Vremea de mâine 6 iulie. Temperaturi caniculare în întreaga ţară. Maximele vor ajunge la 39 de grade

ObservatorNews, 5 iulie 2025 14:50

Vremea va fi extrem de călduroasă, disconfortul termic fiind extrem de accentuat. Maximele zilei se vor încadra între 29 şi 39 de grade. Iată prognoza meteo de mâine 6 iulie. 

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de ObservatorNews

Acum 2 ore
22:10
FCSB a cucerit Supercupei României la fotbal, după ce a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Steaua din Bucureşti.
Acum 4 ore
21:20
Un cioban aflat cu stâna în Munţii Maramureşului a anunţat autorităţile că a găsit în albia unui râu trupul unui bărbat aflat în fază avansată de descompunere, a informat, sâmbătă seara, directorul Serviciului Public Judeţean (SPJ) Salvamont Maramureş, Dan Benga.
21:10
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, e de părere că marele eşec al sistemului românesc de învăţământ este numărul mare de analfabeţi funcţional care au ieşit de pe băncile şcolilor. David susţine că sunt tineri care au fost „duşi” în zona analfabetismului funcţional, sistemul bătându-şi joc de inteligenţa şi creativitatea lor.
20:40
S-au copt primii struguri româneşti. În solariile din Olt, ciorchinii dulci au şi două kilograme. Puşi la adăpost şi îngrijiţi la căldură, strugurii au dat în pârg cu trei luni mai devreme decât era normal. Recolta e una bogată, iar un kilogram se vinde la poarta agricultorilor cu 18 lei.  
20:40
O lecţie de educaţie rutieră pentru mersul în siguranţă cu trotineta nu a avut niciun participant. 
20:20
27 de oameni, dintre care 9 sunt copii, au fost omorâţi de o viitură înaltă de câţiva metri în statul american Texas. Încă 27 de fete luate de puhoaie nu sunt de găsit nici acum, la o zi după tragedie. Majoritatea victimelor, copii aflaţi într-o tabără. Un râu revărsat a făcut prăpăd înainte ca autorităţile să trimită mesaje de evacuare.
20:10
Panică într-un avion care urma să decoleze din Mallorca. Pasagerii au ieşit pe aripa aeronavei şi au sărit pe asfalt, după ce la bord s-a activat alarma de incendiu. 18 oameni au fost răniţi, iar 6 au ajuns la spital, după evacuarea de urgenţă. Ulterior au aflat că alarma de incendiu fusese falsă. Becul care indica focul de la bordul aeronavei cu destinaţia Manchester s-a aprins dintr-o eroare.
19:50
O casă poate rămâne răcoroasă şi vara, fără să ţinem aerul condiţionat pornit. Cei care construiesc o locuinţă de la zero pot rezolva problema temperaturii prin folosirea materialelor potrivite. Soluţii sunt şi pentru cei care stau în case vechi. O izolaţie modernă reduce şi cu zece grade Celsius temperatura în interior. Iar cheltuielile se amortizează în timp. 
Acum 6 ore
19:40
S-au încheiat contestaţiile pentru elevii din clasa a opta. Mai e doar un hop până la admiterea la liceu şi completarea fişelor de înscriere. 
19:30
Pachetul austerităţii, aprobat de Guvern, este doar primul dintr-o serie de care are nevoie România pentru a scăpa de faliment, susţine ministrul de Finanţe. În exclusivitate la Observator, Alexandru Nazare a explicat de ce măsurile luate acum sunt atât de dure. În plus, susţine că următoarele decizii vor desfiinţa sinecurile din sistemul bugetar.
19:30
Este cel mai aglomerat weekend de până acum de pe litoral, dar şi începutul sfârşitului pentru preţurile încă decente. De la 1 august, creşterea TVA face valuri şi în sectorul HoReCA. Asta înseamnă cazări şi mese la restaurant mai scumpe. Până dau piept cu scumpirile, turiştii se bucură de marea bălăceală. În apă sau pe nisipul fierbinte, cu greu ţi-ai putut face azi loc prin mulţime. 
19:30
Vacanţă în Grecia sau pe litoralul românesc? Cine nu s-a hotărât încă, primeşte ponturi de la Observator. Staţiunile de la Marea Neagră se luptă cu ospitalitatea grecilor. Luăm în calcul preţurile şi facem comparaţia între Mamaia şi Skiatos. 
19:20
Căldură infernală în toată ţara! Meteorologii au emis primul cod roşu de caniculă din această vară, cu o săptămână mai devreme decât anul trecut. Temperatura resimţită a ajuns astăzi la 41 de grade Celsius în sudul ţării, dar mâine va fi şi mai rău, atât vor arăta termometrele la umbră! Din cauza arşiţei, câmpurile sunt cuprinse de flăcări uriaşe, iar Dunărea scade dramatic.  
19:20
Mii de români riscă să rămână fără casa achitată în avans. Guvernul a decis să le ofere cumpărătorilor care au antecontracte semnate până la 1 august, cu TVA redus de 9%, un răgaz de numai un an până la finalizarea proiectelor. Mulţi dezvoltatori nu se vor încadra în acest termen, iar clienţii vor fi nevoiţi să scoată din buzunar mii de euro în plus ca să acopere diferenţa de preţ dată de majorarea TVA la 21 de procente. 
19:20
Panică în cel mai mare mall din ţară. Acoperişul de la Afi Cotroceni a luat foc. Flăcările au pornit de la terasa unui restaurant. Mii de oameni au fost evacuaţi de urgenţă. O persoană a rămas blocată în lift aproape o oră. Fumul a ajuns şi în sălile de cinema. Mai bine de trei ore s-au chinuit pompierii să stingă vâlvătaia.
18:30
Parizienii s-au grăbit sâmbătă să facă o baie în Sena, după ce autorităţile au deschis râul pentru înotul public pentru prima dată din 1923, în urma unei ample operaţiuni de curăţare, determinată de utilizarea acestuia anul trecut ca loc de desfăşurare a Jocurilor Olimpice găzduite de capitala franceză, relatează Reuters.
18:30
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat sâmbătă cel mai mare atac cu drone şi rachete desfăşurat de Rusia de la începutul războiului din Ucraina în urmă cu trei ani, relatează AFP, citată de Agerpres.
18:10
Meteorologii au emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de averse, vijelii şi grindină, ce vizează, în următoarea oră, mai multe localităţi din judeţul Vâlcea.
17:50
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod galben de vreme instabilă, valabilă în orele următoare în zone din Oltenia.
17:50
Ministerul Afacerilor Interne transmite un mesaj de prevenție și responsabilitate pentru cei care participă la tradiționalele nunți de vară, atrăgând atenția asupra pericolelor folosirii armelor de foc, chiar și a celor de recuzită sau neletale, în cadrul obiceiului de "furat mireasa", informează Mediafax.
Acum 8 ore
17:40
O profesoară din Țara Galilor a fost concediată, după ce a dansat Macarena și a înjurat elevii în timp ce era sub influența alcoolului, scrie BBC.
17:30
O fetiță de 9 ani a murit după ce a fost lăsată timp de opt ore într-o mașină încinsă, în timp ce mama ei era la serviciu în Texas. Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele tragediei, scrie presa din SUA.
17:20
Daniel David, ministrul Educaţiei şi Cercetării, afirmă că domeniul educaţiei "are o contribuţie mare la deficitul" pe care România îl are. Acesta a explicat, într-o emisiune televizată, că măsuri de eficientizare precum regândirea normelor didactice, majorarea numărului de elevi în clase sau modificarea normelor în baza cărora se stabilesc unităţile cu personalitate juridică în învăţământ, pot duce la economii cu o valoare cuprinsă între două şi trei miliarde de lei, informează news.ro.
17:00
Un bărbat din Bihor a trecut pe lângă moarte după ce a fost atacat de o haită de câini. S-a luptat aproape 20 de minute cu animalele.
16:50
Fotografiile din vacanță sunt amintiri prețioase, dar în unele destinații turistice pot duce la sancțiuni usturătoare. Specialiștii în turism de lux de la eShores avertizează că selfie-urile aparent inofensive pot încălca legi privind intimitatea sau drepturile de autor. În unele cazuri, amenzile ajung până la 130.000 de euro, iar riscurile includ chiar și pedeapsa cu închisoarea.
16:10
Rusia încearcă să implice Laosul în războiul său împotriva Ucrainei sub pretextul cooperării umanitare, a anunțat sâmbătă serviciul de informații militare al Ucrainei (HUR), citat de Mediafax.
16:10
Tony și Maureen Smarrelli, un cuplu din Syracuse, New York, și-au sărbătorit a 50-a aniversare de căsătorie în Veneția. Ce a început ca o simplă vacanță s-a transformat într-o schimbare radicală de viață: s-au mutat într-un orășel de coastă din Calabria, sudul Italiei, iar cheltuielile lunare li s-au redus cu aproape 3.000 de dolari, scrie CNN. 
Acum 12 ore
15:30
Un copil de 3 ani a fost uitat într-un mijloc de transport din Brașov și găsit de polițiști. Micuțul nu știa să le spună cum se numesc părinții lui, nici unde locuiește, așa că agenții au început imediat verificările.
15:00
O fetiţă de 12 ani a decedat în urma unui accident în care a fost implicat un tractor condus de un adolescent în vârstă de 16 ani, a anunţat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava. 
14:50
Vremea va fi extrem de călduroasă, disconfortul termic fiind extrem de accentuat. Maximele zilei se vor încadra între 29 şi 39 de grade. Iată prognoza meteo de mâine 6 iulie. 
14:30
Radu Burnete, consilier prezidenţial pentru politici economice şi sociale, nu crede că plăţile în numerar vor ajunge să fie interzise, însă atrage atenţia că, în România, o mare parte din evaziunea fiscală se face cu bani cash, pentru că este "mai greu de văzut". În acest sens, limitarea plăţilor în numerar, decisă anul trecut de guvern, a intenţionat să aducă mai multe tranzacţii în sistemul bancar, unde pot fi urmărite de autorităţi, susţine Radu Burnete, care e un adept al plăţilor cu cardul: "Să ştiţi că nu prea mă prindeţi cu cash la mine", informează news.ro.
14:20
Efectele caniculei se simt şi pe litoral, mai ales la orele prânzului. Indicele UV a ajuns la pragul de 10 unităţi, ceea ce înseamnă că expunerea excesivă la soare poate provoca arsuri şi insolaţii. De altfel, weekendul acesta este şi cel mai aglomerat de la începutul sezonului. Peste 100.000 de turişti se află pe litoral în aceast moment.
14:10
Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă pe terasa mall-ului Afi Palace Cotroceni din Sectorul 6 al Capitalei. Incendiul se manifestă cu flacără și fum dens. Din primele informaţii, incendiul se manifesta la acoperiș, deasupra unui etaj tehnic, în zona centrală a mall-ului.
13:40
O clinică de implant de păr din capitala Indiei va trebui să plătească aproape 5.800 de euro unui bărbat care susţine că nu a observat "nici măcar o îmbunătăţire de 1%" în urma procedurii, în ciuda faptului că a plătit peste 4.600 de euro pentru aceasta, a scris The Independent.
13:40
Episod inedit petrecut în localitatea Drăgăşani, judeţul Vâlcea. O femeie, care şi-a prins soţul înşelând-o, s-a răzbunat pe BMW-ul bărbatului.
13:10
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Portul Constanța trei camioane, în valoare de 250.000 de euro, căutate de către autoritățile din Danemarca.
13:00
Tanczos Barna, previziuni cu privire la cursul euro-leu, după măsurile fiscal-bugetare: Cu siguranţă dispare riscul de creştere abruptă a cursului, dispare riscul de creştere a dobânzilor pe pieţele internaţionale şi creşte încrederea în România. 
12:30
Venus îşi face simţită influenţa din toate punctele de vedere, deschizând calea pentru comunicare, colaborare şi parteneriate mai puternice. Trigonul Venus-Pluto aduce transformare şi noi perspective pentru toate zodiile, chiar punându-i pe unii în situaţii karmice. Evenimentele din acest weekend vor avea un impact puternic şi vor da startul unor noi capitole. 
12:20
Caz şocant în Thailanda. Un băieţel de opt ani a fost găsit într-o colibă murdară trăind alături de o haită de câini. Copilul nu poate vorbi şi comunică doar prin lătrat.
11:50
Armata ucraineană a atacat în noaptea de vineri spre sâmbătă ţinte militare din mai multe regiuni ale Rusiei, ca răspuns la atacul cu drone şi rachete al Moscovei din noaptea de joi spre vineri asupra oraşelor ucrainene. Printre ţintele vizate de Ucraina se numără şi un aerodromul militar rus Borisoglebsk din regiunea Voronej, au relatat Kyiv Independent şi Reuters, citate de Agerpres şi News.ro.
11:20
Autoritatea antitrust din Franţa a sancţionat cu 40 de milioane de euro retailerul de modă rapidă Shein, fondat în China, pentru practici comerciale înşelătoare, în special privind modul în care erau prezentate reducerile de preţ. Amenda vine în urma unei anchete desfăşurate timp de aproape un an, relatează Reuters, citat de News.
11:10
Inundaţiile provocate de ploile torenţiale din Texas s-au soldat cu cel puţin 24 de morţi, inclusiv copii. Aproximativ 20 de fete care participau la o tabără de vară sunt date dispărute, iar peste 500 de salvatori participă la operaţiunile de căutare. În regiunea Texas Hill Country au căzut precipitaţii echivalente cu cele din câteva luni, cauzând inundaţii catastrofale de-a lungul răului Guadalupe, au anunţat AP şi AFP, citate de Mediafax şi News.ro. 
Acum 24 ore
10:30
O ambarcațiune în care se aflau 12 persoane a intrat în mal, sâmbătă, în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea.
10:20
Administaţia Naţională de Meteoroogie a emis mai multe alerte de caniculă şi disconfort termic deosebit de accentuat. Trei judeţe intră sub primul cod roşu de caniculă din acest an. 
10:00
Un pod peste Olt, vital pentru circulaţia transporturilor de tehnică militară la Grupul de Luptă NATO de la Cincu, a fost dat în folosinţă ieri, chiar de ziua Americii. Podul a costat peste 30 de milioane de euro şi a fost testat pentru a face faţă greutăţii tuturor mijloacelor de luptă care ar putea circula în zonă.
09:50
În plin cod portocaliu de caniculă, salvarea vine din munţi. Turiştii merg sute de kilometri până în Bucovina, să se răcorească în Cheile Moara Dracului, cele mai pitorești din zonă. Amatorii de călătorii montane pot continua apoi drumul spre crestele Munţilor Rarău, pe poteci care îţi alină setea şi foamea cu izvoare repezi şi tufe de zmeură sălbatică. 
09:40
Cine nu visează la jobul ideal? Un sondaj realizat de o platformă de recrutare a analizat cele mai dorite slujbe, atât în România, cât și în restul lumii.
09:20
Dispariția plafonării din energie va aduce scumpiri în lanț. Antreprenorii spun că facturile se vor dubla așa că nu vor avea încotro și vor trebui să-și acopere costurile prin creșteri de prețuri. Le vom vedea nu doar în magazine, ci și la restaurante sau diverse servicii la care apelăm.
09:00
A vrut să meargă în vacanță cu familia, dar a rămas fără bani și fără cazare. O femeie din Constanţa a fost păcălită de o așa-zisă gazdă, după ce a cerut oferte de cazare într-un grup de Facebook. Astfel de înșelătorii se înmulțesc în fiecare vară, iar polițiștii avertizează că escrocii sunt tot mai convingători și folosesc inclusiv site-uri sau aplicații false pentru a fura bani.
08:50
Un tânăr român cucereşte aurul olimpic la cele mai importante competiţii de matematică şi fizică din lume. Ionuţ Stan a câştigat pe tot parcursul liceului, premii la concursuri din toată lumea şi va continua să studieze mechanical engineering și computer science la MIT, o prestigioasă universitate din Boston. Datorită performanțelor sale, Ionuţ a fost înscris în campania "100 de tineri pentru dezvoltarea României", ediția 2025, a Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.  
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.