Cine e și cum arată soția lui Bursucu, prezentatorul „Cu ochii pe Insulă”. Cei doi au o relație de 13 ani și au doi copii

Antena1, 22 iulie 2025 10:30

Adrian Cristea, cunoscut drept Bursucu, și Andreea trăiesc o frumoasă poveste de dragoste ce durează de aproape 13 ani.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Antena1

Acum 4 ore
18:20
În discuția Google VS ChatGPT, o nouă comparație a apărut pe Internet, respectiv cea legată de numărul de căutări zilnice.
18:00
Ai dureri de spate, genunchi, gât sau umăr de ceva vreme... dar analizele „ies bine”? Ai încercat antiinflamatoare, ai fost la mai mulți specialiști, dar parcă nimic nu se schimbă? E posibil ca problema să nu fi fost niciodată localizată corect.
18:00
Patrimoniul Mondial UNESCO are din acest an 26 de noi situri din întreaga lume, inclusiv castelul care a inspirat structura din centrul parcului Disney.
17:20
Recent, Dani Oțil a făcut senzație cu imaginea pe care a publicat-o pe contul său de Instagram, iar fanii nu au ratat ocazia să se întreacă în glume.
Acum 6 ore
17:00
Majoritatea românilor întâmpină din ce în ce mai multe dificultăți atunci când vine vorba de închirierea unor locuințe. Descoperă în rândurile de mai jos top 5 cele mai afectate orașe de scumpiri.
16:50
Șoferii care își parchează mașina în alte locuri decât cele special amenajate și semnalizate în acest sens riscă amenzi mari.
16:40
Doamna Dorina a fost deranjată de refuzul Lilianei din seara Finalei. Iată ce s-a întâmplat între cele două, când s-au închis camerele.
16:30
Începutul lunii august aduce cu sine o energie vibrantă și oportunități neașteptate pentru anumite zodii, conform astrologiei.
16:30
Maria Lungu a vorbit în episodul 5 de Mireasa: Confesiuni despre experiența sa în sezonul 11 Mireasa.
16:30
Două produse cu cremă Dubai ar putea fi motivul pentru care o persoană a ajuns la spital. Iată ce au descoperit medicii.
15:50
Ilinca Simion a postat recent pe rețelele de socializare o fotografie din timpul unei vacanțe pe litoralul românesc. În imagine, soția lui George Simion apare doar alături de fiul lor.
15:40
Karina Jianu a plecat recent într-o vacanță inedită, alegând o destinație mai puțin explorată.
15:40
Primul coșciug „viu” din lume a fost dezvăluit și deja atrage atenția în Europa drept o alternativă eco pentru înmormântări.
15:20
Pe 24 iulie 2025, Soarele și Luna se întâlnesc în Leu, zodie cunoscută pentru curaj, iubire și spectacol. Descoperă ce schimbări uriașe pot avea loc în viața nativilor!
15:10
Alexia Eram a pus pe jar inimile fanilor după ce s-a pozat în costum de baie.
Acum 8 ore
14:50
Mihai Bendeac, Delia, Anca Dinicu, Micutzu și Maurice Munteanu formează juriul „The Ticket” – show-ul care aduce spectacolul în prim-plan și oferă bani pe loc. Cătălin Bordea și Nelu Cortea intră în rol de prezentatori.
14:10
Aseară a avut loc mult așteptata premieră a sezonului 9 din Insula Iubirii, iar telespectatorii au stat lipiți de televizoare pentru a afla poveștile celor 5 cupluri.
14:10
Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei”.
14:00
George Ivănescu, poreclit „Jaguarul”, de la Insula Iubirii 2025 a făcut declarații surprinzătoar despre viața lui personală. Ce reprezintă pentru el tatuajul cu Vlad Țepeș și se ascunde sub masca de „vânător”.
13:50
Elena Udrea a atras toate privirile în ziua eliberării din închisoare. Iată ce semnificație are tatuajul său!
13:50
Coșmarul fermierilor s-a transformat într-o frenezie culinară. Iată cum o ciupercă a devenit o raritate exotică.
13:40
Mara Bănică s-a cazat într-o „vilă prezidențială” dintr-un resort de top de pe o insulă din Grecia. Descoperă ce imagini a publicat din vacanța de vis.
13:40
La Mireasa: Confesiuni, Adrian a afirmat că Marinescu simte o ”atracție ascunsă” față de Emma, cea care i-a devenit soție la finalul sezonului 11.
13:30
Delia, fosta soție a lui Lino Golden, a fost surprinsă pe litoral în compania unui celebru medic estetician.
13:30
Amalia și Cristian Marinescu au fost prezenți la Mireasa: Confesiuni în calitate de cuplu. Cei doi au împărtășit impresii ale experienței lor în sezonul 11 Mireasa. 
13:10
Prințesa Diana a făcut deseori alegeri care nu s-au aliniat cu tradiția monarhiei britanice. Iată ce mic-dejun neobișnuit lua.
Acum 12 ore
13:00
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că vremea se schimbă radical în următoarele ore! S-au emis avertizări de Cod roșu și Cod portocaliu pentru mai multe județe. Descoperă ce zone sunt vizate și cum va fi vremea.
13:00
A fost așteptată, a fost discutată și a fost urmărită de către o țară întreagă!
12:30
Naba Salem își sărbătorește ziua de naștere. Ispita de la Insula Iubirii sezonul 9 a împlinit 31 de ani. Cum a apărut în mediul online!
12:30
Viteza cu care mergi pe jos poate oferi indicii prețioase despre starea ta generală de sănătate, dar și despre riscurile viitoare sau chiar despre cât de „bătrân” este creierul tău, potrivit specialiștilor. Află cum să interpretezi acest semn aparent banal.
12:20
Omagiile continuă să vină din partea sportivilor români pentru regretatul Felix Baumgartner, iar printre cei care l-au cunoscut personal se numără și Nadia Comăneci. Descoperă ce mesaj a avut fosta mare gimnastă pentru Mihaela Rădulescu și unde s-au întâlnit cei doi sportivi pentru prima dată.
12:00
Aceasta este cea mai așteptată zi a verii pentru că show-ul exploziv Insula Iubirii sezonul 9 are premiera de la 20.30 la Antena 1 și în AntenaPLAY.
11:50
Dezvăluiri în direct în seria de interviuri cu oamenii care iau decizii pentru români, la Observator Antena 1. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului din România a fost invitatul Alessandrei Stoicescu, luni, în platoul Observator.
11:40
11:30
În Sicilia, Italia, se anunță temperaturi uriașe care pot ajunge la 45°C, însă meteorologii nu au exclus scenariul negru în care termometrele pot înregistra chiar și 50°C.
10:40
Bursucu, pe numele lui real Adrian Cristea, și-a dorit de mic să fie fotbalist, dar a ajuns dansator și apoi om de televiziune.
10:30
Adrian Cristea, cunoscut drept Bursucu, și Andreea trăiesc o frumoasă poveste de dragoste ce durează de aproape 13 ani.
10:10
Fie că îți începi ziua cu ouă prăjite, jumări, poșate sau sub formă de omletă, câteva trucuri simple îți pot transforma complet experiența de gătit și de gust. Iată cum să prepari fiecare variantă mai bine, mai gustos și cu o textură perfectă.
10:10
Hârtia de copt este unul dintre acele instrumente de bucătărie aparent banale, dar care joacă un rol esențial în prepararea alimentelor. Apare o întrebare tot mai frecventă într-o lume tot mai atentă la sustenabilitate: poate fi reutilizată hârtia de copt?
10:10
Pizza nu mai este demult simbolul alimentației „interzise” pentru cei care urmează o dietă echilibrată. În ultimii ani, reinterpretările sănătoase au redefinit această rețetă clasică, iar versiunea proteică devine tot mai populară în rândul celor care caută un aport crescut de proteine fără să renunțe la gustul reconfortant.
10:10
Laptele bătut este un produs lactat secundar care se obține în momentul producerii untului. Acesta se prepară prin fermentație și se adaugă frecvent ca ingredient în diferite rețete culinare. Citește despre beneficiile consumului de lapte bătut.
10:10
Dr. Vlad Ciurea atrage atenția asupra temperaturii la care creierul începe să funcționeze greoi. Află de ce temperatura de peste 30°C devine periculoasă, mai ales pentru copii, ce simptome apar și cum poți proteja creierul în zilele toride.
Acum 24 ore
07:10
Antonia i-a surprins pe fanii ei cu o poză în ipostaze provocatoare pe care a postat-o pe rețelele de socializare.
00:20
O situație neașteptată a avut loc în primul episod din Insula Iubirii sezonul 9, de pe 21 iulie 2025, după ce Radu Vâlcan a anunțat concurenții că trebuie să își ia rămas bun pentru 21 de zile. Ispitele feminine și-au făcut apariția de pe un iaht pentru a-i lua pe băieți la vilă.
00:10
Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii Insula Iubirii! Primul episod al reality show-ului a fost difuzat în premieră pe 21 iulie 2025. Cinci cupluri au ajuns în Thailanda pentru a-și testa relația. Iată ce s-a întâmplat după ce concurenții au fost invitați la prima ceremonie a focului.
21 iulie 2025
23:50
La prima ceremonie a focului de la Insula Iubirii sezonul 9, de pe 21 iulie 2025, Marian și Bianca au vorbit despre infidelitate, dar și despre problemele pe care le-au întâmpinat în cuplul lor. Se pare că bărbatul a reușit să-i ascundă un secret uluitor partenerei sale, la începutul relației.
23:20
Isabel și Claudiu au scos la iveală detalii neașteptate despre relația lor la prima ceremonie a focului, care a avut loc pe 21 iulie 2025. Aceștia i-au povestit lui Radu Vâlcan despre adevăratul motiv pentru care au venit la Insula Iubirii.
Ieri
19:40
 Un român care s-a întors recent în țară a fost invitat la o nuntă și omul a acceptat. Totuși, când au deschis plicul cu darul, mirii s-au blocat și au crezut că nu văd bine. Ce au găsit în interior.
18:30
Astrologii au realizat un horoscop pentru perioada următoare și au dezvăluit care sunt cele 3 zodii care scapă de greutăți începând cu data de 21 iulie 2025. Descoperă ce vești importante aduce horoscopul.
18:30
Horoscopul zilei de marți, 22 iulie 2025, aduce claritate și curaj pentru cele 12 zodii. Citește previziunile astrologice pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.