Sfârşitul unei ere: Buffett se retrage, dar învăţăturile sale rămân

Bursa, 6 mai 2025 16:00

Warren Buffett, unul dintre cei mai respectaţi investitori din lume, se retrage de la conducerea Berkshire Hathaway după şase decenii, marcând sfârşitul unei epoci în finanţe, dar principiile şi învăţăturile sale vor continua să influenţeze generaţii de investitori, potrivit comentariului analistului eToro, Bogdan Maioreanu.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Bursa

Acum 30 minute
18:50
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a primit, marţi, la Palatul Cotroceni, delegaţia Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR - IMM România), în cadrul unei întâlniri dedicate încurajării activităţii relevante a IMM-urilor pentru economia ţării, informează Administraţia Prezidenţială.
Acum o oră
18:30
Curtea Constituţională a României a înregistrat o cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, au precizat oficiali ai CCR, potrivit Agerpres, de la care transmitem cele ce urmează.
18:20
Kremlinul a afirmat că interesele Rusiei sunt mai importante decât preţul la petrol, după ce preşedintele american Donald Trump sugerase cu o zi în urmă că scăderea recentă a preţului la petrol îl va face pe omologul său rus Vladimir Putin mai dispus să încheie o pace cu Ucraina, potrivit presei internaţionale, de la care relatăm cele ce urmează.
Acum 2 ore
18:00
Conservatorul Friedrich Merz, care a eşuat dimineaţă în tentativa de a fi ales cancelar de către deputaţii germani, a fost în cele din urmă validat de Bundestag, transmite Le Figaro. Cancelarul desemnat a obţinut majoritatea
17:40
Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său chinez Xi Jinping vor discuta joi, la Moscova, despre conflictul din Ucraina şi relaţiile dintre Rusia şi Statele Unite, a anunţat marţi Kremlinul, relatează AFP, care indică cele ce urmează.
17:20
Partidul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ERC) consideră că rezultatul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România transmite 'un mesaj puternic' din partea alegătorilor, după ce George Simion, liderul Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) şi vicepreşedinte executiv al ERC, a intrat în turul al doilea al scrutinului.
Acum 4 ore
17:10
Grupul american Mattel, producătorul păpuşilor Barbie, a anunţat că renunţă la obiectivele sale financiare anuale şi totodată va majora preţurile la unele produse vândute în SUA, în condiţiile în care tarifele extinse anunţate de Administraţia Trump i-au majorat costurile cu input-urile, informează Reuters.
17:00
La o săptămână după începerea celui de-al doilea mandat al lui Donald Trump, armata SUA a emis un ordin către trei companii aeriene de transport, solicitând suspendarea a 11 zboruri cu armament destinat Ucrainei, potrivit unei investigaţii Reuters. Transporturile plecau din baza Dover Air Force (Delaware) şi dintr-o bază din Emiratele Arabe Unite.
16:30
Uniunea Europeană intenţionează să impună tarife vamale suplimentare pentru produse americane în valoare de aproximativ 100 de miliarde de euro, în eventualitatea în care discuţiile comerciale care se poartă în prezent nu vor duce la un rezultat satisfăcător pentru blocul comunitar, au declarat marţi pentru Bloomberg mai multe surse din apropierea acestui dosar.
16:20
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a transmis omologului său iranian Massoud Pezeshkian că doreşte un acord and #39;echitabil and #39; între Washington şi Teheran în dosarul nuclear iranian, a anunţat marţi Kremlinul, relatează AFP, care afirmă cele ce urmează.
16:00
Warren Buffett, unul dintre cei mai respectaţi investitori din lume, se retrage de la conducerea Berkshire Hathaway după şase decenii, marcând sfârşitul unei epoci în finanţe, dar principiile şi învăţăturile sale vor continua să influenţeze generaţii de investitori, potrivit comentariului analistului eToro, Bogdan Maioreanu.
16:00
După o perioadă de consolidare în jurul valorii de 95.000 de dolari, bitcoin a ieşit din acest interval de tranzacţionare săptămâna trecută şi ţinteşte din nou nivelul de 100.000 de dolari, potrivit lui Simon Peters, analistul platformei de investiţii eToro pentru piaţa criptoactivelor.
15:30
Comisia Europeană a transmis marţi că taxele impuse Uniunii Europene de Statele Unite ale Americii and #39;nu sunt acceptabile and #39; şi a atenţionat că and #39;toate opţiunile sunt în continuare pe masă and #39;, pentru a răspunde Washingtonului în cazul în care nu se ajunge la un acord satisfăcător în urma negocierilor
Acum 6 ore
15:00
Lituania va cheltui 1,1 miliarde de euro pentru consolidarea frontierei sale cu Rusia şi Belarus, în special prin amplasarea de mine antitanc, a anunţat luni Ministerul Apărării din această ţară de pe flancul estic al NATO
15:00
Candidatul indepenent Nicuşor Dan afirmă că alegerile din 18 mai 'nu sunt despre cine strigă mai tare', ci 'despre cine poate conduce România într-un moment de cumpănă'
15:00
Prim-ministrul interimar Cătălin Predoiu şi-a preluat mandatul, marţi, la Palatul Victoria, el afirmând că România este şi trebuie să rămână o democraţie rezilientă, o ţară ale cărei obiective de dezvoltare rămân ancorate în valorile euro-atlantice
15:00
Producătorii agricoli se pot înscrie în Programul 'Rabla pentru tractoare', începând din data de 12 mai, timp de o săptămână sau sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii, informează Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat de presă
14:40
Preţul mediu la electricitate pentru consumatorii casnici din UE a scăzut uşor, până la 28,72 euro pentru 100 kWh în semestrul doi din 2024, comparativ cu 28,89 euro pentru 100 kWh în prima jumătate a anului trecut, arată datele publicate marţi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
14:40
Kremlinul a afirmat că forţele ruse intenţionează în continuare să aplice un armistiţiu în Ucraina în perioada 8-10 mai, conform ordinelor preşedintelui rus Vladimir Putin, dar vor răspunde în cazul în care forţele ucrainene încearcă să atace poziţii ruse, relatează Reuters, care afirmă cele ce urmează.
14:10
Ministrul polonez al digitalizării, Krzysztof Gawkowski, a afirmat marţi într-o conferinţă de presă că înaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale, programat în 18 mai, Polonia se confruntă cu o încercare fără precedent a Rusiei de a se amesteca în procesul electoral, transmite Reuters.
14:10
Cardinalii care urmează să îl aleagă pe viitorul papă în conclavul care începe miercuri la Vatican vor face acest lucru izolaţi în Capela Sixtină, într-un ciclu de sesiuni de vot alternate cu pauze, până când se va ajunge la un acord, transmite agenţia EFE.
14:10
Preşedintele polonez Andrzej Duda a afirmat luni că face presiuni asupra omologului său american Donald Trump pentru ca acesta să intensifice sancţiunile contra Rusiei astfel încât să o forţeze să accepte o încheiere a războiului din Ucraina, relatează marţi Politico.
14:00
Preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul polonez Donald Tusk urmează să semneze vineri un and #39;tratat de prietenie şi cooperare and #39; care ilustrează dorinţa Parisului de a strânge relaţiile cu Polonia, ţară ce a dobândit o influenţă considerabilă în Europa după începutul războiului din Ucraina, scrie AFP, de la care transmitem cele ce urmează.
13:50
Preţurile produselor la poarta fabricii au înregistrat un declin de 1,6% în martie 2025 atât în Uniunea Europeană, cât şi în zona euro, comparativ cu luna februarie, când se înregistraseră creşteri de 0,4%, respectiv 0,2%, potrivit datelor publicate de Eurostat.
13:50
Bergenbier Fără Alcool se alătură Federaţiei Române de Ciclism (FRC) în calitate de sponsor oficial, într-un parteneriat strategic ce se va întinde pe o perioadă de trei ani, potrivit unui comunicat emis redacţiei.
13:30
Inspectorii Biroului Vamal de Frontieră Siret au descoperit, în data de 4 mai 2025, un transport de bunuri nedeclarate cu o valoare estimată de 460.000 lei, în urma unui control efectuat asupra unui microbuz înmatriculat în Ucraina, care urma să iasă din ţară, potrivit unui comunicat emis redacţiei.
13:30
RTPR a asistat sindicatul de bănci format din Banca Transilvania şi Banca Comercială Română în calitate de Co-Aranjori Principali Mandataţi, şi Raiffeisen Bank, BRD - Groupe Societe Generale, CEC Bank, ING Bank şi Intesa Sanpaolo Bank Romania, în calitate de creditori în legătură cu un credit sindicalizat de 3,1 miliarde lei acordat Electrica pentru investiţii şi refinanţare, potrivit unui comunicat emis redacţiei. Raiffeisen Bank a acţionat şi în calitate de Agent de Sustenabilitate.
13:20
Autoritatea pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA) recomandă descoperirea unei laturi mai puţin cunoscute a Antalyei, dincolo de staţiunile celebre şi plajele aglomerate, potrivit unui comunicat emis redacţiei. Deşi regiunea este considerată una dintre cele mai atractive destinaţii de vacanţă pe tot parcursul anului, datorită climatului blând, coastei spectaculoase şi patrimoniului antic, TGA propune o incursiune în locuri ascunse, cu adevărat paradisiace, care oferă experienţe autentice în mijlocul naturii şi al culturii locale. Aceste destinaţii mai puţin frecventate pot surprinde chiar şi cei mai experimentaţi călători, dezvăluind o faţă diferită a Antalyei. Iată câteva dintre recomandările autorităţii turce de turism.
Acum 8 ore
13:10
Senatorul PNL Vasile Blaga a declarat, marţi, că PSD-ul, urmărindu-şi doar interesul de partid, s-a semi-retras de la guvernare , el arătând că decizia premierului de a demisiona a fost bună, dar nicio secundă nu a fost vorba în coaliţie de ieşirea de la guvernare a PSD
13:10
Donald Trump a anunţat luni o serie de măsuri menite să restricţioneze anumite cercetări virusologice pe care le consideră 'periculoase' şi pe care le consideră responsabile de pandemia de Covid-19
13:10
Directorul general al Renault, Luca de Meo, şi preşedintele Stellantis, John Elkann, au cerut UE să adopte reglementări mai favorabile pentru maşinile mici, avertizând că declinul profitabilităţii pe acest segment ar putea forţa închiderea fabricilor, în lipsa unor schimbări
13:10
Colegiul Cardinalilor s-a reunit marţi la Vatican pentru ultima întâlnire înainte de începerea conclavului pentru alegerea unui nou papă
13:10
China s-a declarat marţi gata să-i primească pe preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, la summitul dintre Beijing şi Uniunea Europeană, prevăzut să aibă loc în China în iulie
13:00
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) anunţă, marţi, digitalizarea instanţelor, prin îmbunătăţirea procesării cererilor transmise prin mijloace electronice. Indiferent de modalitatea de transmitere - prin portalul registratura.rejust.ro sau utilizând adresa de e-mail a instanţei - documentele ajung direct în dosarul electronic al cauzei, iar persoana care le trimite primeşte confirmare
13:00
După relansarea post-COVID, omenirea a înregistrat în 2024 o încetinire and #39;neaşteptată and #39; şi and #39;îngrijorătoare and #39; în dezvoltarea sa, încă înainte de tăierile drastice în ajutoarele internaţionale, îşi exprimă îngrijorarea Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), într-un raport publicat marţi
12:40
Zhao Xintong a devenit primul asiatic care câştigă Campionatul Mondial de Snooker, învingându-l pe galezului Mark Williams cu 18-12 în finala de luni de la Crucible Theatre din Sheffield.
12:40
Jandarmeria Bucureşti a anunţat, luni seară, că în urma încălcării prevederilor legale în vigoare, jandarmii au aplicat 18 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 54.130 de lei, cu ocazia meciului FCSB - Dinamo, scor 3-1, din Superliga.
12:40
După doar şase curse, şeful echipei de Formula 1 Alpine, Flavio Briatore, a decis să îl concedieze pe Jack Doohan şi să îl înlocuiască cu al treilea pilot, argentinianul Franco Colapinto.
12:20
Preşedintele Curţii Constituţionale, Marian Enache, a vorbit, marţi, în deschiderea celui de-al X-lea Congres al Asociaţiei Curţilor Constituţionale Francofone, despre democraţia constituţională care este 'cheia de boltă a organizării statului de drept'
12:20
Liderul conservator german Friedrich Merz nu a reuşit să obţină marţi majoritatea parlamentară necesară pentru a deveni cancelar, într-un eşec neaşteptat pentru noua sa coaliţie cu social-democraţii de centru-stânga
12:10
Uniunea Europeană (UE) va publica marţi un plan de interzicere a noilor contracte pentru gaze ruseşti până la sfârşitul acestui an şi de eliminare treptată a contractelor existente cu Rusia până la sfârşitul anului 2027, declară trei oficiali europeni
11:30
Unităţile ruse de apărare aeriană au distrus un roi de drone ucrainene care ţintea Moscova într-un al doilea atac nocturn consecutiv, ceea ce a provocat închiderea tuturor aeroporturilor din capitală pentru mai multe ore, au declarat oficialii marţi dimineaţă
Acum 12 ore
11:00
Banca Naţională a României a cheltuit luni aproximativ 2 miliarde de euro pentru a stabiliza cursul de schimb al leului, ca reacţie la reacţiile pieţei după rezultatul primului tur al alegerilor prezidenţiale, în care George Simion a obţinut victoria
10:50
După o perioadă marcată de incertitudini şi volatilitate, criptomoneda XRP pare să fi intrat într-o nouă etapă. Cu o creştere de peste 300% în ultimele 12 luni, XRP îşi recâştigă poziţia în topul pieţei globale de criptomonede, ocupând, în prezent, locul patru după capitalizarea bursieră, arată Bitget, reprezentant global în domeniul investiţiilor de criptomonede.
10:50
MedLife anunţă lansarea primului Centru de Excelenţă în Neurochirurgia Pelvină din România şi din Europa de Sud-Est, o iniţiativă inovatoare destinată tratării durerii pelvine cronice şi a afecţiunilor neurologice pelvine printr-o abordare integrată, multidisciplinară şi minim invazivă. Centrul este localizat în cadrul Spitalului MedLife Medical Park, Calea Griviţei nr. 365, şi va fi deschis oficial în luna mai.
10:30
Dintre toate efectele catastrofale ale loviturii de stat declanşate în 6 decembrie 2024 şi continuate în primăvara acestui an, unul este de o perversitate extrem de periculoasă: interimatul
10:20
Patronatul European al Femeilor de Afaceri (PEFA) şi UNSAR - Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România au semnat un parteneriat strategic, având ca scop promovarea diversităţii, a culturii de prevenţie şi a dezvoltării leadership-ului în domeniul economic şi social
10:10
Între 13 şi 16 noiembrie 2025, la Wonderland Resort din Cluj, va avea loc Wonder Destinations, cel mai complex târg de turism din România, dedicat atât clienţilor în căutarea celor mai bune destinaţii pentru vacanţa perfectă şi agenţiilor de turism, cât şi, în mod inedit, partenerilor şi potenţialilor parteneri ai agenţiilor, precum şi industriilor conexe.
10:10
Societatea TRANSILVANIA INDUSTRIAL BUSINESS SOLUTION ERP SRL, activă în domeniul soluţiilor software pentru afaceri, a intrat în procedură de insolvenţă
10:10
Viepremierul Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Intene, preia interimatul ca prim-ministru după demisia lui Marcel Ciolacu, preşedintele interimar Ilie Bolojan semnând marţi decretul de numire în funcţie
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.