Trump o acuză pe Beyoncé că a primit 11 milioane de dolari de la democrați: „Fraudă electorală la cel mai înalt nivel!”
Adevarul.ro,
19 mai 2025 21:00
După ce l-a atacat pe Bruce Springsteen, președintele american Donald Trump lansează noi acuzații, la adresa cântăreței Beyoncé.
• • •
Alte ştiri de Adevarul.ro
Acum 5 minute
02:15
Unde se simt cel mai bine românii plecați în străinătate: „Cochetez cu ideea asta de mai bine de 10 ani” # Adevarul.ro
România este țara din care au plecat cei mai mulți oameni, după Siria, iar exodul pare să continue. Peste 4 milioane de români s-au stabilit în străinătate, iar alții ar vrea să-i urmeze. Printre cei interesați se află și mulți tineri din clasa medie, dar și multe persoane cu venituri reduse.
Acum o oră
01:45
Mare cetate medievală, cu telecabină defectă, după o investiție de patru milioane de euro # Adevarul.ro
Timp de mai bine de un an de la punerea sa în funcțiune, noua telecabină a Cetății medievale a Devei a rămas, cel mai adesea, nefolosită. Investiția a costat patru milioane de euro și a stârnit numeroase controverse, atât prin costurile sale, cât și prin starea ei.
Acum 2 ore
01:15
Cum unim cele două Românii. Sociolog: „Să nu creadă cineva că s-a câștigat războiul. S-a câștigat doar o bătălie” # Adevarul.ro
Peste 5,3 milioane de români care au acordat votul lor candidatului suveranist George Simion simt dezamăgire după rezultatul alegerilor de duminică. A învins tabăra pro-Europa, însă este doar o victorie de etapă, atrage atenția sociologul Gelu Duminică.
00:45
Piaţa imobiliară, în declin: Românii au cumpărat cu 18% mai puţine locuinţe decât în urmă cu un an # Adevarul.ro
Piaţa imobiliară pare să fie într-un declin accentuat, numărul imobilelor cumpărate în aprilie la nivel național fiind cu18% mai mic decât în urmă cu un an, scădere determinată în special de piața din București, unde au avut loc aproape 3.400 de tranzacții, cu 28% mai puțin decât în aprilie 2024.
Acum 4 ore
00:15
20 mai: Ziua în care a murit Ana Aslan, medicul genial care a descoperit vitamina H3 şi a înfiinţat primul institut de geriatrie din lume # Adevarul.ro
Pe 20 mai, în anul 325, s-a deschis oficial Primul conciliu de la Niceea. În aceeași zi, în 1940, la Auschwitz au sosit primii prizonieri, iar în 1990 au avut loc primele alegeri în România postcomunistă. 20 mai este și ziua în care a murit Ana Aslan, medicul genial care a descoperit vitamina H3.
00:15
Cum „vede” ChatGPT economia României. Care sunt principalele probleme și ce soluții propune # Adevarul.ro
ChatGPT este una dintre cele mai avansate tehnologii de inteligență artificială disponibile astăzi. Dezvoltat de OpenAI, acest chatbot inteligent a revoluționat modul în care oamenii interacționează cu computerele și tehnologia în general.
00:15
Ce alimente sănătoase nu este bine să consumi niciodată înainte de culcare. Pot crește riscul de reflux și cancer esofagian # Adevarul.ro
Un gest aparent inofensiv făcut înainte de culcare ar putea avea consecințe grave asupra sănătății, avertizează nutriționiștii.
00:00
Un nou fake news despre anularea alegerilor din 18 mai circulă pe TikTok. CNA intervine de urgență și cere platformei eliminarea materialului # Adevarul.ro
CNA s-a reunit luni, 19 mai, într-o ședință de urgență pentru a lua măsuri împotriva unei știri false care a început să circule pe rețelele de socializare, la mai puțin de 24 de ore de la anunțarea noului președinte al României, Nicușor Dan.
19 mai 2025
23:45
Pericolul invizibil: Rețelele de propagandă și spionaj rusești rămân active în România. Avertismentul unui istoric # Adevarul.ro
Într-un interviu pentru „Adevărul”, istoricul Cosmin Popa analizează semnificația istorică a alegerilor prezidențiale din 18 mai, arătând că suntem în fața ultimei ofensive a reziduurilor ceaușismului împotriva democrației. El subliniază că lupta împotriva propagandei pro-ruse nu s-a terminat.
23:30
Prognoza ANM: Vremea rămâne mai rece decât normalul perioadei, cu ploi frecvente în următoarele două săptămâni # Adevarul.ro
În următoarele două săptămâni, vremea se va menține, în general, mai rece decât în mod normal pentru această perioadă a anului, potrivit prognozei publicate luni, 19 mai, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
23:15
Ce soluții propune un om de afaceri pentru votanții AUR. „Este o chestiune la care trebuie să muncim mult” # Adevarul.ro
Un cunoscut om de afaceri și totodată patron al unei echipe de Liga I spune, în urma alegerilor prezidențiale, că statul român ar trebui să aibă mai multă grijă de votanții AUR.
23:00
Ministrul Educaţiei ar vrea reformarea Evaluării Naţionale: „Corect este să evaluăm toate competențele-cheie, nu doar două” # Adevarul.ro
Ministrul Educației, Daniel David, critică actualul sistem de evaluare a elevilor care termină clasa a opta, considerând că Evaluarea Națională nu reflectă întregul spectru de competențe pe care elevii ar trebui să le stăpânească.
22:30
Greva națională din Belgia afectează transportul național. Avertisment MAE pentru cetățenii români # Adevarul.ro
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) avertizează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Belgia că marți, 20 mai, este programată o grevă națională care va afecta grav transportul public la nivelul țării, în special în Bruxelles.
22:30
Rapid este în cădere liberă în acest final de sezon.
22:30
Se ascut săbiile în politica românească. Partidele se pregătesc pentru bătăliile interne de leadership: „La ei va fi cea mai intensă luptă” # Adevarul.ro
Nici nu s-a uscat bine tușul pe buletinele de vot pentru prezidențiale, că principalele partide se pregătesc deja de o nouă bătălie. Doar că, de această dată, e vorba de o campanie electorală internă, în condițiile în care aceste partide își vor alege în curând noii lideri.
Acum 6 ore
22:15
Gigi Becali a dezvăluit că a pierdut peste un milion de euro după ce, speriat de posibilitatea ca George Simion să câștige alegerile prezidențiale, a schimbat toți banii cash din lei în euro.
22:15
Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale pentru ziua de marți, 20 mai.
22:00
Influencerii provoacă haos în Insulele Baleare. Autoritățile au luat măsuri împotriva „turismului pentru selfie” # Adevarul.ro
Autoritățile din Insulele Baleare, Spania, au anunțat că nu vor mai colabora cu influenceri pe rețelele de socializare pentru promovarea destinațiilor turistice populare, susținând că „turismul pentru selfie-uri” afectează unele dintre cele mai frumoase locuri din arhipelag.
21:45
Nicușor Dan nu își dorește majorarea taxelor: „Să vedem cât de mult ne permite PIB-ul”. Pe cine ar păstra din actualul guvern # Adevarul.ro
Nicușor Dan a declaratîn prima zi de după victoria la alegeri, că prioritatea sa imediată este reducerea deficitului bugetar, pentru a evita scăderea ratingului de țară și pierderea încrederii investitorilor.
21:45
Mărturie șocantă în Franța: un pizzer a recunoscut că a ucis, tranșat și gătit un bărbat. „Va fi dificil de auzit” # Adevarul.ro
Un caz de o cruzime extremă șochează Franța. Un pizzer de 69 de ani a mărturisit că a omorât un bărbat în timpul unui jaf, apoi i-a tranșat cadavrul și a gătit părți din el.
21:30
Trump: „Rusia şi Ucraina vor începe imediat să lanseze negocieri în vederea unui armistiţiu” # Adevarul.ro
Donald Trump susține că Rusia și Ucraina vor începe imediat discuțiile pentru un armistițiu, în urma unei convorbiri telefonice cu președintele Vladimir Putin.
21:15
Rezultatul alegerilor, analizat de un psiholog: O victorie insuficient de categorică pentru a reduce contracandidatul la tăcere # Adevarul.ro
Un psiholog analizează rezultatele alegerilor prezidențiale și explică ce anume a dus la un număr atât de mare de voturi adunate în contul lui George Simion. „Un număr cât o țară. Și el va abuza de acest argument mult timp de acum înainte”.
21:00
Ce spune Nicușor Dan despre viitorul Guvern. „E nevoie de o clarificare internă la PSD” # Adevarul.ro
Președintele ales, Nicușor Dan, a declarat, luni, că este nevoie de o clarificare internă la PSD și că și-ar dori ca social-democrații să facă parte dintr-un guvern pro-occidental solid.
21:00
Trump o acuză pe Beyoncé că a primit 11 milioane de dolari de la democrați: „Fraudă electorală la cel mai înalt nivel!” # Adevarul.ro
După ce l-a atacat pe Bruce Springsteen, președintele american Donald Trump lansează noi acuzații, la adresa cântăreței Beyoncé.
20:45
Logodnica lui Jeff Bezos, într-o ținută creată de un brand românesc, la petrecerea burlăcițelor din Paris # Adevarul.ro
Lauren Sánchez, logodnica miliardarului Jeff Bezos, a atras toate privirile la Paris, unde și-a sărbătorit petrecerea burlăcițelor alături de vedete de top, purtând o ținută semnată de un brand românesc.
20:30
Băsescu, îngrijorat de opțiunea „pro-Est” a cinci milioane de alegători: „Avem o mare problemă aici, trebuie să o dezlegăm și să o tratăm” # Adevarul.ro
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a declarat că este profund îngrijorat de numărul mare de români care au optat pentru un lider perceput ca apropiat de Moscova în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
Acum 8 ore
20:15
Nicușor Dan a vorbit cu secretarul general al Consiliului European. „România va rămâne o voce activă” # Adevarul.ro
Preşedintele ales, Nicuşor Dan, a discutat luni cu secretarul general al Consiliului Europei, Alain Berset, despre eforturile pentru combaterea dezinformării şi consolidarea securităţii cibernetice în faţa ameninţărilor hibride cu care se confruntă statele membre UE.
20:15
Părintele Pimen, oaspete la Andra și Cătălin Măruță. „Doar prin simpla lui prezență, ne-a binecuvântat casa” # Adevarul.ro
Părintele Pimen Vlad, cunoscutul stareț de la Muntele Athos, le-a făcut o vizită de suflet Andrei și lui Cătălin Măruță. A dormit la ei acasă și le-a oferit lecții de viață care i-au emoționat profund.
20:00
Un prezentator TV din Rusia a murit pe frontul din Ucraina. Se înrolase voluntar în armata lui Putin # Adevarul.ro
Un prezentator al postului național de televiziune „Sakha” din Rusia, Alexei Semenov, a murit în timpul unei misiuni militare în Ucraina.
20:00
Președintele ales Nicușor Dan ar putea depune jurământul în câteva zile. A indicat câțiva consilieri cu care va lucra # Adevarul.ro
Preşedintele ales, Nicuşor Dan, afirmă că ar putea depune jurământul în faţa Parlamentului lunea viitoare, în condiţiile în care Curtea Constituţională urmează să valideze joi rezultatul alegerilor prezidenţiale.
19:45
Niciun vot în primul tur, 80% în turul doi. Localitatea unde Nicușor Dan a câștigat detașat alegerile # Adevarul.ro
Noul președinte al României, Nicușor Dan, a câștigat alegerile într-o localitate din România, după ce în primul tur nu a luat nici un vot.
19:45
Observatorii OSCE, despre prezidențialele din România: „Ziua alegerilor a fost în general bine organizată” # Adevarul.ro
Alegerile prezidențiale din România au fost organizate profesionist, însă procesul a fost afectat de lipsa de transparență, dezinformare online și reglementări neclare între cele două tururi de scrutin, arată raportul preliminar al misiunii de observare a OSCE.
19:30
Cine este Mirabela Grădinaru, noua primă doamnă a României. Povestea de dragoste a cuplului prezidențial # Adevarul.ro
Mirabela Grădinaru, partenera de viață președintelui Nicușor Dan, va prelua neoficial rolul de primă doamnă a României. Cei doi sunt împreună de două decenii și au doi copii, iar diferența de vârstă din cuplu nu a reprezentat un obstacol în relația lor.
19:30
Viktor Orbán și Kelemen Hunor s-au întâlnit după alegerile prezidențiale din România: „Mobilizarea comunității maghiare a fost decisivă” # Adevarul.ro
Premierul Ungariei, Viktor Orbán, s-a întâlnit cu președintele UDMR, Kelemen Hunor, pentru a discuta despre rezultatele alegerilor prezidențiale din România și perspectivele cooperării bilaterale dintre cele două țări.
19:30
Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a continuat să scadă în aprilie până la 2,4%, de la un nivel de 2,5% luna precedentă.
19:30
Premierul israelian Benjamin Netanyahu susține că armata sa înaintează în Gaza și anunță că va prelua controlul asupra întregii enclave palestiniene, în timp ce luptele cu Hamas se intensifică.
19:00
Votul din România care l-a propulsat în fotoliul de președinte pe primarul moderat al Bucureștiului, Nicușor Dan, a adus ușurare nu numai în țară, dar şi în Uniunea Europeană, după temerea că un suveranist de linie dură ca George Simion ar fi putut ajunge la Palatul Cotroceni.
19:00
Nicușor Dan către Donald Tusk: „Parteneriatul strategic România-Polonia trebuie consolidat pentru securitatea cetățenilor noștri” # Adevarul.ro
Nicușor Dan, noul președinte al României, a transmis premierului polonez Donald Tusk că parteneriatul strategic dintre România și Polonia trebuie consolidat, în contextul provocărilor regionale de securitate și al susținerii reciproce dintre cele două state membre NATO și UE.
19:00
Polițistă lovită cu pumnul în față de un individ la Târgu Ocna. Colegul ei a fost mușcat de mână # Adevarul.ro
Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore apoi s-a ales cu control judiciar după ce a lovit o polițistă și a mușcat un coleg al acesteia.
18:45
UE coordonează cu SUA următorul pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Este vizat Nord Stream # Adevarul.ro
Guvernul german sprijină noile sancțiuni propuse de Uniunea Europeană, care sunt coordonate cu administrația americană, a declarat pe 19 mai purtătorul de cuvânt al executivului de la Berlin, Stefan Cornelius.
18:45
Jador, cercetat penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa drogurilor. Testele au fost confirmate # Adevarul.ro
Cântăreţul de manele Jador este cercetat penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor, după ce, oprit în trafic de poliţiştii rutieri, a fost testat pozitiv la opiacee, iar rezultatul a fost confirmat de Institutul de Medicină Legală.
18:45
Trump l-a sunat mai întâi pe Zelenski. O convorbire telefonică între președintele american și Putin este în curs # Adevarul.ro
Președintele american Donald Trump a început negocierile privind un armistițiu în Ucraina, luni, sunându-l mai întâi pe Volodimir Zelenski și apoi pe Vladimir Putin, cu care are o convorbire în curs, relatează Ukrainska Pravda.
18:45
„Am făcut două greșeli mari”. Nicușor Dan analizează cum s-au desfășurat alegerile și provocările care îl așteaptă la Cotroceni # Adevarul.ro
Președintele ales al României, Nicușor Dan, a vorbit în premieră, luni seara, despre provocările mandatului său, recunoscând că urmează „cel puțin câteva luni dificile” și promițând că va veni cu soluții într-o săptămână.
18:30
Schimbări în educație: examenul de titularizare va fi modificat și va fi introdus catalogul electronic în toate școlile # Adevarul.ro
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a prezentat luni, 19 mai 2025, Raportul QX — un diagnostic amplu asupra sistemului educațional românesc și un plan pentru schimbări importante în perioada următoare.
18:30
Sfatul dat de Traian Băsescu lui Nicușor Dan privind viitorul guvern. „Coaliția a fost o fantomă a răului politic suprem” # Adevarul.ro
Fostul președinte Traian Băsescu critică dur funcționarea „Coaliției”, pe care o consideră o structură informală, neconstituțională, plină de „listaci” de partid, care a luat decizii grave pentru țară.
18:30
JD Vance recunoaște existența unui „impas” în negocierile privind Ucraina: „Cred că Putin nu prea știe cum să iasă din război” # Adevarul.ro
Vicepreședintele american JD Vance a declarat luni, 19 mai, că Statele Unite recunosc existența unui impas în negocierile legate de războiul din Ucraina.
Acum 12 ore
18:15
Grabă la CSM pentru numirea președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție. Lia Savonea ar fi favorită # Adevarul.ro
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat calendarul estimativ al procedurii de ocupare a funcției de președinte al instanței supreme. Actualul mandat al președintei Corinei Corbu expiră în septembrie.
18:00
Mesajul ferm al ministrului Daniel David pentru diaspora care amenință că vine să-și ia țara înapoi # Adevarul.ro
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a clarificat mai multe mituri care circulă în legătură cu rezultatele alegerilor prezidențiale și a transmis un mesaj celor din diaspora care au amenințat: „venim să ne luăm țara înapoi”.
18:00
Cum s-au împărțit voturile din turul 1 între George Simion și Nicușor Dan. Câți alegători suveranişti a atras președintele ales # Adevarul.ro
Nicușor Dan a câștigat turul II al alegerilor prezidențiale strângând votanți în special de la Crin Antonescu și Elena Lasconi. Printre alegătorii săi au fost inclusiv votanți ai lui George Simion.
18:00
Peste 800 de blocuri din București rămân fără apă caldă din cauza lucrărilor la rețeaua termică. Zonele afectate de intervenții # Adevarul.ro
Peste 800 de blocuri și imobile din Capitală vor rămâne fără apă caldă în această săptămână, ca urmare a unor lucrări de înlocuire, modernizare și reparații la conductele rețelei termice, a anunțat luni, 19 mai, Compania Municipală Termoenergetica București.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.