Schimbări importante în construcții. Noile termenele pentru autorizații și PUG-uri

Jurnalul.ro, 14 mai 2025 18:50

Birocrația din România a ajuns la cote alarmante în domeniul construcțiilor. Autorizațiile de contruire durează circa 2 ani iar PUG-urile ajung la 11 ani pentru a fi avizate.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Jurnalul.ro

Acum 30 minute
23:50
Doisprezece artiști români și internaționali aduc publicului din România cea de-a 8-a ediție HoinarFestival, în perioada 15 - 20 mai.
23:40
Celine Dion a spus că nu și-ar fi dorit ''nimic altceva'' decât să fie prezentă la concursul muzical Eurovision din Elveția, relatează DPA.
Acum o oră
23:20
Aryna Sabalenka a fost eliminată de chinezoaica Zhang în sferturile de finală ale Internazionali d'Italia. Numărul 1 mondial a fost avertizată în timpul meciului pentru că a răspuns urât unui fan.
23:20
Jannik Sinner, liderul mondial al tenisului, s-a întâlnit cu Papa Leon XIV într-o audiență specială la Vatican. Momentul a fost marcat de o interacțiune autentică și plină de umor între cei doi.
23:10
Doi pacienți au trecut prin operații rare pentru tratarea unor fracturi ale a acetabulului, care apar în urma unor traumatisme severe, în decursul unei perioade scurte de timp la Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc, intervențiile fiind o premieră pentru unitatea medicală.
Acum 2 ore
23:00
Complexul Educațional Laude-Reut are plăcerea de a vă invita la Târgul de Științe, ce va avea loc joi, 15 mai 2025, în intervalul orar 14:00 – 16:00, în incinta și curtea Complexului Educațional Laude-Reut, situat pe Bd. Mircea Vodă nr. 20–22, București.
22:50
Patru semne zodiacale vor atrage succesul până pe 25 mai 2025.
22:40
„În niciun caz, nu sunt izolaționist”, declară, miercuri, candidatul independent la alegerile prezidențiale Nicușor Dan, după ce a fost întrebat dacă este suveranist sau globalist.
22:40
Ucraina va decide „ce măsuri să ia” în funcție de cine va reprezenta Rusia în cadrul discuțiilor de la Istanbul, a declarat miercuri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit AFP. El a adăugat că este pregătit pentru „orice formă de negocieri” pentru a pune capăt războiului.
22:40
Inspectoratul de Poliție Județean Dolj oferă primele detalii privind modul în care s-a produs accidentul naval de pe Dunăre, în dreptul localității Rast, unde două ambarcațiuni cu pescari sportivi și o navă au fost implicate într-o coliziune.
22:40
CFR Cluj bate Hermannstadt cu 3 - 2 în finala Cupei României
22:20
Fostul premier Victor Ponta anunță că va purta negocieri cu parlamentarii PSD pentru formarea unui „pol rațional”, cu perspectiva „de a influența guvernarea în sensul unor politici”. El afirmă că ar prefera un Executiv PSD-AUR, în defavoarea unui guvern USR-PSD-PNL.
22:10
Institutul Cultural Român de la Tel Aviv organizează, în perioada 14 mai-17 iunie 2025, o nouă ediție a Festivalului Filmului Românesc, la opt cinemateci de pe întreg teritoriul Israelului: Tel Aviv, Ierusalim, Haifa, Holon, Herzliya, Rosh Pinna, Sderot și Ofakim.
22:10
România se pregătește pentru un nou val de vreme severă, anunțat de Administrația Națională de Meteorologie.
Acum 4 ore
21:50
După o lungă perioadă de tăcere, Călin Georgescu spune că a dorit, în perioada în care a tăcut, „să asculte poporul român" și să înțeleagă „care este următoarea etapă după trezirea în conștiință".
21:50
Președintele american Donald Trump îl provoacă pe liderul rus Vladimir Putin. El se declară de acord cu o întâlnire cu Putin joi, în Turcia. „Este o posibilitate”, a spus Trump.
21:40
Întrebat, miercuri seară, dacă va exista în eventualul său mandat de președinte un spital de mari arși în România, candidatul la prezidențiale Nicușor Dan a răspuns afirmativ.
21:20
„Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere”, noua provocare lansată de Nea Mărin vedetelor începe din 2 iunie la Antena 1. Ca în fiecare sezon, locurile prin care ajung sau muncile pe care le au de făcut, scot la iveală lucruri neștiute despre cei care participă. Marian Capet, care are deja ștate vechi în emisiune, are o mare frică de pești.
21:10
Papa Leon al XIV-lea se oferă drept mediator pentru războaiele din lume. „Voi face tot posibilul pentru a mă asigura că această pace se răspândește”, a promis noul papă. De asemenea, Leon a avut un mesaj pentru creștinii din Orient cărora le-a cerut să nu-și „abandoneze” pământurile.
20:40
Preşedintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor, consideră că scrutinul de duminică nu mai este despre partide şi bătălii politice, ci despre "ce fel de ţară vrem să lăsăm copiilor noştri", de aceea îi îndeamnă pe români să iasă la vot, chiar dacă unii nu se simt reprezentanţi de cei doi candidaţi.
20:40
Candidatul la Președinție Nicușor Dan a răspuns criticilor care sugerează că valorile creștine ale poporului român ar fi compromise sub mandatul său, reafirmându-și poziția de neutralitate în controversa dintre progresism și conservatorism.
20:20
UPDATE George Simion a transmis, miercuri seară, de la Roma, un mesaj video destinat realizatorilor dezbaterii România TV, în care spune că a promis să participe la dezbatere „în caz că nu are altceva important” în program.
20:20
Oamenii de știință au ajuns la concluzia că ființele vii, inclusiv oamenii, emit o lumină care dispare la moarte.
20:10
Stagiunea Internațională de Teatru 2025, cel mai nou proiect teatral marca ARCUB, lansat în luna aprilie, continuă cu „A Girl’s Story”, o producție semnată de prestigioasa companie germană Schaubühne Berlin.
Acum 6 ore
19:50
Modelul american Bella Hadid a făcut dezvăluiri despre boala cronică de care suferă. Aceasta îi afectează profund viața de zi cu zi.
19:40
Piedone a descins în sex-shop-urile din Capitală și a aplicat amenzi usturătoare de aproape un milion de lei după ce a descoperit rafturi pline cu produse neconforme.
19:40
În luna mai, AXN Spin invită publicul într-o călătorie cinematografică spectaculoasă, cu trei seriale captivante care combină emoția reîntoarcerii acasă, transformări impresionante și poveștile reale ale unor crime care dau fiori.  
19:20
În primul trimestru al anului, datoria externă totală a crescut cu 514 milioane euro, până la 205.407 milioane euro, arată datele publicate miercuri de BNR.
19:10
De la Pești la Lei, anumite zodii sunt mai predispuse să confunde fantezia cu realitatea în dragoste, iar rezultatul este adesea o inimă frântă.
19:00
Două ambarcațiuni mici și o barcă s-au ciocnit pe Dunăre, în județul Dolj. La bord ar fi fost trei persoane, din care una a fost scoasă la mal, iar despre celelalte două nu se cunosc date.
18:50
Birocrația din România a ajuns la cote alarmante în domeniul construcțiilor. Autorizațiile de contruire durează circa 2 ani iar PUG-urile ajung la 11 ani pentru a fi avizate.
18:40
Lucian Pavel, actor cu o carieră solidă în teatru și film, se alătură distribuției serialului original ce poartă semnătura Ruxandrei Ion și este produs de Dream Film Production, Iubire cu parfum de lavandă, difuzat în fiecare vineri de la 20.30, la Antena 1.
18:20
Un bărbat de 40 de ani a fost reținut după ce a intrat într-o capelă din Sectorul 5 al Capitalei și a furat inelele de aur de pe mâna unei persoane decedate.
18:10
Spectacolul ,,Jesus Christ Superstar” de Andrew Lloyd Webber şi Tim Rice, cântat în engleză, în original, este titlul cu care vine la Bucharest Opera Festival marți, 17 iunie, ora 20:00, pe scena ONB, Opera Maghiară din Cluj Napoca.
18:10
Întrebat despre migrație, candidatul independent la prezidențiale Nicușor Dan a declarat că își dorește ca forța de muncă din România să fie asigurată de români. Totodată, a subliniat că România trebuie să participe la eforturile comune ale Uniunii Europene, inclusiv în domeniul migrației.
Acum 8 ore
17:40
Îngrijirea trandafirilor din grădină se poate face cu soluții naturale pentru a le oferi nutrienții d e care au nevoie și protecție împotriva bolilor fungice.
17:20
România își propune să devină un pol regional al industriei de apărare, un hub de tehnologie strategică și un partener de încredere în arhitectura de securitate euroatlantică, susține Bogdan Ivan, ministrul Economiei.
17:10
Fostul candidat la Președinția României, Victor Ponta, a declarat, miercuri, că este convins că dacă va deveni președinte, George Simion nu îl va propune pe Călin Georgescu în funcția de premier, ci pe colegul său de partid, Marius Dorin Lulea.
16:50
Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București a luat act de punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar împotriva a două cadre didactice ale universității, implicate într-un concurs didactic, în calitate de președinte de comisie, respectiv de candidat. Până la finalizarea anchetei, cele două cadre didactice au fost suspendate din funcția didactică, iar la nivelul consiliului de administrație al universității s-a hotărât anularea concursului.
16:50
Senatul a adoptat, miercuri, în calitate de primă cameră sesizată, o propunere pentru instituirea anului 2026 ca „Anul Nadia Comăneci”. Camera Deputaților este for decizional.
16:40
În timp ce România s-a străduit din greu să intre în Spațiul Schengen, o țară UE reintroduce controalele la frontiere. Decizia este valabilă până în noiembrie 2025.
16:20
O temă cu multe restricții în battle-ul ediției de ieri Chefi la cuțite: fără lactate, fără ouă și carne – un meniu vegan, care pentru echipa portocalie a fost cu noroc. Chef Richard Abou Zaki și concurenții săi au ieșit învingători. Battle-ul 13 din această seară nu pare să înceapă, însă, cu același noroc pentru Chef Richard: ”Stresul, munca, presiunea m-au atins puternic”, a mărturisit juratul.
16:10
Unele semne zodiacale vor avea o singură iubire. Însă altele se vor îndrăgosti de o mie de ori înainte de a găsi persoana potrivită pentru ele.
Acum 12 ore
15:50
Durata obişnuită a programului de lucru săptămânal al persoanelor cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani din Uniunea Europeană a fost în medie de 36 de ore, anul trecut, în scădere de la 37 de ore în 2014, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
15:40
Lucrările pentru construcţia unei noi secţiuni a Autostrăzii A8, pe secţiunea Târgu Mureş - Miercurea Nirajului, vor începe pe 15 mai 2025,
15:40
Artistul Matteo Bocelli, fiul celebrului Andrea Bocelli, a făcut dezvăluiri despre viața din spatele reflectoarelor, în exclusivitate pentru Observator Antena 1. La doar 27 de ani, Matteo Bocelli a cântat deja pe majoritatea celor mai prestigioase scene din lume, alături de cele mai mari vedete din show-business. Vedeta a acceptat ca echipa Observator să pășească pragul impresionantului domeniu din Toscana al familiei.
15:20
Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, le-a trasmis, miercuri, un mesaj susținătorilor săi în care afirmă că în spațiul public au fost lansate dezinformări despre el: „Mulțumesc pentru felul în care nu vă lăsați manipulați de toate zvonurile și minciunile odioase ale sistemului”.
15:10
Contractul pentru canalul Siret-Bărăgan va fi semnat în următoarele zile iar în două luni vor începe lucrările, potrivit ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuţ Barbu.
14:50
Agenţii economici din România oferă, în această perioadă, 34.845 de locuri de muncă, în timp ce angajatorii europeni pun la dispoziţia lucrătorilor români 266 de posturi prin reţeaua Eures, informează miercuri Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
14:40
Un bărbat de 70 de ani din Cluj a fost păcălit de un sibian timp de 11 ani. Acesta s-a dat "robot bancar" și l-a convins să facă peste 600 de plăți, sub pretextul unor investiții și taxe fictive. Prejudiciul depășește 1,4 milioane de lei.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.