Primarul Mihăiță Negură: Creșa, cea mai importantă investiție în zona educație din Cîmpulung. Trebuie să facem autorizarea la incendiu. Încă nu am început înscrierile, pentru că trebuie să intrăm pe proceduri

Radio Top Suceava, 21 iulie 2025 12:10

Creșa inaugurată la Cîmpulung Moldovenesc la începutul lunii iulie 2025, în prezența ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, și a unor oficialități sucevene, încă nu este funcțională. Creșa a fost realizată printr-un proiect finanțat prin Compania Națională de Investiții. Potrivit primarului localității, Mihăiță Negură, creșa, ”una dintre cele mai importante și așteptate investiții”, deși este gata și […] Articolul Primarul Mihăiță Negură: Creșa, cea mai importantă investiție în zona educație din Cîmpulung. Trebuie să facem autorizarea la incendiu. Încă nu am început înscrierile, pentru că trebuie să intrăm pe proceduri apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Radio Top Suceava

Acum 8 ore
18:30
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat că ”cinci drumuri județene, neasfaltate de aproape un deceniu, intră, în sfîrșit, în modernizare”. Domnul Șoldan a mai transmis: ”Am emis, astăzi, ordinul de începere a lucrărilor și de săptămîna aceasta primele utilaje intră pe teren. Pînă la jumătatea lunii viitoare, toate cele cinci tronsoane vor fi în […] Articolul 5 drumuri județene vor intra într-un proces de modernizare. Vor fi asfaltați 35,5 kilometri de drum apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
Acum 12 ore
15:40
Din cele 97 contestații depuse, două au fost cu note de 9,80 și au urcat la 10. Candidații sînt de la disciplina educație fizică. Conform purtătoarei de cuvînt a Inspectoratului Școlar Suceava, Tatiana Vîntur, din celelalte 95 de contestații ale candidaților declarați respinși după prima evaluare, 12 au promovat examenul de definitivare, iar procentul final […] Articolul După contestații, rata de promovare a examenului de definitivare în învățămîntul sucevean a crescut la 69,76%. La disciplina educație fizică, doi candidați au ajuns la media 10 apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
15:10
Miercuri, între orele 11:00 și 13:00, primăriile din toată țara își suspendă activitatea cu publicul. Funcționarii din administrația locală și angajații din asistența socială intră în grevă de avertisment. Salariații cer respectarea dreptului la negociere și trag un semnal de alarmă asupra măsurilor propuse de Guvern, pe care le consideră o amenințare directă la adresa […] Articolul Miercuri, timp de două ore, primăriile își suspendă activitatea cu publicul. Angajații din sistem amenință cu greva generală apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
14:50
Președintele PSD al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, este total împotriva blocării finanțării proiectelor prin ”Anghel Saligny”. Într-un comunicat al domnului Șoldan, care este și vicepreședinte PSD la nivel național, se arată: ”Am spus-o de fiecare dată: blocarea investițiilor înseamnă griparea economiei. Înseamnă sute sau chiar mii de oameni trimiși în șomaj, firme locale împinse spre […] Articolul Gheorghe Șoldan: Decizia de a opri finanțările prin „Anghel Saligny” condamnă comunitățile din Suceava și din toată țara la subdezvoltare apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
12:40
Primarul municipiului Cîmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a declarat că ”toate școlile, colegiile și liceele din Cîmpulung Moldovenesc au fost reabilitate și modernizate prin diferite programe – PNDL 1, PNDL 2 și PNRR”. În cadrul unei intervenții telefonice la Radio Top, primarul a adăugat: ”Suma totală ajunge undeva la 14 milioane de euro. Este lucrul cel […] Articolul Primarul Mihăiță Negură: Toate școlile, colegiile și liceele din Cîmpulung Moldovenesc au fost reabilitate și modernizate prin diferite programe. Pe agenda mea întotdeauna a fost educația, pentru că de aici pornim să discutăm pe alte subiecte apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
12:20
Lucrările la Muzeul de Artă Suceava, demarate la începutul acestei luni, vor primi finanțarea promisă la timp. Muzeul se amanjează într-o aripă a Muzeului de Istorie, acolo unde ultima oară au funcționat Arhivele Statului. Într-o emisiune la Radio Top, directorul Muzeului Național al Bucovinei, Emil Ursu, a declarat: ”Institutul Național al Patrimoniului, în prima fază, […] Articolul Săptămîna aceasta vor veni primii bani pentru lucrările de la viitorul Muzeu de Artă al Sucevei apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
Acum 24 ore
12:10
Creșa inaugurată la Cîmpulung Moldovenesc la începutul lunii iulie 2025, în prezența ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, și a unor oficialități sucevene, încă nu este funcțională. Creșa a fost realizată printr-un proiect finanțat prin Compania Națională de Investiții. Potrivit primarului localității, Mihăiță Negură, creșa, ”una dintre cele mai importante și așteptate investiții”, deși este gata și […] Articolul Primarul Mihăiță Negură: Creșa, cea mai importantă investiție în zona educație din Cîmpulung. Trebuie să facem autorizarea la incendiu. Încă nu am început înscrierile, pentru că trebuie să intrăm pe proceduri apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
11:50
Festivalul de Artă Medievală ”Ștefan cel Mare” Suceava va avea loc în perioada 14-17 august, iar la acesta vor participa trupe din opt țări. La Cetatea de Scaun a Sucevei vor fi cîte 70 de spectacole în fiecare zi. La final va fi un concert susținut de Keo și formația sa. Într-o emisiune la Radio […] Articolul Trupe din 8 țări și cîte 70 de spectacole pe zi, la Festivalul de Artă Medievală, care va avea loc la Suceava între 14 și 17 august apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
10:50
În noaptea de duminică spre luni, 20 spre 21 iulie, în jurul orei 03.00, sistemele de supraveghere radar ale Ministerului Apărării Naționale au semnalat ținte aeriene care au evoluat pe diferite traiecte de zbor în spațiul aerian ucrainean, la nord de frontiera cu România, în apropiere de zona Maramureș – Suceava. Conform Ministerului Apărării, autoritățile […] Articolul Patru aeronave ucrainene au pătruns neintenționat, pentru cîteva minute, în spațiul aerian al țării noastre, în zonele Sighetu Marmației și Vicovu de Sus apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
10:30
În perioada ianuarie 2025 – iunie 2025, Fundația Te Aud România a derulat proiectul „Pași spre Viitor”, finanțat printr-un grant oferit de Synevo, cu sprijinul Asociației Medicover, în cadrul campaniei „Soluții pentru Comunitate”. Astfel, 471 de elevi cu vîrste cuprinse între 12 și 15 ani din cinci unități școlare din județul Suceava au beneficiat de […] Articolul Peste 470 de copii de la 5 școli sucevene au beneficiat de sesiuni de orientare profesională apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
07:20
În municipiul Suceava unii își petrec timpul liber stînd în Parcul Universității ori în Parcul Central, plimbîndu-se prin Parcul Șipote ori prin Parcul Tătărași, făcînd cumpărături din cele ”n” supermarket-uri răspîndite peste tot, mergînd la film sau la teatru, ori urmărind programele de televizune sau citind. Mai sînt unii cetățeni care-și petrec timpul la unul […] Articolul Toți sucevenii au dreptul la socializare. Inclusiv oamenii care frecventează barurile din Piața Mică apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
Ieri
12:50
Echipa de handbal masculin a Universității “Ştefan cel Mare” Suceava va pleca luni spre Portugalia, unde va reprezenta România la Jocurile Universitare Europene. Competiția se va desfășura între 22 și 28 iulie în localitatea Covilha. Sucevenii abordează întrecerea din postura din campioni en-titre. Vor face deplasarea jucătorii Dragoș Podovei, Florin Sîrghie, Sorin Grigore, Cosmin Lupu, […] Articolul Echipa de handbal masculin a universității sucevene, în Portugalia, la Jocurile Universitare Europene. Sucevenii sînt campioni europeni de patru ori apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
Mai mult de 2 zile în urmă
09:50
Atacantul Răzvan Gorovei, în vîrstă de 31 de ani, s-a transferat la echipa de liga a III-a Cetatea 1932 Suceava. Conform Cetății, ”Răzvan Gorovei evoluează în principal ca atacant, însă poate fi utilizat cu succes și pe postul de extremă. De-a lungul carierei, acesta a îmbrăcat tricoul unor cluburi importante din România, printre care Politehnica […] Articolul Atacant în vîrstă de 31 de ani, trecut pe la Universitatea Craiova, Poli Iași și Oțelul Galați, legitimat de Cetatea 1932 Suceava apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
09:00
Președintele Asociației ”Zimbrii Rarăului” Cîmpulung Moldovenesc, Lucian Preutescu, care este și președintele Asociației Județene de Rugby Suceava, spune că va fi pus în practică un proiect de promovare a rugby-ului în școlile din județul Suceava. Domnul Preutescu susține că acest proiect se bucură de sprijinul financiar al Consiliului Județean Suceava. Într-o intervenție telefonică la Radio […] Articolul Asociația ”Zimbrii Rarăului”, proiect pentru promovarea rugby-ului în școlile din județul Suceava apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
18 iulie 2025
17:50
Elevul sergent Teodor Valentin Stoica, de la Colegiul Național Militar ”Ștefan cel Mare” Cîmpulung Moldovenesc, a obținut premiul III la faza națională a concursului ,,Istorie și societate în dimensiune virtuală”. Concursul s-a desfășurat la Craiova între 15-18 iulie. Elevul este pregătit de profesorul Petrică Dorin Ciocan. Articolul Teodor Valentin Stoica, elev la Colegiul Militar Cîmpulung, premiu la concursul ,,Istorie și societate în dimensiune virtuală” apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
17:40
În perioada 18-20 iulie, municipiul Cîmpulung Moldovenesc este gazda celei de-a 36-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Întîlniri Bucovinene”. Festivalul reunește ansambluri folclorice din România, Ucraina, Republica Moldova, Slovacia, Ungaria și Polonia. Deschiderea oficială a avut loc vineri, pe platoul central al municipiului, în prezența autorităților locale și județene, precum și a invitaților. La […] Articolul Ploaia abundentă a anulat parada portului popular din deschiderea ”Întîlnirilor Bucovinene” de la Cîmpulung Moldovenesc. Primarul Mihăiță Negură: Ploaia este răspunsul la rugăciunile fermierilor din Cîmpulung, care s-au rugat la bunul Dumnezeu și Maica Domnului ca pășunile lor de la poalele Rarăului să fie cît mai verzi apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
16:50
Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Bucovina” recomandă populației să evite deplasările în zona de agrement de pe malul drept al rîului Suceava, din municipiul Suceava, care se află în pericol de inundare. Purtătorul de cuvînt al ISU, Alin Găleată, a transmis că ”astăzi, 18 iulie, la ora 15:00, la postul hidrometric Țibeni, din cauza precipitațiilor […] Articolul Zona de agrement de pe malul drept al Sucevei, în pericol de inundare apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
15:20
O călătorie în timp, chiar în Era Mezozoică, când planeta era populată de giganții dinozauri, îi așteaptă pe cei dornici să descopere misterele animalelor preistorice. 50 de exemplare de dinozauri și animale marine preistorice transformă parcarea Iulius Mall într-o lume desprinsă din Jurassic Park, odată cu expoziția Dinos & Sea Monsters. O călătorie spectaculoasă în […] Articolul Călătorie în timp, la Iulius Mall Suceava. Descoperă expoziția de animale marine gigant și dinozauri animatronici! apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
14:10
Un bărbat în vîrstă de 57 de ani, din satul Baia, posesor legal a patru arme de vînătoare, a ajuns în arestul poliției pentru 24 de ore, după ce a împușcat cîinele unui vecin. Vînătorul a comis infracțiunea de uz de armă ilegal, pentru că a tras într-o zonă locuită, printre case, dar și infracțiunea […] Articolul Vînător din Baia, în arest pentru că a împușcat cîinele unui vecin apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
14:10
Ofițeri din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Suceava au desfășurat o lecție anticorupție cu elevii din cadrul Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni, înainte ca aceștia să înceapă stagiul de practică la unități de jandarmi. Ofițerii de poliție  au evidențiat importanța integrității în cariera de jandarm, au încurajat prevenirea […] Articolul Lecție anticorupție, pentru elevii jandarmi de la Fălticeni apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
12:40
Artiștii care au urcat pe scena celei de-a XVI-a ediții a Festivalului de Blues – Fani Adumitroaie de la Suceava, care a avut loc în perioada 4-6 iulie, pe platoul Cetății de Scaun, ”au fost extrem de încîntați” de Suceava, potrivit organizatorului, Boby Stroe. A adăugat acesta, în cadrul unei emisiuni la Radio Top: ” […] Articolul Artiștii prezenți la cea de-a XVI-a ediție a Festivalului de Blues – Fani Adumitroaie ”au fost extrem de încîntați” de Suceava. Boby Stroe: Ana Popovic chiar a vrut să facă un tur al orașului. Ian Siegal a fost înnebunit. Sugar Queen a vrut să vadă tot ce s-a putut apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
12:30
Procesul de înmatriculare a candidaților declarați admiși la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava după prima rundă de înscrieri din acest an se va încheia luni, 21 iulie. Conform USV, confirmarea locului obținut prin depunerea actelor în original la universitate este obligatorie, în caz contrar candidatul pierzînd locul obținut. Procesul de admitere se poate finaliza doar […] Articolul 21 iulie, ultima zi de înmatriculări la universitatea suceveană apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
12:00
Din punctul de vedere al numărului de spectatori, ”toată lumea îmi spune că a fost o ediție printre cele mai reușite, că au fost mai mulți oameni decît anul trecut, cînd au fost mai mulți oameni decît anul precedent”. Declarația cu referire la cea de-a XVI-a ediție a Festivalului de Blues – Fani Adumitroaie de […] Articolul Suceava Blues Festival, ediția a XVI-a. Organizatorul Boby Stroe: Publicului trebuie să-i mulțumesc pentru că vine, an de an, din ce în ce mai mult, din toate colțurile țării și din străinătate apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
07:20
În iunie 2023, președintele Consiliului Județean Suceava de la vremea respectivă, Gheorghe Flutur, anunța că nu renunță la amenajarea unui punct de belvedere pe Rarău, la Piatra Șoimului. Declara domnul Flutur: „A fost întocmit studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiții . Prin acest proiect […] Articolul Pitorescul Rarău, și mai atractiv, dar cu o oarecare întîrziere apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
06:00
În cursul lunii trecute, inspectorii de muncă suceveni au depistat 25 persoane care lucrau fără forme legale. Este vorba despre 16 oameni fără contracte individuale de muncă, 6 persoane ale căror contracte individuale de muncă nu fuseseră transmise în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel tîrziu în ziua anterioară începerii activității, două persoane care […] Articolul ITM Suceava, 7 amenzi pentru muncă nedeclarată apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
05:50
Inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. Suceava au efectuat luna trecută 241 controale, din care 144 în domeniul relaţiilor de muncă şi 97 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Conform instituției în fruntea căreia se află Romeo Butnariu, pentru deficienţele constatate au fost aplicate 172 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 565.500 lei.   Articolul ITM Suceava, 241 de controale într-o lună apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
17 iulie 2025
15:40
O tînără polițistă de la Sectorului Poliției de Frontieră Siret a fost distinsă cu Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne de către ministrul de interne, Cătălin Predoiu, ”pentru profesionalismul și vigilența de care a dat dovadă pe timpul executării atribuțiilor de serviciu”. Agenta principală de poliție Lenuța Ursachi Dabîca este cea care a contribuit […] Articolul Polițistă de frontieră de la Siret, distinsă cu Emblema de Onoare, pentru confiscarea a 1,4 milioane de dolari de la doi ucraineni apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
15:40
Un muncitor angajat al Primăriei Comunei Vama a fost reținut în arest pentru infracțiunea de ultraj față de primarul din localitate. Individul este acuzat că a început să îl amenințe direct pe primarul Constantin Tiberius Lucuțar cu acte de agresiune sau de distrugere, după ce acesta i-a adus la cunoștință că este cercetat disciplinar pentru […] Articolul Un angajat de la Primăria Vama, reținut în arest după ce l-a amenințat pe primar, supărat pe acesta pentru că îl cercetează disciplinar apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
14:50
Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Salcea va beneficia de un nou terminal. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a spus că studiul de fezabilitate pentru noul terminal ar urma să fie terminat până în luna septembrie 2025. A spus domnul Șoldan: „Avem deja desemnat cîștigătorul pentru studiul de fezabilitate și un grup de lucru format […] Articolul Proiect pentru un nou terminal la Aeroportul Internațional ”Ștefan cel Mare” Suceava. Gheorghe Șoldan: Nu putem să le arătăm celor din țară sau din afară ce avem în Bucovina mai drag și mai frumos dacă nu-i respectăm încă de la intrare apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
14:30
Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava coordonează un proiect care își propune dezvoltarea unui curriculum de formare pentru profesori și studenți în domeniul științe ale educației, în vederea dezvoltării competențelor specifice necesare procesului de predare ă învățare derulat cu elevii cu nevoi diverse. Inițiativa, denumită Inclusive Digital Education and Teacher Empowerment Academy (IDEATE), a primit o […] Articolul Proiect în domeniul științelor educației, coordonat de universitatea suceveană apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
13:50
Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, garantează că autostrada A7 Pașcani-Suceava-Siret va fi gata pînă la sfîrșitul anului 2028. Domnul Șoldan, care este și vicepreședinte PSD la nivel național, a declarat: ”Și nu va fi meritul meu sau a altora. Va fi meritul sucevenilor, meritul Moldovei și al Bucovinei, fiindcă merităm această autostradă. Prea mult am stat […] Articolul Gheorghe Șoldan. Autostrada Pașcani-Suceava-Siret va fi gata pînă la sfîrșitul anului 2028. Am fost inclusiv la Miercurea Ciuc, într-o sîmbătă, și l-am căutat pe fostul ministru Tanczos Barna la el acasă ca să discutăm despre A7. Vă dați seama ce șoc a avut apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
13:10
În data de 3 august 2025, la ora 12.00, va fi vernisată, la Muzeul de Științele Naturii din Suceava, expoziția personală itinerantă de fotografie , a regizorului Dan Mihalcea, anunță Muzeul Național al Bucovinei. Expoziția, care va fi deschisă publicului în perioada 3 – 29 august 2025, este alcătuită din 20 de fotografii, […] Articolul Expoziția de artă fotografică ”Cum respiră pământul”, pînă pe 29 august la Suceava, la Muzeul de Științele Naturii. Intrarea va fi liberă. Autorul este regizorul Dan Mihalcea apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
12:10
A apărut al doilea număr pe anul acesta al revistei ”Bucovina Literară”, ”un număr de vară, cu ilustrațiile unui artist vizual clujean, Falviu Moldovan”, ”în format electronic deocamdată”. Anunțul apariției numerelor 4, 5 și 6 fost făcut de redactorul-şef al publicației, poetul Alexandru Ovidiu Vintilă. ”Bucovina literară” ”are deja un feedback foarte bun de la […] Articolul Au apărut numerele 4,5 și 6 ale ”Bucovinei literare”. Un nume al literaturii noastre, Christian Schenck, a scris: ”Revista oferă un conținut de o calitate excepțională, articulat între eseistică, critică de profunzime, poezie de rafinament și aforistică de autentică valoare” apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
12:00
Clubul de rugby Dinamo București a anunțat pe pagina sa de Facebook că suceveanul Cristi Constantin Bilauca este cel mai nou sportiv înregimentat în lot. Cristi are doar 20 de ani, joacă pe postul de aripă și este din comuna Mitocu Dragomirnei. Iată mesajul: ”Cristi și-a început drumul în rugby la doar 9 ani, la […] Articolul Tînărul rugbyst sucevean Cristi Bilauca, transferat de Dinamo București. ”Un exemplu de ambiție, muncă și perseverență, Cristi este gata să scrie un nou capitol al carierei sale în tricoul lui Dinamo” apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
11:30
Compania aeriană 100% românească AnimaWings în parteneriat cu Consiliul Judeţean Suceava şi Aeroportul Internațional ”Ştefan cel Mare Suceava” au anunțat lansarea zborurilor pe ruta Bucureşti-Suceava şi retur, începînd cu data de 1 octombrie 2025. Zborurile vor avea loc în fiecare săptămînă în zilele de luni, marţi, miercuri, joi, vineri şi duminică. Tarifele biletelor de avion […] Articolul AnimaWings. Zboruri șase zile pe săptămînă pe ruta Suceava-București, cu prețuri începînd de la 39.99 euro pe sens apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
16 iulie 2025
18:30
A fost finalizat punctul de belvedere din Masivul Rarău, în locul cunoscut ca Piatra Șoimului. Președintele PSD al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat că ”lucrările vor fi recepționate la începutul săptămânii viitoare, iar apoi obiectivul va fi dat în folosință. Un proiect de care se vorbea de pe vremea administrației Cătălin Nechifor, continuat […] Articolul Imagini spectaculoase, pe Rarău. Punctul de belvedere a fost finalizat (Foto) apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
15:30
Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Suceava a anunțat că așteaptă la instituție tinerii absolvenți aflați în căutarea unui loc de muncă, dar și  pentru a putea beneficia de facilitățile oferite de la bugetul național. Absolvenții beneficiază de informare și consiliere pentru găsirea unui loc de muncă, și de cursuri de formare profesională, […] Articolul Dacă nu se angajează, tinerii absolvenți care se înscriu în evidențele AJOFM Suceava primesc 330 de lei pe lună timp de 6 luni apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
15:00
97 de contestații au fost depuse în județul Suceava după examenul de definitivat. Contestațiile au fost depuse la Centrul de examen de la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava. Iată cîte contestații au fost depuse pentru fiecare specializare: învățămînt primar 26, învățămînt preșcolar 21, limba și literatura română 10, discipline tehnice 10, psihopedagogie specială 8, consiliere […] Articolul Examenul de definitivat. 97 de contestații, cele mai multe la învățămîntul primar apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
12:50
Jurnalistul specializat pe probleme economice Daniel Apostol a scris pentru jurnalul.ro un editorial cu titlul , făcînd referire la tarifele comerciale de 30% pe care Statele Unite ale Americii dorește să le impună Uniunii Europene de la 1 august. Domnul Apostol a explicat la Radio Top că UE trebuie să fie […] Articolul Daniel Apostol, jurnalist pe probleme economice, vizavi de planurile UE de a răspunde tarifelor comerciale de 30% pe care Donald Trump le va impune de la 1 august: Uniunea Europeană este prinsă într-o menghină apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
12:40
Clubul Sportiv Municipal Cetatea 1932 Suceava anunță numirea fostului internațional român Dorin Goian în funcția de antrenor principal al echipei. Cetatea mai scrie în comunicat că ”Dorin Goian a avut o carieră impresionantă ca jucător, evoluând pentru echipe importante din țară și din străinătate, precum Foresta Suceava, Ceahlăul Piatra Neamț, FCM Bacău, Steaua București, Palermo […] Articolul Dorin Goian, noul antrenor al echipei de fotbal de liga a III-a Cetatea 1932 Suceava apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
12:30
Școala Gimnazială nr. 4 Suceava a primit aprobarea finanțării celui de-al treilea proiect Erasmus. Este vorba despre un grant în valoare de 23.072 euro prin Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, autoritatea finanțatoare, în cadrul acreditării Erasmus a unității de învățămînt. Perioada de implementare a proiectului este 1 iunie 2025 […] Articolul Peste 23.000 de euro, pentru cursurile de formare ale profesorilor și pentru mobilitățile elevilor de la Școala 4 Suceava apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
12:10
Jurnalistul Daniel Apostol, specializat pe probleme de economie, a declarat, în cadrul unei intervenții telefonice la Radio Top, că nu înțelege care ar putea fi rezultatul ”concursurilor” de tăiere de salarii/venituri a celor din companiile cu cîștiguri uriașe. Asta, în condițiile în care aceste demersuri ”nu au nici o finalitate reală într-o economie bugetară concretă”. […] Articolul Jurnalistul economic Daniel Apostol: O reformă reală a statului pleacă de la o analiză mult mai serioasă a structurilor care sînt inutile, incompetente, fără performanță, fără rezultat apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
11:30
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, care este și vicepreședinte PSD la nivel național, dă asigurări că nu se vor opri lucrările la autostrăzile A8 și A7. A7 ar trebui să ajungă pînă la Siret. Ieșirea publică a domnului Șoldan vine după o afirmație făcută de ministrul Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru, referitoare la viitorul celor […] Articolul Gheorghe Șoldan: Toate șantierele de pe autostrăzile A7 și A8 merg mai departe! Nu se opresc licitațiile, nu se anulează contractele, nu pleacă muncitorii de pe șantiere apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
11:00
Președinta interimară a PNL Suceava, Angelica Fădor, se simte onorată pentru că a fost aleasă în Biroul Executiv al PNL la nivel național. Pe de altă parte, aceasta susține că al doilea pachet de măsuri care va viza administrația va fi prezentat pînă la finele acestei luni. Într-o intervenție telefonică la Radio Top, întrebată ce […] Articolul Președinta PNL Suceava: Dacă pachetul 1 a fost începutul unei corecții fiscale, pachetul 2, practic, va fi începutul unei corecții clar administrative apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
10:40
În perioada 7 – 11 iulie 2025, trei cadre didactice de la Școala Gimnazială nr. 4 Suceava au participat la cursul de formare Innovative Teaching Methods/Metode moderne de predare, la Palma de Mallorca – Spania. Este vorba despre un proiect Erasmus din cadrul acreditării Erasmus, domeniul Educație școlară, care a fost coordonat de Mariana Ciupu, […] Articolul Trei cadre didactice de la Școala 4 Suceava, în Spania, la un curs în domeniul creativității și inovării în educație, pentru creșterea motivației elevilor (Foto) apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
10:00
În perioada 18-20 iulie, Cîmpulung Moldovenesc va fi gazda celei de-a 36-a ediții a Festivalului Internațional de Folclor „Întîlniri Bucovinene”.  Conform organziatorilor, ”evenimentul se remarcă printr-un statut aparte în rândul manifestărilor folclorice internaționale, devenind cel mai amplu festival european dedicat tradițiilor bucovinene. An de an, Câmpulung Moldovenesc găzduiește cu mândrie această sărbătoare a identității culturale, […] Articolul Festivalul Internațional de Folclor „Întîlniri Bucovinene”, la Cîmpulung Moldovenesc, între 18 și 20 iulie. Pe scenă va urca și grupul ”Zdob și Zdub”. Va fi și un foc de artificii apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
09:10
În perioada mai – iulie, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava a derulat activități de promovare în liceele din județul Suceava. Totodată, USV a realizat primele sesiuni de tutorat adresate studenților cu dizabilități, altor studenți, cadrelor didactice și personalului didactic auxiliar și de cercetare din instituție. Activitățile au fost realizate în cadrul proiectului „Dizabilitatea nu este […] Articolul USV, proiect pentru susținerea participării și accesului elevilor și studenților cu dizabilități la procesul educațional apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
07:30
Cardiologului intervenționist Paul Turcoman i s-a făcut pe plac și drept urmare va relua gărzile la Spitalul Clinic Județean Suceava, al cărui director medical este. Pompierii au închis restaurantul ”Vivendi” care nu-l lăsa pe domnul Turcoman să se odihnească. După ce medicul, care locuiește peste drum, a făcut ”n” reclamații că nu poate dormi din […] Articolul Doctorul Paul Turcoman, tezaurul uman viu al Sucevei apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
15 iulie 2025
17:30
Cinci ucraineni cu vîrste cuprinse între 22 și 25 de ani au fost prinși de poliţiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vicovu de Sus în timp ce treceau fraudulos în Romînia, peste fîșia verde, pe direcția localității Frătăuții Noi. Cei cinci au fost depistați duminică noapte și au solicitat o formă de […] Articolul Cinci ucraineni, prinși de polițiștii de frontieră din Vicovu de Sus în timp ce treceau fraudulos frontieră. Unul dintre a fost arestat pentru trafic de migranți apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
17:20
Studiul de fezabilitate revizuit pentru varianta ocolitoare a Fălticenilor a ajuns pentru avizare la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – CNAIR. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, spune că este vorba despre varianta prin care s-a evitat zona protejată din rețeaua Natura 2000. Este prima etapă de avizare dintre cele trei care trebuie […] Articolul Studiul de fezabilitate pentru varianta ocolitoare a Fălticenilor, la CNAIR, pentru avizare apare prima dată în Radio TOP Suceava 104FM.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.