„Schimbarea regimului” este singura soluţie în Iran, afirmă fiul şahului. Aflat în exil, el se oferă să-i ia locul lui Khamenei şi să pună bazele unei tranziţii
News.ro,
23 iunie 2025 18:50
Reza Pahlavi, considerat „prinţul moştenitor al Iranului”, a cerut, luni, comunităţii internaţionale să forţeze înlăturarea regimului teocratic al ayatollahului Ali Khamenei, argumentând că înlăturarea actualelor autorităţi iraniene este necesară pentru a oferi o pace durabilă şi stabilitate regională, relatează POLITICO şi Reuters.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 5 minute
23:50
Prorector UMF ”Carol Davila” Bucureşti: După ce termină rezidenţiatul, o parte din absolvenţii plecaţi în străinătate se întorc, mai mult la privat # News.ro
Valentina Uivarosi, prorector la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) ”Carol Davila” Bucureşti, afirmă că sunt absolvenţi de medicină care pleacă în străinătate pentru rezidenţiat, după care revin în ţară, mulţi dintre ei profesând în sistemul privat.
Acum 10 minute
23:40
FC Rapid anunţă transferul fundaşului central olandez Lars Kramer, care a semnat un contract pe doi ani, cu opţiune de prelungire pentru încă un sezon – valabil din 1 iulie 2025.
Acum 30 minute
23:30
Preţurile petrolului au scăzut luni cu peste 8% după atacul Iranului asupra unei baze militare americane din Qatar, fără a bloca Strâmtoarea Ormuz # News.ro
Preţurile ţiţeiului au scăzut luni cu peste 8%, echivalentul a peste 6 dolari pe baril, după ce Iranul a atacat baza militară americană Al Udeid din Qatar, ca represalii pentru loviturile aeriene americane asupra instalaţiilor sale nucleare din weekend. Cu toate acestea, Teheranul nu a luat nicio măsură împotriva traficului navelor cu petrol şi gaze prin Strâmtoarea Ormuz, esenţial pentru comerţul global, transmite Reuters.
23:30
Dries Mertens, al cărui contract cu clubul turc Galatasaray expiră la sfârşitul lunii iunie, a anunţat că îşi încheie cariera la vârsta de 38 de ani.
23:30
UMF ”Carol Davila” schimbă modul în care studenţii universităţii plătesc taxa de studii/ În ce constau modificările şi de ce au fost acestea făcute # News.ro
Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) ”Carol Davila” din Bucureşti schimbă modul în care studenţii universităţii plătesc taxa anuală de studii. Prorectorul Valentina Uivarosi explică în ce constau modificările şi de ce au fost acestea făcute.
23:30
Argeş: Verificări ale Poliţiei, după ce un bărbat aparent în stare avansată de ebrietate a fost filmat urcând la volanul unui autoturism/ Recomandările poliţiştilor pentru cei care constată astfel de fapte # News.ro
Poliţiştii din Argeş fac verificări după ce pe Facebook au fost postate imagini în care se vede cum un bărbat aflat, aparent, în stare avansată de ebrietate şi care nu se ţine bine pe picioare deschide un autoturism şi urcă la volanul acestuia. Reprezentanţii Poliţiei fac apel la persoanele care asistă la astfel de scene să nu se mulţumească doar să le filmeze, ci să anunţe imediat autorităţile, atitudine care poate preveni eventuale incidente grave.
23:20
UPDATE - Prima şedinţă a Guvernului condus de Ilie Bolojan/ A fost aprobat proiectul de lege prin care sunt stabilite domeniile în care Executivul va putea emite ordonanţe simple, în vacanţa parlamentară - VIDEO # News.ro
Miniştrii Executivului condus de Ilie Bolojan au participat, luni seară, la prima şedinţă de Guvern de la învestire, la Palatul Victoria. În cadrul acesteia, a fost aprobat proiectul de lege prin care sunt stabilite domeniile în care Executivul va putea emite ordonanţe simple, până la sesiunea parlamentară din toamnă, dar şi o OUG care transpune în legislaţia de organizare a Executivului faptul că sunt cinci vicepremieri, dintre care trei fără portofoliu.
Acum o oră
23:10
Un sistem în criză. Marea Britanie lansează o anchetă naţională în maternităţi, după numeroase deficienţe # News.ro
Guvernul britanic a anunţat luni lansarea unei anchete naţionale în privinţa maternităţilor din Anglia, unde numeroase scandaluri au scos la iveală „probleme sistemice” de cel puţin cincisprezece ani, care au dus la moartea a sute de bebeluşi, relatează AFP.
23:10
Interes scăzut pentru Facultatea de Moaşe, în România/ Câte locuri sunt scoase la concurs la UMF ”Carol Davila” şi care ar fi cauzele pentru care candidaţii nu se înghesuie # News.ro
Profesia de moaşă, reglementată prin lege şi pentru care există facultate, nu atrage foarte multe candidate, în România. Valentina Uivarosi, prorector la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) ”Carol Davila” Bucureşti, a explicat care ar fi cauzele pentru care tinerii care doresc o carieră în domeniul sănătăţii nu sunt atraşi de această meserie.
23:00
UPDATE - Naţionala U19 a ratat calificarea în finala CE2025, după ce a fost învinsă de Ţările de Jos, scor 3-1 # News.ro
Naţionala U19 a României a ratat calificarea în finala CE2025, după ce a fost învinsă de Ţările de Jos, scor 3-1, luni, pe Stadionul Rapid-Giuleşti.
Acum 2 ore
22:40
Sute de candidaţi, înscrişi pentru admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti în prima zi de la deschiderea platformei online/ Oficialii universităţii se aşteaptă la mii de concurenţi # News.ro
Sute de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru a susţine concurs de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) ”Carol Davila” din Bucureşti, primul dosar fiind depus online la doar 20 de minute de la deschiderea platformei pentru înscrieri. Reprezentanţii universităţii afirmă că, în condiţiile în care anul trecut au fost 4.000 de candidaţi pentru admitere la studiile de licenţă, anul acesta se aşteaptă la un număr similar.
22:20
Insula greacă Chios declară stare de urgenţă în urma incendiilor care fac ravagii pentru a doua zi consecutiv # News.ro
Grecia a declarat luni stare de urgenţă pe insula Chios, unde sute de pompieri luptă pentru a stinge incendiile care fac ravagii pentru a doua zi consecutiv, în condiţiile în care vântul a intensificat focul, provocând întreruperi de curent şi evacuarea locuitorilor, relatează Reuters.
22:20
CFR Cluj, victorie în primul amical din cantonamentul din Austria, scor 4-2, cu Slovan Bratislava # News.ro
CFR Cluj a câştigat prima partidă de pregătire din cantonamentul din Austria, după ce a dispus, scor 4-2, de Slovan Bratislava.
22:10
Bogdan Ivan: Preiau cu responsabilitate mandatul de ministru al Energiei, într-o perioadă complicată pentru România şi pentru sectorul energetic. Prioritatea zero: protejarea consumatorilor vulnerabili # News.ro
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, afirmă că preia acest mandat ”într-o perioadă complicată pentru România şi pentru sectorul energetic”, arătând că priorităţile sunt protejarea consumatorilor vulnerabili şi creşterea capacităţilor de producţie a energiei.
21:50
UPDATE - Naţionala U19 a României este condusă de Ţările de Jos, scor 2-0, la pauză, în semifinalele CE2025 # News.ro
Naţionala U19 a României este condusă de Ţările de Jos, scor 2-0, la pauză, în semifinalele CE2025, de pe Stadionul Rapid-Giuleşti.
Acum 4 ore
21:40
Crystal Palace a confirmat vânzarea acţiunilor lui John Textor către patronul echipei de fotbal american New York Jets # News.ro
Gruparea engleză Crystal Palace a anunţat într-un comunicat publicat luni că acţiunile deţinute la club de John Textor au fost cumpărate de Woody Johnson, patronul echipei New York Jets, din NFL.
21:10
Naţionala U19 a României întâlneşte Ţările de Jos, în semifinalele CE2025. Meciul a început pe stadionul Rapid-Giuleşti # News.ro
Meciul naţionalei României cu Ţările de Jos, din semifinalele Campionatului European U19, a început, luni, pe Stadionul Rapid-Giuleşti.
21:10
Miniştrii Executivului condus de Ilie Bolojan participă, luni seară, la prima şedinţă de Guvern de la învestire, la Palatul Victoria.
21:00
O româncă absolventă a Academiei „West Point” a primit gradul de sublocotenent, într-o ceremonie militară la Statul Major al Forţelor Terestre: Am învăţat că a fi lider nu înseamnă doar să comanzi, ci să asculţi, să înţelegi şi să inspiri # News.ro
Miruna Gabriela Duracu, absolventă a prestigioasei Academii Militare americane „West Point”, a primit, luni, gradul de sublocotenent în cadrul unei ceremonii militare, la sediul Statului Major al Forţelor Terestre. Potrivit MApN, Duracu, „un model de excelenţă, disciplină şi dedicare”, a absolvit, în 2021, Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc. „Ambiţia, perseverenţa şi perfecţionismul său au fost decisive în parcurgerea cu succes a riguroasei selecţii pentru singurul loc alocat României la instituţia militară din SUA”, remarcă MApN. Potrivit blogului armataromaniei.ro, Miruna Duracu a povestit că şi-a dorit să intre în armată încă din şcoala generală, după ce a văzut la televizor parada militară de Ziua Naţională a României. „Nu m-am răzgândit nicio clipă, iar în clasa a VII-a am început să mă pregătesc intens pentru admitere”, a povestit ea.
20:50
Rachete au fost lansate luni asupra unei baze care găzduieşte trupe americane în Irak, anunţă The Associated Press citând un oficial de securitate.
20:50
Şeful PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru: Voi fi un susţinător ferm al noii echipe de guvernare atât timp cât România va merge pe drumul european, iar proiectele majore ale Iaşiului şi ale Moldovei nu vor avea de suferit # News.ro
Liderul PSD Iaşi, deputatul Bogdan Cojocaru, a declarat că va susţine noul Guvern atât timp cât România va merge în continuare pe drumul european, iar proiectele importante ale regiunii Moldovei, între care autostrăzile A7 şi A8, nu vor avea de suferit.
20:50
Echipa naţionala U19 a Spaniei s-a calificat luni, la Bucureşti, în finala Euro U19, după ce a dispus cu 6-5 de naţionala similară a Germaniei, în prima semifinală a competiţiei.
20:50
Bahrainul, stat din Golf care găzduieşte cartierul general al Flotei a 5-a a SUA, a anunţat luni că suspendă temporar zborurile în spaţiul său aerian.
20:40
Jucătorul Filip Cristian Jianu, locul 231 ATP, a fost eliminat, luni, în primul tur al calificărilor la Wimbledon, al treilea grand slam al anului.
20:40
Qatarul spune că îşi rezervă dreptul de a răspunde la atacul iranian asupra bazei militare americane din Doha # News.ro
Qatarul a declarat că îşi rezervă dreptul de a răspunde direct şi în conformitate cu dreptul internaţional după ce Iranul a vizat baza militară americană Al Udeid din Doha, ca răspuns la un atac american asupra instalaţiilor nucleare iraniene, informează The Guardian.
20:40
Companiile de transport maritim au început să evite Strâmtoarea Ormuz după atacurile SUA asupra Iranului # News.ro
Numărul navelor care tranzitează Strâmtoarea Ormuz, un punct strategic pentru aprovizionarea globală cu petrol şi gaze, a început să scadă, potrivit celei mai mari asociaţii de transport maritim din lume, Bimco. Reducerea traficului vine pe fondul temerilor tot mai mari privind extinderea conflictului din Orientul Mijlociu, după ce SUA au bombardat sâmbătă trei instalaţii nucleare majore din Iran, transmite CNBC.
20:30
Iranul a declarat luni că a atacat forţele americane staţionate la baza aeriană Al-Udeid din Qatar. Anunţul a fost făcut la televiziunea de stat în timp ce se auzea muzică militară, cu o explicaţie scrisă pe ecran care vorbea despre „un răspuns puternic şi de succes al forţelor armate ale Iranului la agresiunea Americii”, relatează The Guardian.
20:20
Explozii deasupra capitalei Qatarului, care şi-a închis spaţiul aerian. SUA au o bază aeriană în statul din Golf # News.ro
Explozii au fost auzite luni deasupra capitalei Qatarului, Doha, a relatat un martor Reuters, la scurt timp după ce un diplomat occidental a declarat că exista o ameninţare iraniană credibilă încă de la prânz împotriva bazei aeriene al-Udeid, administrată de SUA, relatează Reuters.
20:20
Senator USR, despre întârzierile apărute la realizarea autostrăzilor Moldovei: CNAIR trebuie reformată, profesionalizată, astfel încât să poată duce la capăt marile şantiere. Nu mai putem accepta licitaţii blocate şi contestaţii nesfârşite # News.ro
Senatorul USR Marius Bodea susţine că problemele apărute la realizarea autostrăzilor Moldovei, în principal A8, au drept cauză birocraţia statului român, el precizând că CNAIR trebuie reformată şi profesionalizată.
20:10
Horia Constantinescu (CJPC Constanţa), după o acţiune de control pe faleza de la Eforie Nord: Dughenizarea excesivă a transformat faleza într-un loc desprins parcă din Pakistan sau India - VIDEO # News.ro
Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa, Horia Constantinescu, a afirmat, luni, după ce a coordonat o acţiune de control pe faleza din Eforie Nord, că ”dughenizarea excesivă a transformat faleza într-un loc desprins parcă din Pakistan sau India”. Au fost controlaţi 12 operatori economici, iar în cazul a şase dintre ei a fost luată măsura închiderii temporare. De asemenea, au fost date amenzi în valoare de 60.000 de lei.
20:10
Membrii Guvernului condus de Ilie Bolojan depun, luni seară, jurământul de învestitură, la Palatul Cotroceni.
20:00
Donald Trump cere menţinerea preţurilor petrolului la niveluri scăzute: ”Altfel faceţi jocul inamicului” # News.ro
Preşedintele Donald Trump a cerut luni ca ”toată lumea” să menţină preţurile petrolului la un nivel scăzut, avertizând că o creştere ar însemna ”să jucăm în mâna inamicului”, pe fondul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu după atacurile SUA asupra instalaţiilor nucleare din Iran, transmite CNBC.
20:00
Bilanţul atacului rusesc asupra Kievului a crescut la 10 morţi şi zeci de răniţi. Un atac cu rachete asupra Odesei, efectuat la prânz, s-a soldat cu încă doi morţi # News.ro
Valuri de drone şi rachete ruseşti în şi în jurul oraşului Kyiv au ucis peste noapte 10 persoane, inclusiv un copil, au provocat incendii în zonele rezidenţiale şi au deteriorat intrarea într-o staţie de metrou folosită ca adăpost, au declarat luni oficialii ucraineni care au actualizat un bilanţ anunţat anterior, relatează Reuters. De asemenea, un atac asupra Odesei, efectuat luni în jurul prânzului, s-a soldat cu doi morţi şi 12 răniţi.
19:50
CJSU Mureş: Furnizarea apei menajere în localităţile aflate sub stare de alertă, reluată temporar/ Luni seară, ea va fi întreruptă din nou din cauza unui nou val de salinitate crescută în râul Târnava Mică # News.ro
Furnizarea apei menajere în localităţile din judeţul Mureş aflate sub stare de alertă după ce Salina Praid a fost inundată a fost reluată temporar, însă un nou val de salinitate crescută în apa râului Târnava Mică impune întreruperea din nou, de luni seară.
Acum 6 ore
19:40
Pe fondul atacurilor aeriene lansate de Statele Unite asupra instalaţiilor nucleare ale Iranului, sâmbătă, implicarea Beijingului în conflictul dintre Israel şi Iran rămâne prudentă, în pofida alianţei tradiţionale a Chinei cu Teheranul, relatează CNBC.
19:20
Preşedintele Nicuşor Dan a semnat decretul pentru numirea Guvernului condus de Ilie Bolojan / Depunerea jurământului noului Executiv, la ora 20.00, la Palatul Cotroceni # News.ro
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a semnat luni, decretul pentru numirea Guvernului României, condus de premierul Ilie Bolojan, după votul de învestirură din Parlament. Miniştrii noului Cabinet vor depune jurământul la ora 20.00, la Palatul Cotroceni.
19:20
Comisia Europeană a aprobat luni achiziţionarea MotoGP de către grupul american Liberty Media. Coroporaţia cu sediul în Colorado este deja proprietarul Formulei 1.
19:20
Surse: Germania va creşte cheltuielile pentru apărare la 3,5% din PIB până în 2029, printr-un program de împrumuturi de 400 de miliarde de euro # News.ro
Germania intenţionează să îşi majoreze cheltuielile pentru apărare până la 3,5% din produsul intern brut (PIB) până în 2029, finanţând această creştere printr-un program de împrumuturi în valoare de aproape 400 de miliarde de euro, potrivit unor surse citate de Reuters.
19:10
PSD l-a propus pe Sorin Grindeanu pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor / Mircea Abrudean, preşedintele Senatului, după ce Bolojan îşi preia mandatul de premier # News.ro
Grupul parlamentar al PSD l-a propus, luni, pe preşedintele interimar al formaţiunii, Sorin Grindeanu, pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Votul ar urma să aibă loc marţi, în plen. De asemenea, Mircea Abrudean a fost nominalizat de PNL pentru funcţia de Preşedinte al Senatului.
18:50
Parlamentarii AUR au părăsit sala de plen şi nu au participat la votul de învestitură a Guvernului Ilie Bolojan / George Simion a recitat din Mihai Eminescu # News.ro
Parlamentarii AUR au părăsit, luni, sala de plen şi nu au participat votul de învestitură a Guvernului Ilie Bolojan, liderul formaţiunii, George Simion arătând că nu vor să participe la această mascaradă şi recitând din Mihai Eminescu.
18:50
Procedura de recepţie a lucrărilor la Podul peste Dunăre, de la Brăila, a început luni, la aproape doi ani de la inaugurare/ Scrioşteanu: La sfârşitul săptămânii, se va putea circula, inclusiv pe drumurile de legătură, pe ambele maluri ale Dunării # News.ro
Procedura de recepţie a lucrărilor la Podul peste Dunăre, de la Brăila, a început luni, 23 iunie, la aproape doi ani de la inaugurare şi la câteva zile de la anunţul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) că a câştigat definitiv procesul împotriva antreprenorului italian, în cazul întârzierilor majore în finalizarea lucrărilor şi pentru care trebuie să plătească penalităţi de peste 80 de milioane de lei. Potrivit secretarului de stat Irinel Scrioşteanu, în urma deciziei Comisiei de Recepţie, la sfârşitul acestei săptămâni se va putea circula, inclusiv pe drumurile de legătură, pe ambele maluri ale Dunării.
18:50
„Schimbarea regimului” este singura soluţie în Iran, afirmă fiul şahului. Aflat în exil, el se oferă să-i ia locul lui Khamenei şi să pună bazele unei tranziţii # News.ro
Reza Pahlavi, considerat „prinţul moştenitor al Iranului”, a cerut, luni, comunităţii internaţionale să forţeze înlăturarea regimului teocratic al ayatollahului Ali Khamenei, argumentând că înlăturarea actualelor autorităţi iraniene este necesară pentru a oferi o pace durabilă şi stabilitate regională, relatează POLITICO şi Reuters.
18:40
Guvernul Ilie Bolojan a primit votul de învestitură al Parlamentului, cu 301 voturi pentru şi 9 voturi împotrivă / Ilie Bolojan: Vom face tot ce ţine de noi să respectăm acest vot şi să îi respectăm pe români # News.ro
Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost votat, luni, de plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, cu 301 voturi pentru şi 9 voturi împotrivă. Membrii Executivului urmează să depună jurământul, la ora 20.00, la Palatul Cotroceni.”Vom face tot ce ţine de noi să respectăm acest vot, să fim în serviciul ţării noastre şi să îi respectăm pe români”, a spus premierul Ilie Bolojan, în plen, după vot.
18:40
Teleorman: Intervenţie a poliţiştilor de la SIAS după ce o femeie a ameninţat că dă foc locuinţei, după o ceartă cu concubinul său/ Femeia a fost scoasă din casă, urmând a primi îngrijiri medicale de specialitate - VIDEO # News.ro
Poliţişti de la Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale şi negociatori au intervenit, luni, la Zimnicea, judeţul Teleorman, după ce o femeie a ameninţat că dă foc locuinţei, în urma unei discuţii în contradictoriu cu concubinul său. Femeia a fost scoasă din casă fără a fi rănită, ea urmând a primi îngrijiri medicale de specialitate.
18:30
Guvernul Ilie Bolojan a primit votul Parlamentului, cu 301 voturi pentru şi 9 voturi împotrivă # News.ro
Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost votat, luni, de plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, cu 301 voturi pentru şi 9 voturi împotrivă.
18:20
Recomandări FITS - „Unchiul Vanea” în regia lui Neil LaBute, circ contemporan australian, „Între ziduri”, un spectacol de Alexis Michalik, „Ierbar” de Simona Popescu şi Radu Afrim # News.ro
A cincea zi de Festival Internaţional de Teatru la Sibiu înseamnă peste 15 ţări, care prezintă peste 10 spectacole captivante, 10 spectacole outdoor gratuite, trei spectacole difuzate online.
18:20
Kelemen Hunor: Acest guvern nu va fi unul de sacrificiu dacă va arăta oamenilor că instituţiile statului lucrează pentru ei, dacă va ajuta pe cei corecţi şi drepţi şi îi va pedepsi pe cei care permanent fentează legea # News.ro
Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat, luni, în plenul Parlamentului, că se va vota o coaliţie complicată, poate cea mai complicată din ultimii 25 de ani după guvernul format în jurul Convenţiei Democratice iar provocările sunt în măsură a incertitudinilor. Acest guvern nu va fi unul de sacrificiu dacă va arăta oamenilor că instituţiile statului lucrează pentru ei, dacă va ajuta pe cei corecţi şi drepţi să-şi construiască predictibil ziua de mâine şi îi va pedepsi pe cei care permanent fentează legea, a mai spus Kelemen Hunor.
18:20
Jucătorul danez Holger Rune a lansat luni un magazin virtual unde a pus la vânzare echipament utilizat la meciuri sau la antrenamente. Inclusiv rachete vechi şi sparte, la preţul de cinci mii de euro bucata.
18:10
„Împărăţia cerului şi a eclerului”, volum de povestiri de Codruţ Baciu, a câştigat Consursul de Debut al editurii Polirom # News.ro
„Împărăţia cerului şi a eclerului”, povestiri de Codruţ Baciu, este volumul câştigător la secţiunea Proză a Consursului de Debut, ediţia 2025, al editurii Polirom.
18:00
Cătălin Drulă: Guvernul care va fi votat astăzi este obligat să fie guvernul responsabilităţii. Alternativa, e de negândit. Este colapsul / Premierul Ilie Bolojan va avea nevoie să intraţi în ministere, din prima zi, cu drujba # News.ro
Deputatul USR Cătălin Drulă a declarat, luni, că Guvernul care va fi votat astăzi este obligat să fie guvernul responsabilităţii iar alternativa este de negândit, este colapsul. Drulă a mai afirmat că premierul Ilie Bolojan va avea nevoie să se intre în ministere, din prima zi, cu drujba.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.