Analiză ZF. Pagina verde. Radiografia economiei circulare: companiile şi-au menţinut investiţiile în reciclare, valoarea adăugată creşte, dar mai este loc pentru fabrici, în special în reciclarea textilelor
Ziarul Financiar,
21 mai 2025 00:15
România se află printre primele 15 cele mai importante ţări din Uniunea Europeană din punct de vedere al nivelului investiţiilor atrase în economia circulară, adică în reciclare, reparare, reutilizare dar şi în închirieri, arată datele Eurostat. Pe primele locuri pe plan european se află ţări precum Germania, Marea Britanie şi Franţa unde investitorii privaţi „pompează“ peste 20-30 de miliarde de euro anual.
• • •
Alte ştiri de Ziarul Financiar
Acum câteva minute
13:45
Acum câteva minute
13:15
Ministerul Finanţelor a lansat o nouă emisiune de titluri de stat Tezaur, cu dobânzi cuprinse între 7,2% şi 7,9% pe an # Ziarul Financiar
Ministerul Finanţelor a lansat marţi, 10 iunie, cea de-a şasea ediţie a Programului TEZAUR din acest an, cu maturităţi de 1 an, 3 ani şi 5 ani, şi dobânzi anuale de 7,20%, 7,55% şi, respectiv, 7,90%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată În perioada 10 iunie – 2 iulie, titlurile de stat pot fi cumpărate prin platforma Ghişeul.ro Între 10 iunie – 3 iulie, titlurile de stat pot fi cumpărate online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în...
Acum 5 minute
12:45
BREAKING. Atac armat într-o şcoală din Austria. Potrivit primelor raporate, cel puţin 8 persoane au fost ucise şi zeci rănite după ce atacatorii au deschis focul. Autorităţile ar fi chemat forţele speciale # Ziarul Financiar
BREAKING. Atac armat într-o şcoală din Austria. Potrivit primelor raporate, cel puţin 8 persoane au fost ucise şi zeci rănite după ce atacatorii au deschis focul. Autorităţile ar fi chemat forţele speciale Rapoartele neconfirmate din presa austriacă spun că cel puţin opt persoane au fost ucise în atac, iar numărul răniţilor ar fi de „două cifre”, după cum a raportat Kronen Zeitung. Ziarul, citând surse locale şi persoane aflate la faţa locului, afirmă că martorii au auzit aproximativ 20 de focur...
Acum 30 minute
12:30
Sorin Grindeanu, preşedintele interimar al PSD: Partidul este dispus să accepte orice scenariu politic, de la desemnarea premierului, până la trecerea în opoziţie, dacă negocierile nu ajung la un consens # Ziarul Financiar
Sorin Grindeanu, preşedintele interimar al PSD, a declarat marţi că partidul este dispus să accepte orice scenariu politic, de la desemnarea premierului, până la trecerea în opoziţie, dacă negocierile nu ajung la un consens. Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu a anunţat că discuţiile privind măsurile fiscale vor fi reluate în după-amiaza zilei de marţi şi că speră ca miercuri să existe un acord asupra pachetului de măsuri fiscale „Eu sper să definitivăm setul de măsuri, până cert ziua...
12:30
Berarii României: Majorarea taxelor şi impredictibilitatea fiscală descurajează investiţiile locale, afectează lanţurile valorice interne şi favorizează importurile # Ziarul Financiar
Asociaţia Berarii României, care reuneşte 90% din piaţa locală a berii, atrage atenţia asupra importanţei unei predictibilităţi fiscale reale – o condiţie esenţială pentru ca afacerile din sector să poată planifica, investi şi contribui sustenabil la economia naţională. În spatele fiecărei beri produse în România stau agricultori şi furnizori locali, plus o industrie care asigură locuri de muncă în toate regiunile ţării şi venituri semnificative la bugetul public. Astăzi, tot acest ecosistem eco...
12:15
Consiliul Patronatelor Bancare din România şi Confederaţia Patronală Concordia resping ferm intenţia de introducere a unei taxe suplimentare pe tranzacţiile bancare: ”Este un nou exemplu de abordare superficială a unor aspecte complexe, care induc iluzia unor beneficii bugetare pe termen scurt, dar care, în realitate, generează efecte economice şi sociale negative pe termen lung # Ziarul Financiar
Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR) şi Confederaţia Patronală Concordia resping intenţia de introducere a unei taxe suplimentare pe tranzacţiile bancare, considerând că propunerea vehiculată în spaţiul public este un exemplu de abordare superficială a unor aspecte complexe, care induc iluzia unor beneficii bugetare pe termen scurt, dar care, în realitate, generează efecte economice şi sociale nedorite, negative, pe termen lung. Printre efectele negative estimate de cele două asocia...
12:00
Performanţe deosebite în transplantul hepatic de la donator viu, la Spitalul Clinic SANADOR # Ziarul Financiar
La Spitalul Clinic SANADOR , s-a desfăşurat cu succes o nouă intervenţie de transplant hepatic de la donator viu, realizată de Prof. Dr. Vlad Braşoveanu şi echipa pe care o coordonează. Intervenţia demonstrează din nou expertiza SANADOR în domeniul chirurgiei hepatice de înaltă performanţă şi angajamentul pentru excelenţa medicală în România. „Această nouă performanţă reconfirmă ceea ce ne-am propus încă de la început: să oferim pacienţilor din România acces real la tratamente de cel mai înalt n...
12:00
Antreprenori de mici: Copiii au învăţat să vândă ce creează la Edu Party, de 1 iunie # Ziarul Financiar
Edu Party le-a oferit copiilor o experienţă reală de business: peste 8 standuri de produse create şi vândute de cei mici, sub ghidaj educativ Pe 1 iunie 2025, la Moara Corbeanca, peste 50 de copii au participat la un eveniment educativ ce a pus accentul pe dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale şi financiare încă de la cele mai mici vârste. Sub umbrela Edu Party, o iniţiativă Safety Coffee în parteneriat cu Kids in Business şi Academia Titi Aur, copiii nu doar s-au jucat, ci au făcut primii pa...
Acum 2 ore
11:15
Studiu ARMO: Firmele româneşti din comerţ acuză platformele asiatice de concurenţă neloială şi estimează scăderea vânzărilor şi a profiturilor în următorul an # Ziarul Financiar
Şapte din 10 firme româneşti estimează că afacerile lor din retail vor fi afectate de concurenţa neloială a platformelor de tipul Temu şi Shein, micii producători avertizând că riscă falimentul, potrivit unui sondaj realizat de Asociaţia Română a Magazinelor Online (ARMO). Astfel, 77% dintre firmele româneşti se aşteaptă ca în următoarele 12 luni activitatea comercială să le fie afectată de platformele internaţionale în principal prin scăderea vânzărilor, 73% dintre respondenţi anticipează dimin...
11:15
Leasingul operaţional urcă spre 100.000 de unităţi. „Tot mai multe companii externalizează serviciile de mobilitate”, dar “Excluderea leasingului operaţional din Rabla dezavantajează un segment major al pieţei” # Ziarul Financiar
Piaţa de leasing operaţional din România a depăşit în 2024 pragul de 96.000 de autovehicule în administrare, în creştere cu aproape 8% faţă de anul anterior. Reprezentanţii industriei spun că potenţialul de extindere este încă semnificativ, mai ales dacă statul va permite accesul companiilor de profil la programele de înnoire a flotelor verzi. În paralel, ASLO îşi va consolida rolul de hub de date şi reprezentare a sectorului. Piaţa locală de leasing operaţional a încheiat anul 2024 cu un parc t...
10:45
Ce efecte nocive pentru sistemul bancar ar putea avea o taxă pe fiecare tranzacţie bancară, vehiculată în spaţiul public? O astfel de decizie ar putea conduce la retragerea banilor din conturi, într-o anumită proporţie, pentru a evita taxarea, ar creşte numerarul în circulaţie şi evaziunea fiscală # Ziarul Financiar
Bancherii nu au fost consultaţi deocamdată oficial de politicieni în legătură cu aplicarea unei taxe pe fiecare tranzacţie bancară, existând discuţii vehiculate în spaţiul public la nivel de intenţii, potrivit unor surse din piaţa bancară.
10:30
Avocaţii de la Filip & Company asistă Conversion Marketing, parte a grupului eMAG, în vânzarea Profitshare către 2Performant # Ziarul Financiar
Firma de avocatură Filip & Company a acordat asistenţă juridică companiei Conversion Marketing parte a grupului Dante International S.A. (eMAG), în procesul de vânzare a activităţii Profitshare desfăşurate în România şi Bulgaria către 2Performant Network S.A., companie listată pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti. Finalizarea tranzacţiei este condiţionată de îndeplinirea unor condiţii suspensive. Echipa Filip & Company care a asistat Conversion Marketing în acest proiect a fost formată din...
10:15
Butoi de pulbere în Los Angeles: Administraţia Trump trimite 700 de puşcaşi marini în Los Angeles, după protestele din urma raziilor împotriva imigranţilor ilegali # Ziarul Financiar
Administraţia lui Donald Trump va trimite 700 de puşcaşi marini în Los Angeles, pe fondul protestelor împotriva raziilor care vizează presupusi imigranţi ilegali, desfăşurând şi mai multe trupe federale în California, în ciuda opoziţiei ferme din partea guvernatorului statului, scrie FT. Puşcaşii marini vor fi trimişi pentru a proteja „personalul şi proprietăţile federale”, a anunţat Comandamentul de Nord al SUA luni după-amiază. Decizia vine la doar câteva ore după ce guvernatorul democrat al...
09:45
Veniturile totale medii lunare au urcat în 2024 la nivel naţional cu 15,3%, la 8.270 lei pe o gospodărie. Din totalul cheltuielilor, 60% se duce pe consum şi 33% pe taxe şi impozite # Ziarul Financiar
Veniturile totale medii lunare au urcat în 2024 la nivel naţional cu 15,3%, la 8.270 lei pe o gospodărie, reprezentând 3.302 lei pe o persoană, în creştere cu 15%, arată datele INS. În acelaşi timp, cheltuielile totale ale populaţiei au fost de 7.013 lei pe o gospodărie (2.800 lei pe o persoană) şi au reprezentat 84,8% din veniturile totale, în creştere cu 790 lei faţă de anul 2023. Veniturile băneşti medii lunare s-au ridicat la 7.698 lei lunar pe o gospodărie (3074 lei pe o persoană) în creşte...
Acum 6 ore
09:30
Deficitul balanţei comerciale a urcat în primele 4 luni ale anului cu 24,5%, la 11,6 mld.euro. Exporturile au crescut cu 0,5%, iar importurile cu 6% # Ziarul Financiar
Deficitul balanţei comerciale a urcat în primele 4 luni ale anului cu 24,5%, la un total de 11,6 miliarde euro, după ce exporturile au crescut cu 0,5%, iar importurile cu 6%, arată datele INS publicate marţi. Valoric, România a exportat bunuri de 31,4 miliarde euro şi a importat de 43 miliarde euro. În luna aprilie 2025, exporturile au însumat 7,86 miliarde euro, în scădere cu 5,2% faţă de perioada similară din 2024, iar importurile au totalizat 11 miliarde euro, în creştere cu 0,4%, rezultând...
09:15
ZF Bankers 2025. Mihaela Bîtu, CEO al ING Bank România: Cursul valutar este într-o zonă de echilibru, iar dobânzile vor fi stabile în perioada următoare, cu potenţial de scădere spre finele anului „dacă nu apar evenimente sensibile, cum ar fi scăderea ratingului“ # Ziarul Financiar
Piaţa este acum într-o zonă de echilibru pe cursul valutar, iar dobânzile vor fi stabile în perioada următoare, cu potenţial de scădere spre finele anului „dacă nu apar evenimente sensibile, cum ar fi scăderea ratingului, dar nu cred că vom vedea asta“, susţine Mihaela Bîtu, CEO al ING Bank.
08:45
Industria de outsourcing din România nu se dă bătută: În 2024, cei mai mari zece jucători din piaţă au avut peste 20.000 de angajaţi, în creştere cu circa 7% faţă de anul precedent # Ziarul Financiar
În 2024, industria serviciilor externalizate din România a continuat să funcţioneze ca un motor important de angajare. Cei mai mari zece jucători din sector au depăşit pragul de 20.000 de angajaţi, în creştere cu aproximativ 7% faţă de anul precedent, semn al unei pieţe mature, dar încă dinamice, conform calculelor ZF făcute pe baza datelor de la companii şi de la Ministerul Finanţelor.
08:45
BMW Group livrează în premieră în România o limuzină cu o vopsea de peste 7.000 de euro # Ziarul Financiar
BMW Group a ales România pentru a lansa în premieră mondială nuanţa Desert Sand Uni, dedicată modelului de top Seria 7. Această culoare sofisticată, disponibilă contra unei sume de 7.073 euro (TVA inclusă) extinde programul BMW Individual, care cuprinde acum 135 de opţiuni cromatice.
08:15
ZF IT Generation. Ediţie Specială FOMO: Andrei Gheorghe, cofondator, Taggle – aplicaţie pentru centralizarea referinţelor video: Lansăm platforma în curând şi căutăm o finanţare de 270.000 de euro pentru a accelera dezvoltarea # Ziarul Financiar
Taggle, un nou start-up tech românesc, va lansa săptămâna viitoare o primă versiune a platformei sale software menită să rezolve o problemă a profesioniştilor din industriile creative: gestionarea şi găsirea rapidă a referinţelor video. Pornit dintr-o nevoie personală a fondatorului, regizorul Andrei Gheorghe, proiectul a fost dezvoltat din resurse proprii, iar acum start-up-ul caută o finanţare de aproximativ 270.000 de euro pentru a accelera dezvoltarea.
08:15
Florin Popa, director B2B, Orange România: În eforturile de protecţie împotriva atacurilor cibernetice, disciplina angajaţilor este mai valoroasă decât orice tehnologie # Ziarul Financiar
„Ceea ce predicăm de foarte multă vreme şi le spunem tuturor clienţilor noştri este «Investiţi foarte, foarte mult în angajaţi, în politici, în reguli şi verificaţi că acestea se respectă» - este mai valoros decât toată tehnologia pe care o cumperi”, a fost mesajul principal transmis de Florin Popa, Orange Business Director, în cadrul unei dezbateri la conferinţa SHIFT Bucharest.
07:45
Conpet Ploieşti (simbol bursier COTE), transportator naţional de ţiţei prin conducte şi vagoane cisternă, înregistrează o depreciere de peste 5% a preţului acţiunilor de când compania a publicat la BVB raportul financiar aferent primelor trei luni din an.
Acum 8 ore
07:15
ZF DESCHIDEREA DE ASTĂZI. Cum va merge bursa. Urmăriţi o discuţie marţi, 10 iunie 2025, ora 09.30 cu Istvan Sarkany, investitor la bursă # Ziarul Financiar
ZF DESCHIDEREA DE ASTĂZI. Cum va merge bursa. Urmăriţi o discuţie marţi, 10 iunie 2025, ora 09.30 cu Istvan Sarkany, investitor la bursă Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels Taxă pe fiecare tranzacţie bancară. Ce efecte nocive poate avea. „România nu are în prezent o criză financiară însă această decizie ar putea să potenţeze riscurile.” Producţia externalizată de medicamente şi suplimente prinde avânt odată...
07:15
Valentin Zaharia, Director Tehnic şi Dezvoltare Veolia România: Lipsa unor sisteme integrate de monitorizare face ca pierderile de apă şi energie din oraşe să rămână adesea nedetectate sau să fie gestionate cu întârziere. Digitalizarea infrastructurii poate reduce substanţial costurile # Ziarul Financiar
Multe oraşe din România se confruntă cu infrastructuri învechite şi slab digitalizate, ceea ce face dificilă detectarea pierderilor de apă şi energie în timp util şi duce în final la creşterea costurilor. Digitalizarea infrastructurii poate rezolva o parte semnificativă a acestor provocări. Prin integrarea tehnologiei, administrarea reţelelor de energie şi apă poate trece de la o abordare reactivă la una predictivă, în care intervenţiile sunt făcute planificat şi rapid, cu costuri operaţionale m...
07:15
S-a mai stins setea de gadgeturi Apple? Rata de creştere a afacerilor Apcom IT, unicul distribuitor autorizat Apple în România, a scăzut sub 5% în 2024 iar profitul s-a diminuat cu peste 10 procente # Ziarul Financiar
Una dintre cele mai vechi companii de pe piaţa locală de IT, Apcom IT Distribution, care a funcţionat anterior sub numele IRIS, şi care este unicul distribuitor autorizat al gadgeturilor Apple din România încă din 1994, a înregistrat în 2024 o rată de creştere a cifrei de afaceri de peste două ori mai mică faţă de evoluţia din 2023, raportând de asemenea şi un declin al profitului faţă de evoluţia pozitivă din anul precedent, arată datele din bilanţul companiei, care au devenit disponibile pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.
Acum 11 ore
01:30
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels Taxă pe fiecare tranzacţie bancară. Ce efecte nocive poate avea. „România nu are în prezent o criză financiară însă această decizie ar putea să potenţeze riscurile.” Producţia externalizată de medicamente şi suplimente prinde avânt odată cu brandurile proprii ale marilor farmacii Bursă. Fidelis de iunie debutează cu subscrieri de 56 mil. lei pe tranşa în monedă naţională ş...
01:30
Platformă soft: Google Android, Apple iOS, Microsoft Windows Funcţionalitate: aplicaţia îşi propune să devină spaţiu de reflecţie şi autoobservare, oferind utilizatorilor un jurnal cronologic uşor de folosit, direct de pe telefon sau smartwatch. Practic, aplicaţia îi ajută pe utilizatori să-şi înregistreze rapid gândurile, momentele şi trăirile zilnice, în format text, foto sau audio, fără grija confidenţialităţii – toate datele sunt salvate doar local, pe dispozitivul lor. De asemenea, în cadr...
01:30
Jurnal bursier, 09 iunie 2025. Evoluţia principalilor indici bursieri şi a tranzacţiilor de la BVB # Ziarul Financiar
Jurnal bursier, 09 iunie 2025. Evoluţia principalilor indici bursieri şi a tranzacţiilor de la BVB Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels Jurnal bursier, 30 mai 2025. Evoluţia principalilor indici bursieri şi a tranzacţiilor de la BVB Jurnal bursier, 29 mai. Indicele BET, la cel mai ridicat nivel din septembrie 2024 încoace. Acţiunile Romgaz, la... Taxă pe fiecare tranzacţie bancară. Ce efecte nocive poate avea...
01:30
Poşta Poloneză cooperează cu o mare platformă chinezească de comerţ online, deşi guvernul spune că aceasta distruge industria locală a comerţului electronic # Ziarul Financiar
Vestea că operatorul poştal de stat a încheiat un parteneriat cu compania chinezească Temu a stârnit un val de critici la adresa acestuia, acuzat că „susţine un serviciu care distruge industria comerţului electronic“, scrie The Warsaw Voice.
01:30
Isabel Schnabel, oficial german al BCE, spune că a venit vremea ca euro să primească un rol global mai mare # Ziarul Financiar
Isabel Schnabel, membră a consiliului executiv al Băncii Centrale Europene, apreciază că Europa a ajuns într-un moment favorabil pentru a consolida rolul global al euro pe măsură ce investitorii îşi aduc capitalul pe pieţele europene, scrie Bloomberg.
01:30
Lanţul de retail Eurospin din Italia a stabilit primele locaţii pentru magazinele din Serbia, scrie presa sârbă, care citează surse apropiate situaţiei.
01:30
Bursă. Fidelis de iunie debutează cu subscrieri de 56 mil. lei pe tranşa în monedă naţională şi 25 mil. euro pe cea în euro. Apetit crescut pentru tranşa în euro pe 7 ani # Ziarul Financiar
Fidelis ediţia iunie 2025 a debutat cu subscrieri de 56 mil. lei pentru tranşa instrumentelor în monedă naţională şi 25 mil. euro pentru cea în euro, adică un total de circa 184 mil. lei atrase în prima zi de la investitorii persoane fizice, arată datele agregate de ZF.
01:30
Pentru că nu reuşeşte să scape de datorii şi merge în pierdere, transportatorul feroviar de marfă fanion al Poloniei dă afară mii de angajaţi # Ziarul Financiar
PKP Cargo, transportator feroviar de marfă deţinut de statul polonez, cu datorii estimate la peste un miliard de euro, a lansat în vara anului trecut o primă rundă de restructurări de personal prin care au fost disponibilizaţi aproximativ 2.500 de angajaţi.
01:30
Dacă deficitul şi datoriile SUA produc îngrijorări, iar Germania dezamăgeşte, Italia, Grecia şi Spania au devenit vedetele pieţelor de obligaţiuni # Ziarul Financiar
Zecile de mii de oameni ieşiţi la proteste în aprilie şi mai în Grecia au uimit Europa. Spania nu este tocmai un model de stabilitate politică. Iar Italia este condusă de un guvern naţionalist şi de extremă dreapta. Totuşi, cele trei ţări, ale căror datorii uriaşe au fost cât pe ce să provoace colapsul zonei euro în urmă cu 15 ani, sunt socotite în prezent vedete ale pieţelor de finanţare. Alţii sunt acum oile negre.
01:15
ZF Agropower. România importă 60% din legumele consumate, iar legumele produse local sunt cu seminţe din import. Importurile de legume şi seminţe merg spre 1 mld. euro anual # Ziarul Financiar
Deşi românii vor legume cu gust, producţia autohtonă se loveşte de limite serioase: seminţele de import domină piaţa, iar hibrizii străini au randamente mai mari şi rezistenţă sporită. Cu un sezon scurt de doar trei luni şi costuri ridicate, România importă 60% din legume, iar piaţa seminţelor şi legumelor ajunge la aproape 1 miliard de euro anual, conform calculelor ZF făcute pe baza datelor INS.
01:15
Şase ani de Afaceri de la zero şi primii noştri milionari. Fromageria Amis de la Fête a ajuns la primul milion de lei în 2024: „Din dragoste de produse à la française a început totul“ # Ziarul Financiar
Fromageria Amis de la Fête, deschisă acum şase ani de antreprenorii Oana Moşanu şi Aurelien Marie (francez de origine) a ajuns la 1,2 mil. lei în 2024, plus 24%, după ani intenşi de muncă şi provocări.
01:15
Cererea în turism se polarizează şi dispare segmentul de mijloc. Turiştii caută fie vacanţe la preţuri accesibile şi oferte, fie servicii premium şi personalizate # Ziarul Financiar
Cererea pentru vacanţe a început să cunoască o polarizare odată cu scăderea puterii de cumpărare, însă vacanţele nu sunt tăiate de pe listă. Oamenii vor în continuare să plece în vacanţe, însă caută oferte şi preţuri mai accesibile, astfel categoria de mijloc a pieţei dispare şi cererea pentru vacanţe este pentru călătorii mai accesibile sau pentru cele premium.
01:15
Schimbare de tendinţă: România trece de la închideri de unităţi la puneri în funcţiune de proiecte care produc energie. Cea mai importantă întrebare: când se vor vedea investiţiile în preţuri mai mici? # Ziarul Financiar
Potrivit datelor publicate de Transelectrica, pe data de 1 iunie România avea o putere instalată în proiecte de producere a energiei de 19.246 MW, peste capacitatea de 18.610 MW de la începutul anului şi cu un avans serios faţă de parcul de producţie de 18.319 MW din aprilie 2024.
01:15
Întors de la studii din Anglia, Cristian Mocanu mizează pe turismul lent şi activ în Delta Dunării, unde ajung anual peste 100.000 de turişti: „Stand-up paddle-ul e sportul cu cea mai rapidă creştere din lume în ultimii zece ani“ # Ziarul Financiar
Într-o lume în care turismul de masă şi consumerismul domină vacanţele în sezonul estival, Cristian Mocanu propune o alternativă: turismul lent, activ şi responsabil în Delta Dunării, declarată recent Destinaţia anului 2025 în România.
Acum 13 ore
00:15
Producătorul de ţevi şi profiluri de oţel Mairon Galaţi, controlat de familia Mairon, afaceri de 804 mil. de lei anul trecut, în scădere cu 57%. Rezultatele de anul trecut îl poziţionează pe locul patru în topul jucătorilor din siderurgie # Ziarul Financiar
Compania Mairon Galaţi, controlată de familia Miron, a finalizat anul trecut cu afaceri de 804 milioane de lei, în scădere cu 57% faţă de 1,87 miliarde de lei anul anterior, arată datele de la Ministerul de Finanţe şi calculele ZF. Mai mult, producătorul, unul din cei mai mari exportatori cu capital privat românesc, şi-a redus profitul net la 22 milioane de lei, faţă de 38,4 milioane de lei anul anterior, potrivit mfinante.ro.
00:15
ZF 15 minute cu un antreprenor, un proiect Ziarul Financiar şi UniCredit Bank. Lucian Miess, fondatorul saloanelor de înfrumuseţare Gett’s: Cererea pe segmentul de servicii premium rămâne stabilă, dar a scăzut segmentul mediu # Ziarul Financiar
În perioade de criză sau de dificultăţi economice, segmentul premium este rareori afectat, iar acest lucru este valabil şi pentru piaţa locală de înfrumuseţare, inclusiv astăzi, când economia trece printr-o eră tulbure. Pe de altă parte, scăderea puterii de cumpărare din ultimii ani îşi pune amprenta asupra segmentului mediu.
00:15
ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. 80% din energia necesară pentru a ţine în priză fermele DN Agrar vin din panouri solare. Peter de Boer, CEO: Din martie producem lapte şi la ferma Straja, iar din septembrie vrem panouri şi aici prin PNRR # Ziarul Financiar
Ferma Cut (cu o producţie de 49.000 de litri de lapte pe zi în judeţul Alba în 2024), cea de la Lacto Agrar (60.000 de litri în Hunedoara) şi ferma Apold (75.000 de litri produşi în judeţul Alba) sunt alimentate preponderent cu energie solară ca parte a strategiei DN Agrar (simbol bursier DN) de a reduce cheltuielile cu electricitatea, spune Peter de Boer, CEO al celei mai mari ferme zootehnice integrate din România.
00:15
Bursă. Investitorii care vor o parte din profitul record al Băncii Transilvania pe 2024 mai au timp până pe 12 iunie pentru a cumpăra acţiuni # Ziarul Financiar
Investitorii care vor să primească din dividendele de 1,6 miliarde de lei pe care Banca Transilvania (TLV) le plăteşte din profitul record obţinut în 2024 mai pot cumpăra acţiuni cu drept de dividend doar până la finalul şedinţei bursiere de joi 12 iunie 2025.
00:15
ZF Live. Claudiu Cazacu, XTB: Prezenţa investitorilor pe bursă nu este 100% autohtonă în aceste zile. Marile companii continuă să tragă după ele piaţa # Ziarul Financiar
Pe piaţa românească de capital, prezenţa investitorilor străini devine tot mai vizibilă, în timp ce emitenţii cu mari capitalizări continuă să susţină evoluţia indicelui principal BET, din care fac parte cele mai lichide 20 de companii de la BVB, afirmă Claudiu Cazacu, analist al casei de brokeraj XTB România, invitat la emisiunea de business ZF Live.
00:15
ZF Live. Ciprian Isacovici, fondator Extensio Mob: Mobilierul transformabil este un stil de viaţă. E nevoie de creativitate şi educaţie pentru a aduce mai aproape de români astfel de soluţii # Ziarul Financiar
Mobilatul unei locuinţe este una dintre cele mai complicate etape atunci când te muţi în casă nouă, atât din perspectiva costurilor, cât şi prin simplul fapt că eşti nevoit să iei decizii şi să alegi piese de mobilier care să se potrivească cu spaţiul tău.
00:15
Bursă. Finanţe personale. Investiţia în acţiuni Sphera Franchise Group: trei motive de creştere şi trei motive de incertitudine # Ziarul Financiar
Planurile de extindere cu noi restaurante în 2025, lansarea brandului Cioccolatitaliani şi iniţiativele de marketing adaptate specificului fiecărui brand sunt văzute de analişti ca principalii factori de creştere pentru acţiunile Sphera Franchise Group (SFG), operatorul KFC, Pizza Hut şi Taco Bell.
00:15
Taxă pe fiecare tranzacţie bancară. Ce efecte nocive poate avea. „România nu are în prezent o criză financiară însă această decizie ar putea să potenţeze riscurile.” # Ziarul Financiar
Dacă ar fi aplicată o taxă pe fiecare tranzacţie bancară, aşa cum a fost discutată de partidele politice, ar avea efecte nocive, inclusiv pentru sistemul bancar. Această taxă vehiculată - ce propune taxarea cu 1-3 lei pentru fiecare tranzacţie bancară - ar putea duce la retragerea banilor din conturile curente şi de depozite de la bănci, ar creşte numerarul în circulaţie şi ar multiplica evaziunea fiscală, după cum susţin unii bancheri.
00:15
Producţia externalizată de medicamente şi suplimente prinde avânt odată cu brandurile proprii ale marilor farmacii # Ziarul Financiar
În ultimii ani, marile lanţuri de farmacii, dar şi unităţile mai mici, cu extindere regională, şi-au creat propriile branduri de produse - în general suplimente alimentare, dar şi medicamente fără reţetă.
00:15
Anul 2024: cel mai profitabil pentru asigurători. Allianz-Ţiriac a fost cel mai profitabil asigurător anul trecut, urmat de Groupama şi Omniasig. Pe total, piaţa asigurărilor a făcut profit de peste 1,4 mld. lei # Ziarul Financiar
Piaţa asigurărilor a avut cel mai profitabil an în 2024, cu o dinamică de 50% faţă de anul 2023, până la peste 1,4 mld. lei, după trei ani de creşteri semnificative. Deşi Groupama este liderul pieţei asigurărilor din perspectiva volumului de prime brute subscrise, în zona profitabilităţii este detronat de Allianz-Ţiriac, care conduce topul celor mai profitabili asigurători, ajungând în 2024 la un profit net de 435 mil. lei, în creştere cu 26% faţă de anul 2023, conform datelor colectate de ZF.
00:15
Francesco Zacchetti, CEO Adecco România: Economia va creşte moderat în 2025. Sectorul nostru este în creştere şi continuă să se transforme prin automatizare şi inteligenţă artificială # Ziarul Financiar
După un an marcat de incertitudini fiscale, inflaţie în scădere, dar încă resimţită, şi o presiune constantă pe bugetul de stat, 2025 se prefigurează drept un an de tranziţie pentru economia României.
00:15
Leonhard Pfeffer, Automobile Bavaria: Vrem să diversificăm portofoliul de mărci şi suntem interesaţi de segmentul superior – de aceea am devenit importatori de Corvette, deschidem un centru Rolls-Royce şi am cumpărat unul Toyota şi Lexus # Ziarul Financiar
Într-un climat economic caracterizat de stagnare şi incertitudine fiscală, cu o creştere economică de sub 1% în 2024 şi noi taxe anunţate pentru 2025, MHS Holding, îşi continuă expansiunea într-unul dintre cele mai exigente segmente ale pieţei auto – cel al mărcilor premium şi de lux.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.