Rețeta originală de Geantîk: deliciul tătăresc din inima Dobrogei

Jurnalul.ro, 29 iunie 2025 09:50

În inima Dobrogei, în satele și gospodăriile comunității tătare, Geantîk este mai mult decât o rețetă – este o moștenire.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Jurnalul.ro

Acum 5 minute
14:50
Echipajul României de dublu rame masculin (M2-), format din Florin Arteni și Florin Lehaci, a cucerit duminică medalia de aur la Cupa Mondială II de la Lucerna, Elveția.
Acum 30 minute
14:30
Actrița Kira Hagi, fiica legendarului fotbalist Gheorghe Hagi, se căsătorește cu Thomas Ferfelis, duminică, într-o ceremonie fastuoasă, desfășurată în prezența a aproximativ 1.000 de invitați, precizează Gândul.
Acum o oră
14:10
O echipă internațională de cercetare care a analizat câteva sute de videoclipuri YouTube cu pisici care dorm, a descoperit că acestea preferă să se odihnească pe partea stângă. Cercetătorii consideră că acest lucru le oferă un avantaj evolutiv deoarece favorizează vânătoarea și comportamentul de evadare după trezire.
Acum 2 ore
13:50
Au fost vremuri în care sărbătoream cu entuziasm trecerea la ora de vară, mai ales când coincidea cu o zi liberă de luni. Mă asiguram că opresc alarma cu o seară înainte și îmi promiteam o dimineață lungă, fără griji. Nu-mi făceam planuri până la prânz și rămâneam în pat până simțeam că am energia necesară să mă ridic.
13:30
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă pe parcursul zilei de luni, în judeţele Dolj, Mehedinţi şi Olt.
13:10
Patru semne zodiacale își pot realiza orice vise, cu condiția să fie atente la ce le iese în cale și să aibă curaj să le urmeze.
Acum 4 ore
12:50
Europarlamentarul Victor Negrescu a continuat seria acțiunilor dedicate susținerii exportului și atragerii de investiții europene printr-o misiune economică în județul Alba, organizată alături de Camera de Comerț și Industrie Româno-Franceză (CCIFER).
12:20
Elena Udrea a fost preluată, duminică dimineaţă, cu ambulanţa de la Penitenciarul Târgşor, fiind dusă la spital din cauza unor probleme abdominale, au declarat, pentru Agerpres, surse medicale.
12:10
11:50
Preşedintele american Donald Trump a declarat sâmbătă că nu va "tolera" continuarea procesului pentru corupţie împotriva prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu, a cărui anulare a solicitat-o, relatează AFP.
11:30
Pe 29 iunie, credincioșii ortodocși din România îi sărbătoresc pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, doi dintre cei mai importanți ucenici ai lui Hristos și ocrotitorii celor care au greșit, în special patronii spirituali ai celor aflați în închisori.
11:10
Horoscop zilnic, 30 iunie 2025: Berbecii au idei excelente, Fecioarele trebuie să-și asculte vocea interioară, iar Săgetătorii sunt atrași de oameni și idei noi.
Acum 6 ore
10:50
Cercetătorii britanici au descoperit mecanismul prin care cafeina ar putea ajuta la îmbătrânirea sănătoasă. Au identificat un fel de „comutator biologic" care menține celulele tinere mai mult timp.
10:30
Zece pacienți cu diabet de tip 1 nu mai au nevoie de insulină după ce au primit o singură perfuzie de terapie celulară.
10:10
Într-o lume în care obsesia pentru fericire absolută devine adesea sursă de frustrare, psihologul spaniol Víctor Amat, autor al cărților Psihologie punk și Stima de sine punk, propune o abordare simplă și realistă: „regula lui 7”.
09:50
În inima Dobrogei, în satele și gospodăriile comunității tătare, Geantîk este mai mult decât o rețetă – este o moștenire.
09:30
Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel este prăznuită în fiecare an pe 29 iunie. În această zi își serbează  onomastica persoanele care poartă numele celor doi apostoli ai lui Hristos.
09:10
Luna iulie 2025 aduce vibrații astrologice extrem de pozitive pentru patru semne zodiacale.
09:00
Elevii și studenții din întreaga țară ies din nou în stradă, nemulțumiți de decizia Guvernului de a reduce fondul de burse.
Acum 8 ore
08:50
În limba română există numeroase cuvinte vechi sau rare care surprind prin sonoritate și semnificație.
08:10
Două zile magice — 2 și 4 iulie — aduc curaj, revelații și oportunități neașteptate pentru fiecare semn zodiacal
07:50
Într-o lume obsedată de tinerețe, diete antiinflamatorii și superalimente, poate că soluția pentru a trăi mai mult și mai bine nu stă în tratamente complicate, ci în obiceiuri simple. Cel puțin asta ne sugerează Daphne Selfe, modelul britanic în vârstă de 96 de ani, care continuă să impresioneze prin eleganță, energie și... longeviate.
07:30
Căpșunile sunt vedetele sezonului cald – dulci, parfumate și pline de culoare, transformă orice desert într-o mică sărbătoare.
07:10
Venus, Neptun, Uranus și Juno influențează puternic viața amoroasă în iulie 2025.
Acum 12 ore
06:50
Pașii esențiali pentru o conviețuire armonioasă între cățel, câini adulți și pisici
06:30
Unul dintre cele mai frecvente mituri despre animale este acela că nu văd în culori — sau că văd doar în alb și negru.
06:10
Săptămâna 30 iunie – 6 iulie 2025 aduce oportunități reale de câștig și stabilitate financiară pentru trei zodii.
Acum 24 ore
00:30
Cea de-a 35-a ediție a Festivalului Național de Teatru, program cultural  produs de Uniunea Teatrală din România va avea loc la București între 17 și 26 octombrie 2025.
00:20
Începând cu 1 iulie 2025, odată cu expirarea plafonării prețurilor la energie electrică, Guvernul vine cu o nouă măsură de sprijin pentru populație.
00:10
Astrologia ne poate oferi indicii valoroase despre compatibilitatea dintre două persoane. Fie că ești la începutul unei relații sau cauți sufletul pereche, semnul zodiacal îți poate spune cu cine ai cele mai mari șanse să creezi o legătură profundă, armonioasă și de durată.
28 iunie 2025
23:50
316 milioane de oameni consumă droguri la nivel global, potrivit unui nou raport ONU. Consumul de cocaină explodează, iar crima organizată se extinde agresiv spre Europa și Africa. România încearcă să-și consolideze capacitatea de răspuns într-un context regional tot mai complicat.
23:30
Premierul israelian și ministrul apărării au calificat drept „minciuni rău intenționate" un articol din Haaretz care susținea că armata a primit instrucțiuni să deschidă focul asupra civililor care căutau ajutoare umanitare în Gaza.
23:10
Un semn zodiacal depune toate eforturile să câștige bani dar nu reușește să-și asigure confortul financiar de care are nevoie.
22:50
Amazon a anunțat marți un plan de investiții de aproximativ 54 miliarde de dolari în Marea Britanie până în 2028, o decizie salutară de guvernul britanic drept un semnal de încredere în economia țării, notează Reuters.
22:30
Există o față a sustenabilității mai puțin văzută și discutată, dar la fel de importantă ca toate celelalte. Unii ar spune esențială, pentru că înseamnă, defapt, că toți avem aceleași drepturi și acces egal la servicii financiare și digitale.
22:10
Trei semne zodiacale au parte de ghinion în relațiile de iubire, în luna iulie 2025. Apar astfel conflicte, tensiuni și situații dificile care s-ar putea încheia cu despărțirea.
21:50
Doi bărbați de 30 și 33 de ani au fost prinși de polițiști după ce au furat geanta unui pensionar de 71 de ani pe o plajă din Mamaia și au folosit cardurile bancare ale victimei pentru mai multe tranzacții.
21:30
Șase din 10 români nu își permit un concediu de o săptămână în 2025. Este cea mai mare proporție din Uniunea Europeană, potrivit datelor publicate de Eurostat.
21:10
Încă din zorii timpurilor, multe fațete și manifestări diferite ale puterii feminine au fost exprimate prin intermediul zeițelor antice în multe culturi din întreaga lume. Figuri complexe cu un simbolism bogat, unele zeități feminine împărtășesc anumite caracteristici, în funcție de regiunile lumii. Venerarea zeițelor este una dintre cele mai vechi practici, datând din Mesopotamia, Egipt, Grecia și Roma.
20:40
David Popovici, în vârstă de 20 de ani, a cucerit sâmbătă medalia de aur în proba de 100 metri liber la Campionatele Europene de înot U23 de la Samorin (Slovacia), cu un timpul de 46,71 secunde – un nou record european și al doilea timp din istoria probei la nivel mondial.
20:30
Pe timpul verii, temperaturile ridicate ne obligă să apelăm la aparatele de aer condiționat pentru a putea suporta căldura. Dar, odată cu confortul termic, apare și o întrebare frecventă: Cum putem reduce factura la energie?
20:10
Atacantul portughez Cristiano Ronaldo se pregăteşte să semneze un nou contract pe doi ani cu clubul Al-Nassr din liga profesionistă de fotbal a Arabiei Saudite, informează BBC, care citează surse saudite.
20:00
Ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a semnat sâmbătă rechemarea Tamilei Andreea Cristescu din funcția de agent consular la Consulatul General al României la New York, în contextul începerii reformării instituției.
19:50
Weekendul acesta, Formula 1 continuă cu cea de-a unsprezecea etapă a sezonului 2025 – Marele Premiu al Austriei, a cărui cursă se va vedea duminica aceasta, de la 16.00, în direct pe Antena 1 și live în AntenaPLAY.
19:30
O nouă provocare pe TikTok îi lasă pe tineri mutilați pe viață. Aceștia pulverizează deodorant spray pe piele până le apar arsuri. Apoi le filmează și le postează online.
19:10
Indiferent cât de grele devin lucrurile, unii oameni găsesc o modalitate de a continua să zâmbească și să privească înainte. Este ca și cum s-ar fi născut cu paharul pe jumătate plin. Potrivit astrologiei, anumite semne zodiacale sunt în mod natural setate pentru a fi mai pozitive și pline de speranță decât altele.
18:50
 Echipele de salvamontişti au salvat de pe munte opt persoane în ultimele 24 de ore, o persoană fiind găsită decedată.
18:30
Ilie Bolojan a prezentat sâmbătă la ședința PNL schimbările radicale pe care le propune pentru partidul liberal în vederea Congresului din iulie. Principala noutate: reintroducerea demisiei de onoare pentru președinții de organizații care obțin ultimele 10 locuri la alegeri.
18:10
În perioada 15-16 august, festivalul emblematic „We Love Music” își deschide porțile pe Platoul Feteni, Râmnicu Vâlcea, aducând în fața publicului o experiență muzicală unică, plină de energie și emoție.
17:50
Ministrul Economiei și Digitalizării, Radu Miruță, a avertizat că mina de sare de la Praid se va prăbuși și se va transforma într-un lac din cauza erodării albiei pârâului Corund, care a pătruns în galeriile saline: „Mirosul meu la ce se întâmplă la Praid este că n-au interes să rezolve problema”.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.