ADR Centru: Încă un corp al Palatului Principilor Transilvaniei din Alba Iulia va fi restaurat cu fonduri europene nerambursabile de peste 6,6 milioane de euro - FOTO

News.ro, 2 iunie 2025 14:30

Primăria Municipiului Alba Iulia a semnat, cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru, un nou contract având ca obiect finanţarea lucrărilor de consolidare şi restaurare necesare pentru redarea în circuitul public a ansamblului Palatul Principilor Transilvaniei. Contractul de aproape 37 de milioane de lei vizează Corpul B al imobilului monument istoric, considerat cea mai importantă clădire administrativă din Transilvania vremii sale.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
08:00
Fostul vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţii (ANPDCA) este noul director general al DGASPC Giurgiu. ”Nu voi dezamăgi”, anunţă Vişinel Bălan.
08:00
Trei persoane din Roman au fost reţinute, pentru 24 de ore, fiind suspectate că şi-au folosit copiii la cerşit. În dosar este vizat încă un bărbat, dar acesta este încarcerat în Penitenciarul Bacău şi urmează a fi audiat. 14 copii, dintre care trei sub şapte ani, au fost preluaţi de autorităţi.
Acum 10 minute
07:50
Compania Qwant din Franţa a cerut autorităţii franceze de reglementare în domeniul concurenţei să ia măsuri împotriva Microsoft, acuzând gigantul american că a degradat calitatea rezultatelor motorului de căutare francez prin intermediul platformei Bing, au declarat persoane apropiate situaţiei, transmite Reuters.
Acum 30 minute
07:40
Poliţiştii şi procurorii fac, miercuri, aproape 400 de percheziţii în întreaga ţară, în cadrul aşa-numitei Operaţiuni JUPITER. 55 de persoane urmează să fie duse la audieri.
07:30
Guvernul comunist din Vietnam a renunţat la politica sa de lungă durată de limitare a familiilor la doi copii, a anunţat miercuri presa de stat, în contextul în care ţara luptă pentru a inversa scăderea ratei natalităţii, transmite AFP.
Acum o oră
07:20
Coreea de Sud l-a ales pe liberalul Lee Jae-myung în funcţia de preşedinte, pentru a conduce ţara într-o perioadă tumultoasă, care va necesita negocierea tarifelor comerciale cu SUA şi repararea cicatricilor produse de declaraţia şocantă de lege marţială a predecesorului său înlăturat, transmite Reuters.
07:20
La patru luni după iPhone, Adobe aduce şi pe Android versiunea beta a aplicaţiei de prelucrare grafică Photoshop.
07:10
Noi tarife aplicate avioanelor comerciale importate, motoarelor şi pieselor ar putea pune în pericol siguranţa aeriană şi lanţul de aprovizionare sau ar putea genera consecinţe neprevăzute, au avertizat marţi grupurile care reprezintă companiile aerospaţiale globale şi companiile aeriene americane, citate de Reuters.
07:00
Anchetatori români şi italieni, cu sprijinul OLAF, au reuşit destructurarea unei reţele transfrontaliere care se ocupa cu producţia ilegală şi contrabanda de ţigări. 25 de milioane de ţigări au fost găsite într-un depozit din judeţul Timiş, în timp ce în Italia s-a descoperit o fabrică ilegală de ţigări. Două persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT.
Acum 2 ore
06:40
Alaska Airlines va începe anul viitor primele sale zboruri spre Europa, lansând o rută directă între Seattle şi Roma, transmite CNBC.
06:30
Trei fetiţe de 5, 8 şi 9 ani din statul Washington au fost date dispărute de mama lor, după ce tatăl care avea drept de vizită nu le-a returnat la domiciliu. Poliţia a considerat că fetele nu sunt în pericol şi nu a emis o alertă de ”răpire copil”. Ulterior, fetele au fost găsite moarte în camionul tatălui lor, iar bărbatul este căutat, transmite The Associated Pres.
06:10
Casa Albă dezvăluie un nou portret - oficial - al preşedintelui american Donald Trump, în care miliardarul poartă o cravată roşie şi o freză inconfundabilă.
06:10
Activitatea manufacturieră a Chinei a scăzut în mai în cel mai rapid ritm din septembrie 2022, arată un sondaj privat publicat marţi, iar scăderea accentuată a noilor comenzi de export evidenţiază impactul tarifelor prohibitive impuse de SUA, transmite CNBC.
06:00
Parlamentul ecuadorian a dat undă verde înfiinţării de baze militare străine în ţară, în timp ce autorităţile caută asistenţă internaţională în lupta împotriva bandelor de droguri violente, transmite AFP.
Acum 4 ore
05:40
Marea Britanie s-a angajat, miercuri, să furnizeze 100.000 de drone Ucrainei, până la sfârşitul actualului exerciţiu financiar, în aprilie 2026, marcând o creştere de zece ori, după ce a declarat că vehiculele aeriene fără pilot au transformat modul în care se poartă războaiele, transmite Reuters.
05:40
Toyota Motor a anunţat marţi că va prelua complet compania de echipamente de logistică Toyota Industries, într-o tranzacţie de 33 de miliarde de dolari, marcând o restructurare istorică a legăturilor de capital în cadrul grupului şi consolidând influenţa familiei fondatoare Toyoda, transmite Reuters.
05:30
Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, şi ministrul Mediului, Mircea Fechet, vor analiza din nou, miercuri, la faţa locului, situaţia de la Salina Praid cu autorităţile locale şi specialiştii. Sunt aşteptaţi în zonă opt experţi europeni care vor sprijini găsirea unor soluţii adecvate pentru siguranţa populaţiei, protecţia mediului şi a salinei.
05:20
Îngrijorarea privind dominaţia Chinei asupra mineralelor critice a crescut marţi, după ce producătorii auto globali s-au alăturat omologilor americani pentru a avertiza că restricţiile Beijingului asupra exporturilor de aliaje, amestecuri şi magneţi de pământuri rare ar putea provoca întârzieri şi chiar opriri de producţie dacă nu se găseşte rapid o soluţie, transmite Reuters.
05:10
Preţurile petrolului au crescut cu aproximativ 2% marţi, ajungând la cel mai ridicat nivel din ultimele două săptămâni, pe măsură ce tensiunile geopolitice persistente dintre Rusia şi Ucraina, respectiv SUA şi Iran, par să prelungească sancţiunile impuse Rusiei şi Iranului, transmite Reuters.
05:10
Secretarul Apărării, Pete Hegseth, ar ordonat redenumirea unei nave a Marinei SUA care poartă numele unei personalităţi gay, fostul politician Harvey Milk, asasinat în San Francisco, a relatat marţi un site de afaceri militare citat de AFP.
04:50
Fumuri importante provocate de incendii violente şi timpurii în Canada plutesc deasupra nord-estului Europei de la sfârşitul lui mai, la altitudine foarte înaltă, fără să prezinte un pericol la adresa sănătăţii, cauzând uneori crepuscule portocalii, anunţă marţi Observatorul Copernicus, relatează AFP.
Acum 8 ore
01:40
Fundaţia Umanitară din Gaza (GHF), o organizaţia umanitară nouă susţinută de către Statele Unite şi Israel, a anunţat marţi că l-a numit la conducerea sa pe pastorul evanghelist republican de dreapta Johnnie Moore, în vârstă de 41 de ani - care i-a fost consilier în probleme religioase lui Donald Trump -, după ce zeci de persoane au fost ucise în ultimele zile în apropierea unor centre de distribuirea ajutorului ale organizaţiei în Fâşia Gaza, relatează AFP.
00:50
Casa Albă dezvăluie un nou portret - oficial - al preşedintelui american Donald Trump, în care miliardarul poartă o cravată roşie şi o freză inconfundabilă.
00:00
Trei persoane au fost rănite, marţi seară, pe un bulevard din Constanţa, după ce o motocicletă a lovit un pieton şi apoi ar fi intrat într-un stâlp. Pietonul, în vârstă de aprovimativ 30 de ani, care ar fi traversat neregulamentar, este inconştient.
00:00
Carlos Alcaraz a reuşit cea mai bună prestaţie a sa la Roland Garros 2025, marţi, când l-a învins pe americanul Tommy Paul cu scorul de 6-0, 6-1, 6-4 şi a ajuns în semifinalele turneului pentru al treilea an consecutiv.
Acum 12 ore
23:50
Ministerul Mediului anunţă, marţi, că intenţionează să emită acordul de mediu pentru Amenajarea Hidroenergetică Livezeni Bumbeşti, observaţiile putând fi transmise până în 13 iunie. Lucrările au început în 2004 şi s-au oprit în 2012, la 87%. Între timp, studiul impactului asupra mediului a fost refăcut.
23:40
Trei persoane au fost rănite, marţi seară, pe un bulevard din Constanţa, după ce o motocicletă a lovit un pieton şi apoi ar fi intrat într-un stâlp. Pietonul, în vârstă de aprovimativ 30 de ani, a fost transportat la spital inconştient.
23:40
Cinci persoane - inclusiv trei foşti militari - au fost inculpate la 24 mai cu privire la diverse infracţiuni de aducere atingere secretului apărării, anunţă marţi Parchetul din Paris, relatează AFP.
23:10
Ministerul de Interne atrage atenţia, marţi seară, asupra unor noi dezinformări transmise în online cu privire la aşa-zisa "participare a României la un conflict militar".
22:40
Fumuri importante provocate de incendii violente şi timpurii în Canada plutesc deasupra nord-estului Europei de la sfârşitul lui mai, la altitudine foarte înaltă, fără să prezinte un pericol la adresa sănătăţii, cauzând uneori crepuscule portocalii, anunţă marţi Observatorul Copernicus, relatează AFP.
22:30
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat, marţi seară, că experţi din Spania, Olanda, Germania şi Ungaria vor veni, începând de miercuri, în România pentru a evalua situaţia de la Praid şi a ajuta specialiştii români să găsească cele mai bune soluţii. Ei trebuie să răspundă la trei ăntrebări esenţiale – dacă există vreun risc asupra oamenilor din zonă, care este impactul asupra mediului şi ce se întâmplă cu salina în sine. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunţat că se deplasează din nou în zonă.
22:20
Naţionala feminină a României a fost învinsă, marţi seară, în deplasare, cu scorul de 3-0, de selecţionata Poloniei, în ultimul meci din Grupa 1 a Ligii B din Liga Naţiunilor. Ca urmare a acestui rezultat, tricolorele au retrogradat în Liga C.
22:20
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a lansat un apel de proiecte pentru dezvoltarea capacităţilor de producţie a energiei termice din apă geotermală. Fiecare proiect poate primi cel mult 8 milioane euro, grant 100% nerambursabil, bugetul total fiind de 56 milioane de euro.
22:10
Trei străini suspectaţi de stropirea cu vopsea de culoarea verde, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Paris, a cinci locuri evreieşti, inclusiv Memorialul Holocaustului, sunt toţi bărbaţi şi cetăţeni sârbi, declară marţi o sursă apropiată dosarului AFP.
22:00
Ordinul legat de aşa-numitul ”buton roşu”, un mecanism prin care se pot semnala anonim cazuri de violenţă şi consum de droguri în unităţile de învăţământ, a fost publicat, marţi, în Monitorul Oficial. Documentul prevede ce tipuri de fapte pot fi sesizate, dar şi modalitatea prin care se asigură adonomatul. Unităţile de învăţământ trebuit să pună la loc vizibil o cutie în care se vor putea aduna sesizările. De asemenea, trebuie să existe o adresă de mail dedicată.
21:40
Sezonul european pe zgură al lui Lorenzo Musetti, care a început în forţă în 2025, nu dă semne că ar pierde din avânt la Roland Garros. Marţi, italianul de 23 de ani şi-a asigurat pentru prima dată un loc în semifinalele unui turneu de Grand Slam pe zgură, după o victorie grea, cu 6-2, 4-6, 7-5, 6-2, împotriva lui Frances Tiafoe, la Paris.
21:30
Preşedintele american Donald Trump urmează să participe la summitul NATO prevăzut în perioada 24-25 iunie la Haga, în Olanda, anunţă marţi o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, relatează AFP.
21:30
Previziunile de creştere economică pentru Statele Unite şi la nivel global au fost reduse semnificativ de către Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), în contextul efectelor negative provocate de tarifele impuse de preşedintele Donald Trump şi al incertitudinilor de politică economică, transmite CNBC.
21:30
Preşedintele AUR, George Simion, anunţă, marţi seară, că, ”pe zi ce trece”, mai mulţi profesionişti se alătură partidului. El afirmă că, în cursul zilei de miercuri, deputatul S.O.S România Andrei Guşă se va alătura echipei AUR.
21:20
Postul britanic BBC a prezentat în weekend, într-un articol video, un smartphone pe care l-a procurat în Coreea de Nord, ”ochii şi urechile regimului direct în buzunarul tău”, un instrument de control al populaţiei al regimului paria al dictatorului Kim Jong Un.
21:20
Clubul Farul Constanţa a anunţat, marţi, că s-a despărţit de jucătorul Andrei Ciobanu.
21:10
Elon Musk a criticat vehement, marţi, proiectul de lege privind reducerile de taxe şi cheltuieli susţinut de preşedintele Donald Trump, numindu-l ”o abominaţie dezgustătoare”, care va exploda deficitul bugetar federal, transmite CNBC.
21:10
Un tânăr de 27 de ani din judeţul Maramureş, care a provocat un accident în Cluj şi a vrut să fugă, fiind adus înapoi la maşină de un martor, a fost reţinut pentru 24 de ore. El era băut şi avea dreptul de a conduce suspendat.
21:00
Simone Inzaghi a renunţat la funcţia de antrenor al echipei Inter Milano, a anunţat marţi clubul din Serie A. Despărţirea vine după o înfrângere umilitoare cu 5-0 în finala Ligii Campionilorîn faţa echipei Paris Saint-Germain.
20:50
Peste 560 de construcţii amplasate ilegal în Sectorul 6 au fost desfiinţate în ultimii patru ani, 19 doar de la începutul anului. Primăria Sector 6 a anunţat că marţi a fost demolat un chioşc care funcţiona de 32 de ani, deşi avea caracter provizoriu.
20:50
Parchetul Naţional Antiterorist (PNAT) a preluat ancheta cu privire la o crimă rasistă, în Var, a unui tunisian, Hichem Miraoui, ucis de către un bărbat suspectat de legături cu ultradreapta, iar investigaţiile vizează un asasinat şi o tentativă de asasinat în legătură cu o întreprindere teroristă ”comis din cauza rasei, etniei, naţiunii sau religiei” într-o asociere teroristă criminală de răufăcători - o premieră în istoria judiciară franceză -, relatează France24.
20:00
Ministerul Educaţiei a anunţat, marţi, că România a obţinut o medalie de aur şi două de bronz la Olimpiada Internaţională de Informatică pe Echipe 2025, desfăşurată în Ungaria.
20:00
USR a avut consultări cu sindicate şi patronate, pentru soluţii la criza bugetară, liderul interimar al formaţiunii, Dominic Fritz, afirmând că deşi nu ei au creat această criză, e datoria lor să contribuie la corectarea ei.
19:50
Craiova i-a aplaudat marţi pe multiplii medaliaţi olimpici, mondiali şi europeni de la canotaj într-o ceremonie care a avut loc la Teatrul Naţional ”Marin Sorescu”. Simona Radiş, Ionela Cozmiuc, Gianina van Groningen, Ancuţa Bodnar, Roxana Anghel, Amalia Bereş, Maria Tivodariu, Adriana Adam, Florin Enache, Ştefan Berariu, Andrei Cornea, Florin Arteni, Florin Lehaci şi Andrei Mândrilă au devenit fiecare ”Cetăţean de Onoare” al Municipiului Craiova. Toţi sunt absolvenţi sau studenţi ai Universităţii din Craiova, informează COSR.
19:50
Europaramentarul Georgiana Teodorescu (AUR) a declarat, marţi, că dacă vrem să rezolvăm problema evaziunii fiscale, trebuie să ne îndreptăm către organele judiciare, apreciind că, introducând SRI-ul sau orice alte servicii secrete în această zonă, nu facem decât să călcăm democraţia în picioare şi principiul separaţiei puterilor în stat.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.