Hidroelectrica își face parc fotovoltaic plutitor

Jurnalul.ro, 23 iulie 2025 16:40

Hidroelectrica anunță miercuri, 21 iulie 2025, semnarea contractului cu WALDEVAR Energy cu sprijinul subcontractanților și terților susținători pentru sistemul flotant de panouri fotovoltaice – proiect pilot NUFĂRUL, în județul Olt.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Jurnalul.ro

Acum 2 ore
00:30
Începând cu 24 iulie 2025, trei zodii intră într-o nouă eră extrem de puternică și transformatoare.
Acum 4 ore
00:10
Măsurile pentru reformarea Sănătății propuse de Guvern au stârnit reacții puternice atât din partea sindicaliștilor din sistemul sanitar și a cadrelor medicale, cât și din partea pacienților. Federația „Solidaritatea Sanitară” din România avertizează că o analiză independentă a evoluției cheltuielilor publice pentru Sănătate, ale cărei date au fost prezentate ieri, „demonstrează că direcția reformei acestora este greșită”. Și reprezentanții pacienților atrag atenția că premierul Ilie Bolojan a prezentat o realitate distorsionată a cheltuielilor din Sănătate, arătând un procent „umflat” și critică declarațiile șefului Executivului despre „supraconsumul de medicamente inovative”, care „nu reflectă realitatea sistemului”. 
23 iulie 2025
23:50
„Orice majorare de TVA duce la o creștere de inflație”, declară, miercuri seara, vicepremierul Tanczos Barna. El adaugă că „în România, în a doua parte a anului, vom avea acest efect, dar împreuna cu BNR vom putea să ținem sub control acest fenomen”.
23:40
„Consider că toate informațiile personale trebuie să beneficieze de nivelul de protecție oferit de Regulament”, a declarat miercuri ministrul Justiției, Radu Marinescu, în cadrul reuniunii informale a miniștrilor Justiției din cadrul UE, care s-a desfășurat la Copenhaga.
23:20
Depozitele la bănci ale populaţiei şi companiilor au crescut în luna iunie 2025 cu 7,5% faţă de perioada similară din 2024, la 629 miliarde lei, în condiţiile în care economiile în lei, reprezentând 67% din total, s-au majorat cu 2,9%, iar cele în valută cu 18,5%, arată datele BNR.
22:50
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, miercuri, legat de cazul lui Cristian Popescu Piedone, că acesta nu mai este demult membru al partidului, adăugând că "cine este vinovat şi încalcă legea, să plătească", indiferent de "culoarea politică".
22:40
Cotațiile internaționale ale petrolului au scăzut marți pentru a treia sesiune consecutivă, în contextul amplificării temerilor legate de un posibil război comercial între Statele Unite și Uniunea Europeană, care ar putea afecta cererea globală de combustibil.
22:20
Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit, miercuri, la Palatul Victoria cu reprezentanții Consiliului Investitorilor Străini (Foreign Investors Council), cărora le-a spus că măsurile guvernamentale de reformă vor continua să vizeze reducerea cheltuielilor statului.
Acum 6 ore
22:10
„Au fost descoperite alte artefacte la Callatis, din aceeași perioadă veche, care mâine vor fi aduse în București”, declară miercuri seara ministrul Culturii, András Demeter.
21:50
Autoritatea Vamală Română introduce din 1 august două sisteme electronice care vor elimina hârtiile din procesul de vămuire. Declarațiile vor fi transmise doar în format digital cu semnătură electronică.
21:40
Câteva zile din fiecare lună aduc succes financiar celor născuți la aceste date.
21:30
Un nou concert omagial „Enescu 70” din seria celor organizate pe parcursul anului 2025 de către ICR Tel Aviv, cu prilejul împlinirii a 70 de ani de la dispariția marelui compozitor român George Enescu, a avut loc la data de 21 iulie 2025, la sala de concerte Harmonia din Ierusalim. Programul muzical al concertului de cameră a fost interpretat de artiști români și israelieni, printre care Adina Cocargeanu (România), Monica Schwartz (Israel, România), împreună cu Rivka Falk, Karin Faingold, Anya Skylski, Chananel Gonen, Shayna Barkan și Sofia Mazar (Israel).
21:20
Un medic din California, acuzat de moartea prin supradoză a starului Matthew Perry din „Friends” în 2023, a pledat vinovat miercuri la patru capete de acuzare de distribuție ilegală a ketaminei, anestezic eliberat pe bază de rețetă, potrivit Reuters.
21:10
Pacienţii oncologici din Bucureşti pot beneficia de un sprijin financiar de 5.850 de lei pentru şedinţe de kinetoterapie, drenaj limfatic şi consiliere psihologică, informează Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti.
20:50
Reprezentanții sindicalelor susțin că multe dintre măsurile din al doilea pachet fiscal al Guvernului riscă să fie anulate de Curtea Constituțională din cauza lipsei de expertiză legislativă. Coaliția ar fi decis că pachetul nu va mai fi adoptat cu asumarea răspunderii.
20:40
„Vreau să fiu foarte prudent și să spun cu toate riscurile publice că nu este acesta momentul în care ne putem angaja la un astfel de termen”, declară miercuri seara ministrul Muncii, Petre-Florin Manole, după ce a fost întrebat dacă ar putea exista o majorare a pensiilor anul viitor.
20:20
Salvamontiştii din Alba au protestat, miercuri, timp de două ore, nemulţumiţi, în principal, de plafonarea la până la 300 de lei brut a sporului de risc, precum şi de alte măsuri de austeritate anunţate de Guvern.
Acum 8 ore
20:10
Filmul „Superman”, cu David Corenswet în rolul principal, continuă să domine box office-ul mondial, acumulând 406 milioane dolari după două weekenduri de la lansare. Din această sumă, 171,8 milioane vin de pe piața internațională, iar 235 milioane din America de Nord, potrivit Variety.
19:50
Moneda naţională s-a apreciat miercuri în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,0693 lei, în scădere cu 0,12 bani (-0,02%) faţă de cotaţia precedentă, 5,0705 de lei.
19:40
Prim-vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu, a făcut mai multe precizări legate de măsurile discutate la ședința coaliției de guvernare, miercuri, subliniind că, deși au fost mesaje diferite în spațiul public, nu a fost agreată o comunicare unitară a coaliției
19:20
Netflix a început să utilizeze inteligența artificială generativă pentru a crea efecte speciale în producțiile sale. Primul test a fost făcut pentru serialul argentinian „L'eternauta".
19:10
Ești ceea ce mănânci. Dar să alegi mâncare sănătoasă a devenit un sport periculos. Multe alimente din coşul românului ascund, de fapt, pericole invizibile.
19:10
Procurorii DNA au interceptat nu numai informații necesare construirii dosarului de corupție împotriva lui Cristian Popescu Piedone, dar au surprins și înregistrări cu certurile dintre fostul șef ANPC și soția acestuia, Iulia.
19:00
Tehnologia evoluează constant, iar dorința moldovenilor de a ține pasul cu noile lansări este mai vie ca niciodată. Fie că vorbim de smartphone-uri, laptopuri performante sau electrocasnice inteligente, sursa de achiziție contează enorm.
18:50
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, după ședința coaliției, că pachetul al treilea de măsuri economice pregătit de Guvern trebuie să includă măsuri de relansare economică, spunând că o abordare concentrată exclusiv pe austeritate poate duce România în recesiune.
18:40
Pătrunjelul este o plană aromatică folosită adesea în bucătăria românească. Însă dincolo de rolul său culinar, aceasta are și beneficii pentru sănătate. Totodată, pătrunjelul are și riscuri pentru anumite persoane dacă este consumat în cantități mari.
18:20
„Merg și eu, ca majoritatea românilor, cu zboruri low-cost, la fel ca domnul președinte Dan! Dar nu este nevoie ca presa prietenă cu partidele aflate la putere – care primesc subvenții de milioane de euro de la buget – să mă laude pentru asta”, declară pe rețelele de socializare Victor Ponta.
Acum 12 ore
18:00
Cristian Popescu Piedone a fost eliberat din funcția de președinte al ANPC. Ordinul a fost semnat de premierul Ilie Bolojan
17:50
Afirmația că „în România, un aeroport are nevoie de 1400 de angajați pentru ceea ce în alte țări fac 800” este o comparație „superficială, care ignoră contextul specific fiecărei structuri organizaționale, al nivelului de externalizare și al standardelor de siguranță și securitate”, transmite SCAB.
17:40
A expedia sau a nu expedia - aceasta este dilema Lunii Noi în Leu. Lunația aduce o intensitate neașteptată, forțându-ne să ne gândim la viitorul nostru.
17:20
Ministrul Transporturilor Ciprian Șerban anunță măsuri de economisire la CFR: conducerea își reduce indemnizațiile cu 10%, angajații CFR Infrastructură vor lucra 4 zile pe săptămână, iar CFR Călători va economisi 130 milioane lei prin suspendarea trenurilor neperformante.
17:10
Familiile britanice ale victimelor prăbușirii zborului Air India 171 din 12 iunie se confruntă cu o nouă tragedie: au primit cadavrele greșite din cauza unor erori în procesul de identificare. Accidentul s-a soldat cu 261 de morți, dintre care 52 cetățeni britanici.
16:50
Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea a transmis o scrisoare deschisă președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ca reacție la acuzațiile din presa europeană conform cărora moțiunea de cenzură votată de curând în Parlamentul European ar fi susținută de Rusia.
16:40
Hidroelectrica anunță miercuri, 21 iulie 2025, semnarea contractului cu WALDEVAR Energy cu sprijinul subcontractanților și terților susținători pentru sistemul flotant de panouri fotovoltaice – proiect pilot NUFĂRUL, în județul Olt.
16:40
Medicul neurochirurg Vlad Ciurea atrage atenția că temperaturile mai mari de 30 de grade Celsius afectează creierul, fiind periculoase îndeosebi pentru copii.
16:30
Vodafone Business și Banca Transilvania, prin intermediul Stup, lansează V-BOOST, program care cuprinde o serie de evenimente dedicate antreprenorilor, unde aceștia pot beneficia de know-how aplicat și de acces la soluții digitale pentru transformarea provocărilor zilnice în oportunități reale de creștere.
16:20
Sorin Grindeanu anunță, după ședința coaliției, că PSD este de acord cu asumarea răspunderii Guvernului doar pentru o parte din măsurile din pachetul fiscal 2, cele care vizează corectarea „nedreptăților" și „abuzurilor" actuale.
16:10
Administrația SUA introduce o nouă taxă pentru turiști. Aceasta se adaugă la celelalte costuri legate de obținerea vizei.
15:50
Cercetătorii de la Universitatea Northwestern au descoperit că un medicament obișnuit pentru artrită, celecoxibul, poate dubla eficacitatea chimioterapiei prin împiedicarea celulelor canceroase să se adapteze la tratament.
15:40
 Românii au fost atât de dezamăgiți că, deși existau toate aprobările necesare, nu au beneficiat de Visa Waiver, încât Oana Țoiu, ministru de Externe, crede că nu mai este de ajutor să fie spuse termene atâta timp cât nu există o decizie finală.
15:20
Legenda tenisului feminin Venus Williams a scris miercuri dimineață o nouă pagină de istorie în sportul alb: la 45 de ani, americanca a devenit cea mai vârstnică jucătoare care câștigă un meci de simplu în circuitul WTA din ultimii 21 de ani, potrivit Asociației profesioniste de tenis feminin.
15:10
Teoria culorilor este studiul modului în care culorile transmit anumite stări de spirit sau semnificații. Nuanțele semnifică tonuri diferite și ne pot influența stările de spirit în diverse moduri pe parcursul zilei.
14:50
Matei Ursăchescu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „B.P. Hasdeu” din Buzău, a cucerit medalia de aur la prestigioasa Olimpiadă Internațională de Chimie (IChO) 2025, desfășurată în Dubai, Emiratele Arabe Unite.
14:50
 Fotbalistul de la Ripensia Timișoara, Caius Lungu, a murit, marți, după ce a alergat împreună cu fratele său prin oraș. Poliția Timiș a deschis o anchetă privind moartea suspectă.
14:40
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică atrage atenţia în legătură cu tentative de fraudă în numele Poliţiei de Frontieră şi recomandă să nu fie furnizate informaţii personale.
14:30
După o primă zi în care lacrimile fetelor din cupluri s-au îmbinat cu shot-urile pe care bărbații le-au primit la petrecerea la care-i așteptau ispitele, cea de-a doua seară a dus totul la nivelul următor, în sezonul 9, din Insula Iubirii! Un lucru nu s-a schimbat – cei de acasă au fost cu ochii pe show, la fiecare minut, au comentat pe rețelele de socializare și au trăit alături de concurenți cele mai intense sentimente, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.
14:20
UPDATE „Trei femei gravide, una dintre ele aflată în travaliu, au fost preluate de echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță IS și sunt transportate la Spitalul de Clinic de Obstetrică Ginecologie Elena Doamna, pentru a naște. Persoana intoxicată cu CO este asistentă medicală și se află în stare generală bună, stabilă. Se acționează cu 9 echipaje medicale. A fost activat Planul Roșu de intervenție la ora 12:34 ca urmare a incendiului de la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Cuza Vodă”.
14:20
Prințul George este primul copil al Prinților de Walles, William și Catherine. Acesta a împlinit 12 ani pe 22 iulie 2025. Este al doilea în linia de succesiune la tronul Marii Britanii, după tatăl său.
14:10
Comisia Europeană lansează o consultare publică cu privire la Strategia egalității pentru următorii cinci ani, iar europarlamentarul PSD Gabriela Firea îi îndeamnă pe români - femei, bărbați, tineri - să decidă pentru viitorul societății europene.
13:50
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a spus că în Minister sunt acum 704 angajați și își dorește să plece cei care „doar sunt pe acolo să aibă un ștat de plată”, dar nu îi va da afară pentru că „se trezește într-o dimineață hormonal” și decide să plece 10.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.