Suedia schimbă Constituția, pentru a putea retrage cetățenia
Jurnalul.ro,
31 mai 2025 09:30
Autoritățile suedeze accelerează demersurile pentru a putea revoca cetățenia persoanelor cu dublă cetățenie implicate în rețele criminale. În prezent, Constituția interzice retragerea cetățeniei, dar guvernul susținut de extrema dreaptă vrea să modifice legea fundamentală.
• • •
Alte ştiri de Jurnalul.ro
Acum 5 minute
19:10
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că va dubla suprataxele pe oțelul și aluminiul importate, ridicându-le de la 25% la 50%. Măsura intră în vigoare pe 4 iunie și vizează protejarea industriei americane.
Acum 30 minute
18:50
Ministrul Muncii, mesaj de Ziua Copilului: Copilăria este darul lui Dumnezeu pentru lume # Jurnalul.ro
Copilăria este darul lui Dumnezeu pentru lume, susține ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, într-un mesaj adresat cu ocazia Zilei Copilului. Ministerul a lansat ghiduri care îi ajută pe copii să participe activ la deciziile care îi privesc.
Acum o oră
18:30
Săptămâna 2–8 iunie 2025 vine cu o serie de tranzite astrale benefice, care pot schimba direcția vieții pentru unele zodii. Luna în primul pătrar din Fecioară, intrarea lui Venus în Taur și alinierea Mercur–Marte aduc ocazii speciale în dragoste, carieră și dezvoltare personală.
Acum 2 ore
18:10
România se îndreaptă spre prima perioadă caniculară a verii, cu temperaturi de până la 35 de grade în vestul și sud-vestul țării la mijlocul săptămânii viitoare.
17:50
Untold, primul festival din Europa cu lojă senzorială pentru tineri cu tulburări de neurodezvoltare # Jurnalul.ro
Untold aduce o premieră europeană în domeniul festivalurilor, prin crearea unei loje senzoriale dedicate copiilor și tinerilor cu tulburări de neurodezvoltare, anunță vineri organizatorii.
Acum 4 ore
17:10
Manifestarea prin rugăciune este o practică frumoasă care îmbină credința, intenția și conexiunea cu divinul.
16:50
12 titluri remarcabile, prezentate anul acesta la Festivalul de la Cannes, vor putea fi văzute în cursul acestui an în cinematografele din România, distribuite de Independența Film.
16:30
În dimineața zilei de duminică, 1 iunie, în jurul orei 7.00, la bordul fregatei „Regele Ferdinand” – 221, navă aflată în misiune, în Marea Mediterană, a fost constatată lipsa unui marinar din echipaj.
16:10
Netflix a cumpărat noul film al lui Richard Linklater cu o sumă record pe piața americană # Jurnalul.ro
Netflix a cumpărat drepturile de distribuție pentru filmul „Nouvelle Vague” de Richard Linklater, prezentat în competiția oficială la Cannes. Acordul s-a încheiat pentru 4 milioane de dolari, un record pentru cel mai scump film în limba franceză vândut pe piața americană, potrivit Deadline.
15:50
Predoiu, în zonele inundate din Covasna: Vom face o estimare și vom declanșa mecanisme de ajutor # Jurnalul.ro
Vom face o estimare și vom declanșa mecanisme de ajutor, a declarat duminică premierul interimar Cătălin Predoiu, aflat în zonele inundate din județul Covasna.
15:30
Tânăra de 23 de ani ucisă sâmbătă seară în complexul rezidențial Cosmopolis din Ilfov, era hărțuită și amenințată de fostul iubit de mai mulți ani. „Ori tu, ori eu, unul dintre noi moare”, o amenințata bărbatul de 49 de ani, potrivit datelor din dosarul în care tânăra a solicitat ordin de protecție împotriva sa, în urmă cu patru ani.
Acum 6 ore
15:10
Iunie 2025 vine cu energii noi și promițătoare. După o primăvară intensă, această lună aduce un sentiment de reînnoire și stabilitate, cu influențe astrale care favorizează dezvoltarea personală, întărirea relațiilor și obținerea abundenței.
14:50
Salvamontiștii din Prahova au intervenit timp de 17 ore pentru salvarea a patru persoane care au rămas blocate în Acele Morarului din Bucegi.
14:30
Cererea pentru burgeri a crescut în România cu peste 60% în 2024, potrivit analizei prezentate miercuri, de Ziua internațională a burgerului, de Glovo.
14:10
Decizii CJSU Harghita referitoare la Salina Praid: Lucrări de urgenţă, monitorizări ale surpărilor, studii de specialitate # Jurnalul.ro
Comitetul judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, sâmbătă, o hotărâre care cuprinde intervenţiile imediate ce trebuie efectuate după ce Salina Praid a fost inundată de apele pârâului Corund.
13:50
Meteorologii au emis duminică o avertizare Cod galben de ploi și vânt pentru 16 județe din țară.
13:30
Primele zile ale Săptămânii Centenare „György Harag”: spectacole, comemorări și proiecții # Jurnalul.ro
Sfârșitul de săptămână marchează începutul Săptămânii Centenare „György Harag”, un eveniment care aduce un omagiu regizorului emblematic născut în urmă cu 100 de ani.
13:30
Cinci copii au fost prinși duminică într-un tobogan gonflabil în momentul dezumflării, în stațiunea Eforie Nord, a anunțat ISU Constanța.
Acum 8 ore
13:10
Trei semne zodiacale sunt protejate de divinitate în toate încercările prin care trec de-a lungul vieții.
12:50
Reportul la categoria I a jocului Joker depăşeşte 4 milioane de euro pentru tragerea de duminică, în timp ce la aceeaşi categorie la Loto 6/49 este în valoare de 690.100 de euro, informează Loteria Română.
12:30
STB invită copiii, de 1 iunie, la Depoul Dudeşti pentru plimbări cu tramvaiul,ateliere de creaţie şi multe alte surprize # Jurnalul.ro
Societatea de Transport Bucureşti (STB) invită copiii duminică la Depoul Dudeşti, unde se vor putea plimba cu tramvaiul şi se vor bucura de numeroase activităţi şi surprize pregătite de reprezentanţii STB cu ocazia de Zilei Internaţionale a Copilului.
12:10
Vremea continuă să se încălzească în Capitală, maximele de duminică ajungând la 28 de grade Celsius.
11:50
Un incendiu a izbucnit duminică dimineața la o locuință din localitatea Glimboca, județul Caraș-Severin. În interior a fost găsit trupul carbonizat al unui copil de 9 ani.
11:30
Alegeri prezidenţiale în Polonia. Un tur doi între un preşedinte liberal european şi unul ultraconservator # Jurnalul.ro
Peste 32.000 de secţii de votare din Polonia s-au deschis duminica la ora 07:00 (05:00 GMT) pentru a-i primi pe cei aproximativ 29 de milioane de cetăţeni cu drept de vot care trebuie să decidă dacă preşedintele lor pentru următorii cinci ani va fi candidatul liberal şi proeuropean Rafal Trzaskowski sau ultraconservatorul naţionalist Karol Nawrocki, transmite EFE.
Acum 12 ore
11:10
Horoscopul zilei, 2 iunie 2025: Gemenii fac planuri solide, iar Capricornii visează cu ochii deschiși # Jurnalul.ro
Horoscopul zilei, 2 iunie 2025: Racii sunt agitați, Balanțele simt nevoia să evadeze, iar Peștii caută confortul.
10:50
Președintele României, Nicușor Dan, participă luni la Summitul B9 și Țările Nordice, care va avea loc la Vilnius, Republica Lituania.
10:10
10 milioane de lei, furați din sediul central al Poștei Române din Timișoara. Un bărbat, reținut # Jurnalul.ro
Un bărbat de 36 de ani a fost reținut sâmbătă pentru 24 de ore, după ce polițiștii au oprit o autoutilitară în care se aflau 16 saci cu bani. Este vorba de aproape 10 milioane de lei, care ar fi fost furați din sediul central al Poștei Române din Timișoara.
09:50
Vara 2025 vine cu un val de prospețime, libertate și feminitate, iar parfumul potrivit poate transforma orice zi toridă într-o experiență olfactivă memorabilă.
09:50
El este Robert Wolf, criminalul care a ucis-o pe Teodora Marcu în fața fetiței sale, în complexul Cosmopolis # Jurnalul.ro
O crimă șocantă a zguduit, sâmbătă seară, complexul rezidențial Cosmopolis din Voluntari, județul Ilfov. Teodora Marcu, o tânără mamă în vârstă de 23 de ani, însărcinată și fostă concurentă în emisiunea "Insula Iubirii", a fost împușcată mortal de fostul ei iubit, Robert Wolf, în plină stradă, sub privirile fetiței sale de doar 3 ani.
09:30
Într-o lume în care fiecare clipă petrecută alături de cei dragi devine o amintire prețioasă, Metropola TV are plăcerea de a anunța difuzarea unei ediții speciale a emisiunii „Zi de Sărbătoare”, dedicată celor mai mici dintre noi.
09:30
Într-o relație, nimic nu provoacă mai multă anxietate decât momentul în care partenerul spune că vrea să plece. Indiferent dacă ai simțit sau nu semnele dinainte, te poți simți șocată, copleșită, tristă, furioasă și disperată să salvezi totul.
09:30
Evenimente organizate de ICR în străinătate și în țară, de Ziua Internațională a Copilului # Jurnalul.ro
Institutul Cultural Român celebrează copilăria ca spațiu al imaginației și cunoașterii, al apartenenței și apropierii dintre culturi, printr-o serie de evenimente care îi reunesc pe copii și adolescenți în cadrul unor activități artistice și ateliere creative, la proiecții de film și spectacole, menite să educe și să aducă bucurie.
09:10
În cadrul Longevity Expo Forum Fest 2025, eveniment de referință dedicat sănătății și longevității, a fost prezentată o demonstrație spectaculoasă de stimulare magnetică transcraniană (TMS) – o procedură non-invazivă care promite îmbunătățirea funcțiilor cerebrale și a calității vieții, fără durere și fără tratamente medicamentoase.
08:50
Sfaturi în grădină. Ce copac să planezi în luna iunie. Aduce noroc și iubire în familie # Jurnalul.ro
Prima lună de vară este momentul potrivit pentru a planta un copac special în grădina ta. Frunzele sale aduc umbră în zilele toride iar florile te vor încânta cu parfumul lor deosebit.
08:30
Anxietatea afectează tot mai multe persoane și poate apărea în cele mai neașteptate momente — la locul de muncă, în trafic, înainte de o prezentare sau chiar în momente aparent liniștite.
08:10
Universul aduce oportunități de abundență, dar doar cei care disting între dorințe și nevoi vor profita cu adevărat.
07:50
Aesea ne întrebăm ce și când să alegem între cartofii roșii și albi. Ambele soiuri au beneficii pentru sănătate dar există unele diferențe. Atât cartofii roșii, cât și cei albi conțin carbohidrați complecși, fibre, vitamine și minerale.
07:30
Cum să-ți scazi tensiunea arterială fără medicamente: 8 soluții naturale și eficiente
07:10
Zodii norocoase în iunie 2025: 3 semne se bucură de succes pe plan personal, profesional și emoțional # Jurnalul.ro
În iunie 2025, astrele favorizează trei zodii care se bucură de oportunități remarcabile în plan personal, profesional și emoțional.
06:50
7 obiceiuri autodistructive pe care să le elimini după 50 de ani pentru o viață plină de energie și Împlinire # Jurnalul.ro
Anii 50 pot fi cea mai bună perioadă din viața ta—dacă renunți la obiceiurile care te țin pe loc. Descoperă ce schimbări simple îți pot transforma complet următoarea etapă a vieții.
Acum 24 ore
06:10
Este momentul să-ți urmezi visurile.
00:50
Oficiali britanici și francezi elaborează un plan de apărare pentru Ucraina, anticipând o posibilă retragere a sprijinului american sub administrația Trump.
00:30
Fosta Școală de Cavalerie din Târgoviște a fost renovată. A devenit Muzeul Tradițiilor Militare # Jurnalul.ro
Fosta Școală de Cavalerie din Târgoviște a fost renovată și transformată în Muzeul Tradițiilor Militare, printr-un proiect de 25 de milioane de lei.
00:10
Pe 1 iunie 2025, trei semne zodiacale – Berbec, Rac și Balanță – primesc un semn important de speranță pentru viitor, datorită alinierii Lunii cu Marte.
31 mai 2025
23:50
Polonia vrea să găsească un partener pentru a construi o centrală nucleară. Procedura va începe în iunie, a declarat miercuri un înalt oficial din domeniul securității energetice. Un proiect asemănător a fost demarat deja.
23:30
Trei animale pot detecta timpuriu și precis anumite boli grave. Studiile arată că acestea sunt capabile să identifice afecțiuni mai devreme decât o poate face tehnologia medicală.
23:10
Rocanotherworld anunta o noua locatie de desfasurare a celei de-a zecea editii a festivalului: in Iasi, la Barnova, in viile cramei Gramma Wines. Între 19 si 22 iunie 2025, participantii si publicul sunt asteptati sa se bucure de concerte live, activitati recreative si educative, silent disco si multe alte activitati conexe intr-un nou cadru care celebreaza o intoarcere la radacini, ancorarea in natura si care pretuieste sustenabilitatea si sustinerea producatorilor locali.
22:50
Șase răniți după un accident în care au fost implicate o mașină și o căruță, în Maramureș # Jurnalul.ro
Șase persoane au fost rănite și au fost duse la spital într-un accident care a avut loc vineri seara între un autoturism și o căruță în localitatea Târgu Lăpuș, județul Maramureș.
22:50
Bărbatul care a împușcat sâmbătă seara o tânără de 23 de ani în cartierul Cosmopolis, care ulterior a murit la spital, s-ar fi sinucis, susține surse judiciare citate de Gândul.
22:30
În prima zi a lunii iunie, patru semne zodiacale sunt „favoriții Universului”, grație influenței Lunii în Fecioară. Este un moment în care detaliile contează, adevărul iese la iveală și nu mai este loc pentru iluzii sau jumătăți de măsură.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.