Germania ia în calcul confiscarea activelor ruseşti îngheţate
Bursa,
15 mai 2025 20:50
Germania şi aliaţii săi vor acţiona în direcţia confiscării activelor ruseşti îngheţate în Occident prin sancţiunile impuse Rusiei după invazia în Ucraina dacă va fi identificată o soluţie legală pentru o asemenea operaţiune, a declarat noul cancelar german Friedrich Merz, într-un interviu publicat joi, el recunoscând totodată riscurile acestui demers.
• • •
Alte ştiri de Bursa
Acum 4 ore
00:00
Simtel Team a raportat creşteri pe toate palierele în primul trimestru din 2025, beneficiind de strategia de diversificare a afacerii operată de companie în ultimii ani.
00:00
Pentru prima dată în ultimele două decenii, calota glaciară antarctică a înregistrat o creştere semnificativă a masei de gheaţă, potrivit unui studiu recent coordonat de cercetători de la Universitatea Tongji din Shanghai, China.
00:00
Într-un context marcat de instabilitate şi ideologii care pun sub semnul întrebării valorile universale, credinţa rămâne o resursă de sens şi speranţă, a afirmat ministrul interimar al Culturii, Natalia Intotero, în cadrul Simpozionului Internaţional de Teologie organizat de Patriarhia Română la Palatul Patriarhiei.
00:00
Anglia se confruntă cu cea mai secetoasă primăvară din ultimele şapte decenii: riscul unei crize de apă creşte # Bursa
Regatul Unit traversează cea mai uscată primăvară din 1956, potrivit unui raport alarmant publicat de Agenţia britanică pentru mediu.
00:00
Candidatul independent Nicuşor Dan este favoritul cititorilor ziarului BURSA la turul II al alegerilor prezidenţiale care va avea loc duminică 18 mai.
00:00
BNR a afişat, ieri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele overnight plasate (ROBOR) care a scăzut la 5,79%, de la 6,08%.
00:00
Euro a scăzut, ieri, cu 0,04 bani faţă de leu, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 5,1032 lei/euro.
00:00
Producătorul şi furnizorul de substanţe chimice Chimcomplex Borzeşti a raportat un profit net de 5,5 milioane lei, pentru primul trimestru al acestui an, în scădere cu 26% faţă de cel din aceeaşi perioadă a anului trecut, într-un mediu economic marcat de scăderea cererii în industria chimică internaţională, volatilitate ridicată a preţurilor energiei şi presiuni inflaţioniste, conform raportului companiei publicat, ieri, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
00:00
Prognoza pentru RomâniaVremea se va răci, mai accentuat în vest, nord, centru şi nord-est, unde va deveni deosebit de rece pentru a doua decadă a lunii mai.
00:00
Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut scăderi pe linie, în sesiunea de tranzacţionare de ieri, în contrast cu aprecierile pieţelor europene. * Tranzacţii de 122 milioane lei, peste cele din sesiunea anterioară
00:00
Lanţul toxic de aprovizionare: companii din UE profită de pe urma mineritului ilegal din Indonezia # Bursa
Exploatarea intensivă şi adesea ilegală a staniului - un metal esenţial pentru industria electronică, utilizat în special la lipituri, baterii şi echipamente solare - cauzează mari probleme în Indonezia, unde compania de stat PT Timah, colaborează cu companiile europene Nokia, Volkswagen, Ericsson, Philips şi Fairphone, arată o investigaţie publicată ieri de site-ul Follow The Money.
00:00
Îndatorare record pentru gospodăriile din SUA şi creştere explozivă a restanţelor pentru creditele de studii # Bursa
Creditul acordat gospodăriilor din Statele Unite a atins un nou record şi în T1 2025, de 18,2 trilioane de dolari, pe fondul unei creşteri trimestriale de 167 de miliarde, după un avans de 93 de miliarde de dolari în trimestrul precedent, conform ultimului raport de la Federal Reserve Bank of New York (FRBNY) (vezi graficul 1).
00:00
Producătorul de ambalaje din plastic Romcarbon Buzău (ROCE) a raportat venituri de 52,1 milioane lei, pentru primele trei luni ale anului, în scădere cu 1% comparativ cu cele din acelaşi interval al anului trecut, şi o pierdere netă de 3,7 milioane lei, mai mult decât dublă comparativ cu cea din intervalul ianuarie-martie 2024, de 1,5 milioane lei, conform raportului emitentului publicat, ieri, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).* 'Deşi primul trimestru a adus provocări, restructurarea strategică şi investiţiile ne poziţionează pentru o redresare solidă', susţine conducerea companiei
00:00
Compania aeronautică IAR Braşov (IARV) a raportat o cifră de afaceri netă de 150,5 milioane lei, pentru primul trimestru al anului, cu 27% mai mare faţă de cea din primele trei luni ale lui 2024, în vreme ce profitul net s-a ridicat la 15,5 milioane lei, mai mult decât dublu faţă de cel realizat în perioada ianuarie-martie a anului trecut, de 6,3 milioane lei, conform raportului companiei publicat, ieri, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
00:00
Cine sunt eu să vă spun dumneavoastră cu cine să votaţi? În loc să răspund la această întrebare, aproape nătîngă, mult mai bine ar fi să mă uit la realitate şi să constat că cititorul nostru, stăpînul nostru, ştie foarte bine cu cine o să voteze: 77% Dan, 23% Simion
00:00
Alegeri prezidenţiale 2025: George Simion şi Nicuşor Dan, două viziuni radical opuse pentru aceeaşi ţară # Bursa
Turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale de duminică, 18 mai, găseşte societatea românească mai divizată decât oricând în ultimii 35 de ani.
00:00
Prin anii '90, bursa a devenit brusc foarte importantă pentru politicienii români. Statul - împins de la spate prin programul de privatizare în masă - a fost forţat să listeze sute de 'întreprinderi'. A fost un succes... pentru ei.
00:00
*(Interviu cu Csilla Hegedus, directorul general interimar al ADR Nord-Vest)Reporter: Cu ce rezultate a finalizat Agenţia anul trecut şi ce diferenţe aţi înregistrat faţă de rezultatele din 2023? Csilla Hegedus: Anul 2024 a fost unul excepţional pentru creşterea calităţii vieţii locuitorilor din regiunea noastră cu ajutorul fondurilor europene. Rezultatele din anul anterior se adaugă succeselor noastre din ultimii 26 de ani, perioadă în care, prin programele pe care le-am gestionat, am atras în regiune fonduri nerambursabile de aproximativ 5 miliarde euro.
00:00
Atât George Simion, cât şi Nicuşor Dan sunt percepuţi ca doi candidaţi antisistem, ambii criticând clasa politică actuală şi corupţia existentă la nivel guvernamental şi în celelalte instituţii ale statului.
00:00
Bursele europene au fluctuat ieri, investitorii reacţionând la raportările companiilor din regiune.
Acum 6 ore
21:50
Procesul de vot în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale începe astăzi în străinătate, odată cu deschiderea primei secţii la Auckland, Noua Zeelandă, la ora 22:00, ora ţării noastre. Românii din diaspora vor avea la dispoziţie trei zile pentru a-şi exprima opţiunea electorală, indiferent dacă au sau nu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, putând vota la oricare dintre cele 965 de secţii organizate în străinătate.
21:40
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că and #39;a vorbit pentru prima dată cu Papa Leon al XIV-lea and #39; la telefon, prilej cu care and #39;au discutat despre eforturile necesare pentru a reduce la tăcere armele oriunde izbucnesc conflicte în lume, în special pentru o pace solidă şi durabilă în Ucraina şi Gaza and #39;.
21:40
Preşedintele rus Vladimir Putin l-a demis pe comandantul Forţelor terestre ale armatei ruse, Oleg Saliukov, potrivit unui decret emis de Kremlin joi, înaintea negocierilor directe cu ucrainenii la Istanbul, relatează AFP, de la care relatăm cele ce urmează.
21:40
Ministrul de Externe Emil Hurezeanu a participat, miercuri şi joi, la reuniunea informală a miniştrilor de Externe din statele membre NATO, desfăşurată la Antalya, în Turcia, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).
21:30
Candidatul Coaliţiei Civice (KO), Rafal Trzaskowski, actual primar al Varşoviei, continuă să conducă în sondajele de opinie înaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale din 18 mai, cu 29% din intenţiile de vot, indică un sondaj realizat de Opinia24 pentru posturile de televiziune TVN şi TVN24, transmite Reuters, de la care relatăm cele ce urmează.
21:30
Vicepreşedintele JD Vance va conduce o delegaţie americană care va participa la slujba inaugurală de duminică a Papei Leon al XIV-lea, primul pontif american, deşi acesta a fost critic faţă de preşedintele Donald Trump şi faţă de Vance înainte de a prelua conducerea Bisericii Romano-Catolice globale.
21:00
Premierul slovac Robert Fico a ţinut joi o reuniune guvernamentală în condiţii de securitate strictă în locul unde a fost împuşcat acum un an şi a acuzat opoziţia că face atmosfera politică şi mai toxică astăzi, relatează Reuters, de la care transmitem cele ce urmează.
21:00
Liderul rus Vladimir Putin nu a venit, joi, la Istanbul ca să discute cu Volodimir Zelenski despre un acord de pace care să pună capăt războiului de mai bine de trei ani, aşa cum îl provocase omologul ucrainean după ce la sfârşitul săptămânii trecute şeful Kremlinului a propus brusc 'discuţii directe' ruso-ucrainene.
20:50
Germania şi aliaţii săi vor acţiona în direcţia confiscării activelor ruseşti îngheţate în Occident prin sancţiunile impuse Rusiei după invazia în Ucraina dacă va fi identificată o soluţie legală pentru o asemenea operaţiune, a declarat noul cancelar german Friedrich Merz, într-un interviu publicat joi, el recunoscând totodată riscurile acestui demers.
20:30
Estonia denunţă o 'ameninţare gravă' după încălcarea spaţiului aerian de către un avion militar rus # Bursa
Ministrul de externe eston Margus Tsahkna a denunţat and #39; and #39;o ameninţare gravă and #39; and #39; din partea Moscovei, evocând incursiunea recentă a unui avion de vânătoare rus în spaţiul aerian al Estoniei.
20:20
Relaţia dintre România şi Israel rămâne solidă, fiind susţinută de o colaborare activă şi o prietenie de durată între cele două ţări, a transmis Administraţia Prezidenţială după întrevederea dintre consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu şi premierul israelian Benjamin Netanyahu.
20:20
Preşedintele american Donald Trump a declarat că SUA voiau să ia Fâşia Gaza, devastată de 19 luni de război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas, şi să facă din ea and #39;o zonă de libertate and #39;.
20:20
Secretarul de stat al SUA le cere europenilor să nu 'marginalizeze' companiile americane în procesul de reînarmare # Bursa
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, le-a cerut joi aliaţilor europeni să nu and #39;marginalizeze and #39; companiile americane în contractele pentru achiziţii de armament, după ce Uniunea Europeană a promis un plan ambiţios de reînarmare, transmite agenţia EFE, care afirmă cele ce urmează.
Acum 8 ore
20:00
Papa Leon al XIV-lea a atras atenţia asupra fenomenului tot mai accentuat al singurătăţii în rândul tinerilor, în cadrul unei audienţe acordate reprezentanţilor Institutului congregaţiei Fraţii Şcolilor Creştine.
20:00
Verzii Europeni îşi declară sprijinul pentru Nicuşor Dan în turul al doilea al prezidenţialelor # Bursa
Partidul Verde European (EGP) şi-a anunţat joi susţinerea pentru Nicuşor Dan în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din România, programat pentru duminică, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul oficial al formaţiunii, europeangreens.eu.
19:40
Moda ca investiţie: Articolele de lux, vintage şi sport, în centrul atenţiei investitorilor în 2025 # Bursa
În SUA, 72% din averea populaţiei este deţinută de persoanele cu vârsta de peste 55 de ani.
19:40
Şeful delegaţiei ruse la negocierile de pace de la Istanbul cu ucrainenii, Vladimir Medinski, a declarat joi că este pregătit pentru 'posibile compromisuri' pe care să le 'negocieze' cu reprezentanţii Kievului, în timp ce peşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat că delegaţia ucaineană pe care a timis-o la discuţii ae mandatul de a discuta cu Moscova despre un armistiţiu.
19:20
Trump: Fără intervenţia SUA în Al Doilea Război Mondial, ţările europene ar vorbi în germană # Bursa
Fără intervenţia SUA, ţările europene ar vorbi în germană, a declarat joi Donald Trump, repetându-şi dorinţa de a stabili o zi de sărbătoare publică pentru a marca victoria asupra Germaniei naziste şi ironizând faptul că Franţa sărbătoreşte pe 8 mai, relatează AFP, care afirmă cele ce urmează.
19:10
Zelenski trimite o delegaţie ucraineană cu mandat limitat pentru discuţii cu oficialii ruşi la Istanbul # Bursa
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a decis joi în cele din urmă să trimită la Istanbul o delegaţie pentru negocieri cu Rusia, deşi Ucraina este nemulţumită de rangul delegaţiei trimise acolo de preşedintele rus Vladimir Putin, relatează presa intenaţională.
19:10
Trump crede că nu se va întâmpla nimic în ce priveşte Ucraina dacă el nu se întâlneşte cu Putin # Bursa
Preşedintele american Donald Trump a spus joi că nu se aşteaptă la progrese în direcţia încheierii războiului din Ucraina atât timp cât el nu se întâlneşte cu omologul său rus Vladimir Putin, care nu a dat curs unei provocări lansate de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski de a se întâlni ei doi la Istanbul, unde negocierile ruso-ucrainene preconizate să se desfăşoare astăzi au devenit incerte ca urmare a nemulţumirii Kievului faţă de nivelul delegaţiei trimise de Putin pentru aceste discuţii, relatează mass-media internaţională.
19:00
Rompetrol Rafinare a înregistrat, în T1 2025, o cifră de afaceri de peste 1,3 miliarde de dolari, în creştere cu 21% comparativ cu T1 2024, pe fondul unor creşteri semnificative ale principalilor indicatori operaţionali, de la materia primă procesată (creştere de 42%), la producţia de carburanţi (creştere de peste 35%), potrivit unui comunicat emis redacţiei.
19:00
Forum Economic 2025: Inteligenţa artificială, securitatea cibernetică şi noua ordine mondială # Bursa
În cadrul Forumului Economic 2025, organizat de Confindustria Romania, pe 14 mai, intitulat: 'IN BETWEEN' ECONOMIE ŞI GEOPOLITICĂ - Noua (dez)ordine mondială, au fost abordat teme de o deosebită importanţă precum geopolitica şi economia în noua ordine mondială.
Acum 12 ore
17:10
Comisia Europeană a formulat o constatare preliminară referitoare la TikTok: reţeaua socială deţinută de grupul chinez ByteDance nu îşi respectă obligaţiile de transparenţă legate de publicitatea online.
16:50
ROMBAT sărbătoreşte 45 de ani de inovaţie şi performanţă în industria bateriilor auto şi inaugurează o linie de producţie de ultimă generaţie pentru baterii Heavy Duty EFB # Bursa
ROMBAT, singurul producător integrat 360° de baterii auto din România, aniversează 45 de ani de activitate neîntreruptă, traversând cu succes toate etapele majore ale istoriei recente, trecând prin perioada comunistă, tranziţia post-revoluţionară, deschiderea către economia de piaţă, aderarea României la Uniunea Europeană, integrarea într-un grup internaţional şi transformarea continuă prin digitalizare, sustenabilitate şi extindere globală
16:50
Eastern European Electric Company B.V. ('EEEC' sau 'Compania'), sub-holdingul de energie al Eurohold Bulgaria AD, proprietarul Grupului Electrohold şi parte din Eurohold, care operează în România prin businessul său de asigurări Euroins în regim FoS, anunţă finalizarea cu succes a primei sale emisiuni de obligaţiuni în valoare de 500 de milioane de euro, marcând o etapă importantă pentru companie şi sectorul energetic bulgar.
16:50
Alegerile prezidenţiale din România din noiembrie 2024 au fost anulate din cauza unor presupuse interferenţe străine, care se crede că au contribuit la succesul câştigătorului din primul tur, George Simion, precum şi la susţinerea continuă a candidatului interzis Călin Georgescu.
16:30
PPC Energie lansează PPC myEnergy Coach, singura platforma digitală oferită de un furnizor de energie din România care oferă informaţii personalizate pentru eficientizarea consumului de energie dintr-o locuinţă.
16:30
Comparativ cu anii anteriori, datele RE/MAX arată o uşoară scădere a timpului mediu devânzare, influenţată în mod direct de adoptarea pe scară largă a reprezentării exclusive - o practică devenită standard în reţea. Acest model a permis agenţilor să livreze servicii mai transparente, profesioniste şi orientate spre rezultate, ceea ce a contribuit semnificativ la eficientizarea procesului de tranzacţionare.
16:20
Flanco a dat startul campaniei Black Friday de primăvară
16:10
Creşterea volatilităţii pieţei, provocată de schimbările politicilor comerciale şi tarifare, va amâna cel mai probabil deciziile de investiţii, însă motivaţia pentru realizarea de tranzacţii se va menţine, în condiţiile în care directorii generali (CEO) caută proactiv măsuri pentru a atenua impactul şi pentru a menţine competitivitatea companiilor.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.