Urmează dueluri tari FCSB, CFR Cluj și Craiova sunt 99% în play-off! Ce s-a întâmplat în meciurile care decid adversarele
Golazo.ro,
8 august 2025 10:30
Indiferent de competiția în care va evolua, FCSB va fi favorită în play-off: știe deja peste cine poate da în Europa League, iar misiunea ar fi chiar mai facilă în Conference League. Ce au făcut adversarele celor de la CFR Cluj și Universitatea Craiova, mai jos
• • •
Alte ştiri de Golazo.ro
Acum 5 minute
13:40
Fiul lui Mihai Leu, implicat într-un accident violent VIDEO. Unchiul pilotului, detalii despre impact: „Mi-a fost teamă, dar Marco e în afara oricărui pericol” # Golazo.ro
Marco Leu, fiul regretatului Mihai Leu, a participat în acest weekend la Super Rally Timișoara, o nouă ediție a Campionatului Național de Super Rally, dedictă memoriei tatălui său, Mihai Leu, decedat pe 1 iulie 2025. Aflat la volanul mașinii tatălui, un Audi R8 GT3, Marco a fost protagonistul unui accident serios, rămas, din fericire, fără urmări grave.
Acum 15 minute
13:20
Radu Naum scrie, pe GOLAZO.ro, despre FCSB.
Acum 30 minute
13:10
Violența din mesaje, până unde? Fanii CSA Steaua au afișat mesaje jignitoare la adresa lui Ion Iliescu, a minerilor și a lui Gigi Becali # Golazo.ro
Fanii CSA Steaua au afișat mesaje jignitoare la adresa lui Ion Iliescu, în special la adresa mineriadelor.
Acum o oră
12:50
Împușcături în Times Square Trei persoane au fost rănite cu doar câteva ore înainte de meciul New York Yankees – Houston Astros # Golazo.ro
Un tânăr de doar 17 ani a deschis focul în Times Square (New York), după o dispută care „a escaladat”. Tragicul incident, survenit în jurul orei 1:20 (ora din S.U.A.), și s-a soldat cu trei persoane rănite. Astăzi urmează să joace New York Yankees, iar măsurile de securitate ar putea fi sporite de autorități.
Acum 2 ore
12:30
„Edjouma nu e de acolo” Valeriu Iftime nu crede că mijlocașul e de nivelul FCSB: „Becali nu face bine, o să vedeți că-l execută din nou” # Golazo.ro
Valeriu Iftime (65 de ani), patronul lui FC Botoșani, a vorbit despre revenirea lui Malcom Edjouma (28 de ani) în lotul celor de la FCSB.
12:30
„FCSB își revine” Dorinel Munteanu comentează parcursul echipelor românești în cupele europene și startul de campionat # Golazo.ro
Dorinel Munteanu (57 de ani), liber de contract din aprilie, după despărțirea cu cântec de Sepsi OSK, nu stă departe de fotbal.
12:10
A lăsat-o Pogacar mai moale? Un ciclist australian susține că știe de ce slovenul n-a forțat în anumite etape din Turul Franței: „Am avut informații” # Golazo.ro
Michael Storer (28 de ani) crede că Tadej Pogacar ar fi refuzat să câștige anumite etape din ediția acestui an a Turului Franței, pentru a nu atrage multă antipatie din partea publicului.
12:00
Dan Șucu (62 de ani), acționar majoritar la Rapid și la Genoa, este văzut foarte bine în fotbalul italian.
11:50
Debut la Dinamo Tabuncic a bifat primele minute în Superliga după transferul din Liga 4: „Am încercat să aduc plusvaloare” # Golazo.ro
Alexandru-Simion Tabuncic (19 ani) a bifat primele minute în tricoul lui Dinamo în victoria cu Metaloglobus, scor 1-0. Fundașul și-a făcut debutul în Liga 1, deși a fost transferat în această vară de la Voința Crevedia, formație ce activează în Liga 4.
11:40
Chivu vrea mai mult Antrenorul lui Inter, după remontada din amicalul cu AS Monaco: „Ne-a lipsit claritatea, nu suntem la capacitate maximă” # Golazo.ro
Cristi Chivu (44 de ani) a tras primele concluzii după victoria din amicalul cu Monaco, scor 2-1.
Acum 4 ore
11:20
Gicu Grozav rămâne la Ploiești Căpitanul Petrolului a semnat prelungirea contractului cu „lupii galbeni” # Golazo.ro
Gicu Grozav (34 de ani) a semnat prelungirea contractului cu Petrolul Ploiești.
11:20
FCSB, fabrică de bani Deși parcursul european de până acum e dezamăgitor, campioana raportează venituri mari. De unde vin banii # Golazo.ro
FCSB are bilanț negativ în cele 5 meciuri jucate: doar două succese și trei înfrângeri.
11:10
„Aveam 100 de kilograme” Denis Alibec , dezvăluiri despre momentul în care a vrut să se lase de fotbal: „Nu mai puteam...” # Golazo.ro
Denis Alibec (34 de ani) a vorbit despre momentele în care a vrut să se lase de fotbal în episodul 12 din „Lumini și umbre”, un proiect marca GOLAZO.ro.
11:00
Bîrligea l-a impresionat Mihai Stoica, după ce l-a văzut pe atacantul FCSB-ului cu lacrimi în ochi: „Psihologul cel mai bun e golul” # Golazo.ro
Mihai Stoica (60 de ani), managerul general al roș-albaștrilor, a vorbit despre implicarea și determinarea lui Daniel Bîrligea (25 de ani). Atacantul a fost eroul serii în victoria cu Drita, scor 3-2, din prima manșă a turului #3 din preliminariile Europa League. Campioana României era condusă cu 2-0 la pauză, dar Bîrligea a reușit să înscrie două goluri până la final.
10:50
„Fără el nu aș fi ajuns aici” Cine l-a ajutat pe Antoine Baroan să aibă o carieră în fotbalul profesionist: „M-a învățat să joc cu mintea” # Golazo.ro
Antoine Baroan (25 de ani) a vorbit despre cariera sa și despre omul care l-a susținut să ajungă fotbalist.
10:40
Ter Stegen, din nou căpitan Portarul a semnat raportul medical , iar Barcelona a retras acțiunea disciplinară # Golazo.ro
Marc-Andre ter Stegen (33 de ani), portarul celor de la Barcelona, a decis să semneze raportul despre accidentarea sa și despre intervenția chirurgicală la care a fost supus, pentru a fi trimis la Comisia Medicală din La Liga
10:10
„O greșeală majoră” Cristi Balaj, nemulțumit de arbitrajul de la CFR - Braga 1-2, din Europa League # Golazo.ro
Cristi Balaj (53 de ani), președintele clujenilor, consideră că arbitrul partidei CFR Cluj - Braga, scor 1-2, nu a acordat un penalty pentru echipa din Gruia, în prima manșă din turul 3 preliminar din Europa League.
09:50
Dă Serbia pe Grecia Novak Djokovic , în conflict cu autoritățile de la Belgrad, după ce turneul organizat de familia sa a fost mutat la Atena # Golazo.ro
Novak Djokovic (38 de ani) a iritat autoritățile din Serbia după ce familia sa a mutat turneul de tenis Belgrad Open în Grecia.
Acum 6 ore
09:20
„Mai multă modestie” INTERVIU. Ionuț Rada pune eșecurile FCSB și pe seama declarațiilor făcute de conducere: „S-a greșit destul de mult” # Golazo.ro
Ionuț Rada a analizat, în exclusivitate pentru GOLAZO.ro, prestațiile slabe ale FCSB-ului în acest debut de sezon.
Acum 12 ore
01:20
Analiza lui Gabi Mureșan Fostul căpitan de la CFR Cluj dezvăluie secretele lui Dan Petrescu + ce probleme are Louis Munteanu în Europa # Golazo.ro
Gabriel Mureșan, unul dintre eroii victoriilor istorice cu Braga din grupele Ligii Campionilor 2012, le transmite jucătorilor lui Dan Petrescu să creadă în calificare chiar dacă au pierdut acasă, scor 1-2.
00:40
„N-am văzut-o pe Dinamo!” Mihai Teja, laude pentru echipa sa: „Am dominat la toate capitolele” # Golazo.ro
METALOGLOBUS - DINAMO 0-1. Mihai Teja (46 de ani), tehnicianul gazdelor, a vorbit despre înfrângerea suferită de echipa sa.
Acum 24 ore
00:30
„Mult sub nivelul nostru” Zeljko Kopic, după Metaloglobus - Dinamo: „Suntem obosiți mental și fizic” » Ce spune despre Cătălin Cîrjan # Golazo.ro
Metaloglobus - Dinamo 0-1. Zeljko Kopic (47 de ani) crede că echipa sa a jucat atât de slab din cauza oboselii.
00:20
Cîrjan, nedumerit Căpitanul lui Dinamo , după victoria cu Metaloglobus: „Nu știu ce s-a întâmplat cu noi” # Golazo.ro
METALOGLOBUS - DINAMO: Cătălin Cîrjan (22 de ani) a vorbit despre victoria obținută de echipa sa în deplasarea de la Clinceni.
00:10
„Să arăți așa după ce bați FCSB...” Basarab Panduru critică dur jocul prestat de Dinamo : „În repriza a doua a fost o singură echipă pe teren” # Golazo.ro
Metaloglobus - Dinamo 0-1. Basarab Panduru (55 de ani) a criticat dur prestația „câinilor”.
8 august 2025
23:50
„Căpitanul meu!” Radu Drăgușin, mesaj emoționant pentru Heung-min Son: „Ai fost mereu un exemplu” # Golazo.ro
Radu Drăgușin (23 de ani), fundașul naționalei României, a publicat un mesaj pentru fostul său coleg, Heung-min Son (33 de ani), după ce acesta a părăsit-o pe Tottenham.
23:40
Pericol pentru FCSB Un jucător esențial pentru campioană ar putea rata returul cu Drita din Europa League # Golazo.ro
Mihai Stoica (60 de ani) a dezvăluit că Juri Cisotti (32 de ani) ar putea rata returul cu Drita, din cauza problemelor medicale.
23:10
Golul fenomenal care nu a fost FOTO. Desley Ubbink a marcat superb în poarta lui Dinamo » De ce intervenția VAR a anulat reușita # Golazo.ro
METALOGLOBUS - DINAMO. Desley Ubbink (32 de ani) a reușit un gol superb, dar reușita a fost anulată după analiza VAR.
23:00
Mutu îl apără pe Reghecampf „Briliantul” spune că „nu e penibil” că antrenorul a semnat cu o echipă din Sudan: „Nu e rușinos să muncești” # Golazo.ro
Adrian Mutu (46 de ani) i-a luat apărarea lui Laurențiu Reghecampf (49 de ani), după valul de critic provocat de noua sa destinație în fotbal.
22:50
A plecat de la FCSB Mihai Stoica a făcut anunțul despre Alex Băluță : „A semnat în seara asta” # Golazo.ro
Alexandru Băluță (31 de ani) a reziliat contractul cu FCSB și așteaptă oferte din străinătate.
22:30
Cîrjan, gol superb FOTO. Căpitanul „câinilor”, reușită de senzație în Metaloglobus - Dinamo # Golazo.ro
METALOGLOBUS - DINAMO. Cătălin Cîrjan (22 de ani), mijlocașul celor de la Dinamo, a reușit un gol superb în partida de la Clinceni.
22:00
Șucu, decizie favorabilă Procurorii au cerut clasarea dosarului privind preluarea clubului Genoa de către român # Golazo.ro
Parchetul din Genova a cerut clasarea anchetei privind transferul de proprietate al clubului Italian Genoa de la A-Cap la Dan Șucu.
21:20
Dennis Man a bătut palma cu PSV! GOLAZO.ro a aflat detalii din contractul românului. Ce salariu va încasa în Olanda și pe câți ani va semna # Golazo.ro
Dennis Man (26 de ani) a ajuns la un acord cu PSV Eindhoven, potrivit surselor GOLAZO.ro din Italia și Olanda.
21:10
Sancționat dintr-un motiv bizar Mirel Rădoi a fost pedepsit de UEFA! Ce ar fi făcut antrenorul în meciul cu FK Sarajevo # Golazo.ro
Mirel Rădoi (44 de ani) a fost avertizat de UEFA, după întârzierea debutului partidei dintre Universitatea Craiova și FK Sarajevo, 4-0.
20:40
Eveniment istoric în Spania Un portar a devenit primul fotbalist din Spania care se căsătorește cu o persoană de același sex # Golazo.ro
Alberto Lejarraga (30 de ani), portarul lui UD Sanse, este primul jucător din fotbalul masculin spaniol care se căsătorește cu o persoană de același sex.
20:40
„Un premiu fictiv” VIDEO. Reacția neașteptată a lui Cristiano Ronaldo atunci când a fost întrebat despre Balonul de Aur # Golazo.ro
Cristiano Ronaldo (40 de ani), legendarul fotbalist portughez, a avut o replică dură la adresa Balonului de Aur, cel mai important premiu individual din fotbal.
20:00
Vasseur cere răbdare pentru Hamilton Șeful Ferrari spune că a „subestimat” șocul transferului de la Mercedes: „Schimbarea nu e ușoară” # Golazo.ro
Frederic Vasseur (57 de ani) recunoaște că a subestimat situația lui Lewis Hamilton (40 de ani) și cere răbdare pentru a se adapta.
19:30
Jucător acuzat de viol, la Villareal Val de critici după anunțul transferului lui Thomas Partey » Fanii protestează dur. Cum justifică clubul # Golazo.ro
Villarreal a anunțat transferul lui Thomas Partey (32 de ani), fotbalist acuzat de viol și agresiune sexuală.
19:20
UEFA i-a pedepsit Yamal și Lewandowski, amendați pentru încălcarea protocolului antidoping! » Ce s-a întâmplat # Golazo.ro
Lamine Yamal (18 ani) și Robert Lewandowski (37 de ani) au fost sancționați de UEFA, cu cinci mii de euro, după ce, în luna mai, au încălcat Regulamentul Antidoping.
18:30
Echipament pentru căței FOTO. FRF a lansat un tricou special dedicat celor mai buni prieteni ai omului. Cum arată și cât costă # Golazo.ro
Federația Română de Fotbal a anunțat lansarea unui echipament special destinat animalelor de companie ale suporterilor naționalei.
18:30
Barcelona îl poate pierde Inigo Martinez e aproape de un transfer în Arabia Saudită . Cu ce superstaruri va fi coechipier # Golazo.ro
Barcelona și Al-Nassr se află în negocieri pentru transferul lui Inigo Martinez (34 de ani) în Arabia Saudită.
18:10
Gafă monumentală VIDEO. Heung-min Son a rămas blocat când a fost prezentat la LAFC: „Ajuți SUA să câștige Cupa Mondială, nu?” # Golazo.ro
O consilieră locală din Los Angeles a comis o gafă monumentală la prezentarea lui Heung-min Son (33 de ani) la Los Angeles FC.
17:50
Tragedie în handbal Un fost jucător de la CSM Focșani a murit la 22 de ani, după ce s-a urcat pe capota unei mașini # Golazo.ro
Fostul handbalist Alexandru Muraru (22 de ani) a murit, în noaptea dintre 7 și 8 august, după ce a fost în comă, în urma unui accident rutier.
17:10
„Evident că știu cine e Dennis Man” Antrenorul lui PSV s-a sucit după doar câteva zile: „Atunci voi putea vorbi despre el” # Golazo.ro
Peter Bosz (61 de ani), antrenorul lui PSV, și-a schimbat discursul cu privire la Dennis Man (26 de ani), fotbalist aflat în negocieri avansate cu clubul olandez.
17:10
De ce a mers în Sudan Reghecampf a dat cărțile pe față: „Singura echipă unde pot face asta” + Buget, peste FCSB! # Golazo.ro
Laurențiu Reghecampf (49 de ani) a vorbit despre contractul semnat cu echipa din Al-Hilal Omdurman (Sudan). Tehnicianul a explicat motivele care l-au determinat să accepte această provocare și obiectivele pe care și le propune în Africa.
17:00
Fotbal gratuit pentru fani Competiții de top, transmise și în România de o echipă din Italia: „O experiență unică!” # Golazo.ro
Como TV, platforma de streaming a clubului italian din Serie A, va difuza gratuit competiții importante de fotbal.
17:00
Liga 2 revine astăzi, de la ora 17:00, cu meciul dintre Olimpia Satu Mare și Bihor Oradea. La ora 19:00, Steaua va juca împotriva celor de la Concordia Chiajna. Partidele vor fi liveSCORE pe GOLAZO.ro și în direct pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
17:00
„Un transfer fantastic” Mutarea care a transformat Craiova într-o echipă de temut: „Parcă le era și frică!” # Golazo.ro
Marius Baciu (50 de ani), fostul căpitan la Steaua, a explicat rezultatele bune obținute de Universitatea Craiova în prima parte a sezonului: „Plecarea lui Mitriță!”.
16:30
Atalanta pregătește sancțiuni Lookman, în conflict deschis cu propriul club! A intrat în grevă pentru a forța plecarea la Inter # Golazo.ro
Atalanta intenționează să ia măsuri disciplinare împotriva atacantului Ademola Lookman (27 de ani). Atacantul a intrat în grevă pentru a-i convinge pe oficialii clublui să-i permită transfere la Inter Milano.
16:30
Verdictul lui Ion Crăciunescu Ce spune despre penalty-ul cerut de Petrescu la meciul cu Braga # Golazo.ro
Ion Crăciunescu (74 de ani) consideră că CFR Cluj trebuia să primească penalty în minutul 70, la scorul de 2-1 pentru Braga.
16:10
FCSB&Pro TV, echipă imbatabilă Meciul campioanei, lider detașat de audiență! De 3 ori peste Antena 1 # Golazo.ro
FCSB - Drita 3-2 a fost transmis de Pro TV și a produs mai mulți telespectatori decât ultima finală Champions League, PSG - Inter.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.