Sindicatul Europol: Polițiști trimiși fără echipament în căutări de 31 de ore în Mureș
Jurnalul.ro,
22 iulie 2025 12:20
Sindicatul Europol a făcut publice imagini cu picioarele unui polițist după 31 de ore de căutări în teren ale criminalului din județul Mureș, acuzând conducerea de tratament inuman față de oamenii legii.
• • •
Alte ştiri de Jurnalul.ro
Acum 5 minute
20:20
Pompierii au salvat o căţeluşă şi pe puiul ei dintr-o fântână secată din localitatea Valea Nucarilor, informează, marţi, ISU Tulcea.
Acum 10 minute
20:10
Mai multe vaci au rupt gardul de protecție și au ajuns pe Autostrada A3 București - Ploiești # Jurnalul.ro
Circulația este blocată marți pe Autostrada A3 București - Ploiești, în zona localității Voluntari, județul Ilfov, după ce mai multe vaci au rupt gardul de protecție și au ajuns pe carosabil. Din această cauză a avut loc și un accident, soldat cu o persoană rănită.
Acum 30 minute
19:50
Bill Clinton evocă Parteneriatul Strategic România-SUA, lansat împreună cu Emil Constantinescu, într-o scrisoare trimisă la Institutul Levant # Jurnalul.ro
În ziua prăznuirii Sfântului Emilian de la Durostorum, cu mare întârziere față de data expedierii, pe adresa Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului a sosit o scrisoare din partea fostului președinte american Bill Clinton, în care acesta evoca lansarea Parteneriatului Strategic România-SUA.
19:50
Cristian Popescu Piedone a fost plasat sub control judiciar și i s-a interzis exercitarea funcției în urma perchezițiilor de marți. Piedone este acuzat că ar fi divulgat informații care nu erau destinate publicității unui operator economic. „De pe vremea lui Ceaușescu este hotelul meu preferat”.
Acum o oră
19:40
O meta‑analiză globală publicată în British Journal of Sports Medicine arată că activitatea fizică reduce riscul de moarte prematură cu până la 40%, confirmând încă o dată legătura directă dintre efortul regulat și longevitate.
19:30
Tot mai mulți șoferi aleg să păstreze anvelopele de iarnă și în sezonul cald. La prima vedere, pare o decizie hazardată, însă în spatele ei stau argumente cât se poate de concrete. Unii o fac din comoditate, alții din rațiuni economice. Ce e cert: fenomenul nu mai e deloc rar.
19:30
În lumea agitată de astăzi, transformarea locuinței într-un sanctuar personal este mai importantă ca niciodată. Plantele și florile de apartament joacă un rol-cheie în crearea unei atmosfere de liniște și prospețime, îmbunătățind atât estetica, precum și calitatea aerului. Descoperă în continuare șapte recomandări practice pentru a-ți aranja florile de apartament într-un mod armonios și plăcut vizual!
19:30
Premiera Insula Iubirii, lider detașat de audiență! În această seară, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, cele cinci cupluri vor cunoaște Ispitele sezonului 9! # Jurnalul.ro
A fost așteptată, a fost discutată și a fost urmărită de către o țară întreagă! Este vorba despre premiera sezonului 9 din show-ul fenomen Insula Iubirii. Ieri, de la 20:30, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, Radu Vâlcan a dat drumul unei incursiuni încărcate de emoții, de trăiri autentice și de momente ce nu vor putea fi uitate. Ediția a fost lider de audiență, înregistrând cifre impresionante încă de la lansare!
Acum 2 ore
19:10
Anastasiu: România riscă o penalizare de 330 milioane de euro dacă nu recuperează jaloanele PNRR # Jurnalul.ro
Vicepremierul Dragoș Anastasiu a anunțat că Guvernul pregătește modificări legislative în domeniul guvernanței corporative, în consultare cu Comisia Europeană și OECD, pentru a eficientiza activitatea companiilor de stat și pentru a evita o penalizare de 330 de milioane de euro din PNRR.
19:10
Amazon MGM pregătește relansarea filmului „Basic Instinct” cu scenaristul original Joe Eszterhas # Jurnalul.ro
Amazon MGM Studios’ United Artists și Scott Stuber au achiziționat drepturile pentru relansarea filmului thriller erotic „Basic Instinct” (1992), cu scenariul scris de Joe Eszterhas, autorul filmului original, notează vineri Variety. Sharon Stone ar putea reveni în rolul Catherine Tramell.
18:50
FACIAS: Informatica Feroviară, compania de stat care se ocupă de mersul trenurilor, bancomatul de stat al demnitarilor # Jurnalul.ro
Compania de stat, Informatica Feroviară S.A. este un nou simbol al risipei bugetare. Potrivit datelor analizate de Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS), în 2025 conducerea companiei și-a majorat indemnizațiile cu peste 50%, iar în anul 2024 a alocat prime și bonusuri în cuantum de peste 450 mii de euro.
18:50
Lampa 3D Personalizată cu Poză – Sky Map: o hartă a stelelor transformată în amintire luminoasă # Jurnalul.ro
Există momente în viață care merită mai mult decât o simplă fotografie sau o frază păstrată în agendă. O hartă a stelelor, care reflectă cerul exact așa cum arăta într-o anumită noapte, este una dintre cele mai emoționante modalități de a păstra vie amintirea unui eveniment special. Iar atunci când această hartă devine parte dintr-un tablou constelație iluminat, obții un cadou personalizat cu adevărat memorabil.
18:50
Horoscop. Cei mai orientați spre succes: Lunile de naștere ale celor mai ambițioși oameni # Jurnalul.ro
Unele persoane găsesc fericirea în relaxare și în momentele petrecute cu cei dragi, însă altele se simt împlinite doar atunci când își ating obiectivele. Află care sunt lunile de naștere asociate celor mai determinați și orientați spre succes indivizi.
18:40
Ilie Bolojan anunță reforma companiilor de stat: transparență, management eficient și reducerea subvențiilor # Jurnalul.ro
Premierul Ilie Bolojan a subliniat, într-o conferință de presă, că reforma companiilor de stat reprezintă o prioritate esențială în noul pachet de măsuri economice. Printre obiectivele cheie se numără creșterea transparenței, plafonarea veniturilor excesive și eficientizarea cheltuielilor.
18:40
Un nutriționist dezvăluie indiciul surprinzător care arată că zahărul sabotează în secret semnalele de foame și sațietate.
Acum 4 ore
18:20
S-a realizat controlul parlamentar, reglementările adoptate fac obiectul unui singur proiect de lege, au un obiect și scop unitar și există urgența și necesitatea adoptării legii prin evitrarea consecințelor asupra deficitului bugetului comsolidat și afectării sustenabilității finanțelor, arată CCR.
18:10
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) derulează, în perioada 21-27 iulie, o campanie de promovare turistică a României în Doha, capitala Qatarului.
17:50
Nereguli găsite de ANSVSA: Produse expirate și condiții de igienă dezastruoase în unități turistice # Jurnalul.ro
Lipsa înregistrării sanitar-veterinare, condiții necorespunzătoare de igienă, vânzarea de produse expirate și angajați fără fișe de aptitudini sunt principalele nereguli descoperite de ANSVSA în controalele de vară din sectorul alimentar.
17:40
Pâinea cu făină albă și mălai este un preparat tradițional românesc. Are o coajă crocantă la exterior și miez moale.
17:30
Seară de gală la Ateneu: Ciprian Porumbescu, omagiat alături de Johann Strauss. Proiecția filmului, aplaudată în picioare de spectatori # Jurnalul.ro
Ateneul Român s-a bucurat de un eveniment de o mare anvergură culturală. Duminică seara, într-o sală arhiplină, a avut loc proiecția specială a filmului „Popas Imperial” realizat de cineastul Cristian Radu Nema alături de Mimis Ravanis.
17:20
Președintele Nicușor Dan: Idealizarea comunismului vine din dezamăgirea față de clasa politică # Jurnalul.ro
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat marți că este profund îngrijorat de rezultatele unui studiu realizat de INSCOP și IICMER, potrivit căruia tot mai mulți români idealizează perioada comunistă și pe Nicolae Ceaușescu.
16:50
Leziune a măduvei spinării cu perturbarea măduvei osoase - asta au descoperit până acum medicii legiști la autopsia lui Felix Baumgartner, potrivit unor informații citate de ANSA.
16:40
Lotul 2 al A13 Sibiu-Făgăraș pare să fie excepția care confirmă regula ritmului lent cu care se construiesc autostrăzile în România. Constructorii turci au reușit să avanseze cu 5% din lucrări în doar două luni.
16:30
România propune o mulțime de orașe atractive atunci când vine vorba despre turism, iar Sinaia este una dintre cele mai emblematice destinații de vacanță pentru țara noastră.
16:30
România se aliniază elitei medicale internaționale prin inaugurarea clinicii de excelență Renew Institute # Jurnalul.ro
Pe 12 iunie, în București, s-a inaugurat clinica multidisciplinară Renew Institute, un proiect medical inovator care aduce în România standardele internaționale de excelență. Situată în zona de nord a capitalei, clinica îmbină expertiza unei echipe medicale de elită cu tehnologiile de ultimă generație, introduse în premieră în țară. Renew Institute își propune să ofere pacienților tratamente personalizate, un mediu modern și relaxant, dar și servicii integrate, acoperind o gamă largă de specialitati medicale și estetice.
Acum 6 ore
16:20
Peste 48% dintre români sunt de părere că se trăia mai bine în perioada regimului comunist, reiese dintr-un sondaj INSCOP, realizat la comanda Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).
16:10
Fifor critică „disprețul față de comunitățile locale” și apără Programul Anghel Saligny # Jurnalul.ro
Fifor critică „disprețul față de comunitățile locale” și apără Programul Anghel Saligny
15:40
Premieră medicală. O fetiță cu paralizie cerebrală face progrese după o perfuzie cu celule stem # Jurnalul.ro
Zara, o fetiță de doar șase ani din Australia, a devenit primul copil care a primit în afara unui studiu clinic o perfuzie cu celule stem recoltate la naștere din propriul cordon ombilical, într-o intervenție revoluționară desfășurată la spitalul pediatric Monash din Melbourne.
15:40
A murit jurnalistul Alex Revenco, una dintre vocile de referință ale presei muzicale din România # Jurnalul.ro
Jurnalistul Alex Revenco, una dintre vocile de referință ale presei muzicale din România, a murit.
15:30
Cât costă robotul care colectează deșeuri. Pickabot, creat de doi elevi din Iași, membri ai campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României” # Jurnalul.ro
Doi tineri vizionari din Iași, Mark Strîmbu și Shaan Salian, elevi ai Liceului de Informatică „Grigore Moisil”, impresionează prin inovația lor: un robot autonom capabil să detecteze și să colecteze deșeuri din spațiile urbane.
15:20
Datoria publică a României explodează! În aprilie a fost depășit pragul psihologic de 1.000 mld. lei # Jurnalul.ro
Datoria publică a României a depăşit în aprilie pragul psihologic de 1.000 mld. lei şi a ajuns la o pondere de 56,6% din PIB. Iar datoria va creşte până la 60% din PIB până la finele anului, după cum admite ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.
15:10
Horoscopul săptămânal al iubirii: Pasiune și schimbări majore între 22 și 27 Iulie 2025 # Jurnalul.ro
Săptămâna 22–27 iulie 2025 aduce o explozie de emoție și romantism pentru toate zodiile.
14:50
Fregata „Regina Maria” s-a întors în portul militar Constanța după exercițiul BREEZE 25 # Jurnalul.ro
Fregata „Regina Maria” a revenit duminică în portul militar Constanța, după ce a participat la exercițiul multinațional BREEZE 25, desfășurat în Marea Neagră și organizat de Forțele Navale ale Bulgariei.
14:40
Când ai avut o zi grea, întoarcerea acasă la câinele tău iubitor poate fi o experiență extraordinară. Dar, în timp ce majoritatea câinilor par să aibă un al șaselea simț atunci când stăpânii lor ar avea nevoie de puțină dragoste, unele rase sunt mai cunoscute pentru această intuiție decât altele.
Acum 8 ore
14:20
Grindeanu: PSD nu iese de la guvernare, dar susține adoptarea rapidă a tăierii privilegiilor # Jurnalul.ro
Partidul Social Democrat nu iese de la guvernare și totodată susține adoptarea rapidă a unui pachet de măsuri cu o destinație clară - tăierea privilegiilor și sinecurilor, inclusiv prin angajarea răspunderii Guvernului, transmite marți președintele formațiunii, Sorin Grindeanu.
14:10
Leul s-a depreciat uşor, marţi, în raport cu euro, dar a crescut faţă de dolarul american # Jurnalul.ro
Moneda naţională s-a depreciat uşor, marţi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,0705 lei, în creştere cu 0,02 bani faţă de cotaţia precedentă, 5,0703 de lei.
13:50
O cultură organizațională sănătoasă se clădește pe incluziune, diversitate și oportunități de creștere profesională reale. În Sistemul Coca-Cola, aceste principii nu se opresc doar in interiorul companiei, ci se extind şi în afara organizației.
13:50
Ministrul Economiei, despre cum a descoperit clădirea pe care statul a luat ZERO lei chirie timp de 18 ani şi cu ce va fi înlocuită frunza Elenei Udrea, declarații în exclusivitate, la Observator Antena 1 # Jurnalul.ro
Dezvăluiri în direct în seria de interviuri cu oamenii care iau decizii pentru români, la Observator Antena 1. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului din România a fost invitatul Alessandrei Stoicescu, luni, în platoul Observator. Radu Miruță a vorbit despre clădirea de birouri cu 54 de spații funcționale, aflată în patrimoniul Ministerului Economiei, care a fost închiriată ilegal timp de 18 ani, fără ca statul să încaseze vreun leu. Ministrul a povestit cum a descoperit situația.
13:50
Curtea Constituţională a respins, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerităţii”.
13:40
Siropul de coacăze cu zmeură este perfect în zilele toride de vară. Are o culoare intensă și o aromă dulce-acrișoară. Amestecat cu apă minerală rece cu gheață, ne revigorează în timpul caniculei.
13:20
Sunt proteste noi în Piața Victoriei. Sute de oameni își cer drepturile, într-o zi în care meteorologii anunță temperaturi de peste 40 de grade.
13:10
Cu Saturn, Neptun și Mercur în retrograd, patru zodii vor descoperi un adevăr care le va schimba destinul.
12:50
Premierul Ilie Bolojan susține marți, la ora 17.00, o conferință de presă, alături de viceprim-ministrul Dragoș Anastasiu, pe tema reformei companiilor de stat.
12:30
Accident grav între un autoturism și un microbuz pe DN17, în Suceava. Planul Roșu activat # Jurnalul.ro
Zece persoane au fost implicate într-un accident rutier produs marți dimineață pe DN17, la ieșirea din localitatea Șcheia, județul Suceava. Pentru gestionarea situației, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.
Acum 12 ore
12:20
Sindicatul Europol: Polițiști trimiși fără echipament în căutări de 31 de ore în Mureș # Jurnalul.ro
Sindicatul Europol a făcut publice imagini cu picioarele unui polițist după 31 de ore de căutări în teren ale criminalului din județul Mureș, acuzând conducerea de tratament inuman față de oamenii legii.
12:10
Cea de-a 28-a ediţie a Galei Tânărului Actor HOP, eveniment UNITER aflat sub direcția artistică a regizorului Erwin Șimșensohn, va avea loc în perioada 28-31 august 2025, la Teatrul de Stat Constanța, și are ca temă „Povești vechi, atitudini noi”.
12:00
Oligarhul Vladimir Plahotniuc, fost lider politic de la Chișinău și dat în urmărire internațională pentru arest și extrădare, a fost reținut în Grecia, au confirmat marți surse oficiale din cadrul Inspectoratului General al Poliției (IGP) din Republica Moldova.
11:50
Nostalgie după „epoca de aur”! Majoritatea românilor consideră regimul comunist „mai degrabă un lucru bun” # Jurnalul.ro
Peste jumătate dintre români (55,8%) consideră că regimul comunist a însemnat „mai degrabă un lucru bun pentru România”, potrivit unui sondaj realizat de INSCOP Research la comanda Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), prezentat marți.
11:50
Ministerul Afacerilor Externe anunță că România a susținut constant încetarea focului în Fâșia Gaza, eliberarea ostaticilor israelieni și creșterea sprijinului umanitar, cerând o monitorizare mai fermă în teren și reiterând susținerea pentru soluția celor două state.
11:40
Zece persoane au fost implicate într-un accident rutier produs marți dimineață pe DN17, la ieșirea din localitatea Șcheia, județul Suceava. Pentru gestionarea situației, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.