Dominic Fritz: USR vrea să redea încrederea românilor în democrație
Jurnalul.ro,
23 iunie 2025 22:20
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat luni, cu prilejul semnării acordului politic al noii coaliții de guvernare, că formațiunea pe care o conduce intră în această formulă „cu speranță și voința de a reclădi încrederea cetățenilor în instituțiile democratice”.
• • •
Alte ştiri de Jurnalul.ro
Acum o oră
01:30
Spectacolul I Am the Wind participă la cea de-a 37-a ediție a Festivalului Teatrelor Maghiare de la Kisvárda # Jurnalul.ro
Teatrul Maghiar de Stat Cluj participă în programul competițional al celei de-a 37-a ediții a Festivalului Teatrelor Maghiare de la Kisvárda cu spectacolul I Am the Wind, în regia lui Gábor Tompa.
Acum 2 ore
01:10
Cătălin. George. Narcis. Primele trei ispite masculine, din sezonul 9, Insula Iubirii! # Jurnalul.ro
Show-ul fenomen revine, din iulie, la Antena 1!
00:50
Curajul de a renaște, producția turcească de succes despre povestea surprinzătoare a unei femei care ia viața de la capăt, începe la Happy Channel din 8 iulie, de la ora 20:00 # Jurnalul.ro
Ce se întâmplă atunci când întrebarea destinului devine cea mai puternică voce? ”Ești gata să te trezești la viață?” Din 8 iulie, urmărește în fiecare luni și marți, de la ora 20:00, la Happy Channel, Curajul de a renaște, serialul care dezvăluie călătoria uluitoare a unei femei aparent fragile, dar cu o forță interioară uriașă.
00:30
Pe 24 iunie 2025, evenimentul astrologic Rac în conjuncție cu Jupiter aduce o energie de vindecare profundă, care pune capăt unei perioade dificile pentru trei semne zodiacale: Berbec, Fecioară și Pești.
Acum 4 ore
00:10
Guvernul austerității a intrat în pâine. România este pusă la regim. Pensiile de 4.000 de lei vor fi impozitate
23 iunie 2025
23:50
Gigantul american Apple se află în negocieri cu oficialii Comisiei Europene, în încercarea de a evita noi amenzi sub incidența Regulamentului privind Piețele Digitale (DMA), transmite luni Financial Times.
23:30
Premierul Ilie Bolojan și miniștrii s-au reunit luni seara în prima ședință a noului Guvern. Participanții au luat și primele decizii care vizează ordonanțele de urgență și organizarea Guvernului.
23:30
Naționala de fotbal a României a ratat calificarea în finala Campionatului European sub 19 ani. În semifinale, tricolorii au fost învinși de Olanda. Competiția se desfășoară în România.
23:20
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu a anunțat luni că formațiunea pe care o conduce o să fie un partener responsabil și onest în cadrul coaliției de guvernare.
23:10
Liderul UDMR Kelemen Hunor a spus luni, la semnarea acordului politic al coaliției de guvernare că ne așteaptă decizii grele, care vor însemna și „durere”.
22:50
În fiecare an, pe data de 24 iunie, credincioșii ortodocși sărbătoresc Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, unul dintre cele mai importante praznice cu cruce roșie din calendarul ortodox.
22:50
Chef Richard Abou Zaki și-a sărbătorit mama: ”Weekend-urile sunt pline pentru mine vara, dar de ziua ei mereu îmi rezerv timp pentru ea” # Jurnalul.ro
Weekend-ul trecut a fost unul cu totul special pentru juratul Chefi la cuțite: sâmbătă a aniversat ziua de naștere a mamei sale, astfel că, în ciuda unui program foarte încărcat, Chef Richard Abou Zaki și-a rezervat o zi liberă pentru sărbătoarea din familia sa.
22:40
Românii, cei mai convinşi europeni că alegerea lui Trump este un lucru bun pentru pace # Jurnalul.ro
Românii se numără printre cei mai convinşi europeni că venirea lui Donald Trump la Casa Albă este un lucru bun atât pentru ţara lor, cât şi pentru pacea în lume, la şase luni după câştigarea alegerilor de către preşedintele republican, relevă un sondaj de opinie realizat în 12 state europene şi făcut public luni.
22:40
Pe 24 iunie, românii celebrează Sânzienele, o sărbătoare ancestrală încărcată de magie, tradiții și semnificații profunde. Cunoscută și sub denumirea de Drăgaica, această zi împletește mitologia românească cu obiceiuri populare, marcând unul dintre cele mai importante momente din calendarul rural.
22:30
Prețul petrolului a scăzut brusc în urma atacurilor iraniene de luni asupra bazei americane din Qatar.
Acum 6 ore
22:20
Alertă maximă! Bazele militare și aerodromurile din Irak și Siria au intrat în stare de alarmă # Jurnalul.ro
Bazele militare și aerodromurile din Irak și Siria sunt în stare de alertă după atacul iranian asupra unității americane din Qatar. Mai multe țări din Orientul Mijlociu și-au închis spațiul aerian.
22:20
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat luni, cu prilejul semnării acordului politic al noii coaliții de guvernare, că formațiunea pe care o conduce intră în această formulă „cu speranță și voința de a reclădi încrederea cetățenilor în instituțiile democratice”.
22:10
Un incendiu uriaș a izbucnit într-o localitate din Giurgiu. Vegetația uscată a luat foc pe o mare suprafață, iar flăcările s-au extins către locuințe și un parc auto. Pagubele sunt însemnate, anunță pompierii.
22:10
De Ziua Internațională a Iei, ARCUB deschide expoziția „Alai”, curatoriată de artista Ștefana Samfira, o pledoarie pentru Patrimoniul Viu, la Casa Eliad # Jurnalul.ro
ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București celebrează Ziua Internațională a Iei și Sărbătoarea Sânzienelor cu o expoziție dedicată portului popular românesc – „Alai”, care are loc între 24 iunie și 6 iulie, la ARCUB – Casa Eliad.
21:50
Donald Trump, în Situation Room după atacul iranian asupra bazelor americane din Orientul Mijlociu # Jurnalul.ro
Președintele american Donald Trump a participat la o ședință de urgență a oficialilor din domeniul securității în urma atacului iranian de luni asupra bazelor SUA din Orientul Mijlociu.
21:40
Un nou test de sânge experimental poate identifica ADN-ul tumoral în organism cu trei ani înainte ca cancerul să fie diagnosticat prin metodele clasice.
21:40
Criza din Orientul Mijlociu ia amploare. Mai multe țări și-au închis spațiul aerian imediat după atacul iranian asupra bazei americane din Qatar. În paralel, oficialii americani anunță că nu sunt victime în urma atacului de luni.
21:20
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a sosit luni în Marea Britanie pentru discuții privind sprijinul defensiv acordat Ucrainei și intensificarea presiunii internaționale asupra Rusiei, relatează Reuters.
21:10
Greșeala din duș care îți poate dăuna pielii: Ce spun dermatologii despre exfolierea corectă # Jurnalul.ro
Puțini știu că pielea noastră elimină constant celule moarte, care se desprind natural. Totuși, pentru a ajuta acest proces și a obține o piele cu adevărat netedă și luminoasă, exfolierea regulată este esențială. Ai admirat vreodată pielea fină și radiantă a cuiva? Cel mai probabil, exfolierea face parte din rutina lor.
21:10
Premierul Bolojan şi echipa sa de miniştri au ajuns la Palatul Victoria pentru o primă reuniune a noului Guvern # Jurnalul.ro
Premierul Ilie Bolojan şi echipa sa de miniştri au ajuns luni seară la Palatul Victoria, unde va avea loc o primă şedinţă a noului Guvern.
20:50
Clubul de fotbal Dinamo București a ieșit luni din procedura de insolvență, în urma unei decizii pronunțate de Tribunalul București. Hotărârea vine la capătul unui proces de reorganizare financiară și administrativă, început în vara anului 2021.
20:40
De ce nu este recomandată cafeaua cu gheață pe timp de caniculă. Avertismentul medicilor și ce alternative avem # Jurnalul.ro
Pe timp de vară, puține lucruri par mai revigorante decât o cafea rece cu gheață. Răcoritoare, energizantă și savuroasă, această băutură este un adevărat răsfăț într-o zi caniculară. Totuși, specialiștii în sănătate trag un semnal de alarmă: consumul de cafea – chiar și rece – poate fi periculos în perioadele de caniculă extremă.
20:30
Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) din Iran a confirmat atacul asupra bazei aeriene americane al-Udeid din Qatar, conform agenției Tasnim. Aceeași agenție iraniană, citată de Al Jazeera, a menționat atacuri asupra unor baze americane din Qatar și Irak. Operațiunea se numește „Anunțarea Victoriei”.
Acum 8 ore
20:20
Agenţia de meteorologie din Japonia a ridicat luni nivelul de alertă pentru vulcanul Shinmoe, situat în sud-vestul insulei Kyushu, în urma unei erupţii recente şi a unei creşteri semnificative a emisiilor de gaze, transmite agenţia Kyodo.
20:10
Secţia pentru judecători a CSM a hotărât luni numirea Liei Savonea în funcţia de preşedinte al ICCJ, decizia fiind luată cu 9 voturi favorabile și un vot împotrivă. Savonea a fost singurul candidat înscris la concursul pentru şefia ICCJ.
20:10
Horoscop transformator: Ce lecții de viață trebuie să învețe Vărsătorii, Capricornii, Balanțele și Săgetătorii în această perioadă # Jurnalul.ro
Uneori, viața ne dă semnale subtile că a sosit timpul pentru o schimbare profundă — chiar dacă asta înseamnă să ne îndepărtăm de vechi prietenii, obiceiuri sau identități. Descoperă ce provocări și revelații aduce această perioadă pentru Vărsător, Capricorn, Balanță și Săgetător. Un horoscop intens, cu accente motivaționale și chemări la acțiune autentică.
19:50
2,3 miliarde de lei pentru modernizarea liniei de cale ferată Drobeta Turnu Severin-Băile Herculane # Jurnalul.ro
CFR SA anunță semnarea unui contract în valoare de peste 2,3 miliarde de lei care vizează modernizarea liniei de cale ferată între Drobeta Turnu Severin și Bările Herculane, parte a coridorului parte a Coridorului Orient/Est-Mediteranean.
19:40
Drulă: Să nu evităm elefantul din cameră, partidele care au creat criza trebuie acum să o rezolve # Jurnalul.ro
Deputatul USR Cătălin Drulă a criticat dur vechile guvernări, spunând în plenul Parlamentului că țara este într-o criză financiară gravă. El a abordat ironia situației: responsabilii de această criză sunt chemați acum să o repare.
19:30
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat luni decretul privind numirea Guvernului Bolojan.
19:20
Conjuncția dintre Soare și Marele benefic, Jupiter, din 24 iunie 2024, va aduce noroc la bani anumitor zodii.
19:10
Ziua Iei, marcată anual la data de 24 iunie, oferă un prilej semnificativ de promovare internațională a patrimoniului cultural național și de reafirmare a identității românești. Arta cămășii cu altiță, inclusă în 2022 în patrimoniul cultural imaterial UNE # Jurnalul.ro
Ziua Iei, marcată anual la data de 24 iunie, oferă un prilej semnificativ de promovare internațională a patrimoniului cultural național și de reafirmare a identității românești. Arta cămășii cu altiță, inclusă în 2022 în patrimoniul cultural imaterial UNESCO, expresie a creativității și continuității tradiției românești din România și Republica Moldova, reflectă rafinamentul meșteșugului transmis din generație în generație.
18:50
Fluturi periculoși în mai multe orașe din România. De ce au ajuns exemplarele în țara noastră # Jurnalul.ro
Capitala și alte orașe din România sunt invadate de fluturi. Aceștia sunt de culoare gri și pot fi observați în parcuri, grădini, pe stadioane.
18:40
Ponta critică noua componență a CSAT: USR și PNL au câte trei membri, PSD doar unul, UDMR niciunul # Jurnalul.ro
Victor Ponta a criticat dezechilibrul din nou componență a CSAT unde USR și PNL au câte trei membri, PSD unul și UDMR niciunul. Fostul premier consideră că deciziile importante pentru România vor fi luate mai degrabă în CSAT decât în Guvern.
18:40
A patra zi la FITS, 23 iunie, aduce „Origini” al Scapino Ballet Rotterdam, „Violoncelul” de Jo Strømgren Kompani, „Nijinski. Agonie și extaz” și „Gardienii deșertului” pe pietonala Nicolae Bălcescu # Jurnalul.ro
Cea de-a 32-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu cuprinde peste 842 de evenimente pe parcursul a zece zile pline de teatru, dans, muzică, circ, expoziţii şi multe altele. Sunt aşteptaţi peste 5000 de artişti din 82 de ţări.
18:30
Cum să organizezi o petrecere memorabilă la piscină într-o vilă exclusivistă din București – Ghid complet # Jurnalul.ro
Dacă îți dorești să organizezi o petrecere la piscină de neuitat, plină de distracție, eleganță și rafinament, alegerea unei locații exclusiviste devine primul pas spre succes. O petrecere organizată într-o vilă elegantă, cu piscină și spații generoase, este modalitatea ideală de a-ți impresiona invitații și de a crea amintiri deosebite. În București, ai numeroase opțiuni pentru evenimente private, însă o vilă cu piscină oferă avantaje unice, care transformă orice petrecere într-o experiență premium.
18:30
Creierul iubeste soarele, dar cu măsură. Sfatul specialistului în perioadele caniculare # Jurnalul.ro
Soarele are multiple beneficii pentru organism – stimulează secreția de vitamina D, susține buna dispoziție și contribuie la un somn odihnitor. Însă, în perioadele caniculare, expunerea excesivă la temperaturi ridicate poate deveni un factor de risc pentru sănătatea neurologică. Canicula poate avea un impact direct asupra creierului, în special în rândul copiilor, vârstnicilor și pacienților cu afecțiuni neurologice cronice.
18:30
Mireasa – 7 cupluri s-au logodit. Ultima cerere de căsătorie a fost neașteptată: „Mi-a luat sufletul și mințile din prima zi” # Jurnalul.ro
Dragostea trece de granițele reality show-ului Mireasa, iar poveștile conturate în Casă continuă și în afară! Concurenții au mari emoții, mai ales pentru că se apropie finalul noului sezon, iar telespectatorii trăiesc fiecare moment alături de aceștia. Surprize există în fiecare episod, astfel că o nouă cerere de căsătorie a emoționat pe toată lumea.
Acum 12 ore
18:20
Sudul României se află în pericol de deşertificare. Judeţe întregi din Muntenia au sub 10% suprafaţă împădurită, o situaţie critică pentru ecosistemele din jur. În fața provocărilor climatice și sociale tot mai mari, plantarea copacilor devine una dintre cele mai simple și eficiente soluții pentru un viitor sustenabil. Iar pentru că natura se protejează cel mai bine prin exemplu personal, angajații companiei Oscar Downstream, împreună cu copiii lor, au plantat mii de puieţi de salcâm în Ialomiţa, judeţul cu doar 5,8% suprafaţă împădurită. O acțiune cu impact asupra mediului, dar și o lecție practică de ecologie pentru cei mai mici participanți.
18:20
Economia circulară este una dintre măsurile cu cel mai mare impact asupra reducerii poluării și protecției mediului. Este modelul economic în care resursele sunt păstrate în uz cât mai mult timp posibil prin reutilizare, reparație, refolosire și reciclare. În Bucureşti, pe Calea Plevnei 98, există un Centru de Economie Circulară, care reprezintă un model de solidaritate și sustenabilitate, este practic primul centru integrat din România, dezvoltat de Asociația Eco-Durabil, în parteneriat cu DGASMB, și susținut de ENGIE.
18:20
Nazare: ANAF joacă rolul de dur cu micii antreprenori și IMM-uri, dar e blânduț cu marii evazioniști # Jurnalul.ro
„ANAF joacă rolul de dur cu micii antreprenori și IMM-uri, dar e blânduț cu marii evazioniști și aș vrea ca ANAF să inverseze această atitudine”, spune viitorul ministru de Finanțe, Alexandru Nazare, în timpul audierilor din comisiile de specialitate din Parlament.
18:10
Numărul de înger 1212 aduce bucurie și noroc celor care îl observă. Universul le trimite astfel un mesaj important.
17:50
Cseke Attila, propunerea de ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a anunțat o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației publice, printre care revizuirea sistemului de sporuri și reducerea numărului de posturi bugetare.
17:40
Excentricitățile miliardarilor. Fondatorul Telegram are 106 copii. Ce planuri are pentru averea sa uriașă # Jurnalul.ro
Unii dntre miliardarii lumii se remarcă nu doar prin afacerile de succes pe care le conduc, ci și prin excentricitățile lor. Astfel că Pavel Durov, fondatorul Telegram, a anunțat că își va lăsa averea celor 106 copii pe care îi are.
17:40
Ilie Bolojan: Se cuvine să le cerem scuze cetățenilor noștri pentru situația în care a ajuns România # Jurnalul.ro
Premierul desemnat Ilie Bolojan a declarat că „se cuvine să le cerem scuze cetățenilor noștri pentru situația în care a ajuns România. Declarația a fost făcută în fața parlamentarilor, în timpul ședinței comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului.
17:20
Costurile vacanțelor în țara noastră ar putea crește de la 1 august 2025. Motivul se află în preconizata creștere a TVA (taxa pe evaloarea adăugată) pentru turism și restaurante după 1 iulie 2025.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.