Stellantis mizează pe un nou Fiat 500 hibrid la 17.000 euro pentru relansarea producţiei în Italia

Bursa, 6 iulie 2025 14:10

Fiat va lansa din noiembrie un nou model hibrid al automobilului 500, produs la uzina Mirafiori din Torino, în încercarea de a impulsiona producţia auto din Italia, transmite Reuters, de la care redăm cele ce urmează. Maşina va costa 17.000 de euro şi va fi echipată cu o baterie de 12 volţi pe litiu.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Bursa

Acum 10 minute
21:50
Liderii grupului BRICS, format din 11 economii emergente, au solicitat duminică o and #8222;încetare imediată, permanentă şi necondiţionată a focului and #8221; în Fâşia Gaza şi o and #8222;retragere completă a forţelor israeliene and #8221; din teritoriu, potrivit unei declaraţii comune adoptate în cadrul summitului desfăşurat la Rio de Janeiro, transmite AFP, care afirmă cele ce urmează.
Acum o oră
21:10
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat duminică, în intervenţia sa la summitul BRICS din Rio de Janeiro, că epoca globalizării liberale and #8222;devine perimată and #8221;, iar viitorul aparţine economiilor emergente, care ar trebui să colaboreze mai strâns şi să îşi sporească utilizarea monedelor naţionale în comerţul internaţional, transmite Reuters, de la care relatăm cele ce urmează.
Acum 2 ore
21:00
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, l-a criticat pe Elon Musk pentru decizia de a înfiinţa un nou partid politic, afirmând că acesta ar trebui să se concentreze pe conducerea companiilor sale, nu pe politică, transmite Reuters, care afirmă cele ce urmează. Declaraţia vine la o zi după ce Musk a anunţat formarea partidului and #8222;America Party and #8221;, în contextul unui conflict deschis cu preşedinte Donald Trump.
20:50
Armata israeliană a anunţat duminică că va începe trimiterea a mii de ordine de recrutare către bărbaţii evrei ultraortodocşi, după expirarea cadrului legal care le garanta scutirea de la serviciul militar obligatoriu, transmite AFP.
20:20
Guvernul suedez intenţionează să realizeze un sondaj în rândul imigranţilor pentru a evalua valorile acestora, în vederea îmbunătăţirii integrării în societatea suedeză, a anunţat duminică ministrul integrării, Simona Mohamsson, citată de AFP, de la care transmitem cele ce urmează.
20:10
Cel puţin patru persoane au fost ucise duminică în urma unor atacuri ruseşti cu bombă şi drone în regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, au anunţat autorităţile locale, potrivit dpa, de la care relatăm cele ce urmează.
Acum 4 ore
20:00
Cel puţin 59 de persoane, dintre care 21 de copii, au murit în urma inundaţiilor devastatoare din Texas, a anunţat autorităţile locale duminică, potrivit CNN, de la care relatăm cele ce urmează.
19:10
Preşedintele francez Emmanuel Macron va efectua, între 8 şi 11 iulie, o vizită de stat în Regatul Unit, în cadrul căreia se va adresa ambelor camere ale Parlamentului britanic - o premieră pentru un lider al Uniunii Europene de la intrarea în vigoare a Brexitului în 2020, potrivit agenţiei EFE, de la care relatăm cele ce urmează.
18:30
Bezalel Smotrich, ministrul israelian de Finanţe şi lider al formaţiunii de extremă dreapta Sionismul Religios, a criticat decizia cabinetului condus de Benjamin Netanyahu de a permite intrarea unor ajutoare în Fâşia Gaza, calificând-o drept and #8222;o greşeală gravă and #8221; care, în opinia sa, ar favoriza gruparea Hamas, potrivit Reuters, de la care transmitem cele ce urmează.
Acum 6 ore
17:50
Mai multe zone din Paris, inclusiv locaţii emblematice precum Galeriile Lafayette şi clădirile Adunării Naţionale, au fost afectate sâmbătă de pene de curent provocate de valul de căldură extremă care loveşte Franţa, potrivit operatorului reţelei de distribuţie Enedis, citat de AFP, de la care relatăm cele ce urmează. Restabilirea alimentării cu energie a fost întârziată de o grevă a angajaţilor companiei.
17:50
Blocul Naţional Sindical (BNS) a transmis tuturor partidelor politice o serie de amendamente la pachetul de măsuri fiscale pe care Guvernul Ilie Bolojan urmează să-şi asume răspunderea în Parlament. Printre propuneri se numără acordarea subvenţiilor pentru partide doar în anii în care România respectă ţintele europene de deficit bugetar, reducerea cu 50% a sumei forfetare acordate parlamentarilor şi menţinerea cotei standard de TVA la 19%.
17:40
Rusia a anunţat duminică preluarea controlului asupra a două noi localităţi din estul şi nord-estul Ucrainei, în contextul unui avans susţinut pe front, în condiţiile în care armata ucraineană se confruntă cu lipsa de armament şi personal, informează AFP, de la care transmitem cele ce urmează.
16:30
Catedrala Notre-Dame din Paris, restaurată după incendiul devastator din 2019, a fost vizitată de peste 6 milioane de persoane de la redeschiderea sa, pe 16 decembrie 2024, potrivit datelor publicate duminică şi citate de AFP, de la care relatăm cele ce urmează.
16:30
Pandemia de Covid-19 a avut un impact disproporţionat asupra sănătăţii femeilor, afectând mai puternic atât comportamentele legate de sănătate, cât şi echilibrul psihologic, potrivit unui studiu realizat de Universitatea din Aberdeen şi publicat în revista Social Science and Medicine, de la care relatăm cele ce urmează.
16:20
Pete Hegseth, secretarul american al Apărării, este acuzat că a blocat în mod nejustificat o tranşă importantă de ajutor militar destinat Ucrainei, invocând o presupusă lipsă a stocurilor de arme ale SUA - o afirmaţie contestată de congresmeni democraţi, informează The Guardian, care afirmă cele ce urmează.
Acum 8 ore
16:00
Ministerul Finanţelor din China a anunţat duminică impunerea unor restricţii asupra achiziţiilor publice de echipamente medicale provenite din Uniunea Europeană, pentru contracte ce depăşesc 45 de milioane de yuani (aproximativ 5,35 milioane de euro), transmite Reuters, de la care relatăm cele ce urmează. Decizia vine ca răspuns la măsurile restrictive introduse de UE luna trecută.
16:00
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat într-un interviu la Digi24 că îşi va da demisia dacă noul sistem informatic al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), finanţat prin PNRR, nu va fi implementat până la termenul limită din decembrie 2026.
15:50
Un avion de vânătoare F-16 al armatei americane a interceptat sâmbătă o aeronavă civilă care a încălcat restricţiile temporare de zbor deasupra clubului de golf al lui Donald Trump din Bedminster, New Jersey, potrivit unui comunicat al Comandamentului Apărării Aerospatiale Nord-Americane (NORAD), citat de Reuters, care afirmă cele ce urmează.
15:10
Summitul BRICS de la Rio de Janeiro, desfăşurat începând de duminică, reuneşte liderii ţărilor emergente într-un apel comun împotriva măsurilor protecţioniste promovate de preşedintele american Donald Trump, relatează AFP, de la care transmitem cele ce urmează. În absenţa preşedinţilor Xi Jinping şi Vladimir Putin, reuniunea are loc sub o securitate sporită, pe fondul tensiunilor comerciale şi geopolitice crescânde.
15:00
Autoritatea aeronautică din India (DGCA) a sancţionat Air India Express în luna martie pentru neînlocuirea la timp a componentelor unui motor Airbus A320, conform unei directive de siguranţă emise de EASA, şi pentru falsificarea evidenţelor de mentenanţă, potrivit unui document guvernamental consultat de Reuters, de la care relatăm cele ce urmează.
14:40
Foxconn, cel mai mare producător mondial de electronice la comandă, a raportat sâmbătă venituri record în al doilea trimestru din 2025, susţinute de cererea puternică pentru produse din domeniul inteligenţei artificiale, informează Reuters, de la care transmitem cele ce urmează. Cu toate acestea, compania atrage atenţia asupra incertitudinilor geopolitice şi a riscurilor legate de cursul valutar.
14:40
Grupul franco-olandez Air France-KLM a anunţat că îşi va majora participaţia în compania scandinavă SAS de la 19,9% la 60,5%, preluând acţiunile deţinute de fondurile Castlelake şi Lind Invest, potrivit Reuters, care afirmă cele ce urmează. Finalizarea tranzacţiei este aşteptată în a doua jumătate a anului 2026, în funcţie de aprobările autorităţilor de reglementare.
14:20
Reprezentanţii sindicatelor din Sănătate şi Educaţie vor protesta luni, 7 iulie, în faţa Parlamentului, împotriva măsurilor fiscale propuse de Guvern, considerate de liderii sindicali drept and #8222;măsuri de austeritate and #8221;.
14:10
Fiat va lansa din noiembrie un nou model hibrid al automobilului 500, produs la uzina Mirafiori din Torino, în încercarea de a impulsiona producţia auto din Italia, transmite Reuters, de la care redăm cele ce urmează. Maşina va costa 17.000 de euro şi va fi echipată cu o baterie de 12 volţi pe litiu.
14:10
Elveţia ar putea fi nevoită să achiziţioneze mai puţine avioane de luptă F-35 decât cele 36 convenite iniţial, dacă preţul final solicitat de SUA va depăşi bugetul maxim stabilit, a declarat duminică ministrul elveţian al apărării, Martin Pfister, într-un interviu acordat publicaţiei Le Matin Dimanche, citat de AFP, de la care relatăm cele ce urmează.
Acum 12 ore
13:30
Primarul Kievului, Vitali Kliciko, l-a îndemnat pe cancelarul federal german Friedrich Merz să îşi respecte declaraţiile anterioare privind posibila livrare de rachete de croazieră Taurus către Ucraina, potrivit unui articol publicat duminică în cotidianul Bild, citat de agenţia dpa, de la care transmitem cele ce urmează.
11:50
China a anunţat duminică dimineaţă deschiderea unei noi extensii a rutei aeriene M503, situată chiar la vest de linia mediană neoficială din Strâmtoarea Taiwan, provocând un nou val de tensiuni în relaţia cu autorităţile de la Taipei, relatează Reuters, de la care informăm cele ce urmează.
11:50
Mai multe oraşe din Bulgaria au fost scena unor proteste de amploare împotriva planurilor guvernului de a adopta moneda euro începând cu 1 ianuarie 2026, relatează Novinite.com, de la care redăm cele ce urmează. Participanţii au cerut organizarea unui referendum naţional şi demisia actualului executiv, acuzat că acţionează fără consultare publică.
11:40
Tucker Carlson, gazda unui talk-show conservator din Statele Unite, a anunţat sâmbătă că a realizat un interviu cu noul preşedinte al Iranului, Masoud Pezeshkian, care urmează să fie difuzat în curând, informează Reuters, care afirmă cele ce urmează.
11:30
Poliţia australiană a anunţat duminică dimineaţă că a arestat şi inculpat un bărbat în vârstă de 34 de ani, acuzat că a incendiat uşa de la intrarea unei sinagogi din Melbourne în timpul Şabatului, când aproximativ douăzeci de credincioşi se aflau în interior, informează AFP, de la care transmitem cele ce urmează.
11:10
Premierul nipon Shigeru Ishiba a declarat, duminică, că Japonia nu va ceda uşor în faţa presiunilor venite din partea administraţiei Trump privind noile tarife vamale, transmite AFP, care relatează cele ce urmează.
11:10
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat într-un interviu acordat The New York Times că Beijingul ar putea încuraja Rusia să lanseze un atac asupra teritoriului NATO, cu scopul de a distrage atenţia şi resursele Occidentului de la regiunea Indo-Pacific, în eventualitatea unei invazii chineze asupra Taiwanului.
11:00
Cu prilejul Zilei Justiţiei, marcată anual în prima duminică a lunii iulie, principalele instituţii din domeniul judiciar au transmis mesaje publice în care subliniază importanţa unei justiţii independente, echilibrate şi respectate, dar şi provocările cu care se confruntă sistemul.
10:50
Forţele armate ruse au lansat noi atacuri cu drone asupra mai multor regiuni din Ucraina, în noaptea de sâmbătă spre duminică, potrivit agenţiei dpa, de la care transmitem cele ce urmează. Ţintele au inclus zone din apropierea Kievului, precum şi oraşele Harkov, Zaporojie şi Nikolaev.
10:50
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat, sâmbătă, în mesajul său video zilnic, că Ucraina a încheiat acorduri cu parteneri europeni şi cu o companie americană din industria apărării pentru a accelera producţia de drone, relatează dpa, care afirmă cele ce urmează.
10:30
Armata israeliană a anunţat, duminică dimineaţă, că a interceptat o rachetă lansată din Yemen în direcţia teritoriului israelian, potrivit agenţiei Reuters, care afirmă cele ce urmează.
10:20
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la o ceremonie religioasă în Teheran, marcând prima sa apariţie publică de la încetarea focului dintre Iran şi Israel, relatează presa internaţională.
09:30
Lidera formaţiunii de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, a criticat dur apelurile venite din partea Partidului Social Democrat (SPD) privind o posibilă interzicere a AfD, afirmând că acestea îi amintesc de and #8222;vremuri întunecate and #8221;, potrivit agenţiei dpa, de la care relatăm cele ce urmează.
09:20
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că ultima convorbire telefonică avută săptămâna aceasta cu preşedintele american Donald Trump a fost and #8222;cea mai bună and #8221; şi and #8222;cea mai productivă and #8221; din toate discuţiile lor anterioare, potrivit Reuters, care afirmă cele ce urmează.
Ieri
21:40
Zeci de mii de persoane s-au adunat sâmbătă în Zagreb la un concert susţinut de controversatul cântăreţ croat Marko Perković Thompson, eveniment prezentat de organizatori drept cel mai mare concert cu plată din lume, informează Reuters, de la care transmitem cele ce urmează.
21:40
Regatul Unit a anunţat sâmbătă restabilirea relaţiilor diplomatice cu Siria, după mai bine de zece ani de suspendare, marcând acest pas prin vizita la Damasc a ministrului britanic de externe, David Lammy - prima de acest fel de la căderea regimului Bashar al-Assad, în decembrie, transmite AFP, de la care relatăm cele ce urmează.
20:50
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că Statele Unite vor începe luni sau marţi discuţiile cu China cu privire la un posibil acord pentru platforma TikTok, relatează Reuters, de la care transmitem cele ce urmează.
20:30
Cel puţin 27 de persoane, dintre care nouă copii, şi-au pierdut viaţa în urma viiturilor provocate de ploi torenţiale în centrul statului Texas, vineri dimineaţă, potrivit autorităţilor, citate de presa internaţională. Situaţia este deosebit de gravă în comitatul Kerr, unde 25 de fete sunt în continuare date dispărute din tabăra Camp Mystic, aflată pe malul râului Guadalupe, care a crescut cu peste şase metri în mai puţin de două ore.
20:30
Cel puţin două persoane şi-au pierdut viaţa sâmbătă, după prăbuşirea unui avion de mici dimensiuni în apropiere de oraşul Krimml, situat la est de Innsbruck, au anunţat autorităţile austriece, potrivit agenţiei dpa, de la care transmitem cele ce urmează.
19:40
Germania intenţionează să revoce statutul de protecţie pentru sirienii consideraţi periculoşi sau condamnaţi penal, a confirmat sâmbătă Ministerul de Interne de la Berlin, potrivit AFP, care transmite cele ce urmează. Măsura vine la scurt timp după ce Austria a decis expulzarea unui cetăţean sirian condamnat pentru crimă - o premieră în Uniunea Europeană în ultimii ani.
19:30
Deschiderea recentă a centrului de detenţie pentru migranţi and #8222;Alcatraz Alligator and #8221;, inaugurat în Florida de preşedintele american Donald Trump, a stârnit un val de critici din partea organizaţiilor pentru drepturile omului, potrivit EFE, care afirmă cele ce urmează. Condiţiile impuse imigranţilor în acest centru amintesc de notoria tabără Tent City din Arizona, înfiinţată în 1993 de fostul şerif Joe Arpaio, cunoscut pentru politicile sale dure împotriva migraţiei ilegale.
19:00
Parlamentul se află în sesiune extraordinară în perioada 4-7 iulie, pentru ca Guvernul să îşi poată angaja răspunderea pe primul pachet de măsuri fiscal-bugetare, potrivit deciziei publicate vineri seara în Monitorul Oficial.
18:50
Plenul comun al Parlamentului se va reuni luni, de la ora 15:00, pentru asumarea răspunderii Guvernului pe proiectul de lege privind noile măsuri fiscal-bugetare, transmite Executivul într-un comunicat.
18:40
Elon Musk a anunţat că ia în calcul înfiinţarea unui nou partid politic în Statele Unite, numit and #8222;Partidul America and #8221;, care s-ar concentra pe câteva locuri cheie în Congres pentru a înclina balanţa în deciziile legislative, transmite The Guardian, care afirmă cele ce urmează.
18:10
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi-a exprimat încrederea că Turcia va fi reintegrată treptat în programul american de avioane de luptă F-35 şi că aeronavele vor fi livrate conform unui acord încheiat cu preşedintele Donald Trump, relatează AFP, care transmite cele ce urmează.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.