Leon al XIV-lea urmează să oficieze prima slujbă vineri, în Capela Sixtină, împreună cu cardinalii şi să se întâlnească cu presa luni
News.ro,
8 mai 2025 23:50
Noul Papă Leon al XIV-lea urmează să oficieze vineri, la ora locală 11.00 (12.00, ora României), o slujbă împreună cu cardinalii în Capela Sixtină, la o zi după ce a fost ales cel de-al 267-lea Papă al Bisericii Catolice, anunţă Vaticanul, relatează AFP.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 5 minute
07:30
Shopify prognozează un profit slab în T2, acţiunile scăzând pe fondul incertitudinilor comerciale globale # News.ro
Shopify a prognozat joi un profit sub aşteptări pentru al doilea trimestru din 2025, generând temeri legate de impactul tensiunilor comerciale globale asupra afacerilor din e-commerce, transmite Reuters.
Acum 10 minute
07:20
Militanţii Hamas s-au angajat joi în ”lupte feroce” cu soldaţii israelieni în sudul Fâşiei Gaza, în apropiere de Rafah, a declarat grupul militant palestinian, transmite Reuters.
Acum 30 minute
07:00
Regele Charles face apel la pace la nivel mondial, în timpul discursului care a marcat sfârşitul a patru zile de comemorări pentru a 80-a aniversare a Zilei Victoriei în Europa # News.ro
Regele Charles al Marii Britanii a declarat, joi, că lumea are datoria de a se angaja în căutarea unei păci durabile şi în prevenirea războaielor, într-un discurs care a marcat sfârşitul a patru zile de comemorări pentru a 80-a aniversare a Zilei Victoriei în Europa, relatează Reuters.
07:00
China anunţă un pachet amplu de măsuri de relaxare pentru a stimula economia afectată de războiul comercial cu SUA # News.ro
Banca centrală a Chinei şi autorităţile financiare au prezentat miercuri un set amplu de măsuri de politică monetară şi fiscală menite să susţină economia în contextul tensiunilor comerciale în creştere cu Statele Unite, tranasmite CNBC.
Acum o oră
06:40
Toyota estimează o scădere de 21% a profitului anual, pe fondul tarifelor impuse de SUA şi al aprecierii yenului # News.ro
Toyota Motor, cel mai mare producător auto din lume după vânzări, a prognozat joi o scădere de 21% a profitului operaţional pentru anul fiscal care se încheie în martie 2026, invocând impactul negativ al tarifelor impuse de preşedintele american Donald Trump, precum şi întărirea yenului, transmite CNBC.
Acum 2 ore
06:20
Angajaţii Şantierului Naval Mangalia, proteste în faţa Ministerului Economiei şi a Guvernului / Ei solicită redresarea şantierului a cărui activitate este întreruptă de aproape un an / Salariile pe ultimele două luni nu au fost achitate # News.ro
Angajaţii Şantierului Naval Mangalia vor organiza, vineri, două acţiuni de protest, una în faţa Ministerului Economiei, iar cealaltă în faţa Guvernului şi solicită acţiuni urgente din partea statului pentru redresarea şantierului. Activitatea acestuia este întreruptă de aproape un an, cei mai mulţi angajaţi se află în şomaj tehnic, iar salariile pe ultimele două luni nu au fost achitate.
06:20
Trei indicii importante pe care le-a oferit Papa Leon în prima sa apariţie publică / Ce fel de lider al Bisericii Catolice va fi şi care sunt priorităţile pe care se va concentra - FOTO / VIDEO # News.ro
Din primele sale momente la balconul Bazilicii Sfântul Petru, Papa Leon al XIV-lea a oferit trei indicii importante despre ce fel de lider al Bisericii Catolice va fi pentru cei peste 1,4 miliarde de credincioşi, relatează Reuters.
06:00
Maersk avertizează asupra scăderii pieţei de containere pe fondul tensiunilor tarifare dintre SUA şi China # News.ro
Gigantul danez din transportul maritim Maersk a raportat joi un profit operaţional peste aşteptări pentru primul trimestru, dar a redus previziunile privind creşterea volumului pieţei globale de containere pentru 2025, invocând incertitudinile macroeconomice şi tensiunile tarifare dintre Statele Unite şi China, transmite Reuters.
06:00
Şapte persoane au fost rănite, după ce o scenă s-a prăbuşit la un concert în Mexico City din cauza rafalelor puternice de vânt - VIDEO # News.ro
O scenă s-a prăbuşit, joi după-amiază, la un concert în aer liber din Mexico City, rănind şapte persoane, potrivit autorităţilor locale citate de Reuters.
06:00
Curtea Constituţională se reuneşte vineri pentru a valida rezultatele alegerilor de duminică / În aceeaşi şedinţă va fi dezbătută şi cererea de anulare a scrutinului # News.ro
Curtea Constituţională se reuneşte, vineri, în şedinţă, având pe ordinea de zi validarea rezultatelor alegerilor de duminică. În aceeaşi şedinţă va fi dezbătută şi cererea de anulare a alegerilor formulată de candidatul Partidului Noua Românie, Sebastian Popescu.
05:50
Forţele armate pakistaneze au lansat mai multe atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei, afirmă armata indiană, transmite Reuters.
05:30
UE vrea să renunţe complet la gazul rusesc până în 2027; Slovacia şi Ungaria spun că este ”o greşeală gravă” # News.ro
Comisia Europeană a anunţat marţi un plan ambiţios de eliminare treptată a importurilor de energie din Rusia, inclusiv gaz natural, energie nucleară şi gaze naturale lichefiate (LNG), până la sfârşitul anului 2027. Potrivit oficialilor de la Bruxelles, măsura are ca scop asigurarea independenţei energetice totale a Uniunii Europene faţă de Rusia.
Acum 8 ore
00:50
Dezbatere electorală - George Simion, catalogat drept ”agresiv” şi cu ”ieşiri violente”. Candidatul AUR a reacţionat, făcând trimitere la bancurile cu Radio Erevan # News.ro
Candidatul AUR la alegerile prezidenţiale, George Simion, a fost catalogat drept ”agresiv” şi cu ”ieşiri violente” într-o dezbatere electorală. Candidatul AUR a reacţionat, făcând trimitere la bancurile cu Radio Erevan şi evitând să facă referire la antecedentele sale legate de atitudini violente faţă de femei.
00:40
Dezbatere electorală - Nicuşor Dan, întrebat de Simion ce părere are despre PSD: E partenerul dumneavoastră în multe consilii judeţene/ Diferenţa între noi este că eu nu pretind că sunt şi sistem şi anti-sistem deodată/ Simion: Sunteţi doar sistem # News.ro
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a fost întrebat, joi, la dezbaterea electorală, de către contracandidatul său, George Simion, ce părere are despre PSD. Nicuşor Dan a afirmat că PSD este partenerul AUR în mai multe consilii judeţene şi a adăugat că diferenţa dintre ei este că el nu pretinde că este şi sistem şi anti-sistem în acelaşi timp. Simion a replicat că Nicuşor Dan este doar sistem.
00:40
Preşedintele american Donald Trump a discutat la telefon cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski joi seara, anunţă Kievul, după ratificarea în Parlamentul ucrainean a acordului cu Washingtonul privind exploatarea resurselor naturale ale Ucrainei, relatează AFP.
00:30
Dezbatere electorală - Simion consideră ”tendenţioasă” întrebarea de ce a mers la vot alături de un pro-legionar. Întrebat ce părere despre opiniile pro-legionare ale lui Călin Georgescu: ”Desigur, curiozitatea a mâncat pisica” # News.ro
Candidatul AUR la alegerile prezidenţiale, George Simion, cataloghează drept ”tendenţioasă” întrebarea care se referă a faptul că a decis să meargă la vot alături de Călin Georgescu, un om care a demonstrat că promovează cultul unor persoane legionare, vinovate pentru crime.
00:20
Formaţiile Tottenham Hotspur şi Manchester United s-au calificat, joi seară, în finala Ligii Europa, trecând în semifinale de Bodo/Glimt, respectiv de Athletic Bilbao.
00:20
Prahova: Amenzi de peste 6.000 de lei, dosar penal şi documente reţinute în cazul unui şofer care a condus beat, nu a oprit la semnalul Poliţiei, a făcut accident şi apoi a fugit # News.ro
Poliţiştii prahoveni au dat amenzi contravenţionale în valoare totală de peste 6.000 de lei unui şofer care a condus beat, nu a oprit la semnalul poliţiştilor, a produs un accident şi apoi a fugit, fiind identificat ulterior. În plus, şoferul are dosar penal şi i-au fost reţinute documentele autovehiculului care nu are poliţă de răspundere civilă (RCA).
00:10
Etichetarea AfD drept grupare ”extremistă de dreapta dovedită”, ridicată provizoriu de BfV până la pronunţarea justiţiei, în urma unui recurs al extremei drepte germane # News.ro
Serviciile germane de informaţii interne (BfV) au suspendat joi - în mod provizoriu - clasarea Partidului Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta) ca grupare ”extremistă de dreapta dovedită”, până când justiţia, sesizată printr-un recurs de către formaţiune, va lua o decizie, relatează AFP.
00:10
Dezbatere electorală - Simion: Vizez un guvern de uniune naţională/ Dan: Îmi doresc un guvern din care să facă parte cele patru partide pro-occidentale, plus minorităţile # News.ro
Cei doi candidaţi intraţi în finala prezidenţială, George Simion şi Nicuşor Dan, au vorbit despre viziunea lor în ceea ce priveşte Guvernul. George Simion vrea un guvern de uniune naţională, în timp ce Nicuşor Dan spune că îşi doreşte un guvern din care să facă parte cele patru partide pro-occidentale şi minorităţile naţionale.
00:00
Dezbatere electorală - Cum vor reduce decalajul între zonele dezvoltate şi cele sărace – Simion: Prin investiţii în judeţe-cheie din punct de vedere al resurselor naturale/ Dan: Să facem o împărţire administrativ-teritorială în jurul polilor de dezvoltare # News.ro
Candidatul AUR la Preşedinţia României, George Simion, şi candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan au explicat cum vor reduce decalajul între zonele dezvoltate şi cele sărace dacă vor câştiga alegerile. Simion a explicat că acest lucru poate fi realizat prin investiţii-cheie din punctul de vedere al resurselor naturale, iar Nicuşor Dan propune o împărţire administrativ-teritorială în jurul polilor de dezvoltare.
00:00
Etichetarea AfD drept grupare ”extremistă de dreapta dovedită”, ridicată provizoriu până la pronunţarea justiţiei, în urma unui recurs al extremei drepte germane # News.ro
Serviciile germane de informaţii interne (BfV) au suspendat joi - în mod provizoriu - clasarea Partidului Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta) ca grupare ”extremistă de dreapta dovedită”, până când justiţia, sesizată printr-un recurs de către formaţiune, va lua o decizie, relatează AFP.
00:00
Dezbatere electorală - Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicuşor Dan: Întotdeauna în aceşti 20 de ani am avut sentimentul şi mi-a dovedit că, indiferent ce se întâmplă, el ştie sau găseşte cum să ne apere şi, pentru noi, el reprezintă siguranţa # News.ro
Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicuşor Dan, a fost alături de acesta şi a luat cuvântul la dezbaterea electorală de joi seară. ”Întotdeauna în aceşti 20 de ani am avut sentimentul şi mi-a dovedit că, indiferent ce se întâmplă în jurul nostru, el ştie sau găseşte cum să ne apere şi, pentru noi, el reprezintă siguranţa”, a spus Mirabela Grădinaru.
8 mai 2025
23:50
Leon al XIV-lea urmează să oficieze prima slujbă vineri, în Capela Sixtină, împreună cu cardinalii şi să se întâlnească cu presa luni # News.ro
Noul Papă Leon al XIV-lea urmează să oficieze vineri, la ora locală 11.00 (12.00, ora României), o slujbă împreună cu cardinalii în Capela Sixtină, la o zi după ce a fost ales cel de-al 267-lea Papă al Bisericii Catolice, anunţă Vaticanul, relatează AFP.
23:50
Dezbatere electorală - Aparatul bugetar – Nicuşor Dan: Avem un sistem public suprapopulat în anumite zone şi subpopulat în alte zone/ Simion: O foaie se plimba în 2000 pe la un funcţionar, acum se plimbă pe la cinci funcţionari # News.ro
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan şi candidatul AUR la alegerile prezidenţiale, George Simion, au vorbit despre aparatul bugetar şi ce îmbunătăţiri vor aduce în această zonă în cazul în care câştigă alegerile prezidenţiale. Nicuşor Dan a afirmat că sistemul public este suprapopulat în anumite zone şi subpopulat în altele şi nu există o reflecţie corectă a statului român asupra modului în care el funcţionează şi trebuie apelat la privaţi care ştiu cum să eficientizeze munca. George Simion consideră că trebuie făcute evaluări permanente, trebuie lăsaţi oamenii capabili din administraţie să uşureze interacţiunea cetăţeanului cu acest domeniu şi a menţionat că, dacă în 2000 o foaie se plimba pe la un funcţionar, acum se plimbă pe la cinci funcţionari.
23:50
Maramureş: Patru ucraineni, recuperaţi de pe munte de salvamontişti şi poliţişti de frontieră # News.ro
Salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră din judeţul Maramureş au recuperat, joi, patru cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin munţi. Unul dintre ei a cerut sprijinul autorităţilor române, în condiţiile în care era epuizat şi în pericol.
23:30
Galaţi: Băiat de cinci ani, mort după ce a căzut într-un puţ cu apă, în apropierea locuinţei # News.ro
Un băiat de cinci ani din judeţul Galaţi a murit, joi seară, după ce a intrat pe un teren împrejmuit din apropierea locuinţei sale şi a căzut într-un puţ cu apă. El a fost găsit de doi bărbaţi care l-au scos din apă şi au chemat ambulanţa, însă în ciuda manevrelor de resuscitare a fost declarat decesul copilului.
Acum 12 ore
23:20
Dezbatere electorală - Nicuşor Dan, atacat de George Simion pentru faptul că donatorii săi din campanie sunt anonimi. Dan: Instituţiile statului român ştiu cine sunt aceste persoane, eu nu vreau să le fac public numele fiindcă nu vreau să fie atacaţi # News.ro
Candidatul AUR la alegerile prezidenţiale, George Simion, l-a atacat, joi, într-o dezbatere electorală organizată de Euronews România, pe Nicuşor Dan cu privire la faptul că acesta nu a făcut publice numele persoanelor care au donat pentru campania sa electorală. ”Instituţiile statului român ştiu cine sunt toate aceste persoane şi eu nu vreau să le fac public numele fiindcă nu vreau să fire atacaţi cum am fost eu atacat”, a răspuns Nicuşor Dan.
23:20
FDGR: Avem de ales între democraţie şi libertate pe de o parte şi haos pe de altă parte. FDGR vă îndeamnă să vă exercitaţi neapărat dreptul la vot şi să votaţi pentru valorile europene # News.ro
Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) îi îndeamnă pe cetăţeni să meargă la vot şi să opteze pentru valorile europene. ”Avem de ales între democraţie şi libertate pe de o parte şi haos pe de altă parte”, arată formaţiunea.
23:20
Leon al XIV-lea urmează să oficienze prima slujbă vineri, în Capela Sixtină, împreună cu cardinalii şi să se întâlnească cu presa luni # News.ro
Noul Papă Leon al XIV-lea urmează să oficieze vineri, la ora locală 11.00 (12.00, ora României), o slujbă împreună cu cardinalii în Capela Sixtină, la o zi după ce a fost ales cel de-al 267-lea Papă al Bisericii Catolice, anunţă Vaticanul, relatează AFP.
23:10
În timp ce Fabio Fognini juca ultimul său meci la Foro Italico, joi, organizatorii turneului de la Roma au anunţat numirea noului papă, Leon al XIV-lea, pe ecranele imense de la terenul Central, în aplauzele publicului, relatează L'Equipe.
23:10
Dezbatere electorală - Dan: Dacă aşa-zisului sistem i-ar fi fost frică de dvs. de ce v-ar fi dat Marcel Ciolacu voturi?/ Simion: Ai dvs. colegi au dat-o afară pe Lasconi că se temea sistemul că nu mai ajung prietenii lui Coldea în turul doi # News.ro
Candidaţii la alegerile prezidenţiale, George Simion şi Nicuşor Dan, s-au atacat reciproc pe tema susţinerii pe care fiecare dintre cei doi candidaţi ar primi-o din partea ”sistemului”. În vreme ce Nicuşor Dan susţine că unii dintre parlamentarii ajunşi în Legislativ pe listele AUR, dar şi susţinerea primită din partea PSD ar fi dovezi ale apartenenţei la ”sistem”, George Simion afirmă că decizia USR de a nu o mai susţine pe Elena Lasconi a fost luată ”pentru că se temea sistemul că nu mai ajung prietenii lui Coldea în turul doi”.
23:00
Dezbatere electorală - Nicuşor Dan, către Simion: E potrivit pentru un aspirant la poziţia de preşedinte să apară pe TikTok cu membri ai clanului Pian şi ai clanului Onoriu?/ Simion: Când discut în direct cu românii pe TikTok nu întreb: cine eşti tu # News.ro
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan l-a întrebat pe candidatul AUR la alegerile prezidenţiale, George Simion, joi, la dezbaterea electorală de la Euronews România, dacă este potrivit pentru cineva care doreşte să devină preşedintele României să apară pe TikTok cu membri ai clanurilor interlope. George Simion a răspuns că atunci când vorbeşte cu românii pe TikTok nu îi întreabă cine sunt.
22:50
Dezbatere electorală - Ce cred prezidenţiabilii despre vaccinare? Simion spune că a decis împreună cu soţia ce vaccinuri a primit fiul său. Nicuşor Dan afirmă că fiul şi fiica sa au fost vaccinaţi conform schemei propuse de statul român # News.ro
Candidatul AUR la alegerile prezidenţiale, George Simion, spune că este vaccinat, dar nu şi cu serul anti-COVID pe care l-a considerat ”experimental”. Candidatul AUR, care s-a remarcat în pandemia de COVID drept un anti-vaccinist, afirmă că a decis împreună cu soţia ce vaccinuri primeşte fiul lor. Candidatul independent Nicuşor Dan e de părere că ştiinţa trebuie promovată mai mult în societate şi afirmă că ambii săi copii sunt vaccinaţi conform schemei propuse de statul român.
22:50
Americanul Robert Francis Prevost, în vârstă de 69 de ani, devenit joi primul Papă originar din Statele Unite din istorie, este un om care ascultă şi al sintezei, clasat între moderaţi, un cunoscător al terenului şi totodată al ”rotiţelor” Vaticanului, relatează AFP:
22:50
Bogdan Deac a strălucit, joi, în Runda 2 la Superbet Chess Classic România 2025, la Bucureşti, el obţinând o victorie impresionantă împotriva marelui maestru Levon Aronian, informează FR Şah.
22:40
Dezbatere electorală - Independenţa justiţiei – Nicuşor Dan: Presiunea pe parchete pentru ca activitatea lor să se preocupe de marile zone de corupţie/ Simion: Magistraţii nu au ajuns să răspundă pentru faptele lor, pledăm pentru acea secţie specială # News.ro
Candidatul AUR la Preşedinţia României, George Simion, şi candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan au vorbit, în dezbaterea electorală de joi seară, despre independenţa Justiţiei. Nicuşor Dan a afirmat că trebuie ridicată presiunea pe parchete pentru ca activitatea să se preocupe de marile zone de corupţie, precizând că aceste dosare au fost ocolite în ultimii ani. Simion consideră că magistraţii nu au ajuns să răspundă pentru faptele lor şi pledează pentru înfiinţarea secţiei speciale.
22:20
Dezbatere electorală - Cum au votat cei doi candidaţi la referendumul pentru familie şi ce cred despre familie? # News.ro
Ambii candidaţi care au intrat în finala prezidenţială din acest an au mers să voteze la aşa-numitul referendum pentru familie. George Simion afirmă că a votat pentru familia tradiţională, în timp ce Nicuşor Dan îşi menţine poziţia conform căreia, după ce a participat la referendum, nu şi-a comunicat public opţiunea.
22:10
Dezbatere elecorală - Nicuşor Dan: E clar că autorităţile româneşti nu au fost pregătite pentru războiul hibrid/ Simion: Trebuie să facem curăţenie în instituţii, de la ANCOM până la anumite servicii de informaţii # News.ro
Candidatul AUR la Preşedinţia României, George Simion, şi candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan au vorbit despre războiul hibrid cu care se confruntă România. Nicuşor Dan a precziat că autorităţile nu au fost pregătite pentru acest război hibrid, manifestat şi la alegerile din luna noiembrie. Simion a precizat că trebuie făcută curăţenie la instituţii precum ANCOM şi la anumite servicii de informaţii care vin cu ”compuneri în CSAT”.
22:10
Dezbatere electorală - George Simion: Ucraina are nevoie de noi, nu noi avem nevoie de Ucraina/ Sistemul Patriot donat de către Klaus Iohannis, o trădare a intereselor naţiunii române # News.ro
Candidatul AUR la alegerile prezidenţiale, George Simion a vorbit, într-o dezbatere electorală organizată joi seară, despre modul în care vede participarea României la reconstrucţia Ucrainei. ”Ucraina are nevoie de noi, nu noi avem nevoie de Ucraina”, a spus Simion, care e de părere că e nevoie de ”o compensare pentru participarea României de până în prezent la efortul de război” din statul vecin.
22:00
UPDATE-Liderii lumii îl felicită pe Papa american Leon al XIV-lea, originar din Chicago. Trump salută o ”mare onoare” pentru SUA. Von der Leyen îi urează ”înţelepciune şi putere”. Sanchez îi cere ”consolidarea apărării drepturilor omului”. Merz evocă ”vre # News.ro
Preşedintele american Donald Trump l-a felicitat joi pe Papa american Leon al XIV-lea pentru alegerea sa la conducerea Bisericii Catolice şi a declarat că este ”o onoare uriaşă să ştim că el este primul papă american”.
22:00
Dezbatere electorală - Dan şi Simion, pe poziţii diametral opuse pe tema sprijinului pentru Ucraina - Dan spune că ar vota pentru un nou pachet de ajutor, Simion susţine ”neutralitatea, nu escaladarea, nu alimentarea cu arme” # News.ro
Candidaţii la Preşedinţie Nicuşor Dan şi George Simion au poziţii diametral opuse în ceea ce priveşte votul pe care România ar trebuie să îl dea în forurile europene, privind sprijinul pentru Ucraina. Nicuşor Dan spune că ar vota pentru un nou pachet de ajutor, în timp ce George Simion susţine ”neutralitatea, nu escaladarea, nu alimentarea cu arme”.
21:50
Dezbatere electorală - Relaţia cu SUA şi apartenenţa la NATO şi UE – Simion: Am muncit mult pentru a fi în UE şi NATO, nu scapă de noi aşa uşor/ Dan: România trebuie să rămână membră NATO şi să fie un membru activ în UE # News.ro
Candidatul AUR la Preşedinţia României, George Simion, şi candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan au vorbit despre relaţia pe care o vor avea cu SUA şi despre apartenenţa României la NATO şi Uniunea Europeană. Simion a precizat că România a muncit mult pentru a fi în Uniunea Europeană şi în NATO şi că ”nu scapă de noi aşa uşor”. Nicuşor Dan a declarat că România trebuie să rămână membră NATO şi să fie în acord cu celelalte state inclusiv pe cheltuieli militare şi că ţara noastră trebuie să fie un membru activ în UE.
21:40
Dezbatere electorală - George Simion, pus în dificultate pe tema caselor de 35.000 de euro şi de un leu pentru diaspora. Candidatul AUR spune că ”anumite lucruri sunt răstălmăcite”. Ironii din partea lui Nicuşor Dan pe tema acestor promisiuni # News.ro
Candidatul AUR, George Simion, a fost pus în dificultate, în dezbaterea electorală organizată de Euronews România, pe tema promisiunilor privind casele de 35.000 de euro şi locuinţe la un leu pentru diaspora, dacă românii plecaţi vor să revină în ţară. Simion a spus, în acest context, că anumite lucruri sunt ”răstălmăcite” şi a făcut trimitere la ”dezvoltarea urbanistică”. Contracandidatul său, Nicuşor Dan, l-a ironizat pe tema acestor promisiuni, cerându-i să spună clar dacă sunt doar strategie de marketing.
21:30
Dezbatere electorală - Dan: România este model de bune practici faţă de minorităţi. Un simbol al unei autonomii teritoriale nu ar trebui să fie permis la manifestări oficiale/ Simion: Toţi etnicii maghiari sunt cetăţeni buni ai României # News.ro
Candidatul AUR la Preşedinţia României, George Simion, şi candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan au vorbit despre garanţiile pe care le vor oferi minorităţii maghiare dacă vor ajunge la Palatul Cotroceni. Nicuşor Dan a declarat că România este un model de bune practici faţă de minorităţile sale, dar că ”un simbol al unei autonomii teritoriale nu ar trebui să fie permis la manifestări oficiale”. George Simion a afirmat că etnicii maghiari sunt cetăţenii buni ai României, iar cei care ne învrăjbesc să meargă ”la lada de gunoi a istoriei”.
21:20
Americanul Robert Francis Prevost, în vârstă de 69 de ani, a devenit joi primul papă american. Noul suveran pontif, Leon al XIV-lea, spune că este un fan al tenisului, relatează Le Figaro.
21:20
Dezbatere electorală - Măsuri pentru întoarcerea românilor din diaspora – Simion: Fondurile UE nu trebuie să meargă către Ucraina, ci către cetăţenii UE/ Dan: Ei vor să ştie că statul român cunoaşte că ei există acolo # News.ro
Candidatul AUR la Preşedinţia României, George Simion, şi candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan au vorbit despre ce măsuri ar susţine pentru întoarcerea românilor din diaspora. Simion a susţinut că fondurile UE nu trebuie să meargă către Ucraina, ci către cetăţenii Uniunii Europene. Nicuşor Dan a explicat că sunt nişte revendicări concrete ale românilor din diaspora, dar cel mai important este că ei doresc să ştie că statul român cunoaşte faptul că ei există acolo.
21:20
Liderii lumii îl felicită pe Papa american Leon al XIV-lea, originar din Chicago. Trump salută o ”mare onoare” pentru SUA. Von der Leyen îi urează ”înţelepciune şi putere”. Sanchez îi cere ”consolidarea apărării drepturilor omului”. Merz evocă ”vremuri gr # News.ro
Preşedintele american Donald Trump l-a felicitat joi pe Papa american Leon al XIV-lea pentru alegerea sa la conducerea Bisericii Catolice şi a declarat că este ”o onoare uriaşă să ştim că el este primul papă american”.
21:10
Mesaje de felicitare după alegerea Papei Leon al XIV-lea, transmise de Ilie Bolojan şi de Guvern # News.ro
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a transmis felicitări Papei Leon al XIV-lea după alegerea sa, adăugând că îi doreşte ”să îi ghideze pe cei credincioşi din toată lumea cu înţelepciune şi inspiraţie”. ”Ne reafirmăm angajamentul faţă de dialogul interconfesional şi pentru a sprijini continuitatea valorilor creştine şi stabilitatea credinţei”, a arătat, la rândul său, Guvernul.
21:00
Dezbatere electorală - Dan: Şi sănătatea, şi protecţia socială vin din bani. Trebuie să ne concentrăm pe a elimina risipa statului/ Simion: Eu nu încurajez mărirea numărului de oameni care sunt prizonieri şi trebuie asistaţi social # News.ro
Candidaţii la alegerile prezidenţiale au fost întrebaţi, într-o dezbatere electorală, care e strategia pentru asigurarea unui trai decent pentru români. Nicuşor Dan a vorbit despre faptul că ajutorarea celor în situaţii dificile ţine de bani, propunând soluţii pe care le-a implementat la Primăria Capitalei şi vrea să le extindă la nivel naţional. George Simion susţine că ”reindustrializarea României” şi folosirea resurselor naturale ale ţării pot aduce bunăstare, el catalogând drept ”umilinţă” tichetele, ajutoarele date de stat persoanelor vulnerabile.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.