Medvedev amenință cu o escaladare a războiului: „Negocierile nereușite pot duce la declanșarea unei etape mai teribile a războiului”

Adevarul.ro, 17 mai 2025 21:45

Dmitri Medvedev lansează un avertisment dur la adresa celor care cer Rusiei să accepte un acord de pace în Ucraina. Într-un mesaj public, oficialul rus sugerează că eșecul negocierilor ar putea duce la o escaladare violentă a conflictului.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Adevarul.ro

Acum 10 minute
01:15
Salariile mici în comparație cu cele din alte state ale Uniunii Europene nu îi descurajează pe mulți bulgari să prezinte cu mândrie avantajele vieții în țara lor. Bulgaria este descrisă ca un loc unde se poate trăi decent, chiar și fără salarii occidentale, iar câteva lucruri aparte o fac atractivă.
Acum o oră
00:45
Retezatul, primul parc național înființat în România, a împlinit 90 de ani de existență. Vechi domeniu de vânătoare al familiilor nobiliare, ținutul pădurilor seculare și al lacurilor glaciare a devenit una dintre cele mai prețioase rezervații ale naturii din România.
00:30
Acum 2 ore
00:15
Românii își aleg președintele pentru următorii cinci ani. Procesul de vot a început în diaspora joi, 15 mai, la ora 22:00 (ora României), odată cu deschiderea primei secții de votare în Auckland, Noua Zeelandă. În țară, votul se desfășoară duminică între orele 7:00 și 21:00.
00:15
La 18 mai 1920 s-a născut Papa Ioan Paul al II-lea, primul papa de origine slavă, iar în 1868 s-a născut Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei. În anul 1897, Bram Stoker publica la Londra romanul Dracula.
00:15
Dolarul american a recuperat o parte din declinul puternic după „armistițiul” din războiul comercial cu China, în condițiile în care indicele monedei atinsese pe 21 aprilie o scădere de 10,4%.
Acum 4 ore
23:15
La mai puțin de un an de la încoronare, regele Charles, în vârstă de 76 de ani, a fost diagnosticat cu o formă nespecificată de cancer, descoperit în timp ce era supus unui tratament pentru o problemă benignă de sănătate, legată de o prostată mărită.
22:15
După ce scriitorul Mircea Cărtărescu i-a distribuit piesa dedicată lui Nicușor Dan, manelistul Dani Mocanu a declarat că „mințile strălucite gândesc la fel”.
22:15
Poliția statului Louisiana a recapturat trei dintre deținuții evadați vineri dimineață din închisoarea din parohia Orleans și i-a transferat sâmbătă cu elicopterul într-un centru corecțional securizat.
22:00
O femeie și-a pierdut viața, iar alte patru persoane, printre care doi copii, au fost rănite în urma unui accident rutier între două mașini produs sâmbătă seara, 17 mai în localitatea Otveşti din judeţul Timiş.
22:00
Vaticanul a publicat prima fotografie oficială a noului Suveran Pontif, Papa Leon al XIV-lea, în care acesta poartă o cruce relicvar cu sfinți augustineni și își semnează numele în limba latină: Leo pp. XIV.
22:00
Se împlinesc 35 de ani de la primele alegeri prezidențiale în democrație și încă sunt mulți români care nu își exercită acest drept obținut cu prețul vieții a mii de oameni în Decembrie 1989.
21:45
Biroul Electoral Central (BEC) a emis, sâmbătă, 17 mai, o circulară cu informații despre cum trebuie să decurgă procesul electoral odată încheiat votul.
21:45
Dmitri Medvedev lansează un avertisment dur la adresa celor care cer Rusiei să accepte un acord de pace în Ucraina. Într-un mesaj public, oficialul rus sugerează că eșecul negocierilor ar putea duce la o escaladare violentă a conflictului.
21:30
Mai multe persoane și-au pierdut viața sâmbătă în Finlanda, după coliziunea a două elicoptere care transportau cinci pasageri. Autoritățile investighează în continuare cauza accidentului.
Acum 6 ore
21:15
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) transmite reprezentanților mass-media că duminică, 18 mai, să nu prezinte, înainte de încheierea votării, sondaje realizate la ieşirea de la urne.
21:15
Ministerul Afacerilor Interne a anunțat sâmbătă seara că misiunile din context electoral s-au desfășurat fără probleme semnificative, iar structurile MAI sunt pregătite pentru ziua votului de duminică, 18 mai.
21:00
Polițiștii din Marea Britanie l-au arestat pe al doilea bărbat care are legătură cu cele trei atacuri incendiare care l-au vizat pe prim-ministrul Keir Starmer.
21:00
Ofensiva israeliană asupra Fâșiei Gaza s-a intensificat, lăsând în urmă cel puțin 146 de morți într-o singură zi. ONU acuză Israelul de epurare etnică, în timp ce speranțele pentru o încetare a focului par tot mai îndepărtate.
20:30
La negocierile de pace de vineri din Istanbul, Rusia a cerut retragerea trupelor ucrainene din regiunile ocupate înainte de a accepta un acord de încetare a focului, potrivit unui oficial ucrainean.
20:30
O fată de numai 13 ani, care avea paralizie cerebrală, era imobilizată în scaun cu rotile și nu vorbea, a murit în mașina părinților, din cauza căldurii, după ce a fost lăsată înăuntru aproape șase ore, suferind arsuri solare.
20:00
Antrenorul își încheie socotelile cu arădenii, după un sezon plin de contre cu suporterii.
20:00
O rețea coordonată de conturi TikTok răspândește teorii conspiraționiste și mesaje anti-sistem, sub hashtagul #ankaversace. Rețeaua s-a reactivat în aprilie 2025, cu puțin timp înainte de alegeri.
19:45
Președintele Recep Tayyip Erdogan a anunțat descoperirea unui nou zăcământ de gaz natural în Marea Neagră, care ar putea acoperi consumul gospodăriilor turcești timp de trei ani și jumătate.
19:45
Papa Leon al XIV-lea se oferă să găzduiască la Vatican o întâlnire între Rusia și Ucraina, în încercarea de a pune capăt războiului care durează de mai bine de trei ani.
19:30
Înainte de meciul cu Craiova, jucătorii campioanei s-au deghizat în diverse personaje de film.
Acum 8 ore
19:15
Cel puțin 21 de persoane și-au pierdut viața după ce tornade puternice au lovit statele americane Kentucky și Missouri, lăsând în urmă distrugeri masive și întreruperi de curent pentru sute de mii de locuințe.
19:15
Chiar dacă este jucător activ, tenismenul debutează ca tehnician al uneia dintre cele mai bune sportive din lume.
19:15
Președintele Donald Trump a anunțat că luni, 19 mai, va discuta la telefon cu omologul său rus Vladimir Putin pe tema războiului din Ucraina.
19:00
Dronele rusești Shahed sunt capabile să producă daune din ce în ce mai semnificative în Ucraina, având în vedere că la începutul lui 2025 au fost modernizate cu motoare cu reacție și sateliți Starlink.
18:45
Andi Moisescu, realizator TV și jural al show-ului Românii au talent, a reacționat public pe Facebook după ce o înregistrare mai veche a fost scoasă din context și folosită pentru a sugera o afiliere politică falsă.
18:45
Uneori, să nu rezolvi imediat o ceartă și să te culci supărat poate fi mai sănătos pentru relație decât să forțezi împăcarea. Iată ce spun psihologii despre acest obicei și cum îl poți folosi în avantajul tău.
18:15
Polițiștii din Dâmbobița au efectuat 16 percheziţii în mai multe localităţi din judeţ, la persoane bănuite de contrabandă calificată şi de deţinere ilegală de arme şi muniţie.
18:15
Telescopul spațial James Webb a confirmat că Titan, cea mai mare lună a lui Saturn, are un ciclu climatic similar cu cel al Pământului, cu nori care pot aduce ploaie pe suprafața sa.
17:45
Terminalele aeroportului Madrid-Barajas, cel mai mare din Spania, au devenit adăpost pentru sute de persoane fără locuință, generând îngrijorare din partea autorităților și turiștilor.
17:45
Pentru cei care nu preferă marile orașe precum Bucureștiul sau Cluj-Napoca, există un oraș care se profilează drept unul dintre cele mai avantajoase din România, mai ales în ceea ce privește raportul dintre venituri și costurile de trai.
17:30
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) asigură sâmbătă, 17 mai, că procesul electoral din cele aproape 1000 de secții de vot din afara țării decurge în condiții bune și nu s-au înregistrat disfuncționalități în cadrul secțiilor de vot.
17:30
Președintele Vladimir Putin a semnat sâmbătă, 17 mai, un decret prin care a simplificat accesul la cetăţenia rusă pentru locuitorii celor două regiuni separatiste georgiene, Abhazia şi Osetia de Sud.
17:30
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) precizează care sunt greșelile care pot duce la anularea votului, explicând cum trebuie aplicată corect ștampila și ce activități ar trebui evitate.
Acum 12 ore
17:15
Ungaria și România au strategii diferite de mai bine de 15 ani, statul vecin înfruntând riscuri majore, în timp ce țara noastră avansează cu pași măsurați, spun economiștii care au realizat o analiză comparativă a nivelului de trai și economiilor celor două state.
17:15
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat organizarea primului summit ruso-arab pe 15 octombrie și a invitat toți liderii statelor membre ale Ligii Arabe să participe la eveniment.
17:00
17:00
Un administrator de firmă din Suceava a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare cu suspendare, după ce a încercat să mituiască doi polițiști din Mureș cu 1.000 de lei, ascunși în portiera unei autospeciale.
16:45
PSD Sector 1 avertizează următorii cu privire la existența unei pagini false cu același nume. În consecință, partidul a sesizat instituțiile abilitate pentru a afla cine este autorul paginii false.
16:45
Un tânăr antrenor italian a avut parte de o surpriză uriașă când a aflat că „Robert”, clientul său liniștit de la sală, a devenit Papa Leon al XIV-lea.
16:15
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită competitorilor politici să respecte ziua tăcerii, acuzându-l pe Nicușor Dan și susținătorii săi că desfășoară activități de promovare electorală chiar și după încheierea oficială a campaniei.
16:00
Poliția londoneză este în alertă după ce cinci persoane au fost înjunghiate în primele ore ale dimineții de sâmbătă, la o petrecere desfășurată pe Nathan Way, în Thamesmead, sud-estul Londrei. Atacatorul este încă în libertate.
16:00
Președintele Ilie Bolojan a făcut o vizită Armatei României de la Sarajevo sâmbătă, 17 mai, „pentru a-i vizita pe militarii care mențin pacea în Bosnia și Herțegovina, alături de aliații noștri.”
15:45
Un incendiu izbucnit sâmbătă într-un apartament de la parterul unui bloc din Ploieşti a provocat degajări masive de fum. Aproximativ 30 de locatari s-au evacuat, iar pompierii au intervenit pentru salvarea celor rămaşi în clădire.
15:45
Negociatorii ruși au cerut Ucrainei să-şi retragă trupele din toate regiunile ucrainene revendicate de Moscova înainte ca Rusia să fie de acord cu o încetare a focului.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.