Mihai Leu, în continuare în stare gravă la Spitalul Fundeni
Jurnalul.ro,
25 iunie 2025 12:00
Mihai Leu, campion mondial la box și campion național de automobilism, este internat în continuare în stare gravă la secția de terapie intensivă a Spitalului Fundeni, unde este intubat și sedat, anunță miercuri unitatea medicală.
• • •
Alte ştiri de Jurnalul.ro
Acum 5 minute
16:40
Președintele României, Nicușor Dan, a participat la Summit-ul NATO desfășurat la Haga, și a declarat că România susține noul obiectivul de a aloca 5% din PIB pentru apărare, însă a subliniat că această țintă poate fi atinsă abia după ce economia va fi stabilizată.
Acum 30 minute
16:20
Un număr de 5.579 de contestaţii au fost depuse la Bacalaureat în Bucureşti, a declarat miercuri pentru AGERPRES inspectorul şcolar general Florian Lixandru.
16:10
Ingredientul care schimbă culoarea hortensiilor. Florile pot deveni albastre sau violet # Jurnalul.ro
O caracteristică interesantă a anumitor hortensii este capacitatea de a-și schimba culoarea. Și nici măcar nu este nevoie să cumperi un produs specializat pentru a face acest lucru.
Acum o oră
16:00
Reciclarea deşeurilor electrice este una dintre componentele importante în economia circulară, precum și în ceea ce privește protecția mediului înconjurător. Multe aparate conțin materii prime valoroase, inclusiv metale rare considerate critice pentru industrie. Recuperarea și reintroducerea lor în procesul de producție reduc dependența de resurse naturale noi, contribuie la protejarea ecosistemelor și susține economia circulară.
15:50
Soluții în antichitate de reducere a prețurilor. Sfaturile lui Socrate pentru vremuri grele # Jurnalul.ro
Prețurile au sărit în aer de la începutul acestui an iar taxele și impozitele pregătite de autorități de la 1 iulie 2025 pentru reducerea deficitului bugetar va pune presiune mare asupra costului vieții românilor.
Acum 2 ore
15:40
Cea de-a 24-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania s-a încheiat spectaculos duminică seara: peste 5000 de spectatori au participat la evenimentul AMADEUS LIVE de la BT Arena și 3000 de clujeni au urmărit, pe ecranul gigant din Piața Unirii, filmul de închidere: SIRÂT (r. Oliver Laxe).
15:30
Procesul educațional este într-o continuă transformare, iar profesorii de astăzi au la dispoziție o gamă tot mai variată de instrumente și resurse digitale care pot eficientiza predarea și pot crește implicarea elevilor.
15:30
Mediul urban este responsabil pentru o mare parte dintre emisiile globale de carbon, iar clădirile – prin construcție, operare și consumul zilnic de resurse – contribuie semnificativ la această amprentă. Pe măsură ce orașele cresc, devine esențial ca dezvoltarea lor să fie ghidată de principii de eficiență, adaptabilitate și impact minim asupra mediului.
15:20
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, lider de audiență cu a doua ediție de la Oradea. Diseară, emisiunea aduce jocul care îl distruge psihic pe Liviu Vârciu # Jurnalul.ro
Cea mai nouă ediție Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, difuzată aseară la Antena 1, a fost lider de audiență pe toate segmentele de public – comercial, urban și national, cu o ediție în care jocul cu melci și Rikito în rol de sufleur a făcut deliciul publicului.
15:20
Regele Charles al III-lea și actorul britanic Idris Elba vor colabora la realizarea unui film documentar realizat de Netflix, care va explora impactul organizației caritabile britanice „The King's Trust”, cu ocazia aniversării a 50 de ani de la înființare, a anunțat vineri platforma de streaming.
15:10
O franțuzoaică din insula caraibiană Guadelupa a fost identificată ca fiind singura purtătoare cunoscută a unei noi grupe sanguine, denumită „Gwada negativ”.
14:50
Educație la orice vârstă. O româncă a luat BAC-ul la 75 de ani. Care sunt planurile ei de viitor # Jurnalul.ro
O româncă de 75 de ani a promovat examenele de Bacalaureat. Femeia este din județul Neamț și a susținut probele pentru prima oară.
Acum 4 ore
14:40
Incendiu într-o cameră tehnică a pavilionului administrativ de la Centrala de la Cernavodă # Jurnalul.ro
Un incendiu a izbucnit miercuri într-o cameră tehnică a pavilionului administrativ de la Centrala de la Cernavodă.
14:20
Pericolul din piețe. Roșiile românești, pline de pesticide. Ce boli grave pot să provoace # Jurnalul.ro
Analizele de laboraor realizate la roșii românești din 9 piețe din Capitală arată că acestea sunt pline de pesticide. O singură probă a trecut testul.
14:10
Sfinții Petru și Pavel sunt sărbătoriți în fiecare an pe 29 iunie. Este o sărbătoare importantă, marcată de tradiții și superstiții populare populare, transmise din generație în generație.
13:50
Astronauți din India, Polonia și Ungaria, în prima lor misiune pe Stația Spațială Internațională # Jurnalul.ro
O misiune spațială formată din astronauți din India, Polonia, Ungaria și SUA a fost lansată miercuri dimineață spre Stația Spațială Internațională, marcând prima vizită a celor trei țări europene și asiatice la bordul stației, notează Reuters.
13:20
Pe litoralul românesc al Mării Nerge este invazie de buburuze. Turiștii sunt afectați că acestea se așează pe piele în timp ce fac plajă, pe haine, prosoape, mâncare, saltele. Specialiștii spun însă că sunt inofensive iar cauza se regăsește în creșterea bruscă a temperaturilor.
13:10
O familie apropiată seamănă cu un pulover tricotat: oferă căldură, sprijin și confort – este un spațiu de siguranță și iertare. Însă atunci când apropierea este, de fapt, o formă de încâlcire toxică (enmeshment), mediul devine sufocant, lipsit de limite și dominat de control.
12:50
Cireşii au înflorit pentru a doua oară în acest an în mai multe zone din judeţul Arad, specialiştii considerând că este o anomalie cauzată de schimbări climatice care provoacă stres copacilor, cu riscul ca unii să fie afectaţi pe termen lung.
Acum 6 ore
12:40
Mireasa – concurenții au depus actele de căsătorie și rochiile de mireasă au fost alese # Jurnalul.ro
Călătoria concurenților de la Mireasa se apropie de final, iar cuplurile abia așteaptă să trăiască unele dintre cele mai importante momente din viața lor.
12:20
Rutte: „Nu există alternativă la majorarea bugetului apărării, din cauza amenințării Rusiei” # Jurnalul.ro
Șeful NATO, Mark Rutte, a declarat miercuri că statele membre sunt obligate să-și majoreze bugetele de apărare. Nu există alternativă la majorarea bugetului apărării din cauza amenințării Rusiei, a spus Rutte, potrivit Reuters.
12:10
Inteligența artificială poate fi antrenată pe cărți fără permisiune, decide un tribunal din SUA # Jurnalul.ro
Compania Anthropic își poate antrena acum modelele de inteligență artificială (AI) pe cărți protejate de drepturi de autor fără a obține permisiunea scriitorilor acestora, potrivit unei hotărâri luate de un tribunal american.
12:00
Primarul general al Capitalei vrea plafonarea salariilor directorilor din companiile municipale # Jurnalul.ro
Primarul general al Capitalei, Stelian Bujduveanu, anunță, miercuri, că a introdus pe ordinea de zi a Consiliului un proiect care vizează plafonarea salariilor directorilor din companiile municipale.
12:00
Mihai Leu, campion mondial la box și campion național de automobilism, este internat în continuare în stare gravă la secția de terapie intensivă a Spitalului Fundeni, unde este intubat și sedat, anunță miercuri unitatea medicală.
11:50
Vietnamul elimină pedeapsa cu moartea pentru delapidare. O cunoscută afaceristă va scăpa cu viață # Jurnalul.ro
Parlamentarii din Vietnam au aprobat un proiect care elimină pedeapsa cu moarte pentru opt infracțiuni. Măsura se va aplica de luna viitoare. Cea mai cunoscută beneficiară a modificării legii este Truong My Lan, o afaceristă condamnată la moarte pentru delapidare.
11:50
Trei medalii pentru România la Cupa Mondială de Paraclimbing IFSC 2025 de la Innsbruck # Jurnalul.ro
România a obținut trei medalii, de aur, de argint și de bronz, la etapa din Innsbruck a Cupei Mondiale de Paraclimbing IFSC 2025, una dintre cele mai importante competiții internaționale dedicate sportivilor cu dizabilități, anunță miercuri Comitetul Național Paralimpic.
11:40
Șapte membri ai personalului armatei israeliene, un ofițer și șase soldați, au fost uciși marți în luptele din sudul Fâșiei Gaza, potrivit Reuters.
11:40
Președintele României, Nicușor Dan, s-a întâlnit miercuri cu premierul britanic, Keir Starmer. Întâlnirea a avut loc în timpul summitului NATO de la Haga.
11:30
Marea Britanie trebuie să se pregătească pentru posibilitatea de a fi atacată pe propriul teritoriu, avertizează guvernul de la Londra, în noua sa strategie de securitate. Autoritățile prezintă într-un mod direct amenințările cu care se confruntă în prezent Regatul Unit, iar britanicii au mari motive de neliniște.
11:30
Poliţiştii Capitalei efectuează cercetări într-un caz privind comercializarea de produse alimentare alterate, după ce mai mulţi copii de la o grădiniţă din Sectorul 2 au acuzat stări de rău şi au fost transportaţi la spital. Autorităţile au decis închiderea grădiniței și a firmei de catering.
11:20
700 de mercenari israelieni, arestați și 10.000 de drone - confiscate. Bilanț al autorităților iraniene # Jurnalul.ro
„700 de mercenari israelieni” au fost arestați și 10.000 de drone au fost confiscate în Iran de la începutul războiului cu Israel, susțin jurnaliștii iranieni.
11:10
Horoscop zilnic, 26 iunie 2025: Berbecii sunt pe cont propriu, iar Fecioarele au multă energie productivă # Jurnalul.ro
Horoscop zilnic, 26 iunie 2025: Gemenii au chef de treabă, Racii sunt curajoși, iar Peștii iau decizii rapid.
10:50
Milioane de copii din întreaga lume sunt mai expuși riscului de boli letale, deoarece rata de vaccinare a stagnat pe fondul inegalităților persistente în materie de sănătate și al nivelurilor ridicate de dezinformare, arată rezultatele celui mai amplu studiu de acest gen.
Acum 8 ore
10:40
Capitala se va afla până vineri dimineața sub avertizări Cod glaben și Cod portocaliu de caniculă, cu maxime care pot ajunge la 38 de grade Celsius.
10:40
Vânzările Tesla continuă să scadă în Europa. Într-un an, cota de piață a companiei americane a lui Elon Musk s-a înjumătățit în Uniunea Europeană.
10:30
Aproape toată țara este miercuri sub avertizare Cod galben de caniculă. Și pentru joi, meteorologii au emis avertizări Cod galben și Cod portocaliu de caniculă.
10:20
Nunta celebră a fondatorului Amazon, Jeff Bezos, și a jurnalistei Lauren Sanchez, care are loc în Veneția în această săptămână, a fost mutată într-o zonă izolată și mai puțin accesibilă a orașului din motive de securitate și pentru a preveni riscul de proteste.
10:10
Spectacolul Moarte la Teatrul de Revistă, scris şi regizat de Gabriel Sandu, producţie a Teatrului Stela Popescu a participat în luna iunie la două festivaluri internaţionale de teatru de anvergură: FITS şi New Wave Festival.
09:50
Depunerile de calcar pot fi o adevărată bătaie de cap în baie și bucătărie, mai ales dacă locuiești într-o zonă cu apă dură.
09:40
Dulceața de vișine este una dintre cele mai iubite conserve de vară în bucătăria românească.
09:40
O grupare de hackeri care păcălea străini pe platforme online a fost destructurată în urma unor percheziții desfășurate în județele Vâlcea și Sibiu.
09:20
Un motociclist de 18 ani a fost lovit cu mașina de un tânăr în vârstă de 19 ani, marți seara, lângă localitatea Moara Nouă din județul Dâmbovița. Motociclistul a fost rănit și transportat la spital.
09:20
Chiar dacă România a fost țara-gazdă Euro U19 și nu a participat la calificări, nu a fost deloc pe lista „și alții” care primesc cadou o participare ca organizatori.
09:10
Cu toții ne dorim prosperitate și stabilitate financiară, iar potrivit astrologilor, două semne zodiacale au parte de o perioadă rară de abundență și oportunități între 25 iunie și 12 august 2025.
08:50
Fanii parcă au aranjat cu mâna lor prima optime: Messi contra PSG, cel mai așteptat meci de la acest Mondial al cluburilor.
Acum 12 ore
08:30
Președintele Donald Trump a lansat o amenințare directă, fără precedent, în direcția Kremlinului, afirmând că Statele Unite ar putea folosi „cele mai puternice și letale arme fabricate vreodată”, în cazul în care Rusia va furniza Iranului focoase nucleare. Între timp, Moscova oferă Iranului justificări.
08:30
Un accident în care au fost implicate patru mașini s-a produs miercuri dimineață pe centura orașului Brăila. Traficul rutier a fost blocat timp de zeci de minute.
08:20
Pagubele materiale sunt foarte mari, dar important este că meteorologii sunt în siguranță, susține Administrația Națională de Meteorologie (ANM) după incendiul care a afectat marți seara stația meteorologică și cabana de pe Muntele Vlădeasa.
08:10
USR vrea să transforme DGA în serviciu secret, care să lucreze pentru DNA. „Binomul” nu moare, ci se transformă # Jurnalul.ro
Caz grav. „Progresiștii” se cred Chuck Norris: nu USR respectă legea. Legea respectă USR!
07:50
Megacoaliția de guvernare, care, teoretic și matematic, numără 311 senatori și deputați, dă primele semne de „gripare” chiar de la început.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.