Ghidul modern al siguranței: de ce să comanzi sandale de protecție vara aceasta

Jurnalul.ro, 28 iulie 2025 16:30

Temperaturile ridicate pot transforma munca în aer liber sau în medii industriale într-un adevărat test de anduranță. Încălțămintea grea și închisă devine inconfortabilă, picioarele transpiră, iar productivitatea scade. Soluția? Sandalele de protecție, o combinație inteligentă între ventilație, protecție avansată și libertate de mișcare. Atunci când alegi să comanzi sandale de protecție, alegi, de fapt, o formă evoluată a echipamentului de lucru, adaptată nevoilor reale ale corpului tău în sezonul cald. Nu e vorba doar de comoditate – ci de siguranță fără compromisuri.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Jurnalul.ro

Acum o oră
01:10
Consumul de electricitate a înregistrat, „raportat la aceeași perioadă a anului trecut, de la începutul anului până astăzi, o scădere cu 1%, comparativ cu aceeași perioadă, iar referitor la ultimele 3 luni, o scădere cu 6%”, declară luni seara ministrul Energiei, Bogdan Ivan.
Acum 2 ore
00:50
Fosta clădire a Primăriei Sectorului 1 din Piața Amzei, cunoscută în perioada interbelică drept Palatul Galben, și-a redeschis ușile publicului prin vernisajul expoziției deGALBEN – un prim pas în transformarea sa într-un centru cultural și social activ, dedicat comunității bucureștene.
00:30
Luna în trigon cu Uranus aduce surprize neașteptate, dar binevenite
00:10
Firma partenerei de viață a lui Anastasiu a obținut mai multe contracte cu atribuire directă de la Primăria Oradea, condusă de Bolojan.
Acum 4 ore
23:50
Actrița Ana Ciontea se alătură juriului internațional al celei de-a XXI-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), completând astfel o echipă deja impresionantă, alcătuită din nume remarcabile din industria cinematografiei.
23:40
Banca Centrală Europeană nu a anunțat o nouă reducere a ratei dobânzii, preferând să aștepte clarificarea negocierilor comerciale dintre UE și administrația Trump, care amenință cu tarife de până la 30% pentru bunurile europene.
23:20
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat că operațiunea de căutare a fugarului Emil Gânj se desfășoară fără oprire. Poliția lucrează zi și noapte, să ne păstrăm calmul și încrederea, a spus Predoiu.
23:20
Un studiu cu peste 1 milion de participanți a demonstrat că bâlbâiala are o cauză genetică clară, identificând 57 de zone specifice din ADN-ul uman care influențează această tulburare de vorbire.
23:10
​​​​​​​Filarmonica George Enescu anunță încheierea unui parteneriat strategic cu RCI Holding, care devine, începând cu Stagiunea 2025-2026, unul dintre sponsorii principali ai instituției.
22:50
„Peste 2.000 de oameni afectați. Trei persoane decedate, altele dispărute. Aproape 100 de oameni evacuați cu cinci elicoptere”, anunță președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, în urma inundațiilor care au devastat zona.
22:40
Utilizatorii de internet trebuie să știe că Google schimbă căutările cu un nou Ghid Web, publicat recent de companie.
22:30
Prim-ministrul Ilie Bolojan a dezvăluit într-un interviu că nu a știut de existența dosarului care îl viza pe antreprenorul Dragoș Anastasiu privind darea de mită către o funcționară ANAF timp de 8 ani.
22:20
Un infractor „cu antecedente penale violente”, Khalil Brya, a fost eliberat din închisoarea din New Orleans după ce personalul penitenciarului l-a confundat cu un deținut cu același nume, informează AFP.
22:10
Dracula Film Festival, cel mai important eveniment cinematografic dedicat filmului fantastic din România, anunță lansarea competițiilor oficiale pentru cea de-a XIII-a ediție, care va avea loc la Brașov, în perioada 29 octombrie – 2 noiembrie 2025.
Acum 6 ore
21:50
Guvernul Italiei urmează să aprobe începerea construcției unui pod care să facă legătura între insula Sicilia și Italia continentală un proiect estimat la 13,5 miliarde de euro și planificat pentru finalizare în 2032, au declarat surse pentru Reuters.
21:30
Un accident grav s-a produs luni seara în Delta Dunării. O ambarcațiune cu turiști s-a răsturnat într-un golf. Mai multe echipe de salvare și căutare au fost trimise în zonă.
21:20
Alibaba a anunțat lansarea primilor săi ochelari inteligenți, Quark AI Glasses, alimentați de propriul model lingvistic Qwen și asistentul său virtual avansat, Quark. Produsul promite să concureze direct cu ochelarii Meta dezvoltați împreună cu Ray-Ban.
21:10
Luna august vine cu mai multă seriozitate, astfel că relațiile vor fi mai sincere și mai productive.
21:10
FC Botoșani a învins formația Unirea Slobozia și a obținut prima victorie din noua ediție a Superligii de fotbal. Partida din etapa a III-a s-a disputat luni seara la Botoșani.
21:00
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis, luni, cu creșteri pe aproape toți indicii, cu o excepție, după ce deschise ședința de tranzacționare pe roșu pe majoritatea.
21:00
Prefectura Suceava lansează luni un apel către toți cetățenii, instituțiile publice, ONG-urile și agenții economici să se implice în sprijinirea locuitorilor din orașul Broșteni și comunele Stulpicani și Ostra, anunță instituția pe Facebook.
20:50
Recent, a avut loc inaugurarea Galeriei de Artă FAAD – dedicată temei pescuitului, în locația din str. Dunării, nr. 4, Mahmudia, propunând o abordare artistică asupra relației dintre apă, om și mediu, explorând sacralitatea apei și valorificând patrimoniul cultural și natural al spațiului danubiano-pontic.
20:40
Dulceața de coacăze roșii are un gust dulce-acrișor și ușor acidulat. Este potrivită atât pentru micul dejun, cât și pentru deserturi rafinate ori alături de brânzeuri.
20:20
După un deceniu de evaluări științifice și analize de risc, Australia a decis să ridice restricțiile stricte privind importul de carne de vită din Statele Unite, o mișcare care ar putea detensiona relațiile comerciale cu administrația Trump, relatează Reuters.
Acum 8 ore
19:50
Spectacolul Janovics de Vecsei H. Miklós și Németh Nikolett, pus în scenă de Attila Vidnyánszky Jr., participă la Festivalul Artelor organizat de Teatrul de Cetate din Gyula. Reprezentația este programată vineri, 1 august, ora 19:00, la Casa de Cultură „Erkel Ferenc”. Aceasta va avea loc în cadrul programului Săptămâna Teatrelor din Transilvania.
19:40
România a intrat prima dată în Cartea Recordurilor în anul 1986, iar de atunci a mai înregistrat 72 de performanțe.
19:20
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat luni, un nou termen-limită de 10-12 zile pentru ca Rusia să pună capăt războiului din Ucraina, exprimându-și dezamăgirea față de Vladimir Putin și amenințând cu sancțiuni suplimentare dacă nu se înregistrează progrese, informează Reuters.
19:10
Mulți părinți cad în capcana de a-și compara copilul cu alții însă este bine să știi cum să eviți această practică.
19:00
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe avertizări de ploi torențiale, descărcări electrice și grindină.
18:40
Săptămâna 28 iulie - 3 august 2025 este puțin mai dificilă pentru câteva semne astrologice dar rezultatul merită cu prisosință.
18:40
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod galben de averse torențiale, descărcări electrice și grindină, valabilă luni în zona Transilvaniei, în județele Brașov și Covasna.
18:20
Declarațiile de avere completate electronic între 2022 și 2025 au devenit terenul perfect pentru o analiză big data care a scos la suprafață nu doar preferințele românilor în materie de mașini, ci și câteva surprize demne de muzeu, de la tractoare Ferrari la motociclete de epocă și o locomotivă.
18:10
Oamenii de știință de la UT Southwestern Medical Center au descoperit cum un hormon numit SCG2 permite celulelor canceroase să se ascundă de apărarea naturală a organismului, deschizând calea către noi tratamente pentru cancer.
Acum 12 ore
17:50
Președintele SUA, Donald Trump, a transmis luni că va ordona noi atacuri asupra instalațiilor nucleare iraniene dacă Teheranul va încerca să-și reia programul nuclear, titrează Reuters.
17:30
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava a anunțat, luni, că o nouă victimă a fost descoperită în urma fenomenelor meteo extreme care au afectat zona de munte a județului în ultimele zile.
17:10
Între iulie și noiembrie 2025, Câmpulung Muscel invită locuitorii și vizitatorii într-o călătorie afectivă prin oraș, între memorie, joacă și realitate augmentată, în cadrul proiectului de intervenție culturală NE/RE-VĂZUT: Muscel, inițiat de Asociația Narative și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
16:50
Echipele românești de polo masculin CSM Oradea și Steaua București și-au aflat adversarele din Liga Campionilor, în urma tragerii la sorți efectuată de forul european de natație, la Zagreb (Croația).
16:40
Sorin Grindeanu sugerează ca prim-ministrul Ilie Bolojan să preia personal coordonarea reformei companiilor de stat. Ce spune despre Marian Neacșu?
16:30
Temperaturile ridicate pot transforma munca în aer liber sau în medii industriale într-un adevărat test de anduranță. Încălțămintea grea și închisă devine inconfortabilă, picioarele transpiră, iar productivitatea scade. Soluția? Sandalele de protecție, o combinație inteligentă între ventilație, protecție avansată și libertate de mișcare. Atunci când alegi să comanzi sandale de protecție, alegi, de fapt, o formă evoluată a echipamentului de lucru, adaptată nevoilor reale ale corpului tău în sezonul cald. Nu e vorba doar de comoditate – ci de siguranță fără compromisuri.
16:20
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a dispus un control amplu la Centrul de Arși de la Spitalul Floreasca din București, după ce în ultimele zile au apărut în spațiul public imagini cu gândaci în saloane și noi acuzații privind condițiile medicale.
16:10
O echipă internațională de cercetători a creat o dietă revoluționară, inspirată din obiceiurile alimentare ale societăților tradiționale, care promite îmbunătățirea microbiomului intestinal și reducerea riscului de boli cronice. Dieta NiMe a demonstrat efecte vizibile asupra greutății, colesterolului, glicemiei și inflamației — fără restricții calorice.
16:00
Înotătorul român David Popovici s-a calificat luni în finala probei de 200 metri liber de la Campionatele Mondiale de Natație de la Singapore, deținătorul titlului olimpic câștigând semifinala a doua a probei, stabilind al patrulea timp din penultimul act.
15:50
Termoenergetica anunță începerea unor lucrări importante de modernizare, înlocuire și reparații pe rețeaua termică primară a Capitalei. Intervențiile vor afecta alimentarea cu apă caldă în mai multe sectoare din oraș, cu durate diferite, în funcție de complexitatea fiecărei lucrări.
15:20
Valul de căldură care afectează România pierde din intensitate. Meteorologii anunță scăderi spectaculoase de temperatură pentru următoarele două săptămâni. De la canicula cu maxime de 37 de grade se va ajunge la temperaturi normale pentru această perioadă.
15:10
O terapeută cunoscută a devenit victima furtului de identitate.
14:50
Compania aeriană de stat a Rusiei, Aeroflot, a anunțat luni anularea a peste 40 de zboruri interne și internaționale, în urma unei defecțiuni majore a sistemelor informatice, anunță Reuters.
14:20
Astăzi, traficul rutier se desfășoară cu dificultate atât pe Autostrada Soarelui (A2), cât și pe Drumul Național 39, în ambele sensuri, în contextul întoarcerii turiștilor de pe litoral.
14:10
Toamna aceasta aduce la București "Unforgettable Festival",  un adevărat show al muzicii și artei, un puzzle de emoții și trăiri construit pe note muzicale de artiști precum Andrea Bocelli, Nikos Vertis, Gheorghe Zamfir, José Carreras, Katherine Jenkins, Loreen, Arash, David Gimenez, Andra, Subcarpati Simfonic alături de mulți invitați surpriză și momente unice în premieră.
13:50
Judecătorii Tribunalului Brașov au amânat luarea unei decizii în privința măsurii controlului judiciar luată împotriva lui Cristian Popescu Piedone. Fostul șef al ANPC a contestat măsura preventivă, iar magistrații urmau să se pronunțe luni o hotărâre în acest sens.
13:40
Blocul Național Sindical (BNS) cere Guvernului, printr-o scrisoare deschisă adresată președintelui țării, premierului și miniștrilor Apărării și Economiei, să explice de ce nu aplică prevederile Ordonanței de Urgență nr. 124/2023 privind achizițiile din domeniul apărării.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.