Morţi suspecte la Roznov şi Rediu
Monitorul de Neamț ,
10 iulie 2025 15:30
Poliţiştii nemţeni anchetează două cazuri de moarte suspectă, ambele produse miercuri, 9 iulie. Prima sesizare a fost la primele ore ale dimineţii. Corpul neînsufleţit al unui tânăr a fost descoperit în faţa locuinţei concubinei. “La data de 9 iulie a.c., orele 07:00, polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Borleşti au fost sesizaţi prin SNUAU […] Articolul Morţi suspecte la Roznov şi Rediu apare prima dată în Monitorul de Neamț.
• • •
Alte ştiri de Monitorul de Neamț
Acum 8 ore
20:10
Premierul Ilie Bolojan a anunţat recent ce va fi în Pachetul II al măsurilor ce vor fi luate de Guvern. După ce primul pachet ne-a ars rău de tot la buzunare, cel de-al doilea era aşteptat nu doar cu curiozitate, ba chiar cu teamă. După cum l-a anunţat premierul, al doilea pachet are menirea să […] Articolul Austeritatea pe pachete. Ce va fi în Pachetul II apare prima dată în Monitorul de Neamț.
19:10
Registrul Auto Român (R.A.R.) trage un semnal de alarmă cu privire la posibile escrocherii cu certificate RAR Auto-Pass. Practicile la care face referire R.A.R. includ utilizarea unor denumiri, culori, sigle sau elemente vizuale similare cu brandul oficial. Scopul este de a induce în eroare cetățenii și de a vinde certificate RAR Auto-Pass la prețuri supraevaluate. […] Articolul Atenţionare RAR: „ţepe” cu RAR Auto-Pass apare prima dată în Monitorul de Neamț.
Acum 12 ore
18:20
Stadiul lucrărilor de la puntea de la Piaţa Centrală l-a determinat pe primarul de Piatra să opineze că ar putea fi terminate înaintea termenului prevăzut în contract. Conform edilului, în această săptămână ar putea fi turnat betonul pentru placa de deasupra albiei Cuiejdiului şi pentru rampele şi scările dinstre strada 8 Martie. „Am vizitat șantierul […] Articolul Puntea de la Piaţă, care e stadiul lucrărilor apare prima dată în Monitorul de Neamț.
16:10
Un tânăr şofer are de dat explicaţii oamenilor legii după ce a fugit de la locul unui accident. El a accidentat o femeie, duminică, 13 iulie, în localitatea Tarcău. „La data de 13 iulie a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Bicaz au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DC 135, în […] Articolul Şofer laş: a accidentat o femeie şi a fugit apare prima dată în Monitorul de Neamț.
15:10
65 de permise de conducere au fost reţinute de poliţiştii nemţeni, pentru nerespectarea regimului legal de viteză, şi au fost aplicate 473 de sancţiuni. „În perioada 7-13 iulie 2025, polițiștii rutieri din Neamț au acționat pe raza întregului județ pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză. Polițiștii au utilizat aparatele radar din […] Articolul Radarele au făcut prăpăd: 65 de permise reţinute şi 473 de sancţiuni apare prima dată în Monitorul de Neamț.
14:40
Un accident mai puţin obişnuit a avut loc luni, 14 iulie, în satul Poiana Largului. Un autoturism în care se aflau două persoane a lovit un gard și peretele unei case. „La ora 13:42, prin apel la 112 a fost anunțat un eveniment rutier produs în satul Poiana Largului din comuna Poiana Teiului. Un autoturism […] Articolul A trecut prin gard şi s-a oprit cu maşina în peretele casei apare prima dată în Monitorul de Neamț.
14:10
Două incendii s-au produs duminică, 13 iulie, într-un interval de şapte ore, în Neamţ. Prima alarmă a fost dată în jurul orei 7, flăcările izbucnind într-o gospodărie din Urecheni. „În data de 13.07.2025, la ora 07:18, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Urecheni pentru stingerea unui incendiu produs la o casă tip P+1. […] Articolul Două incendii în şapte ore apare prima dată în Monitorul de Neamț.
Acum 24 ore
13:10
Bărbatul care şi-a ameninţat soţia deşi avea pe numele său un ordin de protecţie a ajuns în arest preventiv. „Reamintim că, la data de 11 iulie a.c., ora 07:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către o femeie în vârstă de 55 de ani, din Gherăeștii […] Articolul Arestat după ce a încălcat ordinul de protecţie şi şi-a ameninţat soţia apare prima dată în Monitorul de Neamț.
13:10
Doi bărbaţi au fost prinşi de politiştii nemţeni, în acest week-end, că au urcat la volan deşi nu aveau avest drept. Primul caz a fost înregistrat sâmbătă, 12 iulie. În jurul orei 11:20, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț au oprit în trafic, pe DC 175 C, în localitatea Oglinzi, un moped, condus […] Articolul La volan, dar fără permis apare prima dată în Monitorul de Neamț.
12:00
Acoperişurile a două case au luat foc luni dimineaţă, 14 iulie, din cauza unui scurtcircuit electric, în comuna Tarcău. „Astăzi dimineață, la ora 04:53, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Tarcău pentru stingerea unui incendiu produs la o casă. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la SVSU […] Articolul Două case în flăcări de la un scurtcircuit apare prima dată în Monitorul de Neamț.
11:10
Judeţul Neamţ va fi sub cod galben de instabilitate atmosferică, luni, 14 iulie, în intervalul orar 12-20. În cea mai mare parte a Carpaților Orientali și a Carpaților Meridionali, precum și în vestul Moldovei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale de […] Articolul Cod galben de averse apare prima dată în Monitorul de Neamț.
10:00
Un microbuz în care se aflau şase persoane s-a răsturnat după ce a lovit un cap de pod, luni dimineaţă, 14 iulie, în satul Bistricioara. Trei persoane au primit îngrijiri medicale la locul accidentului, iar o a patra a fost transportată la spital. „La ora 07:00 prin apel la 112 a fost anunțat un accident […] Articolul Microbuz răsturnat după ce a lovit un cap de pod apare prima dată în Monitorul de Neamț.
07:30
Trebuie să ne amintim de Guvernul Cioloș din 2019, supranumit şi „Guvernul ZERO”, băgat la înaintare de Klaus Iohannis, pe motiv că „au trebuit să moară oameni”. Sub guvernarea lui Dacian Cioloș a debutat în România „prostocrația”, care a fost egalată de guvernarea „austeritate” instalată de Ilie Bolojan, în acest an. Odată cu apariţia lui […] Articolul Rotaţia la guvernare a PNL cu PSD va avea ca rezultat o nouă guvernare ZERO apare prima dată în Monitorul de Neamț.
Ieri
20:10
Turnătoria salvează România, măcar în ce priveşte evaziunea? Întrebarea mi-a venit în cap citind despre ultima găselniţă a ANAF. Cică „Guvernul României, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, face un pas decisiv în modernizarea luptei cu evaziunea fiscală, anunțând dezvoltarea unui sistem digital inovator menit să transforme fiecare cetățean într-un partener activ al statului. Inspirat […] Articolul Impotenţa Fiscului, tratată cu… turnătorii? apare prima dată în Monitorul de Neamț.
18:00
Accident pe E85: patru autoturisme implicate, cinci victime. Doi copii transportaţi la spital # Monitorul de Neamț
Un accident în care au fost implicate patru autoturisme în care se aflau nouă persoane a avut loc duminică, 13 iulie, pe E 85. Cinci persoane, printre care doi copii cu vârsta de până în doi ani, au fost transportate la spital. Traficul a fost blocat pe ambele sensuri. „La ora 15:16 a fost anunțat […] Articolul Accident pe E85: patru autoturisme implicate, cinci victime. Doi copii transportaţi la spital apare prima dată în Monitorul de Neamț.
16:10
Comentariul de urmează, cu titlu cu tot, mi-a fost inspirat de mai multe persoane care m-au întrebat zilele acestea ce s-a întâmplat de o parte din funcţionărimea de pe la diverse instituţii parcă a intrat în priză. Sau în fibrilaţie. Se cer rapoarte peste rapoarte, planuri peste planuri, unii îşi amintesc de obligaţii din fişa […] Articolul A dat bolojanu’ în funcţionărime? apare prima dată în Monitorul de Neamț.
15:10
Un accident produs duminică, 13 iulie, în satul Stânca din comuna Pipirig s-a soldat cu patru victime care au fost transportate la spital. „La ora 13:08 prin apel la 112 a fost anunțat un accident rutier produs în satul Stânca din comuna Pipirig. În accidentul rutier au fost implicate un autotren în care se aflau […] Articolul Coliziune între un TIR şi un autoturism. Patru persoane transportate la spital apare prima dată în Monitorul de Neamț.
13:00
Poliţiştii nemţeni încearcă să dea de urma unei adolescente care a plecat de acasă. “La data de 12 iulie a.c., ora 15:50, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizaţi de către o femeie din Roman, cu privire la faptul că, la data de 11 iulie a.c., fiica sa LEFTER IOANA ROXANA, în vârstă […] Articolul Adolescentă plecată de acasă, căutată de poliţişti apare prima dată în Monitorul de Neamț.
10:00
Cunoscutul medic Tudor Ciuhodaru trage un semnal de alarmă şi vorbeşte despre o atenţionare de malarie în România. Aceasta în condiţiile în care a fost confirmat primul caz la un pacient de 69 de ani fără istoric de călătorie în zone endemice. Cunoscutul medic mai spune că sunt deja 21 cazuri în România de la […] Articolul Atenționare de malarie în România apare prima dată în Monitorul de Neamț.
08:20
U autoturism în care erau două persoane „a ieşit în decor” duminică dimineaţă, 13 iulie, la Trifeşti. „În această dimineață, la ora 05:26 a fost anunțat un accident rutier produs în comuna Trifești. Un autoturism în care se aflau două persoane a părăsit partea carosabilă. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de […] Articolul Au ieşit cu maşina în decor. Accident la Trifeşti apare prima dată în Monitorul de Neamț.
Mai mult de 2 zile în urmă
20:10
Ministerul Sănătății a publicat recent o ultimă variantă a listei medicamentelor autorizate în România care conțin substanțe care pot prezenta efecte psihoactive și pot afecta capacitatea de a conduce autovehicule. O mare parte din analgezicele comune încă se regăsesc pe listă. Au fost scoase medicamentele care conțineau pseudoefedrină, în general prescrise pentru gripe și răceli. […] Articolul Noua listă a medicamentelor care te pot lăsa fără permis apare prima dată în Monitorul de Neamț.
18:10
Stadiul lucrărilor de reparaţii la Şcoala 2 este în grafic, susţin reprezentanţii municipalităţii pietrene. Sau mai exact primarul Adrian Niţă, care pare că şi-a făcut un obicei din a vizita şantierele de la unităţile de învăţământ. „La Școala Nr. 2, lucrările de reabilitare avansează frumos. A fost finalizată înlocuirea elementelor de structură de rezistență care […] Articolul Stadiul lucrărilor la Şcoala 2, în grafic apare prima dată în Monitorul de Neamț.
16:10
Fie că ești pasionat de sport sau pur și simplu îți dorești încălțăminte comodă pentru fiecare zi, există o opțiune care se evidențiază în mod constant în rândul celor care îmbină funcționalitatea cu stilul: adidasi puma. Recunoscuți la nivel global pentru calitate, design modern și tehnologie inovatoare, acești pantofi sport sunt mai mult decât o […] Articolul Combinația perfectă între stil și confort urban apare prima dată în Monitorul de Neamț.
14:10
Loki şi Patrick formează o echipă inedită dar şi eficientă în cadrul IPJ Neamţ. Loki e un ciobănesc belgian specializat în depistarea drogurilor, iar Patrick este antrenorul şi partenerul său. Relaţia dintre cei doi a fost descrisă de colegii de la departamentul de comunicare din cadul IPJ. „Loki, un ciobănesc belgian malinois în vârstă de […] Articolul Loki şi Patrick, o echipă inedită în cadrul IPJ Neamţ apare prima dată în Monitorul de Neamț.
13:10
Nicio zi sau noapte fără măcar un şofer băut pe şoselele judeţului, pare a fi o realitate. Aşa se face că şi în noaptea de 11 spre 12 iulie un astfel de şofer prieten cu Bachus a fost depistat de poliţişti „În noaptea de 12 iulie a.c., în jurul orei 00.30, polițiștii din cadrul Secției […] Articolul Nicio zi sau noapte fără un şofer băut apare prima dată în Monitorul de Neamț.
12:30
CSM Ceahlăul, iubit în întreg judeţul. Prezenţă numeroasă la amicalul de la Bicaz # Monitorul de Neamț
CSM Ceahlăul este o echipă iubită în întreg judeţul. La amicalul de la Bicaz, disputat în compania formaţiei Sepsi Sfântu Gheorghe, oficialii clubului au fost plăcut surprinşi de prezenţa numeroasă din tribune, pentru un meci de pregătire. „Bravo Bicaz” a fost reacţia spontană a unuia dintre ei. Prezenţa numeroasă din tribună dovedeşte că CSM Ceahlăul […] Articolul CSM Ceahlăul, iubit în întreg judeţul. Prezenţă numeroasă la amicalul de la Bicaz apare prima dată în Monitorul de Neamț.
12:00
O maşină s-a răsturnat şi un tânăr a fost transportat la spital în urma unui accident produs sâmbătă dimineaţă, 12 iulie, la Târgu Neamţ. „La ora 08:55, prin apel la 112 a fost anunțat un accident rutier produs pe strada Ion Creangă din orașul Târgu-Neamț. În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care […] Articolul Maşină răsturnată la Târgu Neamţ apare prima dată în Monitorul de Neamț.
12:00
Un soţ agresiv care a continuat să-şi ameninţe soţia deşi deja avea pe numele său un ordin de protecţie a fost încătușat de poliţişti. „La data de 11 iulie a.c., ora 07:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către o femeie în vârstă de 55 de […] Articolul Soţ agresiv potolit cu cătuşe apare prima dată în Monitorul de Neamț.
11:00
Un accident rutier soldat cu o victimă s-a produs în dimineaţa de 11 iulie în localitatea Timişeşti. „La data de 11 iulie a.c., ora 10.30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la faptul că, în localitatea Timișești a avut loc un eveniment rutier. În urma verificărilor efectuate de polițiști a […] Articolul Accident cu victimă la Timișești apare prima dată în Monitorul de Neamț.
10:40
Polițiștii rutieri din Bicaz au realizat o acţiune preventivă dedicată motocicliștilor, desfășurată într-un cadru inedit, malul Lacului Bicaz, vineri 11 iulie. Aproximativ 30 de motocicliști au răspuns invitației lansate de oamenii legii și au participat la întâlnirea care a avut ca scop promovarea unui comportament responsabil în trafic. În cadrul evenimentului, polițiștii le-au transmis participanților […] Articolul Acțiune preventivă dedicată motocicliştilor, pe malul Lacului Bicaz apare prima dată în Monitorul de Neamț.
08:10
Ministrul Muncii, Florin Manole, a prezentat recent cele trei metode prin care românii cu venituri mici se pot înscrie vor putea intra în posesia voucherelor de 50 de lei pentru energie, respectiv online, prin intermediul poştaşilor sau la Primărie. ”Există trei metode prin care poţi să aplici şi să primeşti acest voucher. Cea mai simplă […] Articolul Metodele prin care te poţi înscrie pentru voucherele de energie apare prima dată în Monitorul de Neamț.
11 iulie 2025
20:10
Surpriză pentru suporterii CSM Ceahlăul. Ce „premiu” vor primi cei care cumpără primii abonamente # Monitorul de Neamț
Primii 500 de cumpărători de abonamente la meciurile CSM Ceahlăul vor primi în preţul abonamentului un tricou galben printat cu sigla clubului, anunţă reprezentanţii clubului. Abonamentele sunt valabile pentru meciurile din campionat, atât în sezonul regular cât şi în faza a doua, play-off sau play-out, după caz. Vor putea fi achiziționate abonamente atât fizic, cât […] Articolul Surpriză pentru suporterii CSM Ceahlăul. Ce „premiu” vor primi cei care cumpără primii abonamente apare prima dată în Monitorul de Neamț.
19:40
GALA DE OPERĂ, Concertul de închidere al ediției jubiliare a VACANȚELOR MUZICALE 2025 # Monitorul de Neamț
Sâmbătă, 12 iulie 2025, Platoul Curții Domnești, ora 21:00 GALĂ DE OPERĂ Orchestra OPEREI NAȚIONALE ROMÂNE IAȘI Dirijor: Cristian SANDU Soliste: Cellia Caterina COSTEA (soprană) Aura TWAROWSKA (mezzosoprană) Program: Vincenzo Bellini Uvertura operei „Norma” Aria „Casta Diva” din opera „Norma” Duetul Norma – Adalgisa „Mira, o Norma” din opera „Norma” Aria „Sgombra è la sacra selva…. Deh, proteggimi, […] Articolul GALA DE OPERĂ, Concertul de închidere al ediției jubiliare a VACANȚELOR MUZICALE 2025 apare prima dată în Monitorul de Neamț.
18:00
O tânără din Neamţ a fost săltată de poliţiştii din Bacău fiind acuzată că a participat la comiterea mai multor tâlhării în judeţul vecin. Polițiștii Biroului Investigații Criminale Bacău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, au documentat și probat activitatea infracțională a două persoane, de 25, respectiv 26 de ani, bănuite de comiterea […] Articolul Tânără din Neamţ „specializată” în tâlhării într-un judeţ vecin apare prima dată în Monitorul de Neamț.
17:10
Inconştienţă maximă din partea unui tânăr de 27 de ani care i-a încredinţat maşina unui adolescent chiar dacă ştia că acesta nu avea permis de conducere. „La data de 10 iulie a.c., ora 18:20, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra-Neamț au depistat în flagrant un tânăr, în vârstă de 18 ani, din Dumbrava Roșie, în […] Articolul Inconştienţă maximă: i-a dat maşina unui adolescent fără permis apare prima dată în Monitorul de Neamț.
16:10
ITM Neamţ sărbătoreşte 26 de ani de activitate, pe 11 iulie, când este şi Ziua Inspecţiei Muncii. Conform reprezentanţilor ITM Neamţ, una din provocările și totodată prioritățile din acest an ale instițutiei o reprezintă implementarea cu succes a noului Registru general de evidenţă a salariaţilor – REGES-ONLINE prin portarea angajatorilor la noua platformă informatică. Noul […] Articolul ITM Neamţ sărbătoreşte 26 de ani de activitate apare prima dată în Monitorul de Neamț.
15:10
Un biciclist a fost accidentat de un şofer neatent, joi, 10 iulie, pe un drum judeţean din Roznov. „La data de 10 iulie a.c., ora 14.40, polițiștii din cadrul Poliției orașului Roznov au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DJ156 A, din Roznov a avut loc un eveniment rutier. În urma verificărilor efectuate […] Articolul Biciclist accidentat de un şofer neatent apare prima dată în Monitorul de Neamț.
13:00
Focul deschis în spaţii deschise a transformat în scrum o gospodărie din comuna Bâra, joi, 10 iulie. “La ora 15:28, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Bâra pentru stingerea unui incendiu produs la o casă de pe strada Preot Constantin Condurat. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de […] Articolul Gospodărie transformată în scrum apare prima dată în Monitorul de Neamț.
12:00
Cod galben de ploi şi vijelii în Neamţ începând de vineri, 11 iulie, de la ora 12. În Carpații Meridionali și în cea mai mare parte a Carpaților Orientali și Occidentali, precum și în sud vestul Transilvaniei și în nordul Munteniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări […] Articolul Cod galben de ploi şi vijelii apare prima dată în Monitorul de Neamț.
10 iulie 2025
20:30
Primăria Piatra Neamţ vrea să cumpere terenul de sub Mall Forum Center şi în acest sens a fost iniţiat un proiect de hotărâre. În şedinţa din 9 iulie proiectul a trecut de votul consilierilor pietreni. Astfel, municipalitatea are undă verde pentru a cumpăra terenul în suprafaţă de 2.200 de metri pătraţi la preţul de 602.253 […] Articolul Primăria Piatra cumpără terenul de sub Mall Forum Center. Cum au votat aleşii apare prima dată în Monitorul de Neamț.
19:40
Vineri, 11 iulie 2025, Platoul Curții Domnești, ora 21:00 Concert VOLTAJ Călin GOIA (vocal) Gabriel CONSTANTIN (chitară) Oliver STERIAN (tobe) Valeriu „Prunus” IONESCU (bass) Adrian CRISTESCU (clape) Printre cele mai importante realizări al formației Voltaj, în actuala formulă, în cei peste douăzeci și cinci de ani de activitate artistică, a formaţiei Voltaj, în actuala formulă, se numără imnul „Din Toata […] Articolul Vacanțe Muzicale 2025: ziua a șasea – Concert VOLTAJ apare prima dată în Monitorul de Neamț.
18:40
Noutăţi în lotul CSM Ceahlăul odată cu revenirea acasă a fundaşului central Andrei Marc şi împrumutul unui portar de la Poli Iaşi. Andrei Marc, în vârstă de 32 de ani, va juca pentru echipa din orașul natal după o pauză de mai bine de 10 ani, anunţă oficialii CSM. În 2015, Andrei Marc a plecat […] Articolul Noutăţi în lotul CSM Ceahlăul. Marc s-a întors acasă apare prima dată în Monitorul de Neamț.
17:40
Stadiul lucrărilor la Şcoala „Daniela Cuciuc” ar fi unul dătător de speranţă. Cel puţin aşa susţine primarul de Piatra, Adrian Niţă, care a efectuat recent o „vizită de lucru” pe şantier. „Am fost astăzi din nou acolo pentru a vedea cu exactitate cum se desfășoară lucrările. Ritmul este unul bun, iar ceea ce am găsit […] Articolul Stadiul lucrărilor la Şcoala „Daniela Cuciuc”. Când se promite finalizarea apare prima dată în Monitorul de Neamț.
17:10
Într-o lume în care telefonul știe când să îți amintească să bei apă, iar frigiderul îți sugerează rețete, era doar o chestiune de timp până când și somnul urma să devină „smart”. Da, ai citit bine — somnul tău poate fi inteligent. Nu mai vorbim doar despre a merge la culcare la o oră rezonabilă, […] Articolul Da, somnul tău poate fi inteligent apare prima dată în Monitorul de Neamț.
15:30
Poliţiştii nemţeni anchetează două cazuri de moarte suspectă, ambele produse miercuri, 9 iulie. Prima sesizare a fost la primele ore ale dimineţii. Corpul neînsufleţit al unui tânăr a fost descoperit în faţa locuinţei concubinei. “La data de 9 iulie a.c., orele 07:00, polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Borleşti au fost sesizaţi prin SNUAU […] Articolul Morţi suspecte la Roznov şi Rediu apare prima dată în Monitorul de Neamț.
14:30
Impact între un TIR şi un autoturism în care se aflau patru persoane, joi dimineaţă, pe E 85, în localitatea Gherăieşti. O femeie a fost transportată la spital. „La ora 07:37, prin apel la 112, a fost anunțat un accident rutier produs pe E 85, în comuna Gherăești. În accidentul rutier au fost implicate un […] Articolul Accident pe E 85. Femeie transportată la spital apare prima dată în Monitorul de Neamț.
13:40
Soţie plecată de acasă cu tot cu copil. Soţul a apelat la poliţişti pentru a o găsi # Monitorul de Neamț
Poliţiştii nemţeni încearcă să dea de urma unei femei care, conform spuselor soţului a plecat de mai multe zile de acasă cu tot cu copilul de un an şi trei luni. “La data de 9 iulie a.c., ora 21:20, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că, la aceeași dată, […] Articolul Soţie plecată de acasă cu tot cu copil. Soţul a apelat la poliţişti pentru a o găsi apare prima dată în Monitorul de Neamț.
12:30
Trei ore s-au luptat pompierii nemţeni pentru a stinge flăcările ce au izbucnit într-o gospodărie din satul Avereşti, miercuri, 9 iunie. “La ora 12:44, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Ion Creangă pentru stingerea unui incendiu produs într-o gospodărie din satul Averești. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție […] Articolul Gospodărie în flăcări. Pompierii au luptat trei ore cu flăcările apare prima dată în Monitorul de Neamț.
11:00
Cursuri de prim ajutor pentru șoferii și controlorii Societății Transport Public Neamț # Monitorul de Neamț
Reprezentanţii Societății Transport Public Neamț anunţă că au demarat, în perioada 9–11 iulie, un parteneriat cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Petrodava” al județului Neamț, pentru organizarea unor cursuri de prim ajutor și primă intervenție adresate șoferilor și controlorilor. Inițiativa aparține STPN și face parte dintr-un efort constant de a crește calitatea serviciilor oferite […] Articolul Cursuri de prim ajutor pentru șoferii și controlorii Societății Transport Public Neamț apare prima dată în Monitorul de Neamț.
10:30
AVERTIZARE: „Ţepe” online active. Cine sunt cei vizaţi şi ce identităţi sunt folosite # Monitorul de Neamț
Directoratul Național de Securitate Cibernetică anunţă că au fost semnalate două tentative de fraudă cibernetică care folosesc identități vizuale cunoscute pentru a păcăli utilizatorii. Au fost identificate două ţinte. Prima, domenii cu „office@”, iar atacatorii se dau drept ROMARG. „Primești un email care anunță că domeniul tău a expirat și trebuie reînnoit urgent. La click […] Articolul AVERTIZARE: „Ţepe” online active. Cine sunt cei vizaţi şi ce identităţi sunt folosite apare prima dată în Monitorul de Neamț.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.