Tulburătoarea operă „La voix humaine” pe scena Filarmonicii George Enescu

Jurnalul.ro, 6 mai 2025 18:10

La voix humaine de Francis Poulenc, tragedie lirică după un monolog de Jean Cocteau, va fi interpretată pe scena Ateneului Român în serile de joi, 8 mai şi vineri, 9 mai 2025, de la ora 19.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Jurnalul.ro

Acum 5 minute
00:10
Căpitanii de județe au luat scoruri uriașe la localele din 2024 și au obținut rezultate submediocre pentru Crin Antonescu.
Acum 30 minute
23:40
Cântăreața Rihanna a confirmat, la Met Gala din New York, că așteaptă al treilea copil, scrie BBC.
Acum o oră
23:20
Mocănița care aducea calcar de la Costești până pe platforma chimică din Râmnicu Vâlcea ar putea circula din nou, la inițiativa Asociației Kogayon, care vrea să o salveze și să o introducă într-un circuit turistic prin zona geoparcului aspirant UNESCO Oltenia de sub munte printr-un parteneriat pe care-l propune autorităților județului și celor locale din această zonă foarte pitorească a județului Vâlcea.
Acum 2 ore
23:10
Hamas declară că negocierile pentru un armistițiu în Gaza nu mai sunt relevante în acest stadiu și solicită comunității internaționale să facă presiuni asupra Israelului pentru a pune capăt „războiului foamei” în teritoriul palestinian, anunță marți un oficial de rang înalt.
22:50
Accesul turiștilor a fost oprit în Salina Praid din cauza inundației de marți seara. Precipitațiile au provocat creșterea nivelului pârâului Corund și infiltrații în salină.
22:50
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) și-a declarat oficial susținerea pentru Nicușor Dan în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România. Anunțul a fost făcut de liderul partidului, Igor Grosu, printr-un videoclip postat pe rețelele de socializare.
22:40
Brad Smith, primul pacient care a primit implantul cerebral Neuralink dezvoltat de compania lui Elon Musk, a reușit să editeze și să nareze un videoclip pe YouTube folosind exclusiv semnalele transmise de creierul său. Este o premieră mondială în folosirea interfețelor creier-computer.
22:30
George Simion spune că propunerea AUR privind casele la 35.000 de euro a fost o formă de promovare, însă susține că propunerea este realizabilă la prețuri chiar mai mici.
22:20
Deputatul Dorin Popa și-a anunțat, marți, demisia din POT, pe motiv că nu este „tânăr”. El spune că liderul formațiunii, Anamaria Gavrilă, l-a amenințat
Acum 4 ore
22:10
Spectacolul Janovics, în regia lui Attila Vidnyánszky Jr., se va juca în cadrul celei de-a XII-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru „Madách Imre” (MITEM).
21:50
Un semn zodiacal va avea noroc în luna mai 2025, astfel că este timpul să profite de oportunitățile care îi ies în cale.
21:40
Europarlamentarul liberal Rareș Bogdan a comentat rezultatul electoral obținut de Crin Antonescu în Republica Moldova. Maia Sandu nu s-a ținut de cuvânt, a fost concluzia lui Bogdan. În primul tur al alegerilor prezidențiale Nicușor Dan s-a situat pe primul loc în Republica Moldova.
21:30
Candidatul AUR la prezidențiale, George Simion, spune că propunerea sa de premier este Călin Georgescu. „Mă aștept la 50%+1 dintre parlamentari să voteze un guvern Georgescu”, adaugă Simion.
21:20
Vasile Dîncu a lansat un atac virulent la adresa lui Daniel Zamfir. El susține că nu obișnuiește să polemizeze cu cei „care folosesc cuvintele doar pentru a înjura, a linge clanțe sau a cere șpăgi”, dar face o excepție în cazul lui Zamfir, pe care îl consideră exemplu al decăderii politice din PSD.
21:20
Donald Trump anunță o serie de măsuri menite să restricționeze anumite cercetări virusologice pe care le consideră „periculoase” și pe care le consideră responsabile de pandemia Covid-19, potrivit AFP.
21:10
Prețul aurului a crescut marți la maximul din ultimele două săptămâni, pe fondul îngrijorărilor legate de planurile tarifare ale președintelui american Donald Trump, care au stimulat interesul pentru metalul considerat refugiu. Investitorii așteaptă următoarea ședință a Rezervei Federale.
20:50
Marius Șumudică a fost desemnat antrenorul etapei în Superligă, de reprezentanții Ligii Profesioniste de Fotbal, iar cinci echipe au câte doi jucători în echipa ideală.
20:40
Românii au reciclat 187,8 milioane PET-uri în luna aprilie, anunță Mircea Fechet, ministrul interimar al Mediului.
20:30
Nu am nevoie nici de susținerea lui Ponta, care și-a părăsit partidul care l-a reacceptat în rândurile sale, nici a lui Ciolacu, nici a lui Predoiu, spune George Simion. El afirmă că nu vrea asocierea cu aceștia, ci luptă pentru susținerea românilor.
20:20
Sâmbătă, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Londra, va fi întronizat primul Arhiepiscop român al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Acum 6 ore
20:10
Peste 30 de lucrări grafice compun expoziția personală semnată de scenograful Marian Văsii, cunoscut și sub pseudonimul Nairam.
19:50
Hidrologii avertizează marți seara că este pericol de inundații pe mai mulți afluenți ai Dunării din sudul României.
19:50
Curtea Constituțională a României a primit o contestație privind anularea alegerilor pentru funcția de președinte din 4 mai.
19:40
Indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele retail în lei contractate înainte de luna mai 2019, precum şi pentru creditele curente ale companiilor în lei, a urcat marţi la 6,08%, de la 5,90% cu o zi înainte, potrivit datelor BNR.
19:20
Două echipe de medici din Germania au prelevat, în premieră, organe de la o pacientă aflată în moarte cerebrală la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Satu Mare, care a suferit un accident vascular, informează, marți, unitatea medicală.
19:10
Mihai Leu, fost campion mondial la box și pilot de raliuri, a anunțat, marți, că se află în proces de recuperare după o intervenție chirurgicală de urgență suferită la sfârșitul lunii aprilie 2025, în urma unei hemoragii interne severe.
19:10
Candidatul la alegerile prezidențiale Nicușor Dan transmite un mesaj de calm și încredere privind situația economică a României, subliniind soliditatea sectorului privat, rezervele consistente ale BNR și oportunitățile de finanțare europeană.
18:50
Friedrich Merz, liderul Partidului Creștin Democrat, a fost ales marți în funcția de cancelar federal al Germaniei, în a doua rundă de vot.
18:40
Trei angajate ale unei case de amanet din București sunt anchetate pentru un prejudiciu de aproape 2 milioane lei. Două dintre ele ar fi făcut 268 de contracte false în care gablonțuri erau vândute drept aur, iar a treia ar fi vândut aur adevărat fără să emită bonuri.
18:20
Polițiștii au aplicat 172 de amenzi și au reținut 16 permise de conducere pe Calea Vcitoriei din Capitală, în urma unor controale făcute în perioada 27 aprilie-5 mai, după ce în zonă au fost amplasate indicatoare de limitare a vitezei.
Acum 8 ore
18:10
La voix humaine de Francis Poulenc, tragedie lirică după un monolog de Jean Cocteau, va fi interpretată pe scena Ateneului Român în serile de joi, 8 mai şi vineri, 9 mai 2025, de la ora 19.
17:50
Cardinalii care s-au adunat la Roma pentru a alege un nou papă cer un armistițiu permanent în Ucraina. Ei au emis o declarație prin care constată lipsa de progres în ceea ce privește negocierile de pace.
17:40
Președintele Donald Trump a respins reacțiile negative la imaginea generată de inteligența artificială, în care apărea în rolul papei, postată de Casa Albă pe rețelele de socializare, spunând că este o glumă inofensivă. Experții în comunicare consideră că această abordare ridică probleme serioase.
17:30
Preşedinta POT, deputata Anamaria Gavrilă, i-a ameninţat, marți, pe jurnaliştii acreditaţi în Parlament, care îi puneau întrebări, pe hol, despre demisia din partid a unui deputat din grupul parlamentar POT. „Sunteţi pe cale de dispariţie”, le-a spus ea ziariștilor.
17:20
Colegiul Cardinalilor s-a reunit marţi la Vatican pentru ultima întâlnire înainte de începerea conclavului pentru alegerea unui nou papă, transmite agenţia DPA.
17:10
Cu atât de multe responsabilități și așteptări din partea tuturor celor din jur, este ușor să te simți copleșit. Tendințele noastre de a face pe plac oamenilor au un mod de a ne doborî, pe măsură ce ne suprasolicităm pentru a-i face pe alții fericiți.
16:50
Vara aduce cu ea lumină, căldură și o dorință naturală de a petrece mai mult timp în aer liber. Dacă nu ai o grădină sau o curte, balconul devine spațiul ideal în care poți crea o oază personală de relaxare. Indiferent că ai un balcon mic sau generos, deschis sau închis, cu puțină planificare și creativitate, îl poți transforma într-un colț estival perfect.
16:50
Programul „Litoralul pentru oți” aduce și în acest an oferte speciale în extrasezon.
16:40
Luna mai aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă nu mai puțin de 5 vernisaje și o continuare a unei colaborări importante pentru o galerie de artă independentă - cea de-a treia participare consecutivă la Târgul Internațional de Artă Contemporană București (MoBU).
16:20
Edilul general al Capitalei și candidat la președinție, Nicușor Dan, are o relație de 20 de ani și doi copii cu Mirabela Grădinaru.
Acum 12 ore
16:10
Angajații dintr-un anumit sector de activitate beneficiază de salarii mai mari de la 1 mai 2025. Mai mult, contractul colectiv de muncă prevede și acordarea de prime la pensionare și salarii compensatorii în caz de concediere.
15:50
Aplicația de mesagerie online WhatsApp nu mai este compatibilă cu mai multe modele iPhone, începând din 5 mai 2025.
15:40
Transfăgărășanul va fi deschis circulației „în următoarele două săptămâni”, anunță DRDP Brașov.
15:20
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu de fenomene meteorologice severe pentru mai multe localități din județele Caraș-Severin și Timiș.
15:20
Săptămâna a început în culoarea portocalie la Chefi la cuțite: ieri seară, Chef Richard Abou Zaki și echipa sa au înregistrat o nouă victorie, într-o ediție care s-a impus ca lider detașat de audiență. Diseară, de la 20:30, Chef Richard dă o lovitură grea în bucătăria show-ului culinar, declanșând alarma unei amenințătoare amulete.
15:10
Noile reglementări UE interzic vânzarea uscătoarelor de rufe prin condensare de la 1 iulie 2025.
14:50
Dacă va fi ales președinte, George Simion spune că parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite va fi relansat și consolidat.
14:40
PSD a suferit o rușine istorică la alegerile prezidențiale din 4 mai, spune vicepreședintele formațiunii Vasile Dîncu.
14:20
Cătălin Predoiu și-a preluat marți, la Palatul Victoria, mandatul de premier interimar. „România este și trebuie să rămână o democrație rezilientă”, a declarat el.
14:10
„România e deja zguduită de primele efecte ale unui experiment nociv, reprezentat de Simion”, susține marți candidatul independent la prezidențiale Nicușor Dan.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.