Prima căsătorie civilă la Cazinoul din Constanța

Jurnalul.ro, 20 iunie 2025 11:50

Cazinoul din Constanța găzduiește vineri prima căsătorie civilă. Doi tineri îndrăgostiți au ales să-și unească destinele în decorul impresionant al clădirii Art Nouveau.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Jurnalul.ro

Acum 15 minute
17:20
Surse politice au declarat pentru MEDIAFAX că noul guvern condus de Ilie Bolojan ar putea fi învestit marți, dacă planul politic va fi finalizat încă de vineri. În caz contrar, ceremonia de depunere a jurământului ar putea avea loc vinerea viitoare.
Acum 30 minute
17:10
Andrew Tate, influencerul britanico-american aflat sub control judiciar în România, și-a recâștigat dreptul de a conduce, după ce a contestat cu succes în instanță suspendarea permisului auto.
17:10
Biroul permanent al Senatului a stabilit, vineri, un nou calendar pentru procedura de numire a unui judecător la Curtea Constituțională din partea acestui for legislativ, termenul de depunere a candidaturilor fiind amânat pentru 23 iunie.
Acum o oră
16:40
Zeci de români au fost păcăliți de anunțurile false de vânzări de mașini. Aceștia au dat bani în avans fără să primească autovehiculele.
Acum 2 ore
16:20
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, față de trei medici militari de la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” din București, în dosarul de corupție privind pensionările medicale fictive.
16:10
Ministerul Economiei a lansat apelul de proiecte aferent Schemei de ajutor de minimis pentru sprijinirea întreprinderilor din turism afectate de inundațiile de la Praid, în valoare de 100 de milioane de lei.
15:50
Luna în Gemeni, la începutul săptămânii, stimulează și îmbunătățește comunicarea, înainte ca Luna Nouă în Rac să aducă o energie semnificativă. Începând cu 25 iunie, un tranzit pozitiv și influent ne va ajuta să preluăm conducerea în următoarele 6 luni.
15:40
Desemnarea lui Ilie Bolojan pentru funcția de premier este un semnal clar că România poate merge înainte cu seriozitate și respect pentru banii publici, este reacția USR, după anunțul făcut de președintele Nicușor Dan.
Acum 4 ore
15:30
„Sunt conștient de marea responsabilitate pe care mi-o asum”, spune premierul desemnat, Ilie Bolojan. El afirmă că va urmări trei direcții: „să punem ordine în finanțele țării, să lucrăm pentru o bună guvernare care să creeze condiții de dezvoltare și să arătăm respectul cuvenit românilor”.
15:20
Prețul petrolului a crescut joi cu aproape 3%, pe măsură ce conflictul armat dintre Israel și Iran a escaladat, iar incertitudinea cu privire la posibila implicare a Statelor Unite a ținut investitorii în alertă, informează Reuters.
15:10
Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat oficial că l-a desemnat pe Ilie Bolojan pentru a prelua funcția de prim-ministru și pentru a forma un nou Guvern de coaliție. Executivul va fi susținut de principalele partide parlamentare: PSD, PNL, USR și UDMR.
14:50
Ministerul Educației a fost dat în judecată de un tânăr care a cerut anularea diplomei de bacalaureat.
14:40
Procurorii DNA realizează o anchetă de amploare la Spitalul Militar Carol Davila din Bucureşti. Şeful Secţiei de Neurochirurgie și alţi doi medici din subordinea sa sunt acuzaţi că au luat bani de la pacienţi timp de cel puţin un an.
14:20
Polițiștii care au scos o fetiță de 12 ani dintr-un apartament plin de fum pe strada Comunarzi din Brăila au avut nevoie de oxigen după intervenție.
14:00
Potrivit unor surse politice citate de MEDIAFAX, președintele Nicușor Dan urmează să îl desemneze vineri pe Ilie Bolojan pentru funcția de prim-ministru, în vederea formării noului Executiv.
13:50
Miniștrii de Externe ai Marii Britanii, Franței și Germaniei, alături de Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe, urmează să se întâlnească vineri cu ministrul iranian de Externe pentru a relansa dialogul diplomatic privind programul nuclear iranian, notează Reuters.
13:40
Modul de ridicare de la farmacie a medicamentelor cu prescripție medicală se schimbă. Pacienții le pot lua fără să prerzinte fizic rețeta sau în format electronic dacă medicul a eliberat rețeta online.
Acum 6 ore
13:20
În anul școlar și universitar 2024-2025, numărul total al elevilor și studenților din România a ajuns la 3.485,6 mii, marcând o creștere de 19,1 mii față de anul precedent, anunță Institutul Național de Statistică printr-un comunicat de presă.
13:10
În acest weekend, energia este dominată de tranzitul Soarelui în Rac și de influențele Lunii care își schimbă poziția între semnele Taur și Gemeni.
13:00
IntenCity Festival promite o nouă ediție memorabilă, iar una dintre cele mai așteptate apariții este, fără îndoială, cea a superstarului internațional J Balvin.
13:00
Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) anunță că începând de vineri, 20 iunie, va funcționa în clădirea emblematică aflată pe Șoseaua Pavel D. Kiseleff nr. 57 – fostul sediu al Uniunii Social-Liberale (USL).
12:50
Cel puțin 14 persoane au fost rănite în urma bombardamentelor rusești asupra Odessei, în noaptea de joi spre vineri. Atacurile au vizat mai multe zone rezidențiale, informează The Kyiv Independent.
12:50
Trăim într-un ritm alert, în care fiecare zi este o cursă contra cronometru. Între responsabilitățile de la job, grija pentru familie și dorința de a face totul perfect, propria sănătate ajunge, de multe ori, pe plan secund.
12:40
Agenția Internațională pentru Energia Atomică confirmă că atacurile israeliene au avariat reactorul iranian de apă grea Khondab de la Arak și uzina din apropiere care produce apă grea. Imagini satelitare arată daunele la siturile nucleare iraniene.
12:40
Nu ți-a trecut niciodată prin gând că pariurile sportive ar putea fi și mai palpitante decât clasicele bilete 1X2? Să zicem că ești genul care preferă să-și pună cunoștințele fotbalistice la încercare, dar ai impresia că pariul obișnuit nu-ți oferă șansa să jonglezi cu subtilitățile unui meci.
12:20
Numărul elevilor care au promovat examenul de bacalaureat este mai mic față de anul trecut, iar cei cu medii perfecte sunt în scădere. Contestațiile pot fi depuse în perioada 21-24 iunie, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 30 iunie.
12:10
Studiile clinice câștigă tot mai mult teren în România, devenind o opțiune reală pentru accesul pacienților la terapii inovatoare și salvatoare de vieți.
11:50
Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu care se manifestă pe o suprafață de aproximativ 800 de metri pătrați în localitatea Lăpuș, județul Maramureș.
11:50
Cazinoul din Constanța găzduiește vineri prima căsătorie civilă. Doi tineri îndrăgostiți au ales să-și unească destinele în decorul impresionant al clădirii Art Nouveau.
11:40
O curte de apel din SUA i-a permis joi lui Donald Trump să păstreze controlul asupra Gărzii Naționale din California, în timp ce guvernatorul democrat al statului continuă procesul în care contestă legalitatea desfășurării trupelor militare de către președintele american.
Acum 8 ore
11:20
Unul dintre cele mai grave atacuri cibernetice din istorie a fost dezvăluit joi de site-ul de specialitate Cybernews. Aproape 16 miliarde de date de autentificare au fost expuse online, într-o breșă de securitate pe care experții o descriu drept o parte a unui „plan masiv de exploatare”.
11:10
Horoscop zilnic, sâmbătă, 21 iunie 2025: Gemenii au nevoie de liniște, Balanțele primesc ajutor, iar Vărsătorii au planuri mari.
10:50
Medicii acuzați că luau șpagă de la pacienți la Spitalul Militar Central au fost puși sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce procurorii militari au început urmărirea penală în cazul acestora.
10:50
Următoarele patru săptămâni vor aduce în România căldură excesivă și secetă. Temperaturile urmează să depășească valorile normale specifice acestei perioade.
10:40
„Kontinental ’25”, cel mai nou film semnat Radu Jude, ajunge în cinematografele din 23 de orașe din România începând cu 20 iunie, distribuit de Independența Film.
10:30
Ion Iliescu este conștient, stabil cardiac, cu asistare minimă respiratorie. Rămâne internat în secția de terapie intensivă.
10:20
În fiecare an, pe 24 iunie, românii sărbătoresc Sânzienele, o sărbătoare magică ce îmbină elemente păgâne și creștine, marcată de credințe populare, flori cu puteri vindecătoare, ritualuri de iubire și protecție, dar și superstiții care s-au transmis din generație în generație.
10:10
Odată cu venirea verii, muștele încep să invadeze casele, atrase de mirosuri și spații deschise. Enervante și greu de alungat, aceste insecte pot deveni un adevărat coșmar în bucătărie sau living.
09:50
Când ne gândim la simțuri, majoritatea dintre noi numim cinci: văzul, auzul, mirosul, gustul și atingerea.
09:40
Milostenia este un cuvânt adânc înrădăcinat în cultura, religia și valorile morale ale poporului român.
Acum 12 ore
09:30
DIICOT i-a trimis în judecată pe Pika și Măru, de 27 și 21 de ani, pentru trafic de droguri care a dus la moartea lui Rareș Ion, în aprilie.
09:20
În căutarea dragostei adevărate, de multe ori ne lăsăm ghidați de logică, liste de dorințe sau atracție fizică. Dar cel mai puternic ghid rămâne, de fapt, propriul tău corp.
09:10
Săptămâna 23–29 iunie 2025 este una dintre cele mai norocoase perioade ale anului, iar trei semne zodiacale vor resimți din plin impactul pozitiv în plan financiar.
08:50
121 cetățeni români din zona de conflict armat din Orientul Apropiat și membri de familie ai acestora au revenit în această dimineață în România, ca urmare a acțiunii guvernamentale coordonate de prim-ministrul interimar Cătălin Predoiu.
08:50
România s-a alăturat turneului BMW Golf Cup, o competiție care se află la a 40-a ediție și care, de la debutul său în Marea Britanie în 1982, a reunit peste 100.000 de participanți din 50 de țări.
08:50
Armata israeliană declară vineri că a detectat noi rachete lansate spre teritoriul său dinspre Iran, relatează CNN. „Sirenele au sunat în mai multe zone din Israel în urma identificării unor rachete lansate din Iran către stat”, au declarat Forțele de Apărare ale Israelului (IDF).
08:30
Litoralul românesc va fi plin și anul acesta, chiar dacă ordonanța „trenuleț” a redus valoarea voucherelor de vacanță la jumătate și se discută eliminarea lor sau acordarea doar pentru circa 17% din totalul bugetarilor.
08:30
Zona de litoral din Constanța și Tulcea, precum și Delta Dunării sunt sub Cod galben de vânt puternic, valabil vineri până la ora 13:00.
08:20
Un incendiu a izbucnit la un depozit de materiale de construcții din Zalău. Aici erau cazate 12 persoane care au ieșit singure din clădire și sunt în siguranță.
08:10
Noul guvern se naște dintr-o totală neînțelegere. Culmea: coaliția ar putea fi mai mare ca niciodată
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.