Opt persoane, salvate în urma intervenţiilor salvamontiştilor din ultimele 24 de ore/ O persoană, găsită decedată

News.ro, 28 iunie 2025 08:30

Opt persoane au fost salvate în urma intervenţiilor salvamontiştilor, în ultimele 24 de ore, două dintre acestea fiind transportate la spital cu ambulanţe. O altă persoană a fost găsită decedată.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
12:20
Secretarul Apărării al lui Donald Trump Pete Hegseth anunţă că nava militară americană USNS Harvey Milk, denumită astfel pentru a-i aduce un omagiu unui activist gay asasinat la sfârşitul anilor '70, urmează să fie redenumită, relatează AFP.
12:20
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că, pentru ca un preşedinte să declanşeze alegerile anticipate, acesta trebuie să fie ”meseriaş”, iar acest lucru nu l-a reuşit nimeni până în prezent. ”Cei care au scris Constituţia s-au gândit la frâne”, adaugă Kelemen Hunor.
12:20
Preşedintele Comisiei de Statut din PNL, Gabriel Andronache, a arătat că, potrivit noului Statut, se instituie un Birou Executiv mai restrâns, alcătuit din preşedinte, 4 prim-vicepreşedinţi, secretar general şi 19 reprezentanţi regionali, existând modificări şi în ceea ce priveşte modalitatea de alegere a acestora. La propunerea preşedintelui, vor fi cooptate două personalităţi publice cu derogare de vechime. Totodată, mandatul noii conduceri va fi limitat la doi ani.
12:20
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat că, deşi au existat în cadrul coaliţiei de guvernare discuţii despre un premier tehnocrat, nimeni nu îşi dorea un astfel de prim-ministru. Una dintre variantele discutate a fost Delia Velculescu, şefa misiunii FMI pentru Africa de Sud.
Acum 10 minute
12:30
Fostul internaţional englez David Beckham a suferit o intervenţie chirurgicală la încheietura mâinii drepte. Proprietarul clubului Inter Miami a fost operat cu câteva ore înainte de meciul pe care echipa sa îl va susţine cu Paris Saint-Germain în optimile CM a Cluburilor.
12:30
Prim-vicepreşedintele PNL, europarlamentarul Dan Motreanu, a declarat, la Consiliul Naţional al PNL de sâmbătă, că PNL este acum un partid liberal-conservator care susţine iniţiativa privată, economia şi respectă munca.
12:30
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a spus despre şeful statului că este un om implicat, că nu se grăbeşte, are răbdare şi vrea să rezolve toate problemele. Cei doi s-au cunoscut în 2009-2010, când Nicuşor Dan era implicat în societatea civilă.
12:30
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat despre premierul Ilie Bolojan că este încăpăţânat, dar că abordează altfel problemele, comparativ cu fostul şef al statului Klaus Iohannis.
Acum 15 minute
12:10
Directorul ApaNova Bucureşti, Mădălin Mihailovici, afirmă că ”sistemul este pregătit întotdeauna”, chiar în contextul ploilor mult mai abundente înregistrate în ultima perioadă, în contextul schimbărilor climatice. ”Oraşul, cu ceea ce gestionăm la ora actuală, se prezintă extraordinar de bine. Sunt mari oraşe din Europa care au probleme extraordinare. Noi până dimineaţa am reuşit să evacuăm această cantitate de 4,3 milioane de metri cubi de apă, mare parte a şoselelor, după două ore de la această ploaie erau uscate, mai puţin zonele depresionare în care avem probleme”, arată el, referindu-se la furtuna din lunea de Rusalii.
12:10
Secretarul Apărării al lui Donald Trump Pete Hegseth anunţă că nava militară americană ”Harvey Milk”, denumită astfel pentru a-i aduce un omagiu unui activist gay asasinat la sfârşitul anilor '70, urmează să fie redenumită, relatează AFP.
12:10
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că rotativa guvernamentală este o greşeală şi a menţionat că el s-a opus acestei idei, însă s-a supus majorităţii din coaliţia de guvernare. Liderul UDMR a precizat că au fost discuţii pe acest subiect inclusiv cu preşedintele Nicuşor Dan.
12:10
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a precizat c,ă spre deosebire de anteriorul acord de coaliţie, în actualul acord nu scrie niciun nume. PSD va decide, în cadrul partidului, cine va ocupa funcţia de premier, atunci când va fi momentul.
Acum 30 minute
12:00
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat, sâmbătă, la Consiliul Naţional al PNL, că noul Statut al formaţiunii vine cu ”nişte reguli bune în PNL”, arătând că descentralizează alegerea conducerii şi pune preţ pe performanţă. ”Reintroducem în statut demisia de onoare a preşedinţilor de organizaţii care au obţinut, la ultimele alegeri locale şi parlamentare, ultimele 10 locuri”, a arătat el. Bolojan a vorbit şi despre ideea de responsabilitate financiară. ”Am acumulat nişte datorii, datorită anului trecut. Noi nu putem să le spunem românilor că suntem în stare să redresăm ţara, dacă nu le dovedim că redresăm PNL, inclusiv din punct de vedere financiar. Nu avem nicio autoritate. De aceea am propus o contribuţie a fiecărui ales local”, a explicat el.
12:00
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că actualul guvern poate fi unul de sacrificiu, aşa cum l-a numit premierul Ilie Bolojan, dar poate fi şi un guvern care va recâştiga credibilitatea în faţa oamenilor.
Acum o oră
11:50
David Popovici s-a calificat cu cel mai bun timp în finala probei de 100 de metri liber, de la Campionatele Europene de Nataţie pentru tineret din Slovacia.
11:40
Trei persoane au fost arestate, suspectate de ”acte de terorism”, la câteva zile după ce activişti propalestinieni de la Palestine Action au pătruns într-o bază aparţinând Forţelor Aeriene Regale britanice şi au stropit două avioane cu vopsea roşie, anunţă poliţia britanică, relatează AFP.
11:30
Secretarul general al PNL, Adrian Veştea, a declarat că PNL are o mare responsabilitate pentru buna guvernare şi că liberalii au văzut ce se întâmplă când nu ţin pasul cu exigenţele oamenilor, şi anume taxarea din punct de vedere electoral.
Acum 2 ore
11:20
Jucătoarea Aitana Bonmati, câştigătoare a Balonului de Aur în ultimii doi ani, a fost spitalizată cu meningită virală cu mai puţin de o săptămână înainte ca Spania să-şi înceapă campania pentru Euro 2025 feminin, a declarat antrenoarea Montse Tome.
11:00
Un adolescent sirian, Mohammad A., în vârstă de 15 ani la momentul faptelor, suspectat de complicitate în pregătirea unui atentat islamist dejucat la concerte ale lui Taylor Swift la Viena, vara trecută, a fost trimis în judecată, anunţă justiţia germană, relatează AFP.
11:00
Costumele ca obiecte de artă din spectacolele regizorului polonez Tadeusz Kantor sunt expuse la Muzeul Naţional Brukenthal în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Costumul autentic al Jurnalistului, creat pentru piesa „Rinocerii” (1961), de Eugene Ionesco, regizată de Piotr Pawłowski la Teatrul Stary din Cracovia, este unul dintre elementele scenografice care au primit statut special şi este inclus în expunere.
10:50
Consiliul Naţional al PNL, care se reuneşte sâmbătă, va discuta despre reducerea numărului de membri în Biroul Executiv, de la 70 la circa 25, dar şi despre obligaţia liderilor ultimelor zece filiale clasate, la fiecare rundă de alegeri, să demisioneze, afirmă surse politice. Totodată, potrivit acestora, liberalii ar urma să stabilească faptul că preşedintele ales la Congres va avea un mandat de doi ani.
10:30
Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben privind vânt puternic, care va atinge la rafală viteze de 50-70 de kilometri pe oră, în judeţe din Moldova, sudul Banatului şi în vestul şi sudul Olteniei. În Bucureşti, temperaturile vor scădea semnificativ, cu maxime de 29-30 de grade.
10:30
Jucătoarea britanică de tenis Heather Watson (33 de ani) spune că a fost victima abuzurilor pe reţelele de socializare „zilnic” în timpul carierei sale şi a primit prima ameninţare cu moartea la vârsta de 18 ani.
Acum 4 ore
09:40
Trei persoane primesc, sâmbătă, îngrijiri medicale, după o explozie a unei butelii aflate într-o anexă gospodărească, în municipiul Cluj-Napoca. Deflagraţia nu a fost urmată de incendiu.
09:40
Presupusele victime ale lui P. Diddy sunt femei motivate de „bani”, au susţinut vineri avocaţii magnatului hip-hop în pledoariile lor finale la procesul său pentru trafic sexual, marcat de săptămâni întregi de mărturii şocante, relatează AFP.
09:20
Interviurile de la marginea terenului cu jucătorii înlocuiţi şi accesul camerelor de filmat la vestiare vor fi incluse în transmisiunile TV din Premier League din sezonul viitor, relatează BBC.
09:20
Unsprezece persoane au murit în urma inundaţiilor din nord-vestul muntos al Pakistanului, la începutul sezonului musonic, a anunţat, vineri seară, Autoritatea provincială pentru gestionarea dezastrelor.
09:00
O femeie şi un tânăr au fost transportaţi la spital, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după un accident în care au fost implicate două autoturisme, produs la Cluj-Napoca.
09:00
Profiturile industriei chineze au înregistrat în luna mai o scădere anuală de 9,1%, cea mai puternică din ultimele şapte luni, potrivit datelor publicate de Biroul Naţional de Statistică, cifrele reflectând limitele eforturilor de stimulare economică ale Beijingului, care până acum nu au reuşit să revigoreze semnificativ rentabilitatea companiilor, transmite CNBC.
08:30
Brazilianul Raphinha, starul echipei FC Barcelona, a criticat dur, vineri, noua Cupă Mondială a Cluburilor, afirmând că aceasta le răpeşte din „vacanţele” jucătorilor de la marile cluburi europene, care sunt deja obosiţi ca urmare a numărului mare de meciuri.
08:30
Producţia de automobile din Regatul Unit a înregistrat în luna mai cea mai accentuată scădere din ultimii 75 de ani, potrivit datelor publicate vineri de Society of Motor Manufacturers and Traders (SMMT), într-un context marcat de tarife comerciale dure impuse de administraţia Trump şi de schimbări interne în industrie, transmite CNBC.
08:30
Opt persoane au fost salvate în urma intervenţiilor salvamontiştilor, în ultimele 24 de ore, două dintre acestea fiind transportate la spital cu ambulanţe. O altă persoană a fost găsită decedată.
Acum 6 ore
08:20
Preşedintele Universităţii din Virginia, James Ryan, a demisionat vineri sub presiunea administraţiei preşedintelui Donald Trump cu privire la politicile de diversitate, echitate şi incluziune ale şcolii, relatează Reuters.
08:00
Penultima zi a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) îi aduce în faţa publicului pe Kathleen Turner şi Radu Toderici în dialog cu Octavian Saiu, spectacolul „Trăiască flamenco!” de Manuel Liñán, Stelele ediţiei FITS 2025 pe Aleea Celebrităţilor, eveniment urmat de Gala Celebrităţilor, desfăşurat la Filarmonica de Stat din Sibiu şi transmis în direct la TVR Cultural, „Sub semnul dragonului” - un spectacol de lumini, în Piaţa Mare.
08:00
Dr. Natalia Pătraşcu este medic primar cardiolog cu expertiză în domeniul sarcinii cu risc şi bolilor cardiovasculare la femeia gravidă. Medicul a făcut mai multe solicitări spre instituţii din sistemul de sănătate cu intenţia de a reuşi să aducă în ţară un medicament benefic în hipertensiunea indusă de sarcină şi preeclampsie: Labetanolul, folosit deja de ani buni în mai toate statele Uniunii Europene şi nu numai. Medicamentul nu există în România sub formă de comprimate, ci doar sub formă injectabilă, pe program de nevoi speciale aprobat de Ministerul Sănătăţii. Ar fi foarte bine să existe în ţară medicamentul şi sub formă de comprimate, spune Dr. Pătraşcu, cu ajutorul său medicii putând controla hipertensiunea din sarcină mai multe luni, într-o formă continuată, până la naştere, protejând astfel gravida şi fătul de complicaţii grave. Până în acest moment i-au oferit un răspuns medicului Ministerul Sănătăţii şi Colegiul Medicilor. Ca primă soluţie ar trebui identificat un distribuitor de medicamente interesat să aducă tratamentul în ţară, chiar dacă acesta este unul ieftin şi nu prezintă interes comercial. În ţări precum Spania sau Franţa acest medicament costă în jur de 5 şi 8 euro.
07:50
Contemporary Amperex Technology Co. Ltd. (CATL), cel mai mare producător de baterii pentru vehicule electrice (EV) din lume, accelerează extinderea la nivel internaţional, mizând totodată pe o tehnologie revoluţionară: schimbarea rapidă a bateriei. Această strategie ar putea rescrie regulile jocului în industria auto europeană, relatează CNBC.
07:20
Autoritatea pentru protecţia datelor din Berlin a declarat vineri că aplicaţia DeepSeek transferă ilegal datele utilizatorilor germani către China şi a cerut companiilor Apple şi Google să analizeze posibilitatea de a bloca serviciul de inteligenţă artificială, relatează CNBC.
07:20
Iranul organizează, sâmbătă, funeralii de stat pentru aproximativ şaizeci de militari de rang înalt şi oameni de ştiinţă din domeniul nuclear ucişi în timpul războiului de 12 zile declanşat de Israel, în a patra zi de încetare fragilă a focului şi în timp ce Donald Trump ameninţă să atace din nou ţara.
07:00
Jeff Bezos (61 de ani) şi Lauren Sánchez (55 de ani) sunt căsătoriţi, după ce au spus „Da” în cadrul unei ceremonii desfăşurate vineri, pe insula San Giorgio Maggiore.
06:40
Liderul opoziţiei georgiene, Nika Melia, a devenit cea mai recentă figură a opoziţiei care a fost trimisă la închisoare în această săptămână, în cadrul unei represiuni descrise de observatori drept un atac fără precedent la adresa democraţiei din ţară, relatează BBC.
06:30
Maşinile care sunt furate din Marea Britanie sunt transportate în afara ţării în mai puţin de 24 de ore, potrivit unui raport al Royal United Services Institute (RUSI), care arată că furturile de vehicule au devenit o activitate centrală pentru grupările de crimă organizată, cu un impact economic estimat la 1,77 miliarde de lire sterline pe an, transmite CNBC.
Acum 8 ore
06:20
Poliţia din Oslo a anunţat, vineri, anchetarea lui Marius Borg Hoiby, fiul cel mare al prinţesei moştenitoare a Norvegiei, pentru mai multe capete de acuzare, inclusiv viol, agresiune sexuală şi vătămare corporală, după o anchetă de luni de zile într-un caz care a implicat un număr „de două cifre” de presupuse victime, relatează CNN.
06:00
Conducerea PNL se reuneşte, sâmbătă, în şedinţa Consiliului Naţional, în pregătirea Congresului din luna iulie, în care se votează un nou Statut, cu o echipă de conducere mai suplă şi descentralizarea deciziei. Liderii PNL vor să se consolideze ca un partid liberal-conservator, care să susţină modernizarea în toate domeniile, dar fără pierderea tradiţiilor şi identităţii naţionale.
05:50
Scurgere de laborator sau transmitere de la animale? După trei ani şi jumătate de cercetări, concluzia este aceeaşi: originea Covid rămâne un mister potrivit OMS, care deplânge în continuare lipsa de informaţii furnizate de Beijing, relatează AFP.
05:40
Preşedintele SUA, Donald Trump, a reflectat vineri asupra ameninţărilor la adresa vieţii sale, în timp ce se bucura pentru o hotărâre a Curţii Supreme care i-a acordat administraţiei sale puteri extinse pentru a-şi continua agenda politică, relatează Reuters.
05:20
Senatul american condus de republicani a respins, vineri, o tentativă a democraţilor de a-l împiedica pe preşedintele Donald Trump să folosească în continuare forţa militară împotriva Iranului, la câteva ore după ce preşedintele a declarat că ar lua în considerare mai multe bombardamente, relatează Reuters.
05:20
Mai mulţi oficiali de rang înalt din guvernul de centru-dreapta al premierului grec Kyriakos Mitsotakis au demisionat vineri, după ce numele lor au apărut într-un dosar al procurorului european care îi implică într-o schemă de fraudare a bugetului generos al UE destinat agriculturii, relatează POLITICO.
05:00
Şefii serviciilor secrete britanice au fost nevoiţi să lanseze una dintre cele mai delicate şi riscante anchete de după Războiul Rece, din cauza temerilor că un ofiţer superior al serviciului de informaţii externe, MI6, era agent dublu al Rusiei, relatează The Guardian.
Acum 12 ore
01:50
Preşedintele Donald Trump l-a criticat dur, vineri, pe liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, şi a renunţat la ideea de ridicare a sancţiunilor împotriva Iranului, dând asigurări că va lua în considerare bombardarea Iranului din nou, dacă Teheranul îmbogăţeşte uraniu la niveluri îngrijorătoare, relatează Reuters.
01:20
Preşedintele Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia intenţionează să-şi reducă cheltuielile militare începând de anul viitor, punându-se într-un evident contrast cu planul NATO adoptat săptămâna aceasta de a-şi creşte cheltuielile pentru apărare în următorul deceniu, o mişcare decisă în urma invaziei ruse din Ucraina şi a perceperii unei ameninţări militare crescânde din partea Moscovei. Anul acesta, Putin a sporit bugetul apărării şi a cerut în repetate rânduri accelerarea producţiei de armament.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.