Schimbări în PSD: Marian Neacşu urmează să preia funcţia de secretar general al PSD, dacă Paul Stănescu va fi numit în funcţia de preşedinte al Curţii de Conturi în locul lui Mihai Busuioc, care merge la CCR

Ziarul Financiar, 24 iunie 2025 11:45

Schimbări în PSD: Marian Neacşu urmează să preia funcţia de secretar general al PSD, dacă Paul Stănescu va fi numit în funcţia de preşedinte al Curţii de Conturi în locul lui Mihai Busuioc, care merge la CCR

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Ziarul Financiar

Acum 5 minute
23:00
23:00
Banca naţională a Elveţiei a făcut săptămâna trecută ceva extrem, a dus preţul împrumuturilor la zero în încercarea de a frâna apre­cierea rapidă a francului elveţian, unul din motivele principale pentru care inflaţia a devenit negativă acolo. Decizia a trezit temeri că dobânzile, şi nu doar cele din Elveţia, se vor reîntoarce în teritoriul negativ.
Acum 2 ore
21:30
Acum 4 ore
19:30
19:30
Smart Diesel din Arad, fondată de antreprenorii români Ovidiu Andrieş şi Daniel Imbre şi preluată integral anul trecut de către grupul german DKV, a raportat pentru 2024 un profit net de 224,6 mil. lei (45,1 mil. euro), în creştere cu 63,1% faţă de anul anterior, când compania a avut un câştig net de 137,7 mil. lei (27,8 mil. euro), conform calculelor ZF făcute pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor
19:15
19:00
Acum 6 ore
18:45
DHL International România, una dintre cele mai mari companii de curierat de pe plan local, a realizat anul trecut o cifră de afaceri de aproape 339,7 mil. lei (68,2 mil. euro), în creştere cu 5,1% faţă de anul anterior, când a avut afaceri de 323,1 mil. lei (65,3 mil. euro), potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor de pe site-ul Ministerului Finanţelor.
18:15
La jumătatea anului 2025, piaţa hotelieră din România se confruntă cu presiuni tot mai mari, cauzate de instabilitatea fiscală şi geopolitică, dar şi de concurenţa tot mai acerbă venită din zona platformelor Airbnb şi Booking. După un prim timestru în uşoară creştere, industria hotelieră a început să resimtă scăderi semnificative începând cu luna aprilie pe fondul alegerilor şi incertitudinii fiscale, dar şi al conflictelor externe.
18:00
17:30
PM, un grup fondat de un cetăţean de origine turcă, Ahmet Yilmaz, a ajuns la afaceri de 12,4 mil. euro în 2024, faţă de 7 milioane de euro în România în 2021 din vânzarea de accesorii pentru uşi şi ferestre. Cu sediul central în Bucureşti, grupul îşi derulează întreaga activi­tate de producţie în Turcia, pe plan local având două centre logistice, la Cluj şi lângă Bucureşti.
17:30
17:15
17:15
17:15
17:00
17:00
17:00
Acum 8 ore
16:45
16:45
Cererea de muncitori străini continuă să crească în România, iar o mare parte din personalul care vine din Asia merge în co­merţ. Melania Pop, mana­ging partner al companiei de recrutare şi plasare de forţă de muncă International Work Finder, spune că firma pe care o conduce are în prezent aproximativ 3.500 de anga­jaţi proprii în România şi o rată de creştere de 1.000 de angajaţi pe lună.
16:30
16:30
16:15
Incertitudinea de pe plan economic şi politic îi determină pe români să fie prudenţi, iar asta la nivel naţional. În plan personal, din punct de vedere financiar, ei declară că au posibilitatea de a-şi acoperi cheltuielile, însă situaţia generală din economie îi face să fie precauţi cu cheltuielile. De altfel, românii sunt cei mai pesimişti europeni când vine vorba de perspectivele economiei ţării lor.
15:45
15:00
Acum 12 ore
14:45
14:45
14:30
14:15
14:15
13:45
13:30
Primele zece societăţi de brokeraj de la Bursa de Valori Bucureşti au intermediat în perioada ianuarie–mai 2025 tranzacţii cu acţiuni, obligaţiuni, unităţi de fond şi drepturi în valoare cumulată de circa 32 de miliarde de lei, potrivit datelor agregate de ZF de la BVB. Cota de piaţă a acestora a fost de 96%.
13:30
13:30
13:15
13:00
13:00
12:15
12:15
12:00
11:45
11:15
11:00
Spitalul regional din Craiova este cel mai „avansat“ din punctul de vedere al construcţiei, după ce în aprilie 2025 constructorul a pri­mit unda verde pentru a începe ridicarea efectivă a clădirii viitorului spital de 800 de paturi şi 3,7 miliarde de lei inves­tiţie totală.
10:30
10:15
Acum 24 ore
09:45
Piaţa digitalizării din România tra­versează o perioadă de creş­tere accelerată, în special în sectoare precum educaţia, sănă­tatea şi administraţia publică, unde nevoia de soluţii IT devine tot mai clară.
09:45
OK KINO, un brand independent de modă din Chişinău, are o poveste recentă, dar claritatea abordării i-a permis să depăşească rapid graniţele Republicii Moldova.
08:45
Grupul Olala!, activ în indus­tria de ospitalitate, anunţă că a plătit peste 5 mil. euro pentru a cumpăra două hoteluri amplasate în inima Bu­cu­reştiului, este vorba de hotelurile Duke Romană şi Duke Armenească, ambele clasificate la trei stele, con­form site-ului propriu.
08:15
ShareAI, un startup local, construieşte o reţea descentralizată de putere de calcul pe care o descrie drept un „Airbnb pentru dispozitive“, cu scopul de a oferi o alternativă europeană la infrastructura dominată de giganţii AI din Statele Unite şi de a redistribui valoarea financiară către comunitate. Platforma, aflată în stadiu de test, permite oricui, de la persoane fizice cu computere performante la companii cu propriile servere, să îşi pună la dispoziţie resursele nefolosite şi să fie plătit pentru asta.
07:45
Producătorul de medicamente Biofarm (simbol bursier BIO) înregistrează o creştere de 17,6% a preţului acţiunilor în ultima lună şi jumătate, adică după ce emitentul a anunţat situaţiile financiare aferente primelor trei luni din an.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.