Cum a reușit contabila unui liceu să fure peste 90.000 de euro din fonduri Erasmus. A făcut 85 de operațiuni bancare neautorizate

Adevarul.ro, 22 mai 2025 12:15

Contabila unui colegiu din Reșița este cercetată sub control judiciar, după ce a sustras din conturile instituției de învățământ peste 90.000 de euro din fonduri UE destinate programului Erasmus.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Adevarul.ro

Acum 5 minute
16:45
Șapte companii aeriene sunt acuzate de avocați ai unor organizații de protecție a consumatorilor de „practici abuzive” legate de taxarea bagajului de mână. Plângerea a fost deja depusă la Comisia Europeană.
Acum 15 minute
16:30
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, 22 mai, noi avertizări nowcasting de Cod portocaliu de furtuni, valabile pe termen scurt, în mai multe județe din regiunile Dobrogea, Moldova și Muntenia.
16:30
Cancelarul german Friedrich Merz a avertizat joi că eforturile de a ajunge la un armistițiu în Ucraina sunt abia la început și ar putea dura luni de zile, în ciuda avântului diplomatic în creștere din ultimele săptămâni.
Acum 30 minute
16:15
Bătălia care urmează pentru Primăria Capitalei îl aduce în prim-plan pe Stelian Bujduveanu, pe care Nicușor Dan îl preferă interimar în locul său.
16:15
PSD a trasmis joi, 22 mai 2025, că vrea un dialog constructiv cu preşedintele României şi celelalte forţe politice, subliniind că nu va negocia nimic în privinţa portofoliilor în guvern.
Acum o oră
16:00
Pierre Ducout, care a fost ales primar al localității Cestas, de lângă Bordeaux, în 1972, şi-a anunţat miercuri demisia de la conducerea localităţii natale, după 53 de ani petrecuţi în funcţie.
16:00
Capitala se pregătește pentru un weekend plin de activități culturale, artistice și sportive, care vor transforma străzile orașului într-o scenă în aer liber.
16:00
A murit miliardarul Jim Irsay, proprietarul echipei de fotbal american Indianapolis Colts. Avea 65 de ani.
16:00
Potrivit datelor raportate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) până la 16 mai, George Simion a alocat cea mai mare parte a bugetului său de campanie pentru promovarea în mediul online, cheltuind aproximativ 12 milioane de lei în acest scop.
Acum 2 ore
15:45
Oficialii finlandezi au transmis că se așteaptă ca Rusia să își consolideze și mai mult trupele de-a lungul graniței comune după încheierea războiului din Ucraina, în urma unor informații potrivit cărora Moscova și-ar fi întărit bazele militare în apropierea frontierei cu NATO.
15:45
O femeie în vârstă de 65 ani a decedat în urma unui accident rutier petrecut în orașul Corabia, din județul Olt. Femeia a fost lovită pe trecerea pentru pietoni de un autoturism condus de un tânăr șofer.
15:45
15:30
Elevii de clasa a VIII-a și părinții acestora pot accesa Târgul online al liceelor din București, intitulat „Vocația ta!”. Platforma va oferi informații privind admiterea în clasa a IX-a în anul școlar 2025–2026.
15:30
Procurorii anticorupție fac opt percheziții la mai mulți inspectori ANAF, bănuiți de trafic de influență și cumpărare de influență, după ce ar fi favorizat mai multe persoane fizice și juridice care operează prin intermediul aplicațiilor Bolt și Uber să nu plătească taxele către stat.
15:30
Nicușor Dan s-a întâlnit joi, 22 mai 2025, la București cu disidentul rus Vladimir Kara-Murza, pe care Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a încercat să îl otrăvească de două ori.
15:30
Victor Ponta a afirmat joi, 20 mai, într-o postare pe Facebook, că s-au terminat alegerile, dar „că totul funcționează în România exact ca înainte”, fără guvern și fără majoritate parlamentară.
15:30
Pe 22 mai 2025, Curtea Constituțională a validat mandatul de câștigător al Președinției României pentru candidatul independent Nicușor Dan. Această validare a venit după un prim scrutin pentru președinție, început cu primul tur anul trecut în noiembrie 2024, cu rezultate anulate în premieră de CCR.
15:15
Prepararea iaurtului acasă poate fi un ritual simplu și plăcut, cu beneficii reale pentru sănătate. Tot ce ai nevoie sunt două ingrediente de bază și câteva ustensile pe care cu siguranță le ai deja în bucătărie.
15:00
O nouă dezinformare legată de o presupusă mobilizarea a rezerviștilor români circulă pe platforma X, unde o adresă internă emisă de Metrorex este prezentată fals ca „dovadă” că autoritățile pregătesc trimiterea acestora în Ucraina.
15:00
Vineri, 23 mai, se afișează numărul de locuri libere după etapa de reînscrieri, iar părinții vor putea depune cererile de înscriere începând de săptămâna următoare.
15:00
Un nou lanț de drogherii se extinde în România, la concurență cu DM, compania susținând că România are condiții economice excelente și o infrastructură bună care creează condițiile ideale pentru investiții și poziționează țara ca o locație promițătoare pentru succes durabil.
15:00
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis joi, 22 mai 2025, că procedura de ocupare a funcției de președinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) se declanșează într-un interval de timp care să asigure o tranziție instituțională adecvată responsabilităților funcției.
15:00
Pizza este o variantă perfectă și delicioasă în cazul în care nu ai mult timp la dispoziție pentru a pregăti mâncare. Ai nevoie de doar 15 minute ca să fie gata și nu necesită dospire
Acum 4 ore
14:45
Autoritatea Electorală Permanentă a respins joi acuzaţiile aduse de AUR în legătură cu integritatea procesului electoral, precum și solicitarea lui George Simion privind accesul la datele personale ale alegătorilor, argumentând că o astfel de cerere este ilegală și contravine legii.
14:45
Centrala nucleară de la Zaporojie, aflată sub controlul forțelor ruse din primele luni ale invaziei, se apropie cu pași rapizi de integrarea completă în sistemul energetic al Federației Ruse.
14:30
În cultura americană, independența e tratată adesea ca un ritual de trecere zgomotos, în timp ce în Europa se dobândeşte treptat.
14:30
După ce mandatul său de președinte a fost validat oficial de Curtea Constituțională, Nicușor Dan a transmis că este „o onoare și o mare responsabilitate”.
14:30
Un supliment alimentar poate ajuta la oprirea albirii părului, fiind o alternativă ideală la vopseaua de păr clasică, sau șampoanele nuanțatoare care sunt pline de substanțe chimice și deteriorează podoaba capilară.
14:15
Apar detalii șocante în cazul tragediei din Capitală. Fosta jurnalistă care și-a aruncat fiica sa de 7 ani de la etajul 5, apoi a recurs la același gest, suferea de depresie şi era în proces pentru custodie.
14:15
Sud-coreeanul Son a ridicat trofeul câștigat miercuri seară fără a avea la gât medalia care i se cuvenea.
14:15
Asociația Finprotect, în urma succesului primului seminar de educație financiară desfășurat la Școala Gimnazială Nr. 197 din București, în parteneriat cu unitatea de învățământ și cu sprijinul doamnei director Stupinaru Ștefania Ramona, a organizat ...
14:00
Prezent, joi, 22 mai, la evenimentul „Black Sea and Balkans Security Forum", ediţia a IX-a, Nicușor Dan a vorbit despre relația cu UE și NATO și a răspuns întrebărilor legate de o posibilă retragere a trupelor americane din România.
14:00
14:00
Betano, sponsor global oficial al UEFA Europa League și UEFA Conference League, creează experiențe memorabile pentru fanii din întreaga lume.
14:00
Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, a afirmat că partidul său nu a fugit niciodată de responsabilitate, dar nici nu vrea să fie folosit pe post de „sac de box”.
14:00
Liderul AUR, George Simion, a fost fotografiat într-un restaurant din aeroportul din Varșovia joi, 22 mai, chiar în ziua în Curtea Constituțională a României a validat mandatul de președinte al lui Nicușor Dan. „Vă chem alături de mine, azi şi în următoarele săptămâni!”, le-a transmis el fanilor.
13:45
Departamentul de Justiție al Statelor Unite a publicat, pe site-ul oficial, un amendament în care apare un nou document, de această dată semnat de vicepreședintele executiv AUR Marius Lulea, din care rezultă că a acceptat contractul de lobby încheiat pe 31 martie în Statele Unite cu firma BGD.
13:45
După mai bine de doi ani de război total în Ucraina, președintele Rusiei, Vladimir Putin, și-a făcut simțită prezența în regiunea de frontieră Kursk, într-un gest mai degrabă teatral decât strategic.
13:45
IULIUS pune bazele viitorului proiect de regenerare urbană din Constanța. S-a amenajat prima pepinieră dendrologică privată din Dobrogea, care găzduiește 1.100 arbori pentru noua dezvoltare
13:30
CEO-ul OpenAI, Sam Altman, împreună cu fostul designer Apple, Jony Ive, își pregătesc echipa pentru lansarea unui nou dispozitiv secret. Va funcționa cu ajutorul inteligenței artificiale și va deveni la fel de indispensabil ca un laptop și un smartphone, scrie The Wall Street Journal.
13:15
Metallica revine la Bucureşti, pe scena Arenei Naţionale, în 2026. Trupele care vor deschide concertul din Capitală sunt Gojira şi Knocked Loose.
13:00
Unul dintre cei mai cunoscuți disidenți ruși, jurnalistul Vladimir Kara Murza, susține că orice țară care face parte din NATO și care este membră a Uniunii Europene devine ținta Rusiei.
13:00
Roberta Metsola, preşedintele Parlamentului European, a sosit joi, 22 aprilie, la Timişoara, unde va primi premiul „Timişoara pentru Valori Europene”.
13:00
Un analist politic loial Kremlinului, Serghei Markov, a declarat că pierderile rusești în războiul împotriva Ucrainei au ajuns la sute de mii de oameni.
13:00
Președintele ales Nicușor Dan a precizat în cadrul unor declarații de presă că o țintă de deficit realistă, optimistă pentru 2025 este de 7,5% din PIB. Discuțiile pe bugetul pe restul din 2025 și 2026 pornesc de la premisa de a nu crește taxe, potrivit acestuia.
Acum 6 ore
12:45
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul zilei de 22 mai în zeci de judeţe şi în Capitală, precum şi o informare de averse torenţiale, pentru cea mai mare parte a ţării, valabilă până luni seara.
12:30
Un terorist pro-palestinian a împușcat mortal, în noaptea de miercuri spre joi, în apropierea Muzeului Evreiesc din Washington, un cuplu care urma să se logodească în următoarele zile.
12:15
Renegocierea obiectivelor din PNRR cu Comisia Europeană trebuie finalizată până la finalul lunii mai, a declarat joi ministrul Investițiilor Marcel Boloș, după ședința de Guvern.
12:15
Contabila unui colegiu din Reșița este cercetată sub control judiciar, după ce a sustras din conturile instituției de învățământ peste 90.000 de euro din fonduri UE destinate programului Erasmus.
12:00
Ceea ce mânânci îți influențează riscul de cancer mai mult decât, probabil, ți-ai imaginat. Ce ar fi ideal să ai zilnic în meniu și la ce anume ar trebui să renunți pentru a preveni această boală cruntă, este o întrebare la care medicii au răspunsuri ce ar putea fi de ajutor.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.