Actualizare ANM: Temperaturi peste normal în următoarele patru săptămâni

Jurnalul.ro, 15 iulie 2025 13:00

Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele patru săptămâni. Anunță temperaturi mai ridicate decât normalul în majoritatea perioadei și precipitații din ce în ce mai rare spre sfârșitul lui iulie și în august.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Jurnalul.ro

Acum 10 minute
20:40
Hidrologii au emis, marți, o avertizare cod galben de inundații pentru râuri din județele Harghita, Mureș și Brașov, aceasta fiind în vigoare până la miezul nopții.
Acum 30 minute
20:30
Stelian Bujduveanu a anunțat marți pe Facebook că lucrările la noul Patinoar Flamaropol vor începe în curând, proiectul fiind realizat în parteneriat cu Primăria Sectorului 2 și având o valoare totală de 128 de milioane de lei, fără TVA.
20:30
România a pierdut finanțarea europeană pentru unitățile medicale mobile destinate depistării precoce a cancerului la femei.
20:20
Circulația feroviară a fost reluată pe ruta Racoș - Rupea, după ce au fost îndepărtați copacii prăbușiți și a fost repusă sub tensiune linia de contact. Trenurile care au staționat din cauza incidentului au întârzieri cuprinse între 20 și 150 de minute.
Acum o oră
20:10
Președintele Vladimir Putin intenționează să continue luptele în Ucraina până când Occidentul va accepta condițiile sale de pace, neimpresionat de amenințările lui Donald Trump cu sancțiuni mai dure. Cererile sale teritoriale ar putea crește pe măsură ce forțele ruse avansează.
20:00
Israelul continuă bombardamentele în Liban, vizând „ținte teroriste Hezbollah”. Potrivit armistițiului încheiat în 2024, armata israeliană ar fi trebuit să se retragă complet din Liban.
Acum 2 ore
19:40
În perioada 15–20 iulie 2025, trei zodii vor fi supuse unui test major al Universului – dar nu pentru a fi pedepsite, ci pentru a evolua și a se elibera de vechi tensiuni.
19:30
Evenimentul „Constanța, destinația viitorului”, organizat de Antena 3 CNN într-un cadru spectaculos – emblematicul Cazinou din Constanța – a reunit lideri din business, autorități locale și experți pentru a discuta despre potențialul orașului de la malul mării în domenii-cheie precum turismul, cultura și inovația economică.
19:30
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a declarat marți, la Guvern, că pachetul fiscal nu este impus de Comisia Europeană, ci este o responsabilitate internă pentru a menține credibilitatea României pe piețele financiare.
19:10
Muzeul H’ART și Centre Pompidou prezintă o expoziție de anvergură la Amsterdam, cu sprijinul ICR. În perioada septembrie 2025 – ianuarie 2026, Muzeul H’ART va organiza expoziția Brâncuși, Nașterea sculpturii moderne. Această prezentare de referință realizată în colaborare cu colecțiile Centrului Pompidou aduce la Amsterdam o amplă selecție de lucrări semnate de Constantin Brâncuși, considerat părintele sculpturii moderne.
19:00
Un cutremur cu magnitudinea 3,6 pe scara Richter s-a produs marți seara în zona seismică Vrancea.
19:00
Artistul Justin Bieber a surprins pe toată lumea cu lansarea neanunțată a unui nou album. După o pauză de patru ani, cântărețul canadian a lansat vineri al șaptelea album pe platformele de streaming. Albumul are 20 de piese care marchează marea revenire a cântărețului.
Acum 4 ore
18:40
Se spune că blondele se distrează mai mult, dar poate secretul nu e distracția, ci succesul.
18:30
Românii au cheltuit, în primele patru luni din 2025, peste trei miliarde de euro în călătorii externe, cu 15% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2024, şi există potenţial să depăşească un nivel-record de 11 miliarde de euro în tot anul, potrivit unei analize se specialitate, bazată pe datele Băncii Naţionale a României (BNR).
18:30
Cazinoul din Constanța a găzduit evenimentul „Constanța, destinația viitorului”, organizat de Antena 3 CNN. Lideri ai comunităților locale, autorități și experți din diverse domenii au explorat soluții pentru dezvoltarea sustenabilă a orașului. Președintele Comunității Elene „Elpis”, Anton Traian Antoniadis, a subliniat rolul minorităților etnice în revitalizarea turismului și economia locală.
18:10
Ministrul dezvoltării, Cseke Attila, a avut o întâlnire, marți, cu reprezentanții autorităților publice locale, pentru a discuta despre pachetul de reformă administrativă, care oferă soluții pentru situația financiară a autorităților locale și garantează mai multă descentralizare.
18:00
În primele două săptămâni ale sezonului estival, inspectorii ANSVSA au verificat aproape 550 de unități de alimentație publică de pe litoral și au aplicat sancțiuni de peste un milion de lei.
17:40
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru, anunță că România se află într-o situație dificilă cu implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență, riscând să piardă aproximativ 6,3 miliarde de euro din proiecte care nu mai pot fi finalizate până în august 2026.
17:30
Ministerul Drepturilor Sociale din Spania a solicitat Parchetului o anchetă privind jucătorul Barcelonei, Lamine Yamal, după ce presa a relatat că acesta ar fi angajat persoane cu nanism ca formă de divertisment la petrecerea sa de 18 ani.
17:20
Sub tema „Constanța, destinația viitorului”, Antena 3 CNN a organizat un eveniment de amploare în emblematica clădire a Cazinoului din Constanța, recent reabilitată. Autoritățile locale mizează pe parteneriatul dintre comunitate, administrație și investitori pentru a transforma orașul într-un punct de atracție turistică și culturală majoră.
17:10
Unele persoane par să emane un farmec irezistibil: sunt zâmbitoare, sigure pe ele și emană o energie care atrage priviri oriunde merg. Potrivit experților în numerologie, astrologie și științe ezoterice, există anumite zile din lună care oferă o aură magnetică celor născuți în acele date. Descoperă dacă te numeri printre cei care atrag admiratori în secret, indiferent de luna nașterii.
17:00
Sub influența sensibilă a sezonului Racului, Luna Plină în Capricorn din 10 iulie 2025 a venit ca un apel la acțiune: să ieșim din zona de visare și să devenim liderii propriei noastre vieți. Această conjuncție astrologică ne-a împins să ne redefinim obiectivele, să ne asumăm responsabilitatea și să construim, cu disciplină, viitorul pe care ni-l dorim cu adevărat
16:50
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbușit, marți, la Orăștie, județul Hunedoara.
Acum 6 ore
16:40
Conceptul All Inclusive a devenit foarte popular printre turiștii de pe litoralul românesc. Aceștia caută vacanțe fără griji, cu mese complete, băuturi și servicii suplimentare incluse. Peste 30% dintre rezervările de pe litoral sunt la hoteluri cu regim All Inclusive.
16:30
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, marţi, un mesaj RO-ALERT, după apariţia unui urs în localitatea Frumosu.
16:20
Meteorologii au emis mai multe avertizări de ploi torențiale, grindină și vijelii .
16:10
Într-o lume a întâlnirilor rapide și a relațiilor superficiale, cel mai greu lucru este să-ți dai seama dacă cineva chiar știe ce își dorește.
16:00
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) a dispus schimbări majore în conducerea Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală Bucureşti, înlocuind nouă dintre cele 15 persoane cu funcţii de conducere ale instituţiei, a anunţat, marţi, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.
15:40
Ministrul Dezvoltării anunță că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească venitul lunar al unui ministru, cu două excepții gestionate distinct.
15:30
Săptămâna 14–20 iulie 2025 vine cu influențe astrologice importante pentru toate zodiile, iar fiecare semn are o zi-cheie a norocului.
15:10
Un bărbat din județul Galați a fost arestat și este cercetat pentru tentativă de omor. Procurorii care îl anchetează spun că individul, care era băut, l-a înjunghiat cu un cuțit pe un alt bărbat care l-a pălmuit în public.
Acum 8 ore
14:40
Ministrul Energiei, despre facturile românilor și managerii din subordine care și-au tăiat salariile. Declarații în exclusivitate, la Observator Antena 1
14:40
Președintele Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaților, Alexandru Rafila, a pledat marți pentru dezvoltarea asigurărilor private de sănătate, astfel încât să fie asigurată sustenabilitatea financiară a sistemului.
14:30
​​​​​​​Teatrul „Stela Popescu” şi-a desfășurat stagiunea între 1 septembrie 2024 și 11 iulie 2025, a organizat un număr total de 81 de evenimente și a fost invitat la 10 festivaluri de profil.
14:30
Transilvania este una dintre cele mai fascinante regiuni din România, cunoscută pentru peisajele montane spectaculoase, orașele medievale și legendarele sale castele.
14:10
Alianța pentru Unirea Românilor a depus o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii austerității adoptate prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan, acuzând Executivul că impune măsuri abuzive fără dezbatere parlamentară și că promovează o guvernare autoritară.
14:00
Aproape două treimi dintre români (65,2%) au avut sentimentul că România este în pericol în foarte mare și mare măsură în ultimele șase luni, potrivit unui sondaj de opinie realizat în perioada 20 - 26 iunie de INSCOP Research.
13:40
Raluca Turcan, membru al Biroui Executiv Național al PNL, se opune ferm impozitării progresive, măsură preferată de PSD pentru reducerea deficitului bugetar. Într-o postare pe Facebook, deputatul PNL a comentat că impozitarea progresivă este o taxă pe ambiție, nu o soluție economică.
13:30
Samsung intenționează să lanseze noi dispozitive purtabile inteligente cu AI, printre care s-ar putea regăsi cercei, coliere și inele, într-o mișcare strategică ce reflectă tendința globală de a integra inteligența artificială în gadgeturile personale.
13:10
 Fostul premier Adrian Năstase susţine că PSD pare a fi "a cincea roată" a "căruţei" guvernării actuale, care pare că are patru roţi - PNL, USR, UDMR şi Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, în condiţiile în care nici "cârmaciul căruţei" nu e de la PSD.
13:00
Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele patru săptămâni. Anunță temperaturi mai ridicate decât normalul în majoritatea perioadei și precipitații din ce în ce mai rare spre sfârșitul lui iulie și în august.
Acum 12 ore
12:40
„Nu regret o secundă că PSD a făcut deficit zece miliarde, pentru că a făcut reforma pensiilor", spune la RFI liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, care critică măsurile fiscale pentru care Cabinetul Bolojan și-a asumat răspunderea în Parlament.
12:30
Industria auto se confruntă cu unele dintre cele mai mari provocări în ceea ce privește sustenabilitatea. Pentru că nu mai vorbim doar despre verde, ci despre strategie, rezilienţă şi un răspuns integrat la cererile pieţei, ale consumatorilor şi ale mediului. Asta înseamnă şi investiţii masive, iar Audi una dintre cele mai cunoscute mărci de pe piaţă are alocat un buget semnificativ doar pentru cercetare-dezvoltare și infrastructură, incluzând electrificare și sustenabilitate.
12:10
Un bărbat de 56 de ani a provocat un accident rutier în Sectorul 3 în timp ce conducea cu o alcoolemie de 3,49 g/l în sânge și cu permisul suspendat. A fost arestat pentru 30 de zile.
12:10
​​​​​​​Duminică seara, Sala Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanța a fost plină ochi pentru „Gertrude”, spectacolul regizat de Silviu Purcărete, un punct forte al Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului (SEAS), eveniment care se desfășoară în perioada 10 iulie-18 septembrie 2025.
12:00
Au fost publicate rezultatele la proba scrisă a examenului de definitivare în învățământ. 40 de cadre didactice au obținut nota10, dar peste 600 au primit note sub 5. Nota la această probă are o pondere de 70% în calculul mediei finale. Pentru a promova, un candidat trebuie să obțină minimum media 8.
12:00
FCSB a câștigat meciul tur cu Inter D'Escaldes, scor 3-1, pe stadionul Steaua, și pornește cu un avantaj important pentru returul din Andorra, programat marți, de la ora 21:30, pe Estadi de la FAF, în duelul din primul tur preliminar al Ligii Campionilor.
11:50
O tânără de 24 de ani din Viile Tecii, județul Bistrița-Năsăud, a fost reținută pentru 24 de ore după ce a creat un cont fals pe o rețea de socializare folosind fotografia bărbatului de 37 de ani căutat pentru crima din Mureș.
11:40
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis marți, o atenționare de cod galben de inundații valabilă până la miezul nopții. Sunt vizate mai multe bazine hidrografice din vestul, centrul și estul țării, unde sunt așteptate viituri rapide și scurgeri importante pe versanți.
11:40
Diseară, campioana României, FCSB, întâlneşte din nou Inter d’Escaldes de la ora 21:30, în returul primului tur preliminar al Ligii Campionilor.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.