Șeful Trezoreriei SUA: Aproximativ 100 de țări vor primi un tarif reciproc de 10%

Profit.ro, 4 iulie 2025 08:50

Aproximativ 100 de țări vor fi supuse unui tarif reciproc de 10%, a declarat secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, adăugând că se așteaptă la ”o avalanșă” de acorduri comerciale anunțate până la termenul limită de 9 iulie, dată la care tarifele ar putea crește semnificativ, transmite Reuters.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Profit.ro

Acum 5 minute
13:10
Cursul valutar oficial, de referință, anunțat vineri de BNR a ajuns la 5,0600 lei pentru un euro, față de 5,0603 lei înregistrat joi.
Acum 10 minute
13:00
Investitorii în titluri de stat emise de către Guvern prin programul Fidelis, titluri listate la Bursa de Valori București (BVB), vor putea cumpăra în perioada 4-11 iulie, a șasea ediție Fidelis din 2025, titluri cu dobânzi de pânã la 8,25% la emisiunile în lei și de pânã la 6,30% la cele în euro, anunță Ministerul Finanțelor.
13:00
România ar trebui să adopte un model energetic propriu, ancorat în nevoile și resursele sale și care să asigure stabilitatea alimentării tuturor consumatorilor, spun specialiști din piața de profil și din avocatură contactați de Legal Marketing. În același timp, România nu își poate permite închiderea capacităților clasice de generare a electricității fără a avea alternative funcționale și trebuie să traverseze tranzitia energetică într-un mod realist, etapizat și care să țină cont de sursele energetice pe care le are la dispozitie, mai ales că o serie de obictive stabilite de la Bruxelles sunt irealizabile.
Acum 30 minute
12:50
Ministerul Comerțului din China a emis decizia finală privind coniacul provenit din Uniunea Europeană, implementând taxe vamale de până la 34,9% pe o perioadă de cinci ani, începând din 5 iulie, transmite Reuters.
12:50
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) atrage atenția utilizatorilor care călătoresc cu avionul sau pe nave maritime cu privire la riscurile conectării la rețele non-terestre prin satelit, care nu sunt reglementate, aceste servicii fiind, de regulă, costisitoare.
12:40
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacțiile prin care Grupul Carmistin intenționează să preia companiile Provimi Romania SRL și Vivendi Food SRL.
12:40
Compania aeriană europeană low-cost Wizz Air a confirmat că este cea mai recentă companie aeriană investigată de Ministerul Consumatorilor din Spania pentru practici precum taxarea bagajelor de mână mai mari, scrie Reuters.
Acum o oră
12:30
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) a asistat grupul de companii PetStar, cel mai mare producător de preforme PET din România și zona Balcanilor, ca volum de producție și varietate de formate și totodată reciclator PET „Bottle-to-Bottle”, în cadrul tranzacțiilor ce au vizat, pe de o parte, redobândirea controlului unic asupra celor două companii producătoare de ambalaje din cadrul grupului și, pe de altă parte, obținerea unei noi finanțări de 50 milioane de euro.
12:20
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacțiile prin care Grupul Carmistin intenționează să preia companiile Provimi Romania SRL și Vivendi Food SRL.
Acum 2 ore
12:00
Administrația Trump își va concentra atenția în această toamnă pe găsirea unui înlocuitor pentru actualul președinte al Rezervei Federale (Fed), Jerome Powell, a declarat secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, într-un interviu pentru CNBC.
11:50
Poliția Română de Frontieră anunță că, începând de vineri, 4 iulie, pe Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse vor fi instituite restricții de circulație, în timpul zilei, între orele 10.00 - 20.00, măsura având ca scop protejarea carosabilului și prevenirea riscurilor pentru siguranța rutieră cauzate de temperaturile extreme.
11:30
Președintele american Donald Trump a obținut joi prima sa victorie legislativă majoră din al doilea mandat, după adoptarea cu forcepsul de către Congresul american a unui mare proiect de lege a bugetului, cheia de boltă a programului său economic, relatează AFP.
11:10
Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 6,99%, de la 7,04%. Indicele ROBOR la 3 luni este cel în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei.
Acum 4 ore
11:00
Mai multe persoane au fost rănite, dintre care trei prezintă arsuri grave, după ce o benzinărie a explodat într-un cartier din estul Romei, relatează media locale, preluate de Reuters.
10:50
În al doilea trimestru al anului, vânzările de iPhone s-au bucurat de o creștere de 8% de la an an, conform cercetării de piață realizate de Counterpoint Research.
10:30
Freevee va fi închis în luna august, iar conținutul acestuia va fi mutat în Prime Video, anunță Amazon.
10:20
Grupul franco-olandez Air France-KLM a anunțat că intenționează să-și majoreze participația deținută la operatorul aerian scandinav SAS la 60,5%, de la 19,9% în prezent, achiziționând participațiile deținute de Castlelake și Lind Invest, transmite Reuters.
10:10
Veniturile Rusiei din exporturile de petrol și gaze au scăzut în ritm anual cu 33,7% în iunie, la 494,8 miliarde de ruble (6,29 miliarde de dolari), a anunțat Ministerul de Finanțe, în urma declinului cotațiilor la țiței și a aprecierii rublei, transmite Reuters.
10:10
România încheie anul comercial iulie 2024 – iunie 2025 pe primul loc în Uniunea Europeană, la exportul de grâu. În același timp, se află pe primul loc și la exportul de orz și porumb.
09:40
Raportul privind locurile de muncă non-agricole din luna iunie a adus o surpriză majoră: economia americană a generat 147.000 de noi locuri de muncă, peste așteptările Wall Street Journal de 110.000 și net superioare raportului ADP de miercuri, care estimase o scădere cu 33.000 în sectorul privat. Mai mult, cifra din mai privind noile locuri de muncă create a fost revizuită la 144.000.
09:40
Inovațiile OMNIRES - disponibile în România și prin Neakaisa - transformă baia într-un loc unde designul și tehnologia asigură maximum de confort utilizatorilor.
09:20
Într-o lume a trendurilor de design care vin și pleacă, există unele concepte care rămân mereu actuale. Un exemplu clar este peretele-galerie, acea zonă decorată cu tablouri, fotografii, oglinzi, suveniruri și alte piese de artă care transformă o simplă cameră într-un spațiu cu personalitate. De fapt, chiar înainte ca Pinterest să popularizeze acest stil, pereții încărcați cu decorațiuni erau deja un element de bază în locuințele stilate. Și pe bună dreptate: arta aduce caracter, iar un perete-galerie oferă spațiul ideal pentru exprimarea personală.
09:10
Vinul de azi, Sébastien Daviaux Champagne Grand Cru Blanc de Blancs, o șampanie rafinată și expresivă, este ideală pentru momentele în care vrei să sărbătorești cu stil.
09:10
Asocierea turco-română formată din companiile Ozaltin Insaat Ticaret Ve Sanayi A.S. (lider) – Strade Bauunternehmung SRL – Infravis SRL a fost desemnată constructor pentru primul lot al autostrăzii Craiova – Filiași, a anunțat directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.
Acum 6 ore
09:00
Fostul deputat Cristian Rizea a fost eliberat condiționat din închisoare, în urma unei decizii pronunțate de Tribunalul Ilfov.
09:00
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că va trimite la Parchet toate documentele referitoare la cazul imobilului din București care aparține RA-APPS și care a fost închiriat către EximBank.
08:50
Aproximativ 100 de țări vor fi supuse unui tarif reciproc de 10%, a declarat secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, adăugând că se așteaptă la ”o avalanșă” de acorduri comerciale anunțate până la termenul limită de 9 iulie, dată la care tarifele ar putea crește semnificativ, transmite Reuters.
08:50
Sezonul cald oferă oportunitatea perfectă pentru cei care își doresc să își controleze greutatea corporală, fără a renunța la plăcerea gustului dulce. Fructele proaspete de vară nu sunt doar delicioase, ci și benefice pentru sănătate – sunt bogate în apă, vitamine esențiale și antioxidanți. Mai mult decât atât, multe dintre ele au un conținut caloric scăzut, ceea ce le face ideale în cadrul unei alimentații echilibrate.
08:40
AS Piletilevi PLG (PLG), cel mai mare operator de ticketing din Europa Centrală și de Est, a finalizat achiziția integrală a entităților sale din România — Bilete.ro, Entertix.ro și Myticket.ro.
08:30
Un studiu recent sugerează că obiceiul consumului de produse lactate înainte de culcare ar putea avea efecte mai neplăcute decât o simplă indigestie, alimentând chiar și coșmarurile.
08:20
Avertisment pentru toți stăpânii de animale! În contextul temperaturilor tot mai ridicate din sezonul cald, specialiștii trag un semnal de alarmă cu privire la riscurile la care sunt expuse animalele de companie, în special câinii și pisicile.
08:10
Autoritățile din Cehia au aprobat cadrul legal care va permite circulația mașinilor cu tehnologie de autonomie Level 3, începând de anul viitor. Cehia devine a doua țară europeană cu o legislație dedicată acestui tip de vehicule, după Germania.
08:10
Iranul anunță o redeschidere a spațiului aerian iranian - inclusiv deasupra Teheranului -, închis la 13 iunie, în prima zi a Războiului de 12 Zile lansat de Israel, relatează AFP.
08:00
Proprietarii din blocuri vor putea fi convocați la adunările generale și informații cu privire hotărârile luate în aceste adunări inclusiv prin mijloace electronice, urmând să comunice, în scris, președintelui asociației de proprietari datele de contact la care pot fi anunțați, convocați, respectiv informați, potrivit unui proiect de lege avizat pentru votul final al Parlamentului și analizat de Profit.ro.
08:00
Președintele rus Vladimir Putin i-a spus omologului său american Donald Trump, cu care a purtat o convorbire la telefon de aproximativ o oră, că Rusia ”nu va renunța la obiectivele sale” în Războiul din Ucraina, potrivit consilierului rus diplomatic Iuri Ușakov, relatează AFP.
07:50
În luna iunie, marcată de schimbul de rachete dintre Israel și Iran, indicele principal de la BVB a avut o performanță pozitivă, surmontând inclusiv ajustările ex-dividend.
07:50
Sistemul de informare a călătorilor privind sosirea și plecarea trenurilor din Gara de Nord din Capitală s-a defectat vineri dimineață, anunță Compania Națională de Căi Ferate CFR SA.
07:50
Acțiunile europene au crescut, impulsionate de un raport peste așteptări privind locurile de muncă din Statele Unite, semnalând o economie americană mai robustă decât se estima, transmite CNBC.
07:40
SMYK All for Kids, subsidiara locală a retailerului polonez de produse pentru copii, a înregistrat în 2024 un profit net de aproape 5 milioane de lei, revenind pe plus după șapte ani de pierderi consecutive, relevă date analizate de Profit.ro. În 2023, pierderile companiei se situau la 4 milioane de lei.
07:40
BMW a fost unul dintre producătorii de automobile care au ales o strategie flexibilă și inteligentă în privința sistemelor de propulsie, pe fondul impunerii motoarelor electrice de către autoritățile europene.
07:30
România se conturează vara aceasta ca una dintre cele mai efervescente piețe de festivaluri din Europa, iar efuziunea de evenimente din toată țara este comparabilă cu momentele de vârf ale marilor scene internaționale. Potrivit lui Alexandru Petrea, CEO Highlight Agency, vara 2025 se anunță „una dintre cele mai fierbinți” de până acum, nu doar în sensul temperaturilor, ci mai ales prin prisma intensității din industria de evenimente.
07:20
Cele mai recente statistici privind vânzările de automobile din toată lumea, analizate de Profit.ro, arată că Tesla Model Y n-a rezistat decât un singur an în poziția de lider absolut al vânzărilor de mașini, dar performanța acestui model rămâne una excepțională, având în vedere că este vorba despre un automobil complet electric și care este produs de o marcă lansată în urmă cu numai 20 de ani.
07:10
Agenția de turism Hello Holidays mizează, în acest an, pe o creștere a volumului de vânzări cu 25% și atingerea unui număr de peste 65.000 de turiști. La doi ani de la lansare, circuitele premium au devenit un pilon important pentru agenție, cu destinații noi precum Islanda, Indonezia și Algarve în 2025, și programe în Peru, Japonia și Africa de Sud în pregătire pentru 2026.
07:10
Filiala locală a gigantului german KIK Textilien und Non‑Food GmbH (parte din grupul Tengelmann), cunoscut pentru prețurile accesibile la articole textile și produse non-food, a raportat în 2024 o cifră de afaceri de 389 milioane de lei, în creștere cu 10% față de anul precedent, când atingea 350 milioane de lei. Performanța marchează cel mai bun an al companiei de la intrarea în România, în 2018, potrivit datelor analizate de Profit.ro.
Acum 8 ore
06:10
Nouă problemă pentru mașini electrice. Detalii pe PROFIT INSIDER, un instrument de business pe bază de abonament prin intermediul căruia sunt furnizate informații exclusive privind modificările fiscale și legislative pregătite de autorități înainte de a fi lansate în dezbatere publică, tranzacții realizate de jucători importanți, decizii de business, rezultate financiare anunțate în premieră, analize de piață exclusive.
Acum 12 ore
02:20
Peste 300 de pompieri luptă împotriva ”Madre Fire”, cel mai mare incendiu din acest an în California.
01:30
Intenția Guvernului de a dubla taxa pe bănci va face ca băncile românești să fie printre cele mai taxate din Uniunea Europeană, mai ales raportat la nivelul activelor, relevă analiza Profit.ro. Băncile mari au fost în 2024 cele mai profitabile din UE.
01:20
Producătorul finlandez de utilaje industriale Metso, cu aproape 17.000 angajați și vânzări anuale de circa 5 miliarde euro, va deschide un centru de producție în România, la Oradea, pentru îmbunătățirea capacităților de service destinate clienților din Europa, Asia Centrală și de Est și Orientul Mijlociu, relevă datele analizate de Profit.ro.
01:20
Investitorul de origine iordaniană Moh D Moh D s-a asociat cu omul de afaceri român de origine palestiniană Mohamed Hassanain, proprietarul clinicilor medicale International Medical Center, și, împreună, pregătesc ultimele detalii pentru construirea unui spital, alături de un bloc cu locuințe destinat profesiilor liberale, în locul fostei fabrici de mase plastice Munplast, din cartierul bucureștean Drumul Taberei, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
01:20
Defic Globe, filială a gigantului energetic turc YEO Technology, jucător în domeniul energiei regenerabile și tehnologiilor energetice, și a Emsolt Investments, a achiziționat în România 15 firme de proiect care dezvoltă planuri pentru centrale electrice, cu o capacitate totală de 219 MW, relevă datele analizate de Profit.ro.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.