și a reprezentat un mesaj simbolic important despre direcția pe care românii din Occident și-o doresc pentru țară.
22:15
Tristan Tate a declarat pe rețelele de socializare faptul că îl susține pe Victor Ponta, candidatul independent la alegerile prezidențiale.
Acum 24 ore
22:00
Un român din diaspora s-a filmat vineri, 2 mai, în cabina de vot în timp ce vota cu AUR.
22:00
Președintele american Donald Trump și noul premier canadian Mark Carney se vor întâlni marți, 6 mai, la Casa Albă, pentru a demara negocieri dificile privind tarifele comerciale și viitoarea cooperare dintre cele două țări.
21:45
Deputatul USR Emanuel Ungureanu cere demisia Elenei Lasconi la scurt timp după ce liderul partidului a publicat un videoclip în care explica de ce a postat fotografiile despre o presupusă întâlnire Dan-Ponta-Coldea.
21:45
Președintele american Donald Trump a anunțat, vineri, că va revoca statutul de scutire de taxe al Universității Harvard.
21:30
Alegerile prezidențiale din România au fost anulate după victoria surprinzătoare a unui candidat conspiraționist, Călin Georgescu. Între suspiciuni, influențe externe și o societate polarizată, cazul Georgescu zguduie încrederea în democrația românească.
21:15
Casa care apare în fotografiile publicate de Elena Lasconi nu este o reședință din Capitală, ci din comuna Tunari, județul Ilfov.
21:00
Emisarul special al președintelui Trump pentru Orientul Mijlociu, fostul avocat specializat în imobiliare și investitor Steve Witkoff, a stârnit îngrijorare în rândul membrilor administrației Trump prin abordarea sa problematică a negocierilor cu doi dintre cei mai mari adversari ai Americii
20:45
O navă care transporta ajutoare umanitare și activiști, cu destinația Gaza, a fost ținta unui atac cu drone vineri dimineață, fiind forțată să-și abandoneze misiunea.
20:45
Csomortányi István, lider al unei formațiuni maghiare din Transilvania, îl susține public pe Nicușor Dan în campania electorală, deși legea interzice implicarea partidelor fără candidat propriu în campania altor candidați.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.