AVE România: un alt exemplu negativ de colectare separată a sticlei (FOTO)

Bihoreanul, 16 iunie 2025 09:30

Colectarea separată a deșeurilor este un gest mic pentru fiecare dintre noi, dar cu un impact uriaș pentru mediu. Azi vorbim despre colectarea sticlei - o fracție importantă care, dacă este sortată corect, poate fi reciclată eficient și reutilizată.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Bihoreanul

Acum 15 minute
18:20
Noo’vo Resto Lounge împlinește 5 ani, iar aniversarea va fi marcată vineri, 20 iunie, de la ora 19, printr-o seară specială. Invitată de onoare este Alexandra Ușurelu, una dintre cele mai sensibile și apreciate artiste ale scenei muzicale românești contemporane.
Acum o oră
18:00
În judeţul Bihor au fost înregistrate, în ultimele trei zile, cinci incendii de vegetaţie uscată, izbucnite pe păşuni şi terenuri virane din Curtuişeni, Sântăul Mic, Nojorid, Salonta şi Picleu.
17:50
Cea de-a IV-a ediție a Festivalului-Concurs Național „Florica Ungur” a fost un succes, sala Teatrului Regina Maria fiind arhiplină joia trecută. În cadrul evenimentului, care a adus în prim-plan cântecul popular românesc autentic specific tuturor zonelor entnofolclorice din țară, au fost desemnați și câștigătorii din rândul tinerilor interpreți pasionați de folclor și de grai popular.
17:40
Protestul șoferilor Bolt, organizat în weekend în parcarea sălii Oradea Arena, a avut efecte. Reprezentanții companiei și-au anunțat partenerii luni de creșterea tarifelor, îndeplinind astfel una dintre cererile ridicate de șoferii înscriși în platformă. Componentele de preț pentru călătoriile Bolt au fost majorate în Oradea cu 5%.
Acum 2 ore
17:10
Trafic blocat luni după-amiază pe Drumul Național 19, între Oradea și Biharia, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate patru autoturisme. Din primele informații, sunt patru victime, dintre care una încarcerată.
17:00
Un tablou valoros semnat de El Greco, aflat în centrul unui litigiu internațional, nu va mai fi scos la vânzare în cadrul licitației „Old Masters” organizate de casa Christie's din New York. Pictura, intitulată „Sfântul Sebastian”, a fost retrasă oficial din catalogul evenimentului după ce România a notificat că este vorba despre o operă ce aparține patrimoniului său cultural național.
Acum 4 ore
16:30
Trafic blocat luni după-amiază pe Drumul Național 19, între Oradea și Biharia, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate patru autoturisme. Din primele informații, sunt patru victime, dintre care una încarcerată.
16:20
Staţiunea Băile Felix găzduieşte în weekend o nouă ediţie a Felix Folk Festival, eveniment ajuns la a opta ediţie şi devenit deja tradiţie în peisajul cultural bihorean. Piaţeta Apollo va vibra timp de două seri sub acorduri de chitară, versuri încărcate de emoţie şi recitaluri ale unora dintre cei mai apreciaţi artişti ai folkului românesc, precum Vasile Şeicaru, Mircea Rusu Band, Emeric Imre sau Fără Zahăr.
15:40
Timp de câteva zile Oradea a fost capitala Karate-ului Shotokan, după ce Arena Antonio Alexe a fost gază în weekend a întrecerilor ediţiei din acest an a Cupei României la Karate Shotokan ESKU, competiţie rezervată tuturor categoriilor de vârstă. Peste 350 de sportivi din toată ţara au fost prezenţi, printre ei şi cei de la clubul gazdă, Crişul Oradea, care, l-a final, s-au putut lăuda cu mai multe clasări pe podium.
14:50
Au dansat cu sufletul și s-au întors acasă cu trofee! Cu 14 premii câștigate, dintre care 10 clasări pe podium, dansatorii școlii Ars Nova din Oradea au cucerit scena festivalului internațional Unity for Passion Dance Fest, desfășurat între 13 și 15 iunie, la Szigetszentmiklós, Ungaria. Printre reușitele remarcabile: locul 3 obținut de Mara Luncan în finala „Gala Night”, rezervată celor mai buni 10 dansatori ai competiției.
14:50
Municipiul Beiuș are bucuria de a anunța începerea implementării proiectului „Complex Agrement Aquapark, Municipiul Beiuș”, un pas important spre transformarea orașului într-o destinație modernă de agrement și turism. Investiția este finanțată prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, gestionat de Autoritatea de Management: Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Vest, cod proiect SMIS 324724.
Acum 6 ore
14:00
Estimarea evoluției termice și precipitațiilor pentru următoarele două săptămâni, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie, arată temperaturi oscilante pentru perioada 16-29 iunie.
13:40
Casa Darvas-La Roche găzduiește luni, 17 iunie, de la ora 16.30, cea de-a patra ediție a Maratonului Artelor, un eveniment dedicat tinerelor talente din județ, organizat de Clubul Kiwanis Art Oradea (KAO). Manifestarea reunește 52 de copii și adolescenți cu vârste între 7 și 17 ani, care vor susține momente muzicale la harpă, pian, vioară, chitară și violoncel.
13:20
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Bihor a închis temporar o pizzerie din Oradea, după ce, în urma unui control desfășurat luni, 16 iunie, au fost descoperite mai multe nereguli grave privind igiena și siguranța alimentelor. Verificarea a avut loc în urma unei reclamații primite de la un client.
13:10
În perioada 17-18 iunie are loc Unchain Fintech Festival în Cetatea Oradea. Fintech-ul redefinește piețele globale, astfel că UNCHAIN Fintech Festival propune mediului de afaceri din Europa Centrală și de Est o altă perspectivă, în care inovația financiară devine parte integrantă din toate industriile care mișcă economia și creează oportunități reale, atât pentru companii, cât și pentru consumatori.
12:50
La o săptămână de la internarea fostului președinte Ion Iliescu, Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” – unitate aflată în subordinea Serviciului Român de Informații – a confirmat oficial că acesta suferă de cancer pulmonar. Informația a fost transmisă luni printr-un buletin medical publicat de unitatea spitalicească.
Acum 8 ore
12:10
Un bărbat din localitatea Leheceni, comuna Cărpinet, este căutat de familie şi de poliţiştii din Bihor după ce a plecat de acasă joia trecută, iar de atunci nu a mai revenit. Cei care pot oferi informaţii care să ajute la găsirea bihoreanului, sunt rugaţi să sune la 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie. 
12:00
Un incendiu izbucnit în dimineaţa zilei de duminică a distrus un dormitor şi o parte din acoperişul unei locuinţe situate în satul Roit, comuna Sânnicolau Român.
11:40
Escaladarea militară fără precedent dintre Israel și Iran lasă în urmă sute de morți, clădiri distruse și peste 350 de români în imposibilitatea de a părăsi zona de conflict. MAE anunță evacuări pe cale terestră.
11:10
Radiografia economică pe care Ilie Bolojan a făcut-o vinerea trecută poate fi comparată cu RMN-ul făcut de un medic unui bolnav în stare gravă. În acest caz, pacientului român colectiv.
Acum 12 ore
10:10
Primul marș Pride din Oradea după modelul celor organizate în Capitală, anunțat de comunitatea LGBT locală pentru data de 26 iulie, a stârnit reacții virulente. Anunțul făcut de Asociația ARK, inițiatoarea evenimentului, s-a lăsat cu comentarii și proteste.
09:30
Colectarea separată a deșeurilor este un gest mic pentru fiecare dintre noi, dar cu un impact uriaș pentru mediu. Azi vorbim despre colectarea sticlei - o fracție importantă care, dacă este sortată corect, poate fi reciclată eficient și reutilizată.
09:10
Oradea fierbe, și la propriu și la figurat: de la pizza napoletană coaptă pe viu în Piața Ferdinand, până la cvartete de Mozart, stand-up cu nerv și ateliere pentru copii şi părinţi curioși. Teatrul vine cu Shakespeare și poezie contemporană, muzeele scot la lumină monede vechi, costume de epocă și fragmente dintr-un trecut care merită privit cu ochii larg deschiși. Seara, poți merge la quiz, karaoke sau conversații în franceză cu aer de vacanță sau film. Așadar, fie că ești gurmand, meloman, colecționar de momente culturale sau pur și simplu fugar din rutina zilnică, n-ai scuze: ieși din casă și gustă din toate!
08:40
Într-un peisaj economic în continuă transformare, există inițiative locale care reușesc să creeze impact real și să aducă valoare comunității. Un astfel de exemplu este Pantano, rezultat al unei viziuni antreprenoriale curajoase și bine definite, care a prins contur pe o suprafață de 40.000 mp, parte a Beiuș Shopping City - un proiect inițiat și dezvoltat de fondatorii Adrian Florin Fășie și Gheorghe Crăciun.
08:00
În stilui-i caracteristic, Bihorel are propria sa versiune despre evenimentele săptămânii trecute: Primarele din Sânmartin a inaugurat o casă de cultură și o bibliotecă. „Mulțumesc celor care m-au ajutat să duc la capăt cele două investiții”. „Credeți că așa o să vină mai mulți turiști în stațiune?
07:50
Stimați clienți, Conform prevederilor Ordinului ANRE nr. 16/2015, în cazul în care sunteți nemulțumiți de unul dintre aspectele legate de furnizarea gazelor naturale, puteți transmite o sesizare furnizorului DISTRIGAZ VEST SA, folosind una din următoarele modalități:
Acum 24 ore
00:00
Luni, 16 iunie, a apărut o nouă ediție a BIHOREANULUI tipărit, cu un conţinut variat şi bogat în informaţii exclusive. Dintre subiecte: Proces inedit, pe numele și imaginea unei cunoscute orădence; Prefectura confirmă abuzurile primarului Sorban; Aveți grijă cui dați bani pentru o mașină nouă, un cuplu de orădeni a pățit-o; Doi medici pediatri judecați pentru neglijență criminală; Peste 100 de străzi din Oradea au denumiri depășite, ba chiar comuniste; Waves revine în forță, cu artiști unul și unul...
15 iunie 2025
19:10
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza pentru săptămâna 15–23 iunie, iar veștile sunt, în mare parte, bune pentru bihorenii care și-au planificat concediul. Urmează o săptămână călduroasă, cu mult soare și temperaturi ridicate, dar și cu episoade de instabilitate, mai ales în a doua parte a zilei. În Bihor, la munte și chiar pe litoral, norii de vară pot apărea pe nepregătite – cu tunete, fulgere și, izolat, grindină.
Ieri
18:00
Impresarul orădean Cătălin Sărmășan a explodat public după eșecul usturător al României U21 la Campionatul European, acuzându-l pe selecționerul Daniel Pancu că i-a „furat visul” lui Cătălin Cîrjan, tânărul dinamovist lăsat în afara lotului. Replica sa tăioasă, despre „stilul capră”, s-a răspândit rapid în mediul online, devenind virală.
16:50
Un cetățean ucrainean și soția lui, care are și cetățenie română, au încercat să intre pe jos în România cu 1,4 milioane de dolari americani ascunși pe corp. Au fost prinși de polițiștii de frontieră, care au descoperit banii așezați în folii transparente, lipite de picioarele și abdomenul celor doi.
16:00
Procesul elevei de la Colegiul Tehnic „Traian Vuia” din Oradea acuzată că şi-a înjunghiat pedagogul va continua sub acuzaţia de tentativă de omor calificat, cu premeditare. Tribunalul Bihor a respins cererea apărării de schimbare a încadrării juridice în tentativă de omor simplu, urmând să motiveze decizia în hotărârea finală.
14:30
Vance Boelter, 57 de ani, fost membru numit de guvernator în Consiliul de dezvoltare a forței de muncă din Minnesota, este căutat de FBI pentru asasinatul politic al liderei democrate Melissa Hortman și tentativa de omor a senatorului John Hoffman.
13:40
Timp de o săptămână, studenți din Oradea, dar și din alte patru țări europene, vor renova, alături de meșteri locali și săteni, fosta școală din Cacuciu Vechi, comuna Aușeu. Tinerii vor participa la un program intensiv, intitulat „Re-designul și co-crearea bunurilor comune arhitecturale din rural, împreună cu comunitățile locale”, derulat de Departamentul de Arhitectură al Universităţii din Oradea în parteneriat cu şase universităţi europene.
13:00
România a urcat pe podiumul Concursului Internațional de Voltije desfășurat în Cehia, grație a două tinere sportive din Oradea. Daria Ille și Dafina Rusu, legitimate la clubul Equs Art, au adus delegației române medaliile de argint și bronz, după prestații remarcabile în competițiile de voltije – o disciplină spectaculoasă care îmbină gimnastica și echitația.
11:00
Contractul de salubritate este obligatoriu în România și este necesar ca cetățenii să știe care le sunt drepturile și obligațiile. Clienții RER Vest au dreptul să sesizeze probleme precum necolectarea deșeurilor, întârzierile de colectare sau deteriorări ale pubelelor cauzate de manipularea defectuoasă. Recipientele sunt înlocuite imediat, pentru evitarea unor erori de facturare.
09:40
Gustul autentic, „ca la mama acasă”, a ajuns pe raft. BIHOREANUL vă prezintă povestea primului magazin din Oradea cu produse 100% bihorene. „Tot timpul mi-a plăcut mâncarea sănătoasă, tradițională. Am crescut la țară, știu ce-i un gust adevărat”, povestește Florin Ardelean, proprietarul magazinului.
08:10
Elevi ai Liceului Tehnologic Special Nr. 1 și ai Colegiului „Onisifor Ghibu” din Oradea au oferit o veritabilă lecție de incluziune și spirit de echipă, câștigând Cupa Națională la Fotbal Unificat în 7 – Special Olympics România.
14 iunie 2025
21:30
Mircea Martin, fost poloist de performanță și una dintre figurile respectate ale sportului orădean, s-a stins din viață la doar 47 de ani, la o săptămână după ce a fost grav rănit într-un accident cu ATV-ul. Deși lupta pentru viață a fost pierdută, familia sa a făcut un gest profund emoționant: a decis ca organele lui să fie donate.
21:00
O fostă lideră a Camerei Reprezentanților din statul Minnesota și soțul ei au fost împușcați mortal în propria locuință, într-un atac suspectat de autorități ca fiind motivat politic. În incidente separate, alți doi oficiali locali au fost răniți grav. Cazul a declanșat o anchetă de amploare, iar FBI investighează posibile legături între atacuri.
20:00
Fostul președinte Traian Băsescu a fost supus unei intervenții chirurgicale pe cord, într-un spital din Paris. Potrivit unor surse apropiate familiei, citate de Adevărul, operația a fost necesară din cauza unor complicații apărute la stenturile montate anterior, ceea ce a impus o reacție medicală rapidă.
19:30
Un accident rutier în care au fost implicaţi un autoturism şi un autocamion a blocat traficul, sâmbătă seara, pe centura ocolitoare a comunei Oşorhei. Şoferul autoturismului a fost rănit şi primește îngrijiri medicale la fața locului. Traficul rutier în zonă se desfășoară alternativ, fiind dirijat de polițiștii rutieri prezenți la fața locului.
Mai mult de 2 zile în urmă
18:30
Sâmbătă, la ora prânzului, parcarea Oradea Arena s-a transformat, preț de câteva ore, în punctul zero al unei nemulțumiri care mocnește de luni bune. Peste 100 de șoferi Bolt au ieșit în stradă – nu pentru a prelua comenzi, ci pentru a atrage atenția asupra condițiilor tot mai greu de suportat: comisioane ridicate, tarife mici și lipsa unui dialog real cu platforma.
16:10
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a fost vineri în zona Marghitei, unde a inspectat lucrările la amenajarea pistei cicloturistice pe digul râului Barcău. Șantierul a demarat în luna mai și acum a ajuns la un stadiu de aproape 30%.
14:40
Cinci tineri din Bihor, între care și o fată, au ajuns în arestul Poliției Bihor, la solicitarea procurorilor din Beiuș, care i-au inculpat, după caz, pentru fapte ce variază de la șantaj și agresiune, până la lipsire de libertate și viol. Dovezile au fost oferite chiar de către făptași, care s-au filmat în timp ce comiteau infracțiunile, iar pe unele dintre ele chiar le-au distribuit pe rețelele sociale. Doi dintre băieți sunt acuzați de viol, victima fiind chiar... colega lor de arest.
13:20
Cămăşi vechi de aproape un secol, lucrate din pânză ţesută în casă şi croite cu migală, vor putea fi admirate începând de vineri, 20 iunie, la Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea, în cadrul unei noi ediţii a expoziţiei "Şezătoarea de la muzeu".
11:00
Șoferii de modă veche, care călătoresc prin Bihor fără GPS, bazându-se doar pe indicatoare rutiere, ar trebui să fie cu băgare de seamă: CNAIR, compania care administrează drumurile naționale, este corigentă la geografie locală!
09:20
Accesul dinspre actualul bulevard Ștefan cel Mare către zona de dealuri și Calea Bihorului se făcea, acum o sută de ani și mai bine, pe o cărare peste calea ferată. Odată cu creșterea cartierelor de case de-o parte și de alta a liniilor, în anii 1930 a fost construită o pasarelă peste ele, ușurând accesul.
13 iunie 2025
22:30
Dezamăgire, vineri seară, la Oradea Arena. Echipa de baschet a orașului, CSM Oradea, a pierdut meciul 5, decisiv, din finala Ligii Naționale de baschet, în fața U-BT Cluj Napoca, la un singur punct (67-68). La capătul unui meci dramatic, pe care l-au controlat în cea mai mare parte, orădenii au devenit vicecampioni naționali.
20:30
Liderul PNL, Ilie Bolojan, a prezentat vineri situația economică a țării, arătând care sunt problemele în ce privește deficitul bugetar, cheltuielile care depășesc veniturile, dar și măsurile de corecție pe care va trebui să le adopte viitorul guvern, oricare va fi acesta, spunând că majoritatea vor fi nepopulare, dar sunt inevitabile, inclusiv majorări de taxe. În ce privește conturarea unui nou guvern, Bolojan a spus că speră ca negocierile între partide să se încheie săptămâna viitoare.
19:00
Fotbaliştii de la CS Bihorul Beiuş, care au dominat sezonul 2024-2025 din seria bihoreană a Ligii a IV-a, se vor lupta la barajul de promovare în Liga a III-a cu cei de la Sticla Arieşul Turda, într-un duel ce va avea loc în dublă manşă, în a doua parte a acestei luni, pe 22, respectiv 29 iunie. Bihorul Beiuş a devenit campioana judeţului Bihor, după ce a devansat, în ordine, formaţiile Club Atletic Oradea, ACS Oşorhei, ACS Transilvania Sport Academy şi CS Olimpia Municipal Salonta.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.